sâmbătă, 8 decembrie 2012

Masochism politic

(tragicomedie cu final imprevizibil)


            Vin americanii, nemții, polonezii, europenii, în general, prin liderii lor și ne spun: ”voi sunteți buni, voi sunteți frumoși, voi le aveți pe toate pentru o poveste de succes! puteți conta pe tot sprijinul nostru!”

          Noi: „ nu vrem poveste de succes!, ne vrem istorie de succes! astăzi și acum!”.

         Vin rușii și ne zic: ”sunteți niște prăpădiți!, niște ratați!, vai de capul vostru!, vinul vostru este de rahat! vă iubim atât de mult, încât suntem gata să vă vindem gazul și mai scump! armata noastră se va afla la voi cât vom dori, iar voi sunteți niște ”bâci”!

          Ne plac mai mult rușii. Unii chiar îi adoră.

        Poate oare cineva în Țara Doinelor și a Mioriței, să creadă în povești de succes?


joi, 3 mai 2012

Politica moldovenească între ”caii lui Caligula” și macaronizare.


În loc de prefață.
După cum menţionam într-o postare mai veche, pe lângă multitudinea de chestiuni importante pe care le condiționează sistemul electoral, în esență, totul poate fi redus la faptul că, încercând să găsim o soluţie prin ”Cum alegem?” (în sens de mecanism), în realitate abordăm o problemă politică primordială: ”Pe cine alegem?”. De aici și practica celor angajați în modificarea sistemelor electorale, care sfârșesc, ca regulă, prin adoptarea modelului perceput de ei ca fiind în avantajul lor imediat. Republica Moldova nu reprezintă o excepție.

Un pic de teorie.
Fără a ne aprofunda în teoretizări, vom menționa doar unele momente de fond ce se conțin în literatura de specialitate și care nu ar trebui neglijate de cei angajați în lansări de inițiative și adoptări de decizii cu referire la sistemului electoral. Or, a greși în teorie însemnă același lucru și în practică.

Ţinem să amintim că într-o interpretare succintă sistemul electoral nu constituie altceva decât „un mecanism pentru transformarea voturilor în demnităţi publice”(Fisichella D.). Parametrii principali ai  sistemului electoral sunt: formula electorală, mărimea circumscripţiei electorale, structura votului, pragul electoral, mărimea instituţiei eligibile. Aceste variabile  pot fi de diferite tipuri şi lua forme diferite, dar şi îmbinate în mod diferit, produc o diversitate extrem de mare a sistemelor electorale.
  
Toată literatura de specialitate este unanimă: problemele legate de modificarea sistemului electoral nu trebuie tratate cu ușurință. Pe termen lung, ”odată instalate, sistemele electorale devin ”factori cauzali” care produc, la rândul lor consecințe proprii” (G. Sartori). De aceea este important ca deciziile să fie adoptate în baza unui cât mai larg consens, fiindcă marchează dezvoltarea societății pe mult timp înainte. Încercările de-a argumenta modificarea sistemului electoral prin defavorizarea opoziției sau unui anumit partid politic sunt contraproductive și descalificante.

Se menționează, și pe bună seamă, că nu există  sisteme electorale bune sau proaste ci adecvate sau mai puțin adecvate. Cu unele excepții, valabile pentru democrațiile consacrate (ex. Marea Britanie și SUA), mai putem adăuga că nu există sisteme electorale veșnice. Cu secole în urmă, impulsionat de optimismul său în legătură cu revoluțiile din Franța și America, Thomas Jefferson, unul dintre "părinții fondatori" ai Statelor Unite, afirma că ar fi de dorit ca fiecare generație să aibă revoluția ei. Pornind de la spiritul acestei afirmații, un recunoscut teoretician în ale democrației, R. Dahl este de părere că n-ar fi o idee rea ca într-o țară democratică să se convoace la fiecare douăzeci de ani o reuniune de specialiști în domeniul constituțional, lideri politici și cetățeni instruiți, pentru a evalua constituția statului nu numai din perspectiva experienței proprii, ci și din aceea a cunoștințelor în continuă creștere dobândite în urma experiențelor celorlalte țări democratice.

O altă teză care o desprindem din literatura de specialitate este aceea că sistemele electorale nu se pot construi din proprie voință și nu se pot schimba la discreție. Pentru evitarea angajării în crearea unor „forme fără fond” nu trebuie neglijat cadrul general în care se încearcă plasarea unei schimbări. Un factor important de care se va ține cont este cultura politică a populației. Cu toate că, mai des se invocă rolul determinant al culturii politice în derularea proceselor și funcționarea instituțiilor, este de menționat și caracterul activ al sistemelor electorale în formarea atitudinilor și comportamentelor politice ale cetățenilor.

Dacă aplicăm clasificarea elaborată de G. Almod și S. Verba, atunci în cultura politică a cetățenilor Republicii Moldova prevalează componenta parohială și dependentă. Este cunoscut, însă, faptul că o democrație funcțională are la bază, în primul rând, o cultură politică participativă.

Ce avem?
Actualul sistem electoral din Republica Moldova și-a cam trăit traiul, fapt recunoscut atât de marea majoritate a reprezentanților clasei politice, cât și de specialiștii în domeniile socio-umane. Sistemul bazat pe formula electorală proporțională absolută aplicat la noi necesită schimbare. Model care avantajează partidele politice, el și-a jucat rolul său, creând cadrul necesar pentru instituirea şi dezvoltarea multipartitismului politic.

Absolutizarea modelului proporțional a scos în evidență de-a lungul timpului mai multe lacune. Parlamentarii aleșii în cadrul acestui tip de scrutin, pe liste de partid închise, mai sunt numiți ”caii lui Caligula”, dacă e să utilizăm calificativul atribuit de către G. Sartori. Împăratul roman Caligula și-a numit calul senator, iar în politica electorală expresia ”calul lui Caligula” înseamnă că orice ”nimeni” (până și un cal) poate fi ales. Nu trebuie să generalizăm. În rândul aleșilor sunt persoane demne și competente, dar modalitatea de accedere în parlament în mod obiectiv îi face dependenți de liderii de partid, iar de aici și comportamentul respectiv.

Ce ni se propune?
Proiectul de modificare propus – cu scrutinul majoritar în două tururi și votul în circumscripții uninominale – deşi porneşte de la intenţii salutabile, constituie, din păcate, o altă extremă. Cu toate că, formula majoritară are unele avantaje: simplitate, legătură direct ales-alegător, conține, însă, mai multe dezavantaje.

La modul practic, ținând cont de realitățile R. Moldova, aceasta ar însemna împărțirea țării în 101 circumscripții uninominale, adică mai puțin de 26 mii votanți fiecare (la ultimele alegeri locale în listele electorale au fost înscriși cca 2,6 mln. alegători). Pentru a fi ales din primul tur sunt suficiente numai 13 mii de voturi, iar în turul doi chiar și mai puține  - o majoritate simplă.

Pe fundalul așteptărilor paternaliste ale populației  ca manifestare a unei culturi politice preponderent parohiale și dependente aceasta ar permite accederea în Parlament a unor persoane ”dubioase”. Modelul propus creează premize pentru aprofundarea oligarhizării clasei politice prin macaronizarea (oferirea pachetelor cu produse alimentare în schimbul voturilor) procesului electoral.

Prin urmare, proiectul cu votul uninominal în condițiile R. Moldova de astăzi suferă, cel puțin, de trei carențe grave:
1. Conservă cultura politică parohială a cetățenilor, prin promovarea politicilor centrate pe localism și pe servirea ”circumscripției”.
2.  Permite impunerea practicilor oligarhice.
3.  Fragmentarea politică exagerată a forului legislativ a tării, iar de aici și ineficiența guvernării.

Trebuie să recunoaștem, că modelul majoritar este considerat de specialiști drept unul care asigură o guvernare eficientă în detrimentul reprezentativității. De menționat, însă, că în aceste cazuri, se are în vedere, sistemul majoritar cu un singur tur, adică majoritatea relativă. Formula dată are un impact asupra numărului de partide, favorizând marile partide și generând sisteme cu două sau trei partide și, ca regulă, guverne monocolore.

Alte variante.
Adecvată realităților Republicii Moldova poate fi o variantă intermediară - sistemul mixt, care încercă să combine în forme diferite atât votul majoritar cât şi reprezentarea proporţională. În principiu, acest sistem presupune alegerea unei parţi a deputaţilor în circumscripții uninominale cu vot majoritar, iar a celeilalte părți – în circumscripții plurinominale cu aplicarea unei metode proporționale. Fiecare alegător are la dispoziţie 2 voturi – unul pentru un candidat individual din circumscripţia uninominală, iar celălalt pentru lista de partid.

Un sistem proporțional cu liste de partid deschise, prin care cetățenii să aleagă 51 de deputați mai întâi de toate ar păstra partidele politice în calitate de instituţii şi mecanisme de selecţie, recrutare şi reprezentare a intereselor sociale. Condiția listelor deschise, unde alegătorul unui partid ar decide locul pe listă al candidaților propuși, pe de o parte va spori calitatea și competența celor aleși, iar pe de alta va spori eficiența și gradul de mobilitate a partidelor politice. Acest mecanism este practicat pe larg într-un șir de state din UE.

Alți 50 deputați urmează să fie aleși în circumscripții uninominale cu vot majoritar în două tururi. Mărimea circumscripția electorale în comparație cu un sistem majoritar absolut va crește dublu și va număra circa 52 mii de alegători. Pentru a trece din primul tur un candidat va avea nevoie de peste 26 mii de voturi. În aceste condiții accederea în Parlament în exclusivitate cu ajutorul resurselor financiare va constitui, mai degrabă, o excepție decât o normă.

Mai mult ca atât, candidații din circumscripțiile uninominale, în marea lor parte, după cum ne-o demonstrează și practica internațională, vor prefera suportul partidelor politice, solicitând nominalizarea și susținerea de către acestea, prin tot ce înseamnă ”promovare electorală”. Totodată, candidații aleși, chiar cu susținerea partidelor, vor dispune de un grad mai mare de independență și autonomie în adoptarea deciziilor. Din aceasta vor avea de câștigat atât cetățenii cât și regimul democratic, în general, prin afirmarea partidelor politice în calitatea lor definitorie de sisteme politice deschise. Acesta ar produce o reală reconfigurare a întreg spațiului public de la noi și ar crea premize pentru formarea unei culturi politice participative.

Printre dezavantajele sistemelor electorale mixte se menționează faptul că  este un sistem relativ complex, care poate crea confuzie în rândul electoratului. De acord, dar acest impediment poate fi depășit prin conjugarea eforturilor.

Prezintă interes și alte modele. Cum ar fi, de exemplu, sistemul proporțional cu mai multe circumscripții plurinominale (de ex. 10) în baza listelor deschise.

Merită a fi discutate și alte aspecte ce țin de alegeri și sistemul electoral cum ar fi: micșorarea numărului de deputați în forul legislativ superior al țării, oportunitatea votului obligatoriu, coborârea vârstei de vot dacă nu la 16, atunci la 17 ani, ținând cont de ritmului accelerat de dezvoltare și socializare a tineretului, generat în mare parte de accesul la noile media de informare.

În loc de încheiere.
Adoptarea unui sistem electoral adecvat va determina în mare parte, după cum menţionam, calitatea regimului democratic pe care îl vom edifica în perioada imediat următoare. Formula electorală votată va fi hârtia de turnesol, atât pentru liderii partidelor parlamentare, cât și pentru deputați, care va marca gradul de depășire a condiţiei de politician și de însușire a calității de om politic.

 24. 04. 2012

joi, 15 martie 2012

De la Bâc la Tamisa sau în căutarea unui sistem electoral adecvat.


De la Bâc la Tamisa sau în căutarea unui sistem electoral adecvat.

Continuăm cu insistență să producem mai multă politică decât putem consuma.
Pe fundalul agitației legate de (ne)alegerea șefului statului, când totul pare că se mișcă pentru ca nimic să nu se schimbe, a fost lansată o inițiativă legislativă foarte importantă. Privește modificarea sistemului electoral, iar prin urmare, și modalitatea de accedere și de exercitare a puterii politice.
Pe lângă multitudinea de chestiuni importante pe care le condiționează un model electoral, fie funcționarea unui regim politic democratic sau legitimarea puterii politice, în esență, răspunzând la întrebarea ”Cum alegem?” (în sens de mecanism), de fapt abordăm o problemă politică primordială: ”Pe cine alegem?”. De aici și practica celor angajați în modificarea sistemelor electorale, care sfârșesc, ca regulă, prin adoptarea modelului perceput de ei ca fiind în avantajul lor imediat. Republica Moldova pare a nu fi o excepție.
Avem nevoie de un nou sistem electoral! Indubitabil! De ce, totuși, anume acum? De unde atâta insistență?
Cel puțin pot fi lansate două ipoteze. Prima, unii actori politici mai prevăzători, în eventualitatea anticipatelor își pregătesc terenul pentru o poziționare cât mai favorabilă.
A doua, încercarea de-a adopta o lege importantă în surdină. Societatea preocupată de subiectul în derulare - cel cu alegerea președintelui - va aborda problema dată drept una minoră și mai puțin importantă, iar de aici și șanse sporite de-a adopta un proiect dorit.
Ne putem trezi într-o bună zi cu proiectul de lege pe agenda ședinței parlamentului sau poate chiar și adoptat.
Un comunicat de la serviciului de presă al parlamentului vine să ne ”liniștească”. Prim-vicepreşedintele Parlamentului de la Chișinău a avut în data de 14 martie 2012 o întrevedere cu Andrew Young, şeful reprezentanţei din Moldova a Institutului Democrat National (NDI) din Statele Unite ale Americii. Mai aflăm că dl. Andrew Young s-a arătat interesat de subiectul acestei iniţiative legislative, afirmând că știe ”la modul practic sistemul de circumscripţii uninominale, în care a câştigat de multe ori alegerile, fiind politician în Marea Britanie”.
Probabil, după cum li se vede unora de pe malul Bâcului, cea mai mare similitudine cultură politică de la noi o are anume cu cea de pe malul Tamisei, adică cu cea britanică. O fi! Te pui …?
Credem, totuși, că șeful oficiului NDI din Republica Moldova se va ține de cuvânt și va ”contribui la o dezbatere cât mai serioasă şi mai largă a iniţiativei privind alegerea deputaţilor prin vot uninominal în mediul politic şi cel de experţi din Republica Moldova”. Poate măcar la capitolul ”tinere de cuvânt” și ”asumarea responsabilității pentru ceea ce spui” britanicii nu seamănă cu noi.
Speram că așa și se va întâmpla. Se vor organiza dezbateri publice cu antrenarea reprezentanților partidelor, societății civile, a instituțiilor și a persoanelor competente. Decizia adoptată, deși una politică, va fi una cumpătată și rezonabilă, în baza celui mai larg consens.
Pare neverosimil? Mai știi!?
Te pui cu noi, cei de pe malul Tamisei, pardon, Bâcului?

miercuri, 14 martie 2012

Ce vor comuniștii?

Ce vor comuniștii?

(Suport pentru studiu analitic)

Pentru orice partid politic sarcina fundamentală este acapararea și menținerea puterii cu scopul promovării politicilor ca formă de manifestare a intereselor.

La nivel operațional politicele se promovează prin strategii și tactici.

Politici = Strategii + Tactici.

Scopul PRCM: revenirea la putere.

Obiective strategice: - întărirea rândurilor;

- subminarea AIE 2;

- lărgirea câmpului de manevră.

Obiective tactice: - mobilizarea adepților și demonstrarea unității partidului;

- exercitarea presiunii asupra Puterii;

- formarea noilor Alianțe.

Obiectivele tactice sunt realizate prin intermediul tehnologiilor politice. La moment pot fi identificate mai multe proiecte elaborate de către tehnologii politici ai PCRM, unele în derulare altele abia prind contur:

- Proiectul ”Congresul civic”. Obiective: mobilizarea susținătorilor, întărirea rândurilor, exercitarea presiunii asupra puterii.

- Proiectul ”16 martie”. Obiective: mobilizarea susținătorilor, demonstrarea unității fracțiunii (prin prezentarea semnăturilor tuturor deputaților comuniști privind demiterea Președintelui Parlamentului și votarea moțiunii de cenzură), lărgirea spațiului tactic de manevră, (posibilitatea revenirii la ședințele Parlamentului).

- Proiectul Dodon” (cel mai probabil cu implicarea factorului extern). Obiectiv: reconfigurarea spațiului politic prin ademenirea unor aliați, subminarea AIE 2.

Ce vor comuniștii este cât de cât clar.

Ce oferă Alianța?

Încercarea de-a rezolva problemele de la același nivel de gândire și acțiune care le-a creat.

Pierdere de timp!

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Poziţia unor membri ai societăţii civile asupra situaţiei politice din Republica Moldova

Poziţia unor membri ai societăţii civile

asupra situaţiei politice din Republica Moldova

Cei douăzeci de ani de independenţă au demonstrat că procesul de edificare a statului Republica Moldova decurge extrem de anevoios şi este departe de a fi împlinit. Conflictul transnistrean nesoluţionat, goana după cetăţenia altor state, exodul cetăţenilor sunt doar câteva simptome ale neîmplinirii proiectului de statalitate a Republicii Moldova.

În 2007 Republica Moldova a devenit ţară-vecină cu UE, iar în urma alegerilor parlamentare anticipate din 2009 şi 2010 a devenit posibilă crearea AIE-1 şi AIE-2. Cetăţenii Republicii Moldova s-au încadrat în procesele politice din 2009 – 2010 nu de dragul schimbării feţelor, demonstrate la canalele TV, ci dorind o schimbare reală a situaţiei în societate. Această doleanţă a cetăţeanului este susţinută de partenerii noştri pentru dezvoltare, fapt care pentru prima dată a conturat o perspectivă optimistă pentru societatea moldovenească.

Spre regret, astăzi suntem martori ai procesului de adâncire a crizei politice în Republica Moldova pe fundalul demoralizării şi creşterii tensiunilor interne în societate. Clasa politică din Republica Moldova, reprezentată de partidele parlamentare, se dovedeşte a fi incapabilă să aleagă Preşedintele Republicii Moldova, asigurând pe această cale condiţiile minime pentru o guvernare eficientă şi stabilă. În consecinţă, Republica Moldova se află în pragul falimentului total al aşteptărilor legate de parteneriatul cu UE.

Obligaţia constituţională de a alege Preşedintele revine tuturor membrilor Parlamentului. Situaţia alarmantă este cauzată de iresponsabilitatea totală a partidelor parlamentare, care au transformat problema alegerii şefului statului într-un târg ruşinos, bazat pe concurenţa orgoliilor şi intereselor obscure. Constatăm, în special după depăşirea problemei cvorumului de participare la alegerea şefului statului, că responsabilitatea politică principală pentru acest eşec îi revine AIE în ansamblu, care nu a reuşit să propună un candidat acceptabil pentru această funcţie.

Ideea de modificare a Constituţiei Republicii Moldova printr-un referendum, în baza unor principii nepopulare în societate, şi diametral opuse celor propuse pentru referendumul constituţional din 5 septembrie 2010, este prea riscantă, şi nu garantează depăşirea crizei politice actuale. Eventualul eşec al unui asemenea referendum va constitui o lovitură gravă la adresa statalităţii Republicii Moldova, va compromite noţiunile de democraţie şi orice perspectivă europeană pentru generaţia actuală.

Considerăm, că criza politică actuală urmează a fi depăşită prin separarea problemei alegerii Preşedintelui ţării de problema reformei constituţionale. Eventualul referendum în circumstanţele actuale va agrava instabilitatea instituţiilor democratice şi va periclita fundamentul constituţional al ţării.

Considerând că actuala criză politică necesită realizarea urgentă a următoarelor acţiuni, noi, membrii societăţii civile, cerem:

1. Reluarea procesului de alegere a şefului statului, iniţiat la 20 octombrie 2011 şi întrerupt contrar principiilor statului de drept;

2. Revenirea la ideea de modificare a Constituţiei în Parlamentul Republicii Moldova, în condiţiile stabilităţii politice asigurate după alegerea Preşedintelui ţării;

3. Organizarea urgentă a unei mese rotunde publice, cu participarea partidelor parlamentare şi a reprezentanţilor societăţii civile pentru discutarea criteriilor şi a candidaţilor la funcţia de Preşedinte; procesul de desemnare a candidaţilor trebuie să devină unul deschis, cu implicarea cât mai largă a cetăţenilor Republicii Moldova;

4. Organizarea dezbaterilor publice între eventualii candidaţi, pentru ca cel mai puternic să fie desemnat şi propus spre votare de către Parlament;

5. Deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova să-şi asume angajamentul moral de a renunţa la practicile destructive de comportament, în special - la boicotarea alegerii Preşedintelui ţării, aşa cum prevede Hotărîrea Curţii Constituţionale din 20.09.2011;

6. Partidele parlamentare să răspundă iniţiativelor cetăţeneşti în vederea depăşirii crizei politice şi morale, devenite o ameninţare reală pentru viitorul nostru comun.

Chişinău

20 ianuarie 2012

Semnatarii:

1. Dr. Arcadie Barbaroşie

2. Dr. Igor Boţan

3. Dr. Viorel Cibotaru

4. Oazu Nantoi

5. Revenco Eugen

6. Dr. Andrievschii Vitalii

7. Dr. Alexandru Solcan

Teoria „Spirala tăcerii” și basarabenii

  Efectele politice descrise de teoria „Spirala tăcerii”, de obicei, se fac mai bine simțite în alegeri. Dacă politicienii promit și nu se ț...