În ritm de roți pătrate

         Zilele acestea, la Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative (FRIŞPA) a Universităţii de Stat din Moldova am avut parte de o întâlnire deosebită. La FRIŞPA au venit trei foşti preşedinţi din trei ţări europene: Aleksander Kwasniewski, Preşedintele Poloniei în perioada anilor 1995-2005, Boris Tadić, Preşedintele Serbiei în perioada anilor 2004-2012, şi Rexhep Meidani, Preşedintele Albaniei în perioada anilor 1997-2002.

            Personalităţi notorii. Fiecare din ei fiind protagonist al unor capitole importante din istoria statelor şi popoarelor din care fac parte şi pe care le-au reprezentat cu mult profesionalism, dăruire şi responsabilitate. Ne-au împărtăşit experienţa. Au vorbit despre rolul civilizator al procesului de aderare la UE. Constatând, cu regret, lipsa coerenței clasei politice de la noi în problema integrării europene, distinşii oaspeţi, prin propria experienţă, au încercat să ne convingă că reformele vor da neapărat şi rezultate benefice şi că totul depinde, în primul rând, de noi.

            Evenimentul a servit un bun prilej pentru reflecţii. Ne-am convins încă o dată că proiectul de integrare europeană este, în mare parte, unul al elitelor. Instituirea unei democrații funcţionale în Republica Moldova depinde de succesul proiectului de modernizare. Pornind de la realităţile noastre, rolul liderilor politici în realizarea acestui deziderat este unul primordial. Ferice de acele popoare care au avut lideri potriviţi la timpul şi locul potrivit!

De ce modernizare?

            Este cunoscut faptul că în majoritatea statelor occidentale cu regimuri democratice funcţionale libertatea a ajuns înaintea democraţiei. Procesele de schimbare şi transformare au cuprins toate domeniile vieţii social-economice, au durat câteva secole și s-au extins și asupra domeniului politic, fiind definite drept modernizare politică. La etapa inițială, cuprinzând statele care au realizat trecerea la societatea industrială, modernizarea politică a însemnat promovarea democrației, inclusiv prin mobilizarea socială şi participarea politică. Acesta a fost itinerarul societăților care au cunoscut fenomenul modernizării primare (Europa Occidentală, SUA, Canada).

            Mai târziu, transformările s-au extins și asupra altor state și continente, fiind calificate drept modernizare secundară. Spre deosebire de modernizarea primară, cea secundară s-a desfășurat în ritmuri mult mai rapide. În mare parte, datorită suportului și experienței oferite de țările avansate. Oricum, nu a fost ușor. Deseori traiectoria curbată a schimbărilor amintea mersul unei roți pătrate.

            Un rol decisiv în trecerea de la societatea tradițională la cea modernă în condițiile modernizării secundare l-au jucat elitele politice.

            Dacă în Occident, libertatea a precedat democratizarea, la noi – invers. Libertatea, obținută în urma reformelor gorbacioviste și a dezintegrării URSS, era abordată de marea majoritate a cetățenilor mai curând ca lipsă a constrângerilor directe, decât ca o „necesitate înțeleasă” (Spinoza). Condiția cetățeanului după căderea regimului totalitar sovietic amintea, mai degrabă, euforia și entuziasmul sclavului eliberat. În scurt timp, valorile liberale au cedat în fața problemelor cotidiene și a constrângerilor materiale. Mentalitatea paternalistă și un întreg cortegiu de deziluzii au deschis calea nostalgiilor, care au pus stăpânire pe o bună parte a societății.

            Prin urmare, în lipsa unei libertăți veritabile, generate, în primul rând, de factori socioeconomici, proiectul democratizării societății este unul al elitelor. După cum ne-o probează și practica altor state, la această etapă rolul decisiv în procesele de modernizare a societății revine elitei politice și liderilor ei.

Epoca şmecherilor.

            Experiența societăților angajate în tranziții sistemice similare celor de la noi demonstrează că, la etapa inițială, lideri devin, cu precădere, curajoșii și romanticii. Urmează perioada pragmaticilor și a celor șmecheri. Abia la etapa modernizării mature rândurile liderilor sunt completate, în mare parte, de politicieni de vocație.

            Realitățile noastre de după proclamarea independenței se pliază perfect pe această constatare. Parcurgem perioada șmecherilor și a pragmaticilor. Care este motivația oamenilor din business de a intra în politică? Evident, pentru a avea acces la pârghiile puterii în scopul sporirii afacerilor personale.

            Modelul analitic „Ștreangul opiniei publice” elaborat în contextul SUA, într-o formă adaptată realităților noastre, poate fi reprezentat prin următorul cerc vicios: „resursele financiare” investite în „opinia publică” sunt convertite în „resurse politice”, care, la rândul lor, asigură o nouă calitate a resurselor financiare. Mecanism care se autoenergizează sub influenta forței supranaturale a banilor.

            Toată istoria noastră recentă confirmă valoarea metodologică și aplicativă a modelului. Politicul prin instituțiile sale este subordonat intereselor personale și de grup, iar politicile la nivelul de metode, principii și valori înregistrează serioase derapaje de la normele etico-morale și bunul-simț elementar. Un cupaj original de democraţie şi metode caracteristice perioadei acaparării primitive de capital, cu elemente exotice de furt african și justiție orientală, au transformat statul într-un captiv al intereselor oligarhice.

Suferinţele democraţiei infantile.

            După cum ne-o demonstrează și experiența altor țări, toate problemele tinerei noastre democrații le putem atribui provocărilor iminente perioadei prin care trece societatea. Odată cu instituirea principiilor statului de drept, folosirea pârghiilor puterii în scopuri personale se va diminua. Pe măsura promovării reformelor de modernizare a țării, se va îngusta spațiul de manevră a șmecherilor în utilizarea pârghiilor politice în scopuri de îmbogățire ilicită. Politica va deveni, astfel, apanajul politicienilor de vocație.

            Problema este una de timp. În lipsa unor lideri oneşti şi responsabili, credibili şi competenţi, nu ne va fi uşor, iar schimbarea adevărată se va mai lăsa aşteptată. Important e să nu ne complăcem închistați în confortul aparent al unui sistem producător de fericire obligatorie, dar nici amețiți de cântecul seducător de sirenă al unor falși tribuni, acești șmecheri deghizați în nimfe ale politicii.

            Şi pentru că trebuie să fim optimişti, vom încheia cu o frază, auzită undeva, dar care vine să confirme vivacitatea poetului din noi: fie roata și pătrată tot se-nvârte ea odată.

PAȘTE FERICIT!

Povara schimbărilor ratate

             A devenit o tradiţie ca la începutul lunii aprilie evenimentele din 2009 să fie cap de afiş pentru spaţiul mediatic de la Chișinău. E destul de ciudat, dar imediat după producerea evenimentelor din 7 aprilie lucrurile păreau mai clare decât acum, după cinci ani. Inacţiunile puterii de la Chişinău care s-a instalat după alegerile din 29 iulie 2009, drept urmare a evenimentelor din aprilie, o culpabilizează. Decizia de a prelungi termenul de prescripţie după atâția ani de inacţiune pare cinică şi ipocrită. Totuşi, dacă se doreşte, se poate. Actuala putere de la Kiev ne-o dovedeşte.

            Ce s-a întâmplat? Aplicarea abilă de către o forţă din exterior, în persoana Federaţiei Ruse, a tehnologiilor politice în scopul de a deturna şi a controla procesele politice din R. Moldova. O încercare de a preveni la Chişinău o „revoluţie orange”, pentru care existau toate premisele. Puterea de la Chişinău reprezentată pe atunci de PCRM şi de unii sateliţi în persoana liderului PPCD îşi pierduse din legitimitate. Era evident că nu o va salva nici victoria la scrutinul din 5 aprilie 2009. Cu mult timp până la alegeri se vorbea despre o fraudare directă sau indirectă a alegerilor. Atmosfera din societate era tensionată. E adevărat, nemulţumirea nu era una generală, dar cuprindea cea mai activă parte a societăţii: tineretul şi intelectualitatea. De fapt, formatorii de opinie. Era necesară compromiterea acestora prin provocarea unor acțiuni de masă care să degenereze în dezordini şi haos.

            Noua putere s-a declarat anticomunistă şi proeuropeană. Aici, aş pune accentul pe reflexivul „s-a declarat”. A apărut contextul oportun pentru utilizarea brandului european, care s-a dovedit o acoperire politică pentru tranzacţiile financiare ale unei mâini de oligarhi. Toate acțiunile alianțelor care au urmat, dar și ale actualei coaliții de la guvernare au confirmat opțiunea europeană doar la nivel de retorică. Structurile europene și organismele financiare au fost folosite de câteva persoane pentru deturnare de fonduri, reformele fiind doar o mimare.

            Pe parcursul a cinci ani, s-a făcut puţin. Realizările sunt, mai mult, o urmare a suportului direct şi a unui control strict din exterior. Persoane capabile și foarte bine pregătite au fost folosite pe „frontul european” unde au obținut succese frumoase şi multe laude, unele nemeritate, chiar. Jos pălăria în fața lui Iurie Leancă, a Nataliei Gherman şi a tuturor celor antrenaţi în negocieri cu partenerii occidentali. Din păcate, nu putem spune același lucru despre demnitarii de la alte ministere, departamente, instituţii ale sistemului de drept etc. De prestația și performanțele celor dintâi au profitat în mod special doar câteva persoane, care, la rândul lor, au avut grijă să se înconjoare de lingăi profitori. În rest – o mare dezamăgire. Atunci, cum putem explica faptul că, pe interior, fără a desfășura reforme dureroase, fără optimizări majore, cursul european pierde din suportul populaţiei? Iarăşi comuniştii sunt de vină? Dar e ridicol!!!

            Partenerii de alianță, incomozi pentru criticile aduse și poziția separată au fost îndepărtați de la guvernare prin aplicarea eficientă a tehnologiilor de dezbinare a partidelor din interior. Cazul PL și al dlui M. Ghimpu este unul antologic.

            Acum, într-un an electoral, tot mai dese sunt discuțiile pe tema viitoarelor alegeri. Întrebarea pe cine votăm?, vrei-nu vrei, apare în discuțiile private. Este trist să constați că multă lume bună are un singur argument: decât comuniștii… Cred că anume pe aceasta au și mizat actualii diriguitori de politici. Devine tot mai evident că se poate repeta anul 2001. O bună parte va vota opoziţia din protest, dezamăgire și refulare.

            La sigur că actualii oligarhi de la guvernare, în funcţie de context, au la îndemână câteva scenarii elaborate. Probabil, au avut grijă de conturile de peste hotare în cazul în care nu vor câştiga alegerile sau nu vor fi solicitați pentru alianță cu o eventuală majoritate constituită din actuala opoziție. Mai nutrește cineva iluzii în principiile și valorile actualilor lideri ai partidelor parlamentare? Nu cred. Mai pune cineva la îndoială disponibilitatea oricui din aceşti oligarhi de a forma o coaliție cu comuniștii în schimbul pârghiilor puterii?

            Astăzi, suntem într-o situație într-un fel mai proastă decât în aprilie 2009. Atunci o parte, poate cea mai instruită, a populației înţelegea clar că problema este în forțele aflate la guvernare, care tot mai evident subminau valorile democratice sub un regim autoritar şi oligarhic. Între timp, chiar dacă s-au mai schimbat actorii principali, problemele au rămas aceleași. Spectacolul politic a devenit mai dinamic şi mai captivant, un amestec absurd de comic şi tragic, grotesc şi farsă.

            Cetățeanul este dezamăgit, energia schimbării s-a risipit. Actuala guvernare, devorând fondurile europene, a adus țara în brațele lui Voronin și Putin. Au cedat Rusiei o parte a sistemului bancar, sistemul energetic, unicul aeroport internațional, spațiul mediatic. Credeți că este puțin? De câtă ipocrizie trebuie să dai dovadă să tot vorbești despre importanţa de a explica populației beneficiile opţiunii europene, solicitând în acest scop fonduri din exterior, și, în același timp, să cedezi spațiul mediatic oponenților, dar, probabil, pentru o altă plată. Mai uimesc pe cineva rezultatele ultimelor sondaje cu Putin drept cel mai popular lider străin?

            Ce-i de făcut? Pentru parcursul democratic şi european al ţării este necesară crearea unei adevărate alternative partidelor aflate la guvernare. Pentru aceasta este important ca personalități cunoscute publicului larg, care și-au demonstrat verticalitatea şi competenţa, să se implice. Este, poate, ultima șansă pentru noi. Ce ziceți, dlor Octavian Țâcu, Alexandru Tănase, Vitalie Nagacevschi, Ion Dron, Sergiu Ostaf, Victor Chirilă, Roman Chircă ş.a.?