marți, 25 noiembrie 2014

Captivii ”răului cel mic”

             Metamorfozele răului politic. Nimic nou pe frontul apusului electoral. Campania a intrat direct spre linia de finiș. Zarurile au fost aruncate. Oligarhii nu au vrut să cedeze acum pentru a recupera mai apoi. Se simt vulnerabili. Nu vor să riște. Accesul la pârghii a devenit o problemă existențială.
            Lumea bună încearcă să se mobilizeze. O face prin consolare. Se îndeamnă reciproc să aleagă răul cel mic. Avem o problemă. La noi răul cel mic are o proprietate. Odată instalat la putere el suferă o metamorfoză rapidă. În scurt timp „răul mic” se transformă în unul mare. Aşa că, acum, la noi „răul cel mic”, de fapt, e Mare. De aici și elanul, entuziasmul şi moralul campaniei. Toate sunt la pământ.
            Voronin ”Salvatorul”?! Pe ultima sută de metri se aplică toate tehnologiile posibile pentru a încerca să se recupereze. Se lovește, chiar, și în condrumeți. Fiindcă nu le convin. Pun la cale combinații din mers. Pregătesc opinia publică pentru alianțe care adineaori păreau incompatibile. Cine din tabăra eurooptimiștilor în aprilie 2009, putea să admită că peste 5 ani de guvernare a unei alianțe  autodeclarată proeuropeană, vom ajunge unde suntem acum? Suntem impuși să luăm în calcul, drept variantă salvatoare pentru cursul european al ţării, un scenariu care admite o guvernare cu participarea partidului condus de Vladimir Voronin.
            Dragoste cu sila. Cred că vor reuși. Îi vom susține. Chiar dacă ne este silă de ei. Nu avem de ales. Și ei știu asta. De aceea continuă să se complacă în ipostaza eroilor naționali. La oligarhii noștri mă refer. Nici urmă de remușcări sau “mea culpa” pe fețele lor. Un tupeu demn de o cauză mai nobilă. Cel mai ”tare” comentariu, pe care l-am citit zilele acestea, pe marginea scorului excelent obținut de Klaus Iohannis în turul doi în R. Moldova, îi atribuie toate meritele unui oligarh de la Chișinău, prin cumul și lider de partid. Nu sunt sigur dacă și pe Iohannes îl încântă această companie.
            Mergând pe aceeași linie logică lesne ne putem da seama cui va trebui să-i datorăm victoria forțelor proeuropene la scrutinul din ultima zi a lui noiembrie. Știm de pe acum și cine se va face vinovat în cazul unui eșec. Dar, nu se va ajunge la o asemenea situație. Victoria este una garantată, realizarea ei poate fi doar amânată. Este, numai o chestie de timp şi de riscuri asumate (care puteau fi evitate).
            Răul cel mare. Dacă „râul mic” pe care vom fi nevoiți să-i votăm reprezintă de fapt  „răul mare”,  atunci cine sunt ceilalți, oponenții lor? Mă refer la cei cărora sondajele le dau șanse. Sunt creaturile lor. Aceleași năravuri și apucături. Numai că, oligarhii ”noștri” se văd nevoiți, fiind impuși de europeni, să-și tempereze instinctele, imitând respectarea anumitor standarde. Ceilalți, din contra, încurajați de un despotism asiatic fără scrupule, exploatează la maxim iraționalul unei populații decepționate și ignorante.
            Insomnii cu stafii. Pe la diferite posturi TV ne sperie cu scenarii desprinse de prin filmele hollywoodiene. În serile lungi și ploioase de toamnă târzie cetățenii sunt serviți cu stafii care seară de seară de pe ecranele TV cu voci schimonosite bagă spaima în oamenii naivi și creduli. Protestele și descinderile în forță vor avea legitimitate doar în două cazuri. Primul, în urma fraudării masive a rezultatelor alegerilor. Al doilea, dacă în urma alegerilor se formează o majoritate parlamentară a forțelor proruse, iar Președintele Nicolae Timofti va refuză să înainteze pentru funcția de Prim-ministru candidatura propusă, provocând, astfel, alegeri anticipate.
            Îndemn la civism. Lucrurile nu trebuie să ajungă până acolo. De aceea pe 30 noiembrie trebuie să ieșim la votare. Va fi o alegere grea. Nu mă refer la vectorul geopolitic. Din considerente cunoscute, mult mai greu va fi să alegem între  cei care se identifică cu parcursul european. Cei care se oferă să ne ducă acolo. Au dezamăgit. Mă refer la liderii-oligarhi. Va trebui să facem abstracție de multe lucruri. Vom vota pentru a fi împăcaţi cu faptul că, cel puțin, noi ne-am făcut datoria. Mai apoi vom avea dreptul moral să le cerem socoteală. Vreau să cred că după 30 noiembrie Moldova va fi alta. Vreau să cred că și noi merităm o țară a lucrului bine făcut. Să începem de la noi. După umilința votului pentru cel mai mic rău, nu vom avea dreptul să mai tolerăm furtul destinului nostru și a copiilor noștri.
            Post-scriptum-ul dintre alegeri. Andrei Pleșu într-un post-scriptum la alegerile prezidențiale din România, trăind euforia prilejuită de rezultatele acestora și schimbarea esenţială care s-a produs în gândirea şi comportamentul civic al conaţionalilor săi menționa:”…A fost o reacţie igienică a societăţii la impostură, obrăznicie, furt, suficienţă mârlănească, lipsă de onoare şi de patriotism adevărat. A fost un vot pentru mai multă cinste, pentru bună-cuviinţă, pentru civilizaţie interioară…”
            Românii de peste Prut sunt de invidiat. Au avut alternativa. Noi nu o avem. Din lipsa acesteia, reacția noastră igienică se amână! Vom alege, doar, răul cel mai mic. De aceea și bucuria noastră de pe urma victoriei va fi una mică. Dar, sperăm să o trăim din plin.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Moldova și prietenii ei (Fabrika, 18.04.2018)

https://www.publika.md/emisiuni/fabrika_411_video_5056754.html#gallery