R. Moldova în căutarea unui sistem electoral adecvat (VI)

6. Exerciții de matematică politică

Cum ar trebui construit acel sistem electoral, care ar produce cea mai bună reprezentare a preferinţelor tuturor cetăţenilor şi ar conduce la cele mai adecvate politici publice şi aranjamente instituţionale? Este o întrebare la care încă din anii 40-50 a secolului trecut încercau să găsească un răspuns reprezentanții teoriei alegerii sociale.

Există oare un sistem electoral, corect matematic şi fezabil politic? Cei interesați de problemă au încercat să găsească soluția prin plasarea subiectului la hotarul dintre științele sociale și cele exacte, apelând la perspectiva matematică. În 1951, economistul și politologul Kenneth Arrow (apropo, descendent din evrei români din părțile Iașului), laureat al Premiului Nobel, a demonstrat că un sistem electoral ideal este imposibil din punct de vedere matematic. În teoria alegerii sociale, „Teorema imposibilității lui Arrow” (sau „Paradoxul lui Arrow”) afirmă că nu există o formă democratică de votare, care să permită o alegere socială tranzitivă și rațională.

Însușind, de data asta, și din perspectiva științelor exacte, că nu există sisteme electorale bune sau rele, ci potrivite sau mai puțin potrivite, este binevenită o analiză a experienței acumulate de alte state. Or, mintea noastră, dacă nu compară, nu judecă, spunea Alexis de Tocqueville. De aceea, ne vom opri la unele exemple relevante, din punctul nostru de vedere, și care merită toată atenția în preocuparea de a modifica sistemul electoral existent la noi. Vom examina experiența Estoniei, Olandei Germaniei și Lituaniei. Alegerea este motivată de referințele care se fac la sistemul electoral dintr-o țară sau alta, precum și de aprecierile care se regăsesc în literatura de specialitate.

Estonia și Olanda. Deseori, în spațiul public se aduce drept exemplu sistemul electoral din Estonia. În această țară, ca și la noi, sunt 101 deputați, aleși prin aplicarea unei formule proporționale. Acolo, însă, întreaga țara nu este o singură circumscripție plurinominală, precum la noi, dar este împărțită în 11 circumscripții plurinominale, iar estonienii își exprimă opțiunea prin vot preferențial obligatoriu. Alegătorul, primind buletinul de vot, va scrie pe el, în mod necesar, numărul de ordine doar al unui candidat care concurează în circumscripția respectivă. Sunt aleși candidații care au obţinut un număr de voturi mai mare pentru numărul de mandate ce revin circumscripţiei respective.

La etapa a doua a distribuiri mandatelor pentru fiecare partid politic, se realizează o listă de candidaţi la nivel naţional, care sunt dispuşi în ordinea descrescătoare a voturilor acumulate. Toate voturile obţinute în cele 11 circumscripţii se însumează pentru fiecare partid în parte, pragul electoral constituind 5% din voturile valabil exprimate. Pe baza sumelor obţinute, aplicându-se algoritmul d'Hondt, modificat, se stabileşte numărul de mandate „compensatorii”, ce revin fiecărui partid. Acestea sunt atribuite candidaţilor în ordinea în care ei figurează pe listele naţionale, făcându-se abstracţie de candidaţii care au obţinut deja mandate la nivelul circumscripţiilor.

Unii fac trimitere la modelul Olandei, unde, pentru Camera inferioară a legislativului, se aplică, de asemenea,  un sistem de reprezentare proporţională, cu scrutin de listă şi vot preferenţial, doar că este organizat la nivelul unei singure circumscripţii, care este întreg teritoriul ţării. Alegătorul votează o listă de candidaţi, având posibilitatea să acorde un vot preferenţial unuia dintre candidaţii de pe lista respectivă. De fapt, modelul olandez nu se prea deosebește de cel care funcționează astăzi în Republica Moldova. De aceea, aplicarea sistemului olandez în condițiile noastre ar însemna, practic, o mimare a schimbării, iar carențele actualului sistem electoral de la noi se vor regăsi cu prisosință și în „noul” sistem electoral, de data asta „modificat”.

Germania. Foarte apreciat este sistemul electoral german, care este numit, pe drept cuvânt, „proporțional personalizat” (Nohlen, Kaase). Unii teoreticieni califică sistemul electoral german, aplicat în alegerile pentru Bundestag, ca unul semi-mixt, deoarece „este majoritar-proporțional la intrare, dar nu și la ieșire” (Sartori). Această variantă se caracterizează prin faptul că alegătorii dispun de două voturi, unul pentru un candidat din circumscripția sa electorală, ales într-un scrutin majoritar, într-un singur tur, celălalt – pentru scrutinul proporţional. În primul caz, alegătorul votează un candidat concret, iar cel de-al doilea – o listă de partide.

Rezultă două categorii de mandate: obținute în fiecare circumscripţie şi alese pe listele naţionale ale fiecărui partid. Numărul circumscripțiilor uninominale constituie jumătate din numărul total al parlamentarilor. Restul de 50% din mandate se alocă fiecărui partid proporțional numărului de voturi oferite pentru lista partidului. Decisive sunt rezultatele obţinute în scrutinul proporţional, acestea funcţionând ca etalon al reprezentării în fiecare circumscripţie. Astfel, sistemul electoral german introduce în cadrul unui sistem proporțional caracteristici ale sistemului uninominal, îmbinând avantajele ambelor, prin aceasta eliminând unele dezavantaje si efecte negative ale sistemului majoritar uninominal.

Lituania. Merită toată atenția sistemul electoral aplicat în Lituania. În această țară, sistemul electoral este unul mixt. Din cei 141 parlamentari, 71 sunt aleşi în circumscripţii uninominale, iar alții 70 sunt aleşi pe liste, într-un scrutin desfăşurat la nivel naţional într-o singură circumscripţie electorală. Alegătorul primeşte două buletine de vot: unul, pentru circumscripţia uninominală şi unul, pentru circumscripţia plurinominală (naţională). Alegătorul poate să intervină în lista candidaților pentru circumscripția uninominală şi să stabilească o altă ordine pentru candidaţi, având dreptul de a exprima voturi „preferenţiale” pentru maximum cinci candidaţi.

Dacă din însemnările alegătorului pe buletinul de vot nu rezultă clar cui îi sunt adresate voturile preferenţiale, votul rămâne valabil, dar se ia în considerare ordinea propusă de partid. La nivelul circumscripţiei plurinominale, alegerile se consideră valide, dacă la ele participă peste un sfert din numărul total de alegători. Mandatele se distribuie partidelor în mod proporţional, fiind repartizate între candidaţii aceleiași liste în dependență de punctajul obţinut.

În Lituania pragul electoral pentru partide în cadrul scrutinului de listă este de 5% din voturile exprimate de alegatori și de 7% pentru coaliţii. Dacă, după aplicarea pragurilor, alegătorii ar urma să fie reprezentaţi în Parlament într-o proporție mai mică de 60% din cei care s-au prezentat la urne, atunci partidul cu cele mai multe voturi din cele aflate sub prag, câştigă dreptul de a participa la distribuirea mandatelor.

Realizând că, din punct de vedere matematic, niciun sistem electoral nu este perfect, multă lume interesată – de la savanții teoreticieni la politicienii pragmatici – este preocupată să identifice un sistem electoral dacă nu ideal, atunci măcar funcțional, capabil să favorizeze constituirea unei clase politice formate din personalități competente, integre și reprezentative, servind, la rândul său, drept suport real pentru o bună guvernare. Ținem să amintim că „niciun sistem electoral nu este mai bun în mod absolut și permanent”, iar decizia în favoarea unui sau altui model, chiar dacă va rezulta din calcule, inclusiv matematice, va fi una politică și trebuie tratată ca atare.

Republica Moldova în căutarea unui sistem electoral adecvat (V)

5. Sistemul mixt

Sistemul electoral, aplicat atât în variantele sale majoritare, cât și proporționale, cunoaște, după cum am văzut, o sumedenie de forme și modele. Analizate separat, fiecare dintre ele au punctele lor tari, dar și vulnerabilitățile iminente. În esență, efectele formulei electorale aplicate depind de circumstanțele concrete de timp și de loc. Din preocuparea de a prelua tot ce este mai bun de la fiecare din sistemele menționate a apărut sistemul mixt. Cu toate că unii teoreticieni nu consideră sistemul mixt ca unul separat, dar în funcție de gradul de mixare a celor două componente, acesta se regăsește în practica multor state, de aceea trebuie luat în calcul.

Sistemul electoral mixt încearcă să combine în forme diferite atât votul majoritar, cât şi reprezentarea proporţională. În principiu, acest sistem presupune alegerea unei părți a deputaţilor în circumscripții uninominale cu vot majoritar, iar a celeilalte părți – în circumscripții plurinominale, cu aplicarea unei metode proporționale. Fiecare alegător are la dispoziție două voturi: unul, pentru un candidat concret din circumscripția uninominală, iar celălalt, pentru o listă de partid. Luând în calcul variantele existente sisteme majoritare și proporționale, menționate în textele precedente, putem schița conturul unui eventual sistem mixt, adaptat la realitățile din Republicii Moldova.

Jumătate din numărul deputaților în parlament sunt aleși în baza unui sistem proporțional cu liste de partid „deblocate”, adică închise sau deschise. Prin această metodă cetățenii aleg 51 de deputați într-o singură circumscripție plurinominală. Amintim că, în cazul listelor închise, partidele vin cu o ordine prestabilită a candidaților, pe care alegătorul o poate modifica, iar, când listele sunt deschise, ordinea plasării candidaților este determinată de alegător. Această formulă ar putea avea, cel puțin, un impact dublu asupra politicului. Pe de o parte, sistemul proporțional, chiar și înjumătățit, ar păstra pentru partidele politice calitatea firească de actor principal al procesului politic. Pe de altă parte, în ambele variante de liste (închise/deschise), când alegătorul va putea influența locul pe listă al candidaților propuși, este de așteptat că, în mare parte, aceasta va spori calitatea și competența celor aleși, iar de aici și gradul de eficiență și mobilitate a partidelor politice.

Ceilalți 50 deputați urmează să fie aleși în circumscripții uninominale cu vot majoritar, în două tururi, adică absolut. Mărimea circumscripția electorale în comparație cu un sistem majoritar absolut va crește dublu și va număra circa 60 mii de alegători. Pentru a trece din primul tur, un candidat va avea nevoie de peste 30 mii de voturi. În aceste condiții, accederea în Parlament, cu ajutorul exclusiv al resurselor financiare, va constitui mai degrabă o excepție decât o normă.

Mai mult, candidații din circumscripțiile uninominale, în marea lor parte, după cum ne-o demonstrează practica internațională, vor prefera suportul partidelor politice, solicitând nominalizarea și susținerea de către acestea în cadrul circumscripțiilor prin tot ce înseamnă „promovare electorală”. Totodată, candidații aleși în circumscripții uninominale, chiar și cu susținerea partidelor, vor dispune de mai multă legitimitate de a-și susține punctul de vedere în adoptarea unei decizii, în cadrul fracțiunilor din care vor face parte ulterior. Dar, principalul, vor fi persoane în fond integre, competente, carismatice pentru care „politica este o profesie și o vocație”, vorba lui Max Weber.

În mod ipotetic, în urma aplicării sistemului mixt, vor avea de câștigat atât cetățenii, în particular, prin apropierea deputatului de alegător, cât și regimul democratic, în general, prin afirmarea partidelor politice în calitatea lor definitorie de sisteme politice deschise. Acesta ar crea oportunități pentru o reconfigurare reală a spațiului public de la noi și ar crea premise pentru formarea unei culturi politice participative și a unei elite politice responsabile.

Avantajele sistemelor electorale mixte: având două buletine de vot, cetăţenii pot opta pe două planuri: la nivelul circumscripţiei electorale şi la cel naţional. Cu două buletine de vot este mai uşor – pentru partidele minoritare – să obţină reprezentarea în Parlament. Teoria spune că sistemul mixt care, în proporţii diferite, combină cele două tipuri de scrutine (majoritar și proporțional), pare a rezolva într-o manieră acceptabilă atât problema reprezentării alegătorilor în organele legislative, cât şi formarea majorităţilor necesare guvernărilor stabile.

Printre dezavantajele sistemelor electorale mixte se menționează faptul că este un sistem relativ complex, care poate crea confuzie printre alegători. Acest impediment, însă, poate fi depășit prin conjugarea eforturilor în promovarea unor bune campanii de informare electorală a cetățenilor. Politologul italian G. Sartori consideră „aceste cuplări de majoritar și proporțional o căsătorie nereușită, o soluție contraproductivă” și propune să ne concentrăm mai bine atenția și asupra altor variante, asupra cărora vom mai reveni.

Prezintă interes și alte modele. De exemplu, sistemul proporțional cu mai multe circumscripții plurinominale, în baza listelor „deblocate” (închise/deschise). Merită a fi discutate și alte aspecte: coborârea vârstei de vot, dacă nu la 16, atunci la 17 ani. Ținând cont de ritmului accelerat de dezvoltare și socializare a tinerilor, generat cu precădere de accesul la noile mijloace de informare în masă, dar și de experiența unor state cu democrație avansată (Austria, Germania, Elveția), această propunere nu trebuie neglijată.

Aplicarea sistemului majoritar uninominal (care presupune mai multe circumscripții uninominale), dar și a celui proporțional, cu mai multe circumscripții plurinominale, în formule separate sau mixte, ar avea – în condițiile Republicii Moldova mai multe impedimente. Cel mai des, se invocă factorul transnistrean, diaspora și posibilitatea coruperii alegătorilor și/sau a deputaților. De acord, dar să nu uităm că politica, pe lângă faptul că reprezintă expresia socială a interesului individual și general, este considerată și o artă a posibilului. De aceea, în identificarea soluțiilor, este important să rămânem raționali și pragmatici.