marți, 14 octombrie 2014

Despre captivitate și șansa de a evada

(suport pentru o analiză de campanie electorală și atitudine civică)

            Mai întâi – despre context. Ne aflăm în febra electoralelor. Noi și vecinii noștri. Frații noștri de peste Prut își aleg președintele, iar ucrainenii, ca și noi – Parlamentul. Oricât de straniu ar părea, chiar și după semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, pentru Republica Moldova rezultatul alegerilor din Ucraina va avea un impact puternic. Constituind cea mai mare sursă de instabilitate din regiune, Rusia rămâne marea durere de cap pentru vecinii săi. Bărbatul beat al Europei pornit pe scandal și jandarmul CSI în același timp. „Prieten” pe care mai bine, totuși, să-l știi mai departe. Este mai sigur! Distanța încă mai contează, spunea un cunoscut specialist în relații internaționale, Barry Buzan. De aici și importanța mare pentru noi a scrutinului din Ucraina.
            Rămânând în context, vom constata lipsa cu desăvârșire din cadru a Uniunii Europene prin reprezentanții săi, destul de vizibili până nu demult la noi. Este o perioadă mai specială, când fostul legislativ și executiv european și-au încheiat exercitarea atribuțiilor, iar înlocuitorii lor abia intră în rol. Situație nu tocmai benefică pentru promotorii cursului proeuropean.
            În așteptarea celei de-a treia forțe. De mai multă vreme se tot vorbește despre forța a treia. Semn că actuala putere, reprezentată atât prin cei de la guvernare, cât și de opoziție, s-a cam epuizat. Mulți o așteptau ca pe Mesia. Scena politică de la Chișinău îi rezervase și un spațiu undeva între 10-15 la sută din electorat. Și ea a apărut. A venit cu mult fast și gălăgie. A intrat cu surle, trâmbițe și artiști aleși. Este și aceasta o modalitate de a intra în politică. Unora le promite izbăvirea, altora – închisoarea. Puțini au rămas indiferenți. Avem și dragoste la prima vedere. Unii i-au oferit chiar și „patria”. Alții rămân nedumeriți și indignați. Peste tot - o stare generală de lehamite. Context perfect pentru tot felul de proiecte demagogice și politicianiste.
         Apocalipsa programată. Un sentiment contradictoriu după parcurgerea numelor candidaților cu șanse de pe listele partidelor respective. Senzația că s-a oprit timpul. Un sentiment de frică: ce va fi după? Presimțirile nu sunt bune. Provoacă îngrijorare finalul acestui spectacol. Nu este exclus ca autocratul de adineaori să pară suflet neprihănit pe lângă ce poate să urmeze. Istoria ne spune că cei care vin cu lozinci de-a pune pe cineva urât la pușcărie sfârșește prin a-i transforma pe toți în deținuți și ostatici. Nu este exclus să mai avem un 25 februarie 2001, când cineva, care de data aceasta va fi altul, dar cu aceeași satisfacție și ironie, va exclama: Nu eu am câștigat alegerile, voi le-ați pierdut! Și va avea dreptate.
            Eu cu cine votez? Demult nu am întâlnit atâta lume care să întrebe asemenea unui cunoscut personaj din opera lui Caragiale: și eu cu cine votez? Încă o temă de reflecție pe marginea calității democrației noastre și a partidelor ca element esențial în acest mecanism. Unele voci ne îndeamnă să facem abstracție de tot cinismul, ipocrizia și sfidările de bun simț ale actualilor guvernanți și să-i acceptăm așa cum sunt, ca pe o povară a sorții, ca pe un destin. S-o facem în numele unei cauze, la care, printre altele, subscriu, parcursul european. Este și aceasta o poziție.
          Mă întreb, totuși, de ce 2,7 milioane de alegători ar trebui să se resemneze, tolerând și legitimând batjocura prin susținerea necondiționată a acestor câteva persoane? Că doar despre câțiva subiecți este vorba, poziționați în fruntea partidelor pe care au reușit să le transforme în clanuri politico-oligarhice. Poate cineva să ne garanteze că după ce-i vom mai alege o dată vor deveni alții? Eu, unul, nu cred! De ce să nu le cerem să se dea la o parte și să ne lase în pace. De ce nu le-am spune că ne sunt o povară de acum încolo?
         Cred că avem și dreptul moral să cerem asta. Am crezut în ei, i-am susținut, am îndemnat oamenii să-i voteze. Mulți și-au pus la bătaie bunul nume și autoritatea. Le-am dat o șansă, două, trei… Acum de ce nu le-am spune: lăsați-ne! Faceți loc celor care vin în politică din vocație, țin la palma asta de pământ mai mult decât la propriile conturi bancare și o văd alături de țările libere și prospere nu numai în vorbe, dar și la modul real. Din aceștia sunt mulți, chiar pe listele propriilor partide. Vom încerca să-i înțelegem omenește că nu au rezistat, că ispita a fost prea mare. Creștini fiind, poate îi vom și ierta. Dar acum lăsați-ne în pace!
            E la nave va. Dar nu vor pleca cu una cu două. Pe fața fiecăruia dintre ei se citește: dacă voi nu mă vreți – eu vă vreau! Pui de lăpușneni... „Fără noi nu se poate!”, ne dau ei de înțeles. „Clar, spunem noi, dar cu voi nu avem nici o șansă”! Depinde mult de presiunea noastră din interior și a europenilor din exterior.
            Domni respectabili, conduși, poate, de cele mai bune intenții, vor încerca în continuare să ne convingă că scopul scuză mijloacele. Ne vor sugera să-i mai votăm o dată. Poate ne duc în Europa. Pe undeva prin ușa din spate, pe niște trasee ascunse, cunoscute numai de ei. Aberant. Cunoaștem veșnica dilemă dintre politică și morală. E timpul să se înțeleagă că chiar și răbdarea unui idiot, cum ne consideră pe noi toți, poate să crape într-o zi. Această zi poate fi una de duminică, poate chiar 30 noiembrie 2014. Evident că votul va fi unul protestatar.
          Între timp, campania își mărește turațiile. Judecând după reportajele posturilor controlate de coaliție, unicul vinovat de toate se face Primăria, iar problemele majore sunt gropile din asfalt, accidentele cu implicarea unor șoferi nesăbuiți și strada pietonală nefinisată. Mai puțin sau deloc despre schemele și delapidările de bunuri și bani publici ale băieților șmecheri. Probabil așa se înțelege democrația și integrarea europeană aici, pe malul Bâcului. Pare-se că am trecut ușor la temele campaniei, dar acesta poate fi subiectul unui alt material.
           Doza de optimism. Ce n-ar spune cârcotașii, dar avem cea mai umană justiție. Să faci propagandă deschisă contra cursului statului pe teritoriul căruia emiți și să achiți o amendă de doar 5400 de lei pentru asta. Cum vă pare? Tare, nu? Cine nu și-ar dori? Vreți dreptate? Veniți în Moldova! Un altfel de off-shore. Un paradis al jurisprudenței, nu alta. Amendă de 5400 de lei (cca 280 EURO!!!) – asta-i sancțiunea pentru un post TV care ani în șir lucrează sistematic la manipularea și îndobitocirea unei componente esențiale a statului - cetățeanul.  Mă întreb atunci: da cât o fi costat, oare, acest stat, cu noi toți, la pachet?
            Pe site-ul CCA aflăm că posturile „Prime”, „TV 7”, „RTR Moldova” şi „Ren Moldova” au fost pedepsite pentru că: „utilizează etichetări pentru a discredita, denigra şi a prezenta într-o conotaţie negativă una din părţile conflictului… dezinformează şi manipulează prin text şi imagini opinia publică… utilizează tertipuri de montaj şi de comentariu, face uz de cuvinte defăimătoare şi ofensatoare… propagă ura faţă de valorile europene şi euroatlantice, promovează şi intensifică zvonuri neconfirmate etc.”. CCA a făcut ce-a putut: le-a aplicat amenda maximă. Președintele CCA a demisionat. I-o fi părut mult sau puțin – ne rămâne numai să ghicim. De remarcat că în materialul plasat de către serviciul comunicare şi relaţii cu publicul nici nu se indică mărimea amenzii. Le-o fi rușine, vrem să credem noi.  Mama rușinii în Moldova încă mai naște?! Numai gândul că o astfel de întrebare își are rostul ne face să rămânem optimiști.
            Evadarea din captivitate. Două subiecte ne-au mângâiat orgoliile și alimentat entuziasmul în săptămâna care a trecut. Este vorba de discursul președintelui Nicolae Timofti la întrunirea de la Minsk și prestația selecționatei noastre de fotbal în meciul cu echipa Rusiei. Chiar dacă mai avem de muncit atât la formă, cât și la conținut, ne-am convins că, totuși, se poate. Avem nevoie doar de ceva mai mult curaj, efort și exigență. Rezultatele nu se vor lăsa așteptate. Ele ne vor uimi pe toți. De data aceasta – plăcut.     


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Teoria „Spirala tăcerii” și basarabenii

  Efectele politice descrise de teoria „Spirala tăcerii”, de obicei, se fac mai bine simțite în alegeri. Dacă politicienii promit și nu se ț...