(suport pentru o analiză de campanie
electorală și atitudine civică)
Mai
întâi – despre context. Ne aflăm în febra electoralelor. Noi și vecinii
noștri. Frații noștri de peste Prut își aleg președintele, iar ucrainenii, ca
și noi – Parlamentul. Oricât de straniu ar părea, chiar și după semnarea
acordului de asociere cu Uniunea Europeană, pentru Republica Moldova rezultatul
alegerilor din Ucraina va avea un impact puternic. Constituind cea mai mare
sursă de instabilitate din regiune, Rusia rămâne marea durere de cap pentru
vecinii săi. Bărbatul beat al Europei pornit pe scandal și jandarmul CSI în
același timp. „Prieten” pe care mai bine, totuși, să-l știi mai departe. Este
mai sigur! Distanța încă mai contează, spunea un cunoscut specialist în relații
internaționale, Barry Buzan. De aici și importanța mare pentru noi a
scrutinului din Ucraina.
Rămânând în context, vom constata
lipsa cu desăvârșire din cadru a Uniunii Europene prin reprezentanții săi,
destul de vizibili până nu demult la noi. Este o perioadă mai specială, când
fostul legislativ și executiv european și-au încheiat exercitarea atribuțiilor,
iar înlocuitorii lor abia intră în rol. Situație nu tocmai benefică pentru
promotorii cursului proeuropean.
În așteptarea celei de-a treia forțe. De mai multă vreme se tot
vorbește despre forța a treia. Semn că actuala putere, reprezentată atât prin
cei de la guvernare, cât și de opoziție, s-a cam epuizat. Mulți o așteptau ca
pe Mesia. Scena politică de la Chișinău îi rezervase și un spațiu undeva între
10-15 la sută din electorat. Și ea a apărut. A venit cu mult fast și gălăgie. A
intrat cu surle, trâmbițe și artiști aleși. Este și aceasta o modalitate de a
intra în politică. Unora le promite izbăvirea, altora – închisoarea. Puțini au
rămas indiferenți. Avem și dragoste la prima vedere. Unii i-au oferit chiar și
„patria”. Alții rămân nedumeriți și indignați. Peste tot - o stare generală de
lehamite. Context perfect pentru tot felul de proiecte demagogice și
politicianiste.
Apocalipsa programată. Un sentiment contradictoriu după parcurgerea
numelor candidaților cu șanse de pe listele partidelor respective. Senzația că
s-a oprit timpul. Un sentiment de frică: ce va fi după? Presimțirile nu sunt
bune. Provoacă îngrijorare finalul acestui spectacol. Nu este exclus ca
autocratul de adineaori să pară suflet neprihănit pe lângă ce poate să urmeze.
Istoria ne spune că cei care vin cu lozinci de-a pune pe cineva urât la
pușcărie sfârșește prin a-i transforma pe toți în deținuți și ostatici. Nu este
exclus să mai avem un 25 februarie 2001, când cineva, care de data aceasta va
fi altul, dar cu aceeași satisfacție și ironie, va exclama: Nu eu am câștigat
alegerile, voi le-ați pierdut! Și va avea dreptate.
Eu cu
cine votez? Demult nu am întâlnit atâta lume care să
întrebe asemenea unui cunoscut personaj din opera lui Caragiale: și eu cu cine
votez? Încă o temă de reflecție pe marginea calității democrației noastre și a
partidelor ca element esențial în acest mecanism. Unele voci ne îndeamnă să
facem abstracție de tot cinismul, ipocrizia și sfidările de bun simț ale
actualilor guvernanți și să-i acceptăm așa cum sunt, ca pe o povară a sorții,
ca pe un destin. S-o facem în numele unei cauze, la care, printre altele,
subscriu, parcursul european. Este și aceasta o poziție.
Mă întreb, totuși, de ce 2,7
milioane de alegători ar trebui să se resemneze, tolerând și legitimând
batjocura prin susținerea necondiționată a acestor câteva persoane? Că doar
despre câțiva subiecți este vorba, poziționați în fruntea partidelor pe care au
reușit să le transforme în clanuri politico-oligarhice. Poate cineva să ne
garanteze că după ce-i vom mai alege o dată vor deveni alții? Eu, unul, nu
cred! De ce să nu le cerem să se dea la o parte și să ne lase în pace. De ce nu
le-am spune că ne sunt o povară de acum încolo?
Cred că avem și dreptul moral să
cerem asta. Am crezut în ei, i-am susținut, am îndemnat oamenii să-i voteze.
Mulți și-au pus la bătaie bunul nume și autoritatea. Le-am dat o șansă, două,
trei… Acum de ce nu le-am spune: lăsați-ne! Faceți loc celor care vin în
politică din vocație, țin la palma asta de pământ mai mult decât la propriile
conturi bancare și o văd alături de țările libere și prospere nu numai în
vorbe, dar și la modul real. Din aceștia sunt mulți, chiar pe listele
propriilor partide. Vom încerca să-i înțelegem omenește că nu au rezistat, că
ispita a fost prea mare. Creștini fiind, poate îi vom și ierta. Dar acum
lăsați-ne în pace!
E la nave va. Dar nu vor pleca cu una cu două. Pe fața fiecăruia
dintre ei se citește: dacă voi nu mă vreți – eu vă vreau! Pui de lăpușneni...
„Fără noi nu se poate!”, ne dau ei de înțeles. „Clar, spunem noi, dar cu voi nu
avem nici o șansă”! Depinde mult de presiunea noastră din interior și a
europenilor din exterior.
Domni respectabili, conduși, poate,
de cele mai bune intenții, vor încerca în continuare să ne convingă că scopul
scuză mijloacele. Ne vor sugera să-i mai votăm o dată. Poate ne duc în Europa.
Pe undeva prin ușa din spate, pe niște trasee ascunse, cunoscute numai de ei.
Aberant. Cunoaștem veșnica dilemă dintre politică și morală. E timpul să se
înțeleagă că chiar și răbdarea unui idiot, cum ne consideră pe noi toți, poate
să crape într-o zi. Această zi poate fi una de duminică, poate chiar 30
noiembrie 2014. Evident că votul va fi unul protestatar.
Între timp, campania își mărește turațiile.
Judecând după reportajele posturilor controlate de coaliție, unicul vinovat de
toate se face Primăria, iar problemele majore sunt gropile din asfalt,
accidentele cu implicarea unor șoferi nesăbuiți și strada pietonală nefinisată.
Mai puțin sau deloc despre schemele și delapidările de bunuri și bani publici
ale băieților șmecheri. Probabil așa se înțelege democrația și integrarea
europeană aici, pe malul Bâcului. Pare-se că am trecut ușor la temele
campaniei, dar acesta poate fi subiectul unui alt material.
Doza de optimism. Ce n-ar spune cârcotașii, dar avem cea mai umană
justiție. Să faci propagandă deschisă contra cursului statului pe teritoriul
căruia emiți și să achiți o amendă de doar 5400 de lei pentru asta. Cum vă
pare? Tare, nu? Cine nu și-ar dori? Vreți dreptate? Veniți în Moldova! Un
altfel de off-shore. Un paradis al jurisprudenței, nu alta. Amendă de 5400 de
lei (cca 280 EURO!!!) – asta-i sancțiunea pentru un post TV care ani în șir
lucrează sistematic la manipularea și îndobitocirea unei componente esențiale a
statului - cetățeanul. Mă întreb atunci:
da cât o fi costat, oare, acest stat, cu noi toți, la pachet?
Pe site-ul CCA aflăm că posturile
„Prime”, „TV 7”, „RTR Moldova” şi „Ren Moldova” au fost pedepsite pentru că:
„utilizează etichetări pentru a discredita, denigra şi a prezenta într-o
conotaţie negativă una din părţile conflictului… dezinformează şi manipulează
prin text şi imagini opinia publică… utilizează tertipuri de montaj şi de
comentariu, face uz de cuvinte defăimătoare şi ofensatoare… propagă ura faţă de
valorile europene şi euroatlantice, promovează şi intensifică zvonuri
neconfirmate etc.”. CCA a făcut ce-a putut: le-a aplicat amenda maximă.
Președintele CCA a demisionat. I-o fi părut mult sau puțin – ne rămâne numai să
ghicim. De remarcat că în materialul plasat de către serviciul comunicare şi
relaţii cu publicul nici nu se indică mărimea amenzii. Le-o fi rușine, vrem să
credem noi. Mama rușinii în Moldova încă
mai naște?! Numai gândul că o astfel de întrebare își are rostul ne face să
rămânem optimiști.
Evadarea din captivitate. Două subiecte ne-au mângâiat orgoliile și
alimentat entuziasmul în săptămâna care a trecut. Este vorba de discursul președintelui
Nicolae Timofti la întrunirea de la Minsk și prestația selecționatei noastre de
fotbal în meciul cu echipa Rusiei. Chiar dacă mai avem de muncit atât la formă,
cât și la conținut, ne-am convins că, totuși, se poate. Avem nevoie doar de
ceva mai mult curaj, efort și exigență. Rezultatele nu se vor lăsa așteptate.
Ele ne vor uimi pe toți. De data aceasta – plăcut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu