Transnistria ca valută convertibilă a Rusiei.

(Reflecții pe marginea unor alegeri).

Aparent nimic nu prevedea o intrigă în ”Danemarca lui Smirnov”, dar marafetul a venit de unde mai puțin administrația de la Tiraspol se aștepta – din Rusia. Faptul că Kremlinul și-a schimbat favoritul pentru ”președinția Transnistriei” a devenit subiect pentru interpretări și speculații, derutând pe unii și alimentând, pe alocuri, speranțele într-o soluționare echitabilă (pentru Chișinău) a unui diferend existent de atâta vreme. Speranțe, evident, sau din păcate, total nefondate. Pentru a înțelege mai bine situația se impune o abordare a problemei prin prisma intereselor Rusiei, care rămâne cel mai important jucător pe acest teren.

Miza Moscovei în această zonă nu este atât Transnistria, unde ea se simte acasă, cât Republica Moldova. La moment eforturile Rusiei sunt orientate spre menținerea Chișinăului în arealul său de influență. Odată cu evidentul declin al PCRM cu liderul său depășit de timp și de evenimente, Moscova încearcă diferite proiecte de alternativă pentru a controla politica de la Chișinău. Până la moment aceste eforturi nu prea au îndreptățit așteptările sau chiar au dezamăgit. Proiectul ”Valeriu Pasat” cu implicarea bisericii ortodoxe supuse Patriarhiei ruse, încercările de-ai apropia pe Vladimir Voronin și Marian Lupu nu au avut succes, la momentul respectiv. Evident că  Moscova nu se resemnează. Un proiect alternativ, în derulare, poate fi cel legat de ”grupul Dodon” și revitalizarea Partidului Socialist. La o adică, în mobilizarea electoratului prorus pot fi aplicate și alte metode. De exemplu, prin provocarea dnei V. Pavlicenco la chemări isterice de unire imediată și necondiționată cu România etc. După cum arată practica, această acțiune este una eficientă, dar ține mai mult de tactică, însă situația necesită soluții strategice.

Activismul Kremlinului în relațiile cu Chișinăul din ultima vreme este determinat de specificul momentului politic prin care trece Republica Moldova. La etapa actuală spectrul politic moldovenesc este marcat de un echilibru relativ, stabilit în confruntarea dintre principalele forțe politice. Actuala conjunctură politică din Parlament confirmă acesta.

Subscriem părerii lansate în diferitele analize, că decizia de vot a cetățenilor Republicii Moldova, plasarea partidelor pe eșichierul politic în mare parte are loc în bază clivajul geopolitic: Estul sau Vestul. În urma alegerilor parlamentare din 2009-2010 balanța a înclinat puțin spre Vest, înregistrându-se o reorientare a politicii Chișinăului spre Europa, de unde și denumirea alianței formate de noua putere. Depășirea crizei politice și întreprinderea unor acțiuni concrete în direcția integrării europene, valorificarea suportului european, fără îndoială, ar întări opțiunile proeuropene ale cetățenilor. Perpetuarea crizei politice, după cum ne-o demonstrează și sondajele, nu face decât să slăbească, spre satisfacția Moscovei, opțiunile proeuropene în rândurile populației. Ușor putem deduce cât de interesată este astăzi puterea de la Kremlin in alegerea Președintelui și depășirea crizei politice de la noi. Prin urmare, momentul actual este unul critic pentru evoluția politică a Republicii Moldova. Balanța ușor poate fi schimbată.

Conștientizând specificul conjuncturii create, pornind de la principiul ”acum sau niciodată”, diplomația rusă încercă toate mijloacele pentru a-și păstra influența în zonă, privită ca una ”de interes vital”, ca, de altfel, tot ce ține de spațiul postsovietic. Anume din această perspectivă trebuie abordate activismul Kremlinului în ”problema Trasnistreană” și readucerea subiectului dat pe tapetul relațiilor internaționale. Rusia încercă, după cum au observat și unii analiști occidentali, să folosească Transnistria drept monedă de schimb în promovarea intereselor sale strategice care depășesc, uneori, cadrul spațiului dat. Ca un jucător puternic și abil Moscova, încearcă să profite la maximum de problema Transnistreană, transformând-o nu atât într-o monedă de schimb, cât într-o valută convertibilă. La nivel ipotetic se întrevăd, cel puțin, două ținte-obiective pe care le urmează Moscova folosind problema diferendului din stânga Nistrului.

Imitând o cedare în problema Transnistreană, prin exercitarea unor presiuni asupra administrației de la Tiraspol, diplomația rusă încearcă să obțină unele concesii din partea SUA și UE în chestiuni de interes major pentru Moscova. Aici, sunt evidente două beneficii pe care vrea să le obțină Rusia: acceptarea în Organizația Mondială a Comerțului (WTO) și regim liberalizat de vize cu țările membre UE. Actuala putere de la Kremlin are nevoie de aceasta și pentru a-și lustrui imaginea pe interior. De aici și  întrevederile  Medvedev - Merkel la care s-a alăturat și președintele Sarkozy.

 În ce privește Republica Moldova, după cum menționam mai sus, ținând cont de specificul momentului politic prin care trece societatea, marcat de fragilitatea raportului de forță instalat pe arena politică, Rusia este interesată în restabilirea influenței de odinioară. Pentru aceasta, pe lângă metodele cunoscute Kremlinul va utiliza și ”factorul transnistrean”.  Este posibil ca Moscova va încerca promovarea unui proiect de reintegrare a Republicii Moldova, pentru a valorifica potențial său politic din Transnistria, care până acum este mai mult un capital mort. Pe listele electorale în Transnistria  sunt înscrise 406 mii persoane. Realitatea este, că la alegeri participă circa jumătate, dintre care peste 90 la sută o constituie adepții fideli ai Rusiei. Printr-un efort suplimentar ușor pot fi mobilizați peste 300 de mii de susținători. Aceste voturi plasate în bătăliile electorale din dreapta Nistrului pot înclina balanța în favoarea Rusiei și restabili status quo-ul de până la 2009.

Dacă va rata șansa integrării europene, Republica Moldova poate să rămână pentru un timp îndelungat  în arealul de influență a Moscovei. Nu este exclusă și ademenirea Chișinăului în noua comunitate Euroasiatică. Probabil vor fi și oferte generoase, sub aspect economic,  greu de refuzat și ușor acceptate de marea majoritate a populației obosită de ineficiența noii puteri.

Prin urmare, scopul real al actualei puteri de la Moscova este nu atât reintegrarea Republicii Moldova, cât transnistrizarea ei și menținerea în sfera sa de influență.

La proiecte noi și oameni noi! Moscova înțelege, că pentru eventualele negocieri cu Chișinăul este necesară o schimbare în administrația de la Tiraspol. Este evident că  Igor Smirnov nu mai poate servi acestor noi stratageme. Ramolit și avid de putere, el va fi înlocuit cu altul, la fel de loial Kremlinului, dar cu o imagine mai agreabilă. Schimbarea va fi una de formă nu și de conținut. De aici și ”intriga” în alegerile prezidențiale de la Tiraspol.