Poziționarea jucătorilor. Jocul
democratic (a nu se confunda cu jocul de-a democrația!) presupune existența
a doi actori politici: guvernarea și opoziția. Scopul guvernării este să
realizeze cele promise în campanie. Dacă nu integral, lucru practic imposibil
de realizat, atunci măcar parțial. Cei de la putere vor încerca să folosească
pârghiile administrative pentru crearea unui context care să îi favorizeze în
viitoarea campanie.
Sarcina opoziției este de a specula
pe eșecurile și greșelile guvernării. Conducându-se de principiul ”cu cât mai
rău, cu atât mai bine”, opoziția va încerca să puncteze pe nereușitele și greșelile
guvernării pentru a slăbi pozițiile partidelor din arcul puterii. Comportament dictat
de factori obiectivi. De rând cu critica, cei din opoziție vor propune
alternative pentru o mai bună guvernare. Dacă reușesc să convingă alegătorul,
atunci la următoarele alegeri ar trebui să dea seama în fața cetățenilor. Și
tot așa din scrutin în scrutin. Astfel, democrația este un mecanism care se
autoenergizează.
Un criteriu al unei democrații
funcționale este alternanța la guvernare. Adică situaţia când în procesul de
exercitare a puterii politice opoziția şi guvernarea se schimbă cu locurile.
Trebuie să recunoaștem că la acest compartiment stăm bine. Alternanță am avut
în 2009 și în 2001, dar și până atunci.
Interesul
poartă fesul. Acestea fiind regulile, concurenții electorali își construiesc discursul în dependență de
locul ocupat pe eșichierul dintre guvernare și opoziție. Partidele aflate la
guvernare, ca regulă, optează pentru o campanie curată, preferând să nu-și
amintească de promisiunile făcute cândva. Opoziția, din contra, are menirea
de-a taxa pe cei de la guvernare pentru tot și pentru toate. Campania
electorală este perioada când se scot la iveală toate abuzurile celor de la
putere. Ele sunt iminente. Faptul că puterea corupe o știm încă de la lordul
Acton. Așa că nu este la noi începutul și, cu siguranță, nici sfârșitul. Dacă e
să ne referim la corupere, bineînțeles.
De acea bătăliile electorale sunt
firești. Fiecare actor își organizează prestația în campanie și decide cum
să-și potrivească promisiunile din propriul program electoral cu critica
oponenților. Nimic nou. Conform unor calcule în SUA raportul
constructiv/critică este, undeva, jumătate la jumătate. După cum menționam, bâta
criticii este la îndemâna opoziției. Cei de la guvernare sunt mai vulnerabili.
De acea încearcă să-și acopere lacunele cu resursele administrative care-i sunt
accesibile. Se consideră că în mod normal acestea pot aduce până la 10 la sută
din voturi. Asta dacă se acționează în cadrul legii, fie chiar și la limitele
ei, dar fără fraude și încălcări grosolane.
Invincibilii
și anemicii. Urmărind confruntările de la acest început de campanie, remarcăm
două aspecte. Primul, este legat de apariţia unor scheme mai mult sau mai puţin
ramificate în care sunt implicate persoane cu funcţii foarte înalte în stat sau
în partide și membrii familiilor acestora. Apare întrebarea firească: ei devin
mafioţi fiindcă sunt la putere sau sunt la putere fiindcă sunt mafioţi?
Celălalt aspect, ţine de reacţia
societăţii la aceste dezvăluiri. Este una anemică. Suprasaturaţie. Cetăţeanul
deja ştie că în campanie se minte masiv. Efectele criticilor și a
dezvăluirilor senzaționale este unul minimal. Până la urmă, una cu alta
formează decizia de vot. Despre decizia de vot a moldoveanului s-au scris
multe. Oricum, rămâne o mare enigmă. Acesta adaugă campaniei suspans, iar
actorilor - doza necesară de adrenalină.
Cercul vicios. Am văzut care sunt actorii și regulile jocului democratic. Spiritul
democrației se conține într-o afirmație care-i aparține lui Thomas Jefferson,
unul dintre ”părinții fondatori” ai Statelor Unite ale Americii: „Când un
guvern se teme de cetățeni, e democrație. Când cetățenii se tem de guvern, este
dictatură”.
Motive
de mândrie: și la noi cei de la guvernare se tem de cetățeni. Dar, nu ține
mult. De fobie – nici vorbă. Repede se reculeg. Revin la vechile scheme, iar în
cazul alternanței le dau suflu nou. Un cerc vicios în care ne învârtim mai bine
de două decenii. A rupe acest cerc și a ridica societatea la un nivel calitativ
nou este sarcina elitelor în general și a celor politice în mod special. Misiune
imposibilă? Deocamdată.
Lamentări geo-electorale. Se tot văicără unii: vezi tu ce puține secții sau deschis în Rusia.
Dar mă întreb și vă întreb: cum să deschizi secții de votare peste hotare acolo
unde cetățenii noștri nici măcar nu au făcut un minim efort de-a se înregistra
prin conectarea calculatorului și accesarea sitului respectiv? Dacă acest exercițiu
de civism este o problemă, atunci cum acești alegători se vor documenta pentru
cine să voteze, cum se vor familiariza cu programele electorale ale
concurenților? Probabil, se preferă să fie ambarcaţi în ZIL-uri şi descărcaţi
direct în cabinele de vot.
Președintele
Traian Băsescu, reieșind din strategiile campaniei de alegeri prezidențiale din
România, readuce pe ordinea zilei problema unirii. Extremele de la Chișinău își
freacă mâinile: miroase a chilipir. Temă de campanie și voturi neprogramate. Ar
pica bine, mai ales pentru partidele pro-ruse, și vre-un marș al unirii undeva la
Bălți, Comrat sau Edineț. De ce nu? Dar la asta ei, acum, pot numai să viseze.
Picătura chinezească. Apropo de vise. Săptămâna trecută D. Crudu ne-a îngrozit împărtășindu-ne
coșmarurile sale nocturne. Am avut și eu un vis. Unul frumos. Se făcea că cele
trei partide proeuropene cu șanse (PLDM,
PDM și PL) au luat la alegeri circa 70 la sută din voturi. Dar până la asta, la
un moment dat, cei asupra cărora planează suspiciuni de corupție, trafic de
influență și delapidări de bani publici s-au retras de pe listele electorale,
iar liderii răsuflași au făcut câțiva pași înapoi. În paralel a fost sistată
difuzarea blocurilor de ştiri de la canalele TV ruseşti.
Referitor
la canalele ruseşti. Sâmbătă seara, în prime-time cetățenii noștri au avut
ocazia să savureze din plin show-ul președintelui Vladimir Putin din cadrul
reuniunii Clubului Valdai, desfăşurată la Soci. Straniu, de ce ne surprind,
atunci, afecțiunile concetățenilor noștri pentru președintele rus și partidele pro-moscovite?
În ritm de tulburel. Campania electorală mai este și perioada mersului politicienilor în
popor. Judecând după reportajele TV, peste tot unde ajung dregători noștri sunt
întâlniți cu pâine și sare, fetițe cu fundițe, lăutari iscusiți. Unde calcă ei
se dau în exploatare spații locative, se deschid școli, apar apeducte și
gazoducte, drumurile devin europene. Fericit e dealul, fericit e valea. Se
cutremură țara într-un cântec și voie bună. Tulburelul nu mai rezistă în butoaie.
Se prinde cu toți în horă.”Pune perinița jos și sărută cu folos!” – strigă un
primar pățit.
Mulți
sunt din cei care-l cred pe cetățean turmentat. Nu-i adevărat! Deschideți primele
rapoarte financiare prezentate la CEC de către concurenții electorali și o să
vă convingeți. Lumea nu-și dă rând să doneze ultimul leu în fondul electoral al
partidului iubit. Și asta-i doar începutul!
Porția de optimism. Vine de la Kiev. Partidele proeuropene sunt masiv reprezentate în
parlamentul ucrainean. Istoria Ucrainei nu a mai cunoscut un asemenea avânt
patriotic. Este și meritul lui Vladimir Putin. Unde dai și unde crapă! Lecția ucraineană
încă trebuie învățată. Dar, este tema unui subiect aparte. Vom mai reveni.
Rămânând
la capitolul veștilor bune, nu putem trece pe lângă o știre difuzată recent la
Chișinău. Undeva pe teritoriul Tracom-ului o echipă de entuziaști au reușit să
obțină din apă - cu ajutorul curentului electric - hidrogen. Acesta, la rândul său,
după cum ne-o relatează chiar autorii, ar putea fi utilizat drept sursă
energetică. Dacă este adevărat atunci chiar din această iarnă unii se vor
încălzi cu apa rece din robinet. Incredibil. Prea frumos ca să fie adevărat? Dar
mai știi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu