Nu aduce anul cât aduce CEC-ul. Scorul obținut de partidul socialiștilor
reprezintă marea surpriză a campaniei electorale care s-a încheiat cu alegerile
din 30 noiembrie. Nimeni nu s-a așteptat. Nici chiar socialiștii. Dacă e să invocăm
declarația făcută de președintele CEC-ului
cu referință la o convorbire telefonică avută cu liderul socialiștilor, speranța
acestora nu depășea 9 la sută din voturi. În politică, ca și în viață, nu aduce
anul cât aduce ceasul. Ultima săptămână de campanie a fost una hotărâtoare pentru
partidul socialiştilor. Explicația scorului-surpriză obținut de socialiști
trebuie căutată în afara partidului.
Cui pe cui se
scoate. Blocarea unui accident al politicii de pe malul Bâcului, s-a făcut
la fel printr-un accident. Mă refer la ”fenomenul” Renato Usatâi. S-a acționat
prompt, la limită. În stilul statului de drept. Să recunoaștem că legea s-a
aplicat, totuși, selectiv. Lucru care a deranjat mai multă lume. Chiar dacă
înțelegem că în politică, deseori, se
merge pe formula machiavelică prin care scopul scuză mijloacele. Dacă nu vom recunoaşte
asta vom crea senzaţia că trișăm. Desigur, R. Usatâi şi-a meritat soarta. Dar
nu este el, oare, produsul indirect sau poate, chiar, direct al unor exponenți ai guvernării cu retorică
proeuropeană. Merită atenție ipoteza că proiectul „Renato Usatâi” este o
creatură a unui oligarh de la Chișinău. Dar la o anumită
etapă, pe neașteptate, popularitatea acestuia ieşise din țarcul afecțiunii
electoratului care i se rezervase. Maurul
își făcuse datoria, maurul trebuia să plece. Fără mare gălăgie. Cum s-a şi
întâmplat.
Evident că majoritatea dintre suporterii lui Renato au
mers la Dodon. A contat vectorul.
Insuportabila ușurință a existenței. Un
alt factor care i-a propulsat pe socialiști în fruntea opțiunilor electoratului
dintre Prut și Nistru au fost ”succesele” alianțelor și coalițiilor proeuropene
care s-au perindat la guvernare după 2009. Despre acest subiect s-a scris
suficient. Nu mai are rost să revenim. Unii dintre cei vizaţi având elementar bun
simț par şi aşa stresați şi complexaţi. Pentru ceilalți, cred că, nici nu mai
are rost să mai vorbim. Cu cât mai repede vor fi îndepărtaţi de pârghii cu atât
mai bine pentru destinul acestei ţări.
Logica manipulării. Un factor important au fost şi televiziunile
rusești. La etapa actuală este imposibil de subestimat importanța mass-media,
mai ales a televiziunii, în formarea opiniei publice. Oamenii gândesc după cum
se informează. Este deja o axiomă. Ultimul an propaganda de la Moscova a
excelat în a forma și promova cultul personalităţii lui Vladimir Putin. O bună
parte a cetățenilor au căzut pradă manipulărilor mediatice. Astfel autocratul
din Kremlin apare în toate sondajele de la noi ca cel mai popular lider străin.
Poza lui V. Putin alături de solii socialiștilor moldoveni, care aminteşte de
kitsch-ul proletcultist cu Lenin și țăranii a ajuns în casa fiecărui moldovean,
sugerându-le pentru cine să voteze.
Apropo, a auzit-o cineva pe Z. Greceanâi în campanie? Eu nu.
Chişinău-Bruxelles-Moscova.
De-a dreptul spectaculos parcursul politic pe cont propriu a lui Igor Dodon. La
începuturi, mă refer la ieșirea din PCRM, I. Dodon și ortacii săi dădeau
speranța unei forțe europene de stânga. Aveam şi motive. Nişa pe eșichierul
politic autohton era pregătită. Vizitase Bruxelles-ul unde avuse întâlniri cu
înalţi demnitari europeni. Votase pentru președintele desemnat de o alianță
proeuropeană. Cifrele au apărut mai târziu. Erau cu multe zerouri și ne-au amintit
că votul costă. Se vehiculează sume destul de mari. Peste încă o vreme ne-am
dat seama că investiţia s-a meritat. Cheltuielile aveau să fie recuperate
însutit sau chiar înmiit de către oligarhii de la guvernare.
Au urmat mai multe vizite şi întâlniri la Moscova. Campania electorală l-a
prins pe Dodon în cohorta Kremlinului. Avem toate motivele să credem că traseul
lui politic nu se va termina aici.
Acasă printre
străini, străin printre ai săi. Igor Dodon apare ca un personaj inedit în galeria
fruntașilor promoscoviți de la noi. Până acum Kremlinul își racola protagoniștii,
ca regulă, din rândul veneticilor, alolingvilor sau foștilor nomenclaturiști. Era
preferată varianta cânt toate aceste calități se regăseau într-o singură
persoană. Trei în unu. Liderul socialistul de Sadova este o excepție. Vine dintr-un
sat cu oameni gospodari din inima Moldovei. Pare să aibă studii și cunoștințe
bune în materie de economie. A părăsit
PCRM-ul, invocând mai mult nocivitatea anturajului, decât stilul autoritar al
liderului comunist.
Mai multe partide s-au oferit să-l primească. Spre „fericirea”
socialiștilor alegerea a căzut pe ei. În scurt timp parveniții au preluat cârma
partidului care i-a adăpostit. Fosta conducere a fost pur şi simplu spulberată.
Totul s-a făcut în stilul politicienilor de pe malul Bâcului: calm, sigur şi cu
mult tupeu.
Forţa D.D.D. Cine
sunt, totuși, alegătorii socialiștilor? Un cupaj de dogmatici, dezamăgiți și
dezrădăcinați. Dogmaticii electoratului de la noi sunt nostalgicii. Multă lume
nu s-a regăsit în noul regim care s-a declarat democratic. La un moment dat trecutul
totalitar idealizat şi plasat în spaţiul geopolitic al originii sale a început să
devină tot mai fascinant. Dezamăgiții sunt cei care şi-au pus mari aşteptări în
guvernarea de după 2009 şi acum consideră că au fost trași pe sfară și nu
numai... Votul lor a fost unul protestatar. Dezrădăcinații constituie o parte
din reprezentanții etniilor conlocuitoare. Soarta i-a adus aici pe parcursul a
secole. Nu s-au dat asimilaţi. Cei mai mulţi dintre ei se identifică parte a
spaţiului estic. Alţii încă nu au reușit să depășească sindromul
eliberatorului.
Cam asta-i bazinul electoral unde socialiştii ş-au pescuit voturile. De ce
să ne mai uimească atunci ultimele declaraţii ale liderului socialiştilor. La
ce trage peştele aceea nadă i se pune. O ştiu toţi pescarii.
Mai la est de
stânga. În clădirea parlamentului
mare agitaţie. Designerii politici au probleme cu sala de şedinţe pentru
proaspeţii aleşi. Cromatica partinică le dă bătaie de cap. A apărut un roşu
care e mai roşu. La noi roşul politic este geopolitic şi se identifică cu Rusia.
Socialiştii se regăsesc mai la stânga decât comuniştii. Acum PCRM-ul lui Vladimir
Voronin pare a fi mai proeuropean decât foştii săi colegi acum socialişti. Şi
în politică totu-i relativ. Comuniştii au fost plasaţi mai spre dreapta. De
fapt, interesul lor totdeauna a fost acolo. Dar aceasta este tema unui alt
subiect.