luni, 8 decembrie 2014

Cromatica traseismului politic autohton: roşu


             Nu aduce anul cât aduce CEC-ul. Scorul obținut de partidul socialiștilor reprezintă marea surpriză a campaniei electorale care s-a încheiat cu alegerile din 30 noiembrie. Nimeni nu s-a așteptat. Nici chiar socialiștii. Dacă e să invocăm declarația făcută de președintele CEC-ului  cu referință la o convorbire telefonică avută cu liderul socialiștilor, speranța acestora nu depășea 9 la sută din voturi. În politică, ca și în viață, nu aduce anul cât aduce ceasul. Ultima săptămână de campanie a fost una hotărâtoare pentru partidul socialiştilor. Explicația scorului-surpriză obținut de socialiști trebuie căutată în afara partidului.
            Cui pe cui se scoate. Blocarea unui accident al politicii de pe malul Bâcului, s-a făcut la fel printr-un accident. Mă refer la ”fenomenul” Renato Usatâi. S-a acționat prompt, la limită. În stilul statului de drept. Să recunoaștem că legea s-a aplicat, totuși, selectiv. Lucru care a deranjat mai multă lume. Chiar dacă înțelegem că în politică, deseori,  se merge pe formula machiavelică prin care scopul scuză mijloacele. Dacă nu vom recunoaşte asta vom crea senzaţia că trișăm. Desigur, R. Usatâi şi-a meritat soarta. Dar nu este el, oare, produsul indirect sau poate, chiar, direct  al unor exponenți ai guvernării cu retorică proeuropeană. Merită atenție ipoteza că proiectul „Renato Usatâi” este o creatură a unui oligarh de la Chișinău. Dar la o anumită etapă, pe neașteptate, popularitatea acestuia ieşise din țarcul afecțiunii electoratului care i se  rezervase. Maurul își făcuse datoria, maurul trebuia să plece. Fără mare gălăgie. Cum s-a şi întâmplat.
            Evident că majoritatea dintre suporterii lui Renato au mers la Dodon. A contat vectorul.
             Insuportabila ușurință a existenței. Un alt factor care i-a propulsat pe socialiști în fruntea opțiunilor electoratului dintre Prut și Nistru au fost ”succesele” alianțelor și coalițiilor proeuropene care s-au perindat la guvernare după 2009. Despre acest subiect s-a scris suficient. Nu mai are rost să revenim. Unii dintre cei vizaţi având elementar bun simț par şi aşa stresați şi complexaţi. Pentru ceilalți, cred că, nici nu mai are rost să mai vorbim. Cu cât mai repede vor fi îndepărtaţi de pârghii cu atât mai bine pentru destinul acestei ţări.
             Logica manipulării. Un factor important au fost şi televiziunile rusești. La etapa actuală este imposibil de subestimat importanța mass-media, mai ales a televiziunii, în formarea opiniei publice. Oamenii gândesc după cum se informează. Este deja o axiomă. Ultimul an propaganda de la Moscova a excelat în a forma și promova cultul personalităţii lui Vladimir Putin. O bună parte a cetățenilor au căzut pradă manipulărilor mediatice. Astfel autocratul din Kremlin apare în toate sondajele de la noi ca cel mai popular lider străin. Poza lui V. Putin alături de solii socialiștilor moldoveni, care aminteşte de kitsch-ul proletcultist cu Lenin și țăranii a ajuns în casa fiecărui moldovean, sugerându-le  pentru cine să voteze. Apropo, a auzit-o cineva pe Z. Greceanâi în campanie? Eu nu.
            Chişinău-Bruxelles-Moscova. De-a dreptul spectaculos parcursul politic pe cont propriu a lui Igor Dodon. La începuturi, mă refer la ieșirea din PCRM, I. Dodon și ortacii săi dădeau speranța unei forțe europene de stânga. Aveam şi motive. Nişa pe eșichierul politic autohton era pregătită. Vizitase Bruxelles-ul unde avuse întâlniri cu înalţi demnitari europeni. Votase pentru președintele desemnat de o alianță proeuropeană. Cifrele au apărut mai târziu. Erau cu multe zerouri și ne-au amintit că votul costă. Se vehiculează sume destul de mari. Peste încă o vreme ne-am dat seama că investiţia s-a meritat. Cheltuielile aveau să fie recuperate însutit sau chiar înmiit de către oligarhii de la guvernare.
Au urmat mai multe vizite şi întâlniri la Moscova. Campania electorală l-a prins pe Dodon în cohorta Kremlinului. Avem toate motivele să credem că traseul lui politic nu se va termina aici.
            Acasă printre străini, străin printre ai săi. Igor Dodon apare ca un personaj inedit în galeria fruntașilor promoscoviți de la noi. Până acum Kremlinul își racola protagoniștii, ca regulă, din rândul veneticilor, alolingvilor sau foștilor nomenclaturiști. Era preferată varianta cânt toate aceste calități se regăseau într-o singură persoană. Trei în unu. Liderul socialistul de Sadova este o excepție. Vine dintr-un sat cu oameni gospodari din inima Moldovei. Pare să aibă studii și cunoștințe bune în  materie de economie. A părăsit PCRM-ul, invocând mai mult nocivitatea anturajului, decât stilul autoritar al liderului comunist.
            Mai multe partide s-au oferit să-l primească. Spre „fericirea” socialiștilor alegerea a căzut pe ei. În scurt timp parveniții au preluat cârma partidului care i-a adăpostit. Fosta conducere a fost pur şi simplu spulberată. Totul s-a făcut în stilul politicienilor de pe malul Bâcului: calm, sigur şi cu mult tupeu.
            Forţa D.D.D. Cine sunt, totuși, alegătorii socialiștilor? Un cupaj de dogmatici, dezamăgiți și dezrădăcinați. Dogmaticii electoratului de la noi sunt nostalgicii. Multă lume nu s-a regăsit în noul regim care s-a declarat democratic. La un moment dat trecutul totalitar idealizat şi plasat în spaţiul geopolitic al originii sale a început să devină tot mai fascinant. Dezamăgiții sunt cei care şi-au pus mari aşteptări în guvernarea de după 2009 şi acum consideră că au fost trași pe sfară și nu numai... Votul lor a fost unul protestatar. Dezrădăcinații constituie o parte din reprezentanții etniilor conlocuitoare. Soarta i-a adus aici pe parcursul a secole. Nu s-au dat asimilaţi. Cei mai mulţi dintre ei se identifică parte a spaţiului estic. Alţii încă nu au reușit să depășească sindromul eliberatorului.
Cam asta-i bazinul electoral unde socialiştii ş-au pescuit voturile. De ce să ne mai uimească atunci ultimele declaraţii ale liderului socialiştilor. La ce trage peştele aceea nadă i se pune. O ştiu toţi pescarii.
            Mai la est de stânga. În clădirea parlamentului mare agitaţie. Designerii politici au probleme cu sala de şedinţe pentru proaspeţii aleşi. Cromatica partinică le dă bătaie de cap. A apărut un roşu care e mai roşu. La noi roşul politic este geopolitic şi se identifică cu Rusia. Socialiştii se regăsesc mai la stânga decât comuniştii. Acum PCRM-ul lui Vladimir Voronin pare a fi mai proeuropean decât foştii săi colegi acum socialişti. Şi în politică totu-i relativ. Comuniştii au fost plasaţi mai spre dreapta. De fapt, interesul lor totdeauna a fost acolo. Dar aceasta este tema unui alt subiect.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Deja vu” cu țepe

Evenimentele din 7 aprilie 2009, de asemenea, au fost precedate de niște alegeri – alegerile parlamentare. Pretextul a fost frauda elector...