Insuportabila uşurinţă de a fi

            Pe lângă faptul că este denumirea unui roman cutremurător a lui M. Kundera, care a stat şi la baza unei ecranizări de excepţie, realizată de Philip Kaufman cu Juliette Binoche, Daniel Day-Lewis şi Lena Olin în rolurile principale, „Insuportabila uşurătate a fiinţei”, acum, la hotarul dintre ani, mai este şi o stare împărtăşită de o bună parte a societăţii. În afară de grijile plăcute, legate de frumoasele sărbători de iarnă, vrem sau nu, mai suntem afectaţi de ceea ce se întâmplă pe tărâmul politicului. Aristotel definea omul drept „animal politic” (zoon politikon). Prin această sintagmă filosoful încerca să exprime esenţa naturii umane - cea de fiinţă socială.

           Avea dreptate grecul. Cum n-ai da şi ce n-ai face te ciocnești de politic. Să mai spună cineva că nu-l interesează sau că nu are nici o treabă cu politica. Într-o bună zi va constata cu stupoare, că politicul demult se ocupă de el şi nu în cel mai echitabil şi onest mod. A nu face politică tot este un fel de politică. Unii au înţeles asta, alţii încă nu.

          Totul își are limitele sale. Imposibil de rezistat presiunii permanente a politicului asupra fiecăruia dintre noi. Era de aşteptat ca odată cu deschiderea sistemului, în condiţiile dezvoltării fără precedent a tehnologiilor informaţionale, spaţiul public să fie mult mai dinamic şi, pe alocuri, incitant. Dar este o limită omenească de a rezista tensiunilor. Nu încetez să parafrazez o afirmaţie a lui Winston Churchill cu referință la Balcanii de la începutul secolului trecut, dar perfect valabilă și pentru noi, cei de azi, de aici, din Republica Moldova: Producem mai multă politică decât putem consuma!

           Teoria spune că, este firesc ca opoziția să-şi dorească destabilizarea puterii cu scopul de a slăbi guvernarea pentru a o prelua mai ușor. La noi, din 2009 încoace, spaţiul public a devenit câmpul unor intrigi, provocări şi manipulări permanente. Straniu, dar protagoniştii erau, chiar, subiecţii guvernării. Evident, că aveau nevoie de asta pentru a-şi acoperi propriile interese, care erau nu numai diferite, dar și contrare intereselor societății.

           Tineri şi neliniştiţi, noua generaţie de lideri politici în realitate s-au dovedit a fi nişte tipi care au făcut din politică un mijloc pentru realizarea unor scopuri personale. Nu au venit să dea, au venit să ia. Țara a devenit pentru ei o pradă. În scurt timp, lupii tineri erau de nerecunoscut. Până la urmă, nimeni nu-ți poate băga în buzunar calități pe care nu le ai, cum tot nimeni nu a reușit să îndrume pașii "lupilor tineri" încât să-i ferească de a deveni, prea repede, "jigodii bătrâne" (de la Dorin Tudoran citire). Nici nu avea cine. Societatea civilă s-a dovedit prea slabă, iar băieții - cu prea mult tupeu.

            Nu vom scăpa ușor de ei. Acum, au nevoie de pârghiile puterii pentru a stăpâni prada și a-și acoperi fărădelegile. Aflarea la guvernare a devenit o problemă existențială. De aceea se vor ține cu orice preț de putere. Tot ei ne declară astăzi (a câta oară?) că vor schimbarea şi modernizarea. Îi mai crede cineva?   

            Speram, naivii de noi, că timpul și „năravurile" lor au rămas în trecut şi că ei au înțeles asta. În campania electorală sau deghizat în mieluşei blânzi şi umili. Nu i-am crezut. Dar, am îndemnat cetăţenii să-i voteze nu atât pe ei, cât pentru parcursul țării şi lumea, încă, bună care a mai rămas prin preajma lor. Erau pe muchia prăpastiei. Dacă vezi cine le-au fost oponenții îți dai seama de adevărata lor valoare. Glonţul le-a trecut pe lângă tâmplă, scria un prieten pe FB. Au fost fraude masive în alegeri, afirma un fost premier, acum om de afaceri de succes.

            Au câştigat la limită. Imediat ce-au trecut alegerile au revenit la vechile metehne și „apucături". Natura își cere drepturile! Până una alta și-au pus masca inocenţilor. Se mai vor încă pentru patru ani la guvernare. Dacă se va întâmpla asta, atunci, chiar, va fi ”kaput”. Mai întâi cu noi, apoi și cu ei. E doar o chestie de timp.

            Până nu demult capul tuturor relelor era Vladimir Voronin şi ortacii săi. De la un timp încoace, principala piedică devine Mihai Ghimpu. Artileria reprezentată de mass-media privată şi formatorii de opinie din dotare, au pus toate tunurile pe liberali. 

            Ce vor liberalii? Putem să judecăm după declaraţiile şi dezbaterile din spaţiul public unde aceștia şi-au expus punctul de vedere. Vor una din funcţiile importante în stat. Normal. Doar despre putere, coaliţie şi responsabilitate comună este vorba. De acord, funcţia de Preşedinte al Republicii nu este cazul să fie partajată acum. Oferiţi-le în loc altceva, în compensare. Ceva greu de refuzat. Asta dacă vreţi cu adevărat să mişcaţi lucrurile înainte. Liberalii mai vor, după câte ne dăm seama, reducerea numărului de ministere şi tehnocraţi aduşi din afară. Ce este rău în asta?

            Între timp cohorte de manipulatori şi profitori de pe ecranele TV şi din eter, ziare şi mediul virtual încearcă să ne convingă că cei de la PD şi PLDM sunt mironosiţele, iar PL-ul - răţuşca urâtă a politicii moldoveneşti. Toată aceasta armată de mercenari se străduiește metodic să ne inoculeze ideea, că fără acești liderii, care între timp sau compromis iremediabil, nu se poate. Noi, însă, suntem siguri că, anume, cu ei nu avem nici o șansă de izbândă.

            Lucrurile degradează de la o zi la alta. Leul a luat-o razna. Probabil va fi şi el degrabă privatizat. Băieții se joacă de-a ţara, iar pe noi ne vor, doar suporteri cuminţi şi loiali. Am impresia că au reuşit. Dezamăgire, dezgust şi lehamite. De ei toți și de proiectele lor. Plictis. Pe măsură ce înaintăm în Noul An această stare ne urmăreşte şi ne macină tot mai mult cotidianul. Despre ce angajare participativă poate fi vorba?! Senzație că trăim într-un poem de-a lui Bacovia. Poem final. Mai rău. Nu mai este loc nici măcar pentru strigătul bacovian: ” E timpul ... toți nervii mă dor ...O, vino odată, măreț viitor.”! Pe fundalul realităților noastre acesta sună mobilizator și optimist.