Și vom povesti nepoților…

Mea culpa! Textul de mai jos a fost publicat pe acest blog într-o zi de sâmbătă, 2 februarie 2013, urmare a unui șir de evenimente agitate din istoria noastră recentă, când  unul din politicienii de astăzi încerca să obțină dividende politice și să dea lovitura în urma unei tragedii. Înainte de campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, am șters postarea pentru a nu dăuna. Regret, am greșit!

            Kk...cioși! Acesta este cuvântul cheie! Nu credeam că  voi apela vre-o dată la acest argou. În copilărie, acolo la țară, kk...cioși erau numiți mincinoșii, lașii, fățarnicii și netrebnicii.

            Este calificativul pe care și l-au ales (martorii spun că în timpul unei şedinţe AIE-2 unul dintre vlazi l-ar fi numit pe celălalt kk...cios, lucru care a provocat o adevărată altercaţie)!

            Cohorte de manipulatori, mereu loiali, conduși de același credo:”Totdeauna și niciodată!” își iau în serios ”misia”. Toți aceștia nu fac altceva decât  să ne convingă cine este mai… kk...cios! De la ei vin și încurajările: nu te lăsa!, nu ceda!, dăi!, i-o trage!… În mare căutare sunt lichelele!  Este vremea lor!

            De aici și specificul democrației noastre - una… kk...cioșă!

            Îmi vine în minte o memorabilă caracterizare a democrației oferită de către bătrânul și înțeleptul Abraham Lincoln, dar care aplicată realităților de la noi o putem defini drept o „o guvernare a kk...cioșilor, de către kk...cioși, şi pentru kk...cioși”!. Trist, dar... relevant! Trist, totuși!

            Până nu demult credeam, mai bine zis, vroiam să cred, că acest argou marchează acțiunile clasei politice de la Chișinău numai din ultimele săptămâni. Doar o retrospectivă superficială ne coboară pe pământ: a fost o amăgire...!

            Mai adecvată ar fi o altă abreviere: AK-1 și AK-2! Dar nu combinația din A,I și E.

            O spun cu durere! Dar, având, cred eu, și dreptul moral. Am crezut, am îndemnat (lumea să-i voteze), am încercat să conving (că sunt mai buni), am promovat, am iertat, am răbdat, am tolerat chiar… I-am tratat ca pe niște copii care, vezi tu,  mai fac și pozne. I-am mai și dojenit, ușor, pe alocuri. Mulți am fost din ăștia!

            A investit cine și ce a putut, dar toți - o mare, mare, mare speranță.

            Dar… am fost trași! Cu toții! Fără excepție! Brutal și pervers! Moldovenește, vorba poetului.

            Iluzii deșarte... care trebuie să ți le asumi, ca pe o greșeală, ca pe un eșec!

            Nu este o scuză nici constatarea că ceilalți, foștii, sunt și mai mizerabili, și mai ipocriți. O fi!

            De la o vreme ne tot lamentăm, dându-ne în piruete verbale pentru a găsi explicații cât de cât rezonabile și sclipiri de bun-simț la toate porcăriile și șmecheriile urzite și aplicate. Până la urmă realizăm că ei, de fapt, ajung a se complace în ipostaza în care s-au identificat, - cea de kk...cioși.

            Unicul lucru pe care-l putem constata cu siguranță din scurta noastră istorie ”independentă” este că în politică la noi vine cine vrea, dar rămân și devin lideri doar kk...cioșii.

            Și ce va fi...? Nimica nu va fi...! Vor trece ani în pândele naturii, vorba unui alt poet. Probabil, unii, mai cu discernământ, vor fi măcinați de sentimentul că îmbătrânesc mai proști decât s-au născut.

            Și vom povesti nepoților despre cum am crezut că făurim un nou capitol al istoriei noastre moderne,  dar a ieșit unul al kk...cioșilor …

            Dixi et animam levavi!

sâmbătă, 2 februarie 2013

Kafka pe malul Bâcului

            Rezultatul negocierilor le-am așteptat răbdători și cuminți. Naivi de felul nostru, credeam că după șocul trăit în campania electorală, liderii partidelor proeuropene se vor apuca de treabă serios și cu spor. Vă dați seama cât de mult se amuză ei acum. Naivitatea noastră este înţeleasă de ei drept un indiciu al prostiei. Aici va trebui să le dăm dreptate.

            Timp de șapte săptămâni se întâlneau în diferite formate și discutau ceva. Naivii (a se înțelege proștii) de noi speram că discută cum să schimbe lucrurile în bine. Aveau și o experiență acumulată. Chiar dacă este una proastă, oricum, necesară. Informații despre mersul negocierilor lipseau. Aşa se înţeleseseră în de ei. Deși, nu lipseau scurgerile dirijate. Cum ar fi faptul că funcția de prim-ministru un partid n-ar mai vrea-o, dar vrea alta mai puțin importantă, însă pe care ar putea-o ocupa chiar liderul formațiunii. Ne testau reacția. Noi rămâneam calmi. Eram preocupați mai mult de scrisorile pe care ni le readresa Moș Crăciun cu doleanţele celor apropiaţi şi dragi. Moșul a reușit să vină și să plece iar politicienii noștri tot discutau. O să ne propună ceva grandios - ne gândeam. Ceva după care toți într-un glas să spunem: daaa!, asta daaa!. Vedem că puteți învăța. A greși este omenește. Aveţi tot sprijinul nostru. Împreună vom reuși. 

            Când, în sfârşit, au apărut în faţa noastră am rămas stupefiați. Practic, nici o schimbare. Modesta propunere a liberalilor de-a reduce numărul ministerelor de la 16 la 13 a fost torpilată ca neconstructivă și neactuală. Iar ideea de a invita un procuror străin a fost tratată ca extremistă și sfidare a demnității naționale. Am înțeles că, să umbli cu mâna întinsă pe la marile curţi europene este normal, iar să inviți specialiști care să te ajute cum să te descurci singur este umilitor și nepatriotic. Totul rămâne pe vechi. De ce, atunci, au avut nevoie de, tocmai, șapte săptămâni? Acum nu mai pomenesc de principii și valori. Ele, deja, ne sunt cunoscute. Au rămas aceleași.

            Am mai văzut şi cele 14 puncte ale liberalilor scrise pe genunchi de cineva din echipă. Multe din ele sunt actuale și necesare, dar formulate și argumentate cam stângaci. În loc să le îmbunătăţească le-au ridiculizat. Nici un cuvânt despre esența lor. La pachet, împreună cu apa murdară au aruncat și pruncul, vorba lui Hegel.

            E de remarcat şi  modalitatea de desfășurare a negocierilor. Principalii protagoniști vin din sfera business-ului. Ei pot negocia. Au aplicat metoda japoneză. Adică tragi de timp la maxim ca apoi, când resursele temporale sunt epuizate, exerciți presiuni asupra părții adverse. De data asta nu a mers. Dar, cel puțin, au pe cine da vina. Partenerul nu este flexibil, nu vrea să cedeze, imposibil de ajuns la vre-o înțelegere.

            Asta-i tot ce-au putut naște negociatorii în formatul PLDM-PD-PL timp de şapte săptămâni. Așteptam un program serios al noii alianțe. Cu reforme pe domenii, optimizări dureroase și finalități clare. Uitați-vă, dragi concetățeni,care este situaţia reală. Vrem să facem asta. Iată cum o vom face. Va dura atâta. În rezultat vom avea asta. Avem nevoie de susţinerea voastră. Ne va fi greu, dar cu efort conjugat vom reuşi. În loc de toate acestea am auzit un discurs cu aceleaşi clişee şi limbaj de lemn.

            Optimizările puteau fi  începute, chiar, cu reducerea numărului de ministere, care in anii guvernării au ajuns filiale de partid. Pentru a elimina orice suspiciuni de perpetuare a hoțiilor și delapidărilor prin ministere, propun să aplicăm principiul rotației. Adică, diferite ministere revin partidelor de la guvernare prin rotaţie. Oricum funcția de ministru este una politică, dați și vom face rotația cel puțin o dată la doi ani. În acelaşi timp, ministrul îşi va păstra statutul de deputat. Avem exemplul României. Astfel ministrul va putea să participe plenar la discutarea actelor normative ce ţin de domeniul de care se face responsabil. Cu atât mai mult că în ministere se introduce funcţia de secretar de stat. Ca excepţie, prin consens, pentru activitate eficientă şi competentă un ministru ar putea fi păstrat şi după rotaţie. Atunci prin ministere vor fi angajaţi tehnocraţi pe principii profesionale nu subiective sau de partid. Ce ziceți dragi parlamentari proeuropeni? Asta, așa, pentru început. Transmiteţi-ne un mesaj: uitați-vă vrem să schimbăm lucrurile şi începem, chiar, de la noi.

            De ce să nu aducem specialiști străini care și-au demonstrat profesionalismul și integritatea? Să-i punem acolo unde avem probleme: procuratură, vamă, fisc, anticorupție. Deja am reușit să ne convingem de faptul că este greu, practic imposibil, să fii principial și corect, onest și integru, rămânând totodată un bun părinte, nepot și fin în țara cu 99 de cumetri pe cap de locuitor.

            Uimitor de repede au decurs negocierile cu PCRM. Impresia că cei trei Vladimiri se înțeleg din priviri. Desigur că, sunt rezultatul unor înțelegeri prealabile departe de ochii presei. Liderii au hotărât să meargă pe varianta  „guvern minoritar” cu susținerea tacită a comuniștilor. Mari sunt riscurile unei asemenea conjuncturi. Hazardate chiar. Decât procuror străin, s-au gândit liderii, mai bine mai tragem de timp. Fracțiunile au spus ”da”. Vor încerca iarăşi lipsa schimbărilor reale să fie acoperite de propaganda și manipularea de la televiziunile din dotare.

            Noi, naivii (a se citi proștii) incurabili ne conduceam de declaraţiile din campanie şi  vedeam ca firească o alianță PLDM-PD-PL cu suportul unei opoziții constructive, cum se declarase cei de la PCRM. Pentru aceasta să li se ofere comuniştilor Curtea de Conturi, CEC-ul. Alte instituții de control. Normal, doar nu avem ce ascunde. Care-i problema? Lasă să controleze și să verifice cât vor. Noi doar suntem curați. Noi vrem în Europa. Tot spuneţi că sunteţi sinceri, convingeți-ne prin fapte.

             La sfârșitul săptămânii trecute, ne-am delectat din plin de primele ședințe ale Parlamentului nou ales. Impresie că spiritul lui Kafka pogorâse pe malul Bâcului. Actorii din teatrele noastre pot să se dea în tot felul de spectacole. Cei de la circ - în piruete imaginabile. Pot să invite cei mai renumiți regisori. Degeaba. Nu vor reuși niciodată un amestec atât de fascinant de tragic şi comic, sublim şi grotesc. Fiindcă parlamentarii noștri nu joacă. Ei sunt firești și naturali.

Șansa pauzelor lungi și dese…

            Punctul pe i era ca și pus. Jocurile erau ca și făcute. Rămânea doar o formalitate. Lucrurile devenise evidente încă din timpul campaniei electorale. Totul a mers după scenariul elaborat în birourile Partidului Democrat. Măştile au fost scoase pe parcursul ultimei săptămâni. După votarea de ieri a comisiei de alegere a Președintelui Parlamentului totul părea, doar, o chestie de procedură. Sistemul funcționa impecabil. Elementele sistemului își ocupaseră locurile în sală. Până și cei mai optimiști păreau consolați. Da, cât se poate? Mai bine un sfârşit dramatic, decât o dramă fără de sfârşit!

            Dar… S-a ridicat Valeriu Streleț. N-a făcut-o din capul lui. Și a dat totul peste cap. Să le luăm pe rând.

            Lucrurile derulau de o asemenea manieră, încât, era evident că cei din PD sunt vioara întâi. Liderul formal al PD-ului a început tot mai mult să ne amintească prin declarațiile sale pe un alt Marian Lupu - cel din timpul şi perioada imediat următoare evenimentelor din 7 aprilie 2009. La fel de dur, grav şi hotărât. Chiar și după întrevederea de la Aeroport era evident că, deși ezita, Vlad Filat merge pe mâna și face jocul liderului neformal al PD-ului, Vlad Plahotniuc. Ultima perioadă liderul PLDM-ist devenise vulnerabil. Probabil, cineva care-i dăduse cândva  acceptul pentru afacerile sale, acum încercă să scoată dividende din situația creată. Cum s-a ajuns aici? Dați să reflectăm.

            Experienţa noastră de edificare a unei societăţi democratice ne sugerează că adevărata valoare a unui partid poate fi aflată numai dacă după o perioadă de guvernare a trecut prin purgatoriul opoziţiei. Traseul ar fi următorul: opoziție – guvernare – opoziție... Schema este valabilă şi în cazul liderilor politici. Testul alternanţei aplicat la nivel de partid sau de lider politic.

            Afirmaţia lordului Acton despre capacitatea puterii de-a seduce este arhicunoscută. Ne-am convins nu o dată că a rezista în cazul dat este la limita posibilităților umane. Aflarea în opoziţie după o perioadă de guvernare nu că este, doar, benefică dar, după cum ne arată practica, și obligatorie pentru o formaţiune politică din spațiul purto-nistrean. În primul rând, face bine integrității morale a liderilor. Coboară ”zeii” şi ”fanaticii” cu picioarele pe pământ. După faptul cum depășește perioada aflării în opoziție după ani de guvernare poți să îţi dai bine seama de adevărata valoare și pondere a unui partid politic. Înțelegi cine sunt persoanele devotate şi integre și care – false și amorale.  Or, în partid lumea vine din vari motive, inclusiv, materiale. Mai ales, dacă este vorba de un partid aflat la guvernare.

            Supraviețuirea politică în opoziţie după o perioadă de aflare la guvernare, în lipsa pârghiilor este o chestie. În cazul dat ne  referim la realitățile Republica Moldova, unde mecanismele statului de drept funcționează aşa cum funcţionează. Se includ selectiv și doar la indicațiile cuiva de pe Olimpul puterii. La noi această experienţă o au doar câteva partide. Testul ”opoziție – guvernare – opoziție” în diferite perioade l-au avut de susținut cei de la PCRM, PD şi PL. Adevărat, PD –ul l-a trecut mai demult. Acum, practic, avem un alt partid, dar oricum…

            Partidul Liberal-Democrat din Moldova nu a avut şansa unui asemenea exercițiu. Totul a mers ca pe roate. Poziționându-se drept anticomunist, PLDM-ul a picat bine peste aşteptările unei bine părţi a cetăţenilor nemulțumiți de mersul lucrurilor în țară şi derapajul spre autoritarism a liderului comunist. Reuşind să adune în jurul său nume notorii şi persoane bine pregătite din diferite domenii, liberal-democrații, chiar, la primele alegeri la care s-a înscris a reuşit saltul spectaculos din partid de opoziție extraparlamentară în una parlamentară. Deja, peste numai trei luni, în urma alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009, se va regăsi în arcul puterii. De atunci şi până astăzi, trecând încă prin două scrutine parlamentare, făcând parte din diferite variante de alianţe şi coaliţii, PLDM-ul a fost mereu la guvernare.

            Cât n-ar părea de paradoxal, dar perpetuarea la guvernare nu a făcut bine partidului. Greu de rezistat. Ispitele erau prea mari. La un moment dat apare senzația atotputerniciei, pierderea capacității de a discerne și autocontrol.  Acumularea ”păcatelor” pe parcursul a mai multe guvernări limitează câmpul de manevră a liderilor. Ei devin șantajabili. Problema controlului sistemului de drept devine una existențială. Toate acestea explică comportamentul liderului PLDM din ultima perioadă. Altul decât ne obișnuisem. Acum nesigur și debusolat. De fapt, sunt consecințele aflării non-stop la guvernare şi, legate de aceasta, povara învinuirilor de furt, corupţie şi delapidări de fonduri publice.

            La moment, în Republica Moldova cârmuiește real acela care controlează organele de drept: procuratura şi justiţia. Liderul PLDM a înțeles asta, dar era târziu. Vă imaginați că cineva, astăzi să renunţe de bună voie la aceste pârghii? Povești de adormit electoratul. De aici şi reacţia bolnăvicioasă a democraților moldoveni la propunerea cu procuror invitat din afară.

            Mizele celor de la PD-sunt mai mult decât clare. Dar cei de la PLDM?... De ce merg cu PD-ul şi nu fac front comun cu PL-ul cum pare firesc? O poziţie fermă a PLDM-ului ar fi impus PD-ul să se alăture. Nu a făcut-o. Din contra, Vlad Filat a mers pe mâna lui Vlad Plahotnic. De ce oare? Cum credeţi? …

            Mai întâi a fost intransigența celor de la PL, exprimată de Mihai Ghimpu. Nu de fiecare dată a făcut-o atât de coerent, cum ne-am fi dorit. Dar, suficient de clar. Conta mai mult conținutul și mai puțin forma. Au urmat sugestiile europenilor. Apoi ieșirile la microfon a lui Valeriu Streleț. Și pauze. Multe și îndelungate. Sperăm să, le pice bine. Doar, noi, încă, mai ținem minte că, pauzele lungi și dese sunt cheia marilor succese.

           Înainte de votul de astăzi din Parlament una este clar: PLDM-ul sau va fi în coaliție cu PL, sau nu va fi de loc. Asta, dacă privim lucrurile pe termen lung. Dar, cum altfel? Că doar ”La Mulți Ani!” ne-o dorim și ne-o tot spunem de vre-o trei săptămâni încoace.

          P.S. Din surse ”demne de încredere” am aflat că pauzele și-au avut impactul. Împărțeala ar fi fost alta. De acord, tristă consolare să afli că nu vei fi spânzurat ci doar decapitat. Oricum există încă un suspans. Călăul poate da pe alături. Mai știi... În continuare viața bate filmul. (24.01.2015)

Boboteaza la basarabeni

(tableta necesară)

            O bună parte din concetățenii noștri se consideră și buni ortodocși. Așa cred ei. De cele zece porunci au auzit. De conținutul lor habar nu au. Darămite să le urmeze.

            La Bobotează sunt gata să se scufunde în cea mai rece apă. Ba, chiar, mai mult. Își aruncă în apa înghețată copii departe de vârsta majoratului. Speră la iertarea păcatelor și izbăvirea de cele rele.

            După ritual, repede, revin pe pământ. Trag un ospăț cu vodcă, coniac, izvar și ”șașlâc”.

            Iar a doua zi o iau cu păcatele de la început.

            Până la altă Bobotează.

Insuportabila uşurinţă de a fi

            Pe lângă faptul că este denumirea unui roman cutremurător a lui M. Kundera, care a stat şi la baza unei ecranizări de excepţie, realizată de Philip Kaufman cu Juliette Binoche, Daniel Day-Lewis şi Lena Olin în rolurile principale, „Insuportabila uşurătate a fiinţei”, acum, la hotarul dintre ani, mai este şi o stare împărtăşită de o bună parte a societăţii. În afară de grijile plăcute, legate de frumoasele sărbători de iarnă, vrem sau nu, mai suntem afectaţi de ceea ce se întâmplă pe tărâmul politicului. Aristotel definea omul drept „animal politic” (zoon politikon). Prin această sintagmă filosoful încerca să exprime esenţa naturii umane - cea de fiinţă socială.

           Avea dreptate grecul. Cum n-ai da şi ce n-ai face te ciocnești de politic. Să mai spună cineva că nu-l interesează sau că nu are nici o treabă cu politica. Într-o bună zi va constata cu stupoare, că politicul demult se ocupă de el şi nu în cel mai echitabil şi onest mod. A nu face politică tot este un fel de politică. Unii au înţeles asta, alţii încă nu.

          Totul își are limitele sale. Imposibil de rezistat presiunii permanente a politicului asupra fiecăruia dintre noi. Era de aşteptat ca odată cu deschiderea sistemului, în condiţiile dezvoltării fără precedent a tehnologiilor informaţionale, spaţiul public să fie mult mai dinamic şi, pe alocuri, incitant. Dar este o limită omenească de a rezista tensiunilor. Nu încetez să parafrazez o afirmaţie a lui Winston Churchill cu referință la Balcanii de la începutul secolului trecut, dar perfect valabilă și pentru noi, cei de azi, de aici, din Republica Moldova: Producem mai multă politică decât putem consuma!

           Teoria spune că, este firesc ca opoziția să-şi dorească destabilizarea puterii cu scopul de a slăbi guvernarea pentru a o prelua mai ușor. La noi, din 2009 încoace, spaţiul public a devenit câmpul unor intrigi, provocări şi manipulări permanente. Straniu, dar protagoniştii erau, chiar, subiecţii guvernării. Evident, că aveau nevoie de asta pentru a-şi acoperi propriile interese, care erau nu numai diferite, dar și contrare intereselor societății.

           Tineri şi neliniştiţi, noua generaţie de lideri politici în realitate s-au dovedit a fi nişte tipi care au făcut din politică un mijloc pentru realizarea unor scopuri personale. Nu au venit să dea, au venit să ia. Țara a devenit pentru ei o pradă. În scurt timp, lupii tineri erau de nerecunoscut. Până la urmă, nimeni nu-ți poate băga în buzunar calități pe care nu le ai, cum tot nimeni nu a reușit să îndrume pașii "lupilor tineri" încât să-i ferească de a deveni, prea repede, "jigodii bătrâne" (de la Dorin Tudoran citire). Nici nu avea cine. Societatea civilă s-a dovedit prea slabă, iar băieții - cu prea mult tupeu.

            Nu vom scăpa ușor de ei. Acum, au nevoie de pârghiile puterii pentru a stăpâni prada și a-și acoperi fărădelegile. Aflarea la guvernare a devenit o problemă existențială. De aceea se vor ține cu orice preț de putere. Tot ei ne declară astăzi (a câta oară?) că vor schimbarea şi modernizarea. Îi mai crede cineva?   

            Speram, naivii de noi, că timpul și „năravurile" lor au rămas în trecut şi că ei au înțeles asta. În campania electorală sau deghizat în mieluşei blânzi şi umili. Nu i-am crezut. Dar, am îndemnat cetăţenii să-i voteze nu atât pe ei, cât pentru parcursul țării şi lumea, încă, bună care a mai rămas prin preajma lor. Erau pe muchia prăpastiei. Dacă vezi cine le-au fost oponenții îți dai seama de adevărata lor valoare. Glonţul le-a trecut pe lângă tâmplă, scria un prieten pe FB. Au fost fraude masive în alegeri, afirma un fost premier, acum om de afaceri de succes.

            Au câştigat la limită. Imediat ce-au trecut alegerile au revenit la vechile metehne și „apucături". Natura își cere drepturile! Până una alta și-au pus masca inocenţilor. Se mai vor încă pentru patru ani la guvernare. Dacă se va întâmpla asta, atunci, chiar, va fi ”kaput”. Mai întâi cu noi, apoi și cu ei. E doar o chestie de timp.

            Până nu demult capul tuturor relelor era Vladimir Voronin şi ortacii săi. De la un timp încoace, principala piedică devine Mihai Ghimpu. Artileria reprezentată de mass-media privată şi formatorii de opinie din dotare, au pus toate tunurile pe liberali. 

            Ce vor liberalii? Putem să judecăm după declaraţiile şi dezbaterile din spaţiul public unde aceștia şi-au expus punctul de vedere. Vor una din funcţiile importante în stat. Normal. Doar despre putere, coaliţie şi responsabilitate comună este vorba. De acord, funcţia de Preşedinte al Republicii nu este cazul să fie partajată acum. Oferiţi-le în loc altceva, în compensare. Ceva greu de refuzat. Asta dacă vreţi cu adevărat să mişcaţi lucrurile înainte. Liberalii mai vor, după câte ne dăm seama, reducerea numărului de ministere şi tehnocraţi aduşi din afară. Ce este rău în asta?

            Între timp cohorte de manipulatori şi profitori de pe ecranele TV şi din eter, ziare şi mediul virtual încearcă să ne convingă că cei de la PD şi PLDM sunt mironosiţele, iar PL-ul - răţuşca urâtă a politicii moldoveneşti. Toată aceasta armată de mercenari se străduiește metodic să ne inoculeze ideea, că fără acești liderii, care între timp sau compromis iremediabil, nu se poate. Noi, însă, suntem siguri că, anume, cu ei nu avem nici o șansă de izbândă.

            Lucrurile degradează de la o zi la alta. Leul a luat-o razna. Probabil va fi şi el degrabă privatizat. Băieții se joacă de-a ţara, iar pe noi ne vor, doar suporteri cuminţi şi loiali. Am impresia că au reuşit. Dezamăgire, dezgust şi lehamite. De ei toți și de proiectele lor. Plictis. Pe măsură ce înaintăm în Noul An această stare ne urmăreşte şi ne macină tot mai mult cotidianul. Despre ce angajare participativă poate fi vorba?! Senzație că trăim într-un poem de-a lui Bacovia. Poem final. Mai rău. Nu mai este loc nici măcar pentru strigătul bacovian: ” E timpul ... toți nervii mă dor ...O, vino odată, măreț viitor.”! Pe fundalul realităților noastre acesta sună mobilizator și optimist.