Doamnă scumpă și capricioasă, legitimitatea…

            Simpatică, scumpă și capricioasă, legitimitatea – o doamnă dorită de toți aspiranții la putere. Deși o râvnesc mulți, doar unii reușesc s-o cucerească. Odată intrat în grațiile ei, ești sortit succesului. Mulțimea te adoră. Trăiești impresia că toată lumea-i la picioarele tale. În același timp, nestatornică este doamna Legitimitate. Nu zăboveşte prea mult la unul și același cavaler. Pentru a o avea alături, va trebui să demonstrezi, în permanență, că ești cel mai bun și că o meriți. Este cochetă, mândră și, pe alocuri, chiar fudulă, doamna noastră. Nu acceptă jumătățile de măsură!

         Legitimitate înseamnă dragoste, însă nu una oarbă. Ea nu tolerează minciuna, ipocrizia și trădarea. La un moment dat, când nu te aştepţi şi nici nu îţi doreşti, poți deveni invizibil. Pentru a-i cuceri simpatia, va trebui să depui eforturi inimaginabile, dar totul se poate risipi foarte repede. O vorbă spusă nelalocul ei, o faptă care a ieșit la iveală o deranjează foarte mult. Suferă. Apoi te uită. Şi atunci devii nevăzut. Asta este altceva decât a fi invizibil: nu mai ești credibil, puține șanse ai să mai poți reveni. Practic, niciuna.

          În politică, legitimitatea justifică aflarea la putere. Istoria omenirii, în etapele evoluției sale politice, a cunoscut diferiți factori care au asigurat legitimitatea puterii politice. În clasificarea lui Max Weber, aceştia sunt reduși, sintetic, la trei forme de legitimitate politică: tradițională, carismatică și rațional-legală. Modernitatea, fără a exclude definitiv primele două forme, pune accentul pe raționalitate și legalitate în legitimarea puterii politice, care, la rândul său, servește drept fundament pentru un regim democratic, stabil și durabil.

            O primă condiție ca o putere să fie legitimă este să fie legală, adică să fie instituită în strictă concordanță cu legea. Respectarea acestui principiu face ca învingătorul să își asume dreptul de a guverna, iar cei guvernați - să-i recunoască acest drept. De fapt, este unul dintre principiile fundamentale ale unei democrații și face parte din ceea ce numim stat de drept.

            În Republica Moldova, încă de la primele alegeri, a devenit o tradiție, un fel de sport național ca învinsul să conteste rezultatele alegerilor. De obicei, declarația de fraudare a votului este însoțită de diferite învinuiri: falsificarea listelor electorale, numărătoarea greșită a buletinelor, coruperea alegătorilor etc. Să ne amintim că falsificarea rezultatelor alegerilor a fost unul dintre pretextele principale, care a declanșat evenimentele din 7 aprilie 2009. Cauzele acestei stări de lucruri pot fi diferite: de la neîncrederea în actul justiției și până la trăsăturile culturii politice a cetățenilor. De fiecare dată, însă, entuziasmul nostru s-a limitat la învinuiri, fără a trudi și asupra probării lor. Cu atât mai straniu, cu cât, după ce totul este consumat, apar niște „eroi” pentru dreptate civică, cu învinuiri de fraudă, chiar pe domeniul de care ei înşişi erau responsabili!          

          Suntem în pragul unei noi campanii electorale. De această dată prezidențiale. În contextul unei situații politice foarte tensionate, este important ca exercițiul electoral să se desfășoare în strictă conformitate cu normele legale. Atât litera, cât și spiritul legii să fie respectate la toate etapele, începând cu întocmirea listelor electorale și terminând cu procesul de numărare a voturilor. În realitate, însă, urmărind patimile pe marginea colectării semnăturilor și înregistrării candidaților pentru alegerile din 30 octombrie 2016, constatăm o încordare fără precedent a situației politice, o încrâncenare aprigă între protagoniștii campaniei. În spatele acestora stau cohorte de angajați, foarte atenți la paiul din ochiul oponenților și, evident, complet indiferenți la bârna din ochii de alături.

          Neîncrederea reciprocă între candidații la scrutin face ca dezbaterea electorală să derapeze de la concurența proiectelor și ideilor, cum ar fi firesc, spre un bâlci al orgoliilor și intoleranței. Dacă stai și analizezi, constați că, de fapt, nici miza nu este atât de mare. Postul de președinte, într-o republică parlamentară, nu oferă prea mari împuterniciri șefului statului. Iar situația precară în care se află țara ar trebui să potolească poftele doritorilor de posturi mari. Aici, probabil, avem de a face cu motive care depășesc cadrul unor candidați, mizele transferând-se către persoanele din culisele politicii. Constatăm că aceste culise deseori se află în afara țării. Unii candidați nici nu se sfiesc să ascundă faptul că vin mai mult să strice decât să creeze.

         Este cunoscut: la îndemâna guvernării sunt mai multe pârghii pentru a utiliza resursele administrative în scop electoral, începând de la stabilirea datei alegerilor și până la utilizarea publicității electorale camuflate, prin crearea de evenimente și mediatizarea lor. Asta se întâmplă, practic, în toate societățile, chiar și în cele cu democrație funcțională. De fapt, în interesul guvernării este ca scrutinul să se desfășoare fără excese majore, de aceea ar trebui să dea cât mai puține pretexte pentru contestări. Pe de altă parte, reprezentanții opoziției intolerante deja s-au grăbit să se adreseze partenerilor externi cu declarații că alegerile vor fi fraudate. Într-un fel, și-au așternut: în caz de eșec, să cadă pe moale. Totodată, se merge pe o tensionare maximă a situației, care poate culmina cu agonii postelectorale.

            De aceea, responsabilitatea pentru desfășurarea corectă a alegerilor cade atât pe umerii guvernării și ai instituțiilor electorale responsabile de organizarea și buna desfășurare a procesului electoral, cât și pe cei ai opoziției, gata oricând să provoace stări de conflict și tensiune pentru încălcări minore. Un cuvânt de spus îl au şi instituțiile societății civile, chemate să monitorizeze procesul electoral.

            Toți cei care doresc bunul mers a treburilor în țară ar trebui să se îngrijească de readucerea încrederii cetățeanului în instituțiile statului, deci şi în clasa politică. Legitimitatea se bazează pe competență și fapte reale, nu pe vorbe goale și manipulare. Implementarea Acordului de Asociere va lasă tot mai puțin spațiu de manevră pentru toți cei care râvnesc puterea în scopul îmbogățirii personale. Mai departe va fi și mai dur. Exemplul României este elocvent. Sperăm că nu va trece prea mult timp și rândurile politicienilor de pe malul Bâcului vor fi completate doar de cei pentru care politica este o vocație și o profesie, vorba aceluiași Weber.