„Deja vu” cu țepe

Evenimentele din 7 aprilie 2009, de asemenea, au fost precedate de niște alegeri – alegerile parlamentare. Pretextul a fost frauda electorală. Voronin trebuia pedepsit pentru „samovolnicia”, care și-a permis-o în relația cu Kremlinul, mă refer la respingerea planului Kozak, România - discreditată, iar forțele democratice – compromise.

Acum, când  lucrurile cu greu, dar ușor încep să intre în normalitate, când sistemul economic, cel financiar-bancar și cel social dau semne de înviorare, lucru recunoscut de organismele financiare internaționale, când sunt făcute publice schemele complicate care au dus la frauda bancară cu implicarea mai multor factori importanți din Rusia - hop, apare iarăși o criză politică pe motiv electoral. De data asta,  nemulțumirea față de decizia luată de magistrați este direcționată spre cei de la guvernare.

Orice analiză elementară, care pornește de la banalul – „cui convine?” - așează lucrurile la loc. Nu contează. Lumea este chemată la protest. Se fac auzite și voci care instigă la violență. Printre organizatorii protestelor se regăsesc și protagoniștii  evenimentelor din aprilie 2009. Alții ațâță din culise și pe rețelele de socializare.

Dacă planul va reuși, pe termen lung, știm cu ce se va termina. Fiindcă a mai fost.

La protest, sunt sigur, va fi multă lume bună, oameni sinceri și de bună credință. Pe 7 aprilie 2009, de asemenea, ieșiseră multă, multă lume bună...

Nu sunt de acord cu decizia instanțelor de judecată de a anula rezultatele alegerilor primarului de Chișinău, însă, având în vedere considerentele enunțate, voi ignora protestul de duminică, 1 iulie 2018, orele 14.00 din Piața Marii Adunări Naționale. 

Mi-am luat țeapa în aprilie 2009. Nu mai vreau încă una.

Iminența Unirii între actori și contexte

Chiar dacă toate se trag din 1812, ne vom referi la istoria recentă. Imediat după declararea independenței, prins între pornirile imperiale ale Moscovei și prudența Bucureștiului, Chișinăul a trebuit să se descurce cum a putut. La început a fost „luna de miere”, iar Unirea părea undeva aproape. Mulți priveau apariția statului Republica Moldova ca pe o măsură temporară de ieșire din imperiul sovietic, urmând revenirea teritoriului între Nistru și Prut în componența României. Dar nu a fost să fie. Ne-am împotmolit. Din start, urmându-și scopurile geopolitice, imediat după ieșirea din URSS, Kremlinul ne-a creat cea ce astăzi numim Transnistria.

Entuziasmul cu Unirea n-a ținut mult. Deceniile de propagandă antiromânească și de denigrare a tot ce este românesc, utilizate metodic de propaganda sovietică nu aveau să treacă fără rezultate. Ușor, ușor, au început să ne macine grijile cotidianului, apoi și deziluziile. Disperați și debusolați, am început să ne risipim eforturile în discuții sterile despre limbă, alfabet, istorie. Sterile, deoarece totul era evident. Mai puțin se vorbea despre viitor. La un moment dat, a început să ne fascineze fraza: „Mergem înainte, că înainte era mai bine!”. Între timp, am avut parte de un șir de sfidări ale diferitor înalți demnitari de stat de la Chișinău la adresa Bucureștiului. După cum era și de așteptat, toate acestea au trezit reticența Bucureștiului față de conducerea de la Chișinău. Perioada comunistă, chiar dacă a înregistrat şi scurte intervale de cochetare, ne-a îndepărtat și mai mult de România. Împovărat de propriile griji și nevoi, înglodat în dezbaterile democrației în devenire, Bucureștiul nu-i ardea de Chișinău. Clasa politică de peste Prut avea alte priorități, parcurgând anevoios, și ea, treptele tranziției spre democrație.

Moscova, în schimb, a fost omniprezentă în spațiul între Prut și Nistru. În afară de tancuri, rachete și muniții, dislocate ilegal în raioanele de est ale țării, necontrolate de autoritățile oficiale, Moscova și-a creat și întreținut în permanență aici o masivă „coloană a cincea”, formată din deputați, demnitari de stat, jurnaliști, formatori de opinie, exponenți ai societății civile. Prin acapararea spațiului mediatic și informațional, Kremlinul și-a extins controlul, practic, asupra întregii populații. Metodele erau cunoscute: manipulare, corupere, șantaj etc. Știa ce știa un fost președinte a țării de pe malul Bâcului atunci când afirma că, dacă adoptăm o lege a lustrației, rămânem fără intelectualitate! În același timp, naivii de la Chișinău, de fiecare dată, știind că Moscova nu crede lacrimilor, preferau varianta capului plecat, crezând că poate, poate... Iluzii deșarte.

Odată cu semnarea de către Chișinău a Acordului de Asociere, Moscova înțelegea că pierde din terenul de altădată, de aceia încearcă cu orice preț să păstreze acest teritoriu în orbita sa de influență. Noul context, pe lângă metodele tradiționale și actorii vechi, necesita noi abordări. Spațiul dintre Nistru și Prut devenise pentru strategii Kremlinului un veritabil poligon de testare și aplicare a unui întreg arsenal de arme neconvenționale, devenite parte componentă a ceea ce numim astăzi război hibrid. Trebuie să recunoaștem că au făcuto cu multă abilitate. Astfel, picase bine o criză financiar-bancară, o spălare masivă de bani, provocarea unor probleme economice prin aplicarea diferitor embargouri. Toate acestea creau premizele unor nemulțumiri de masă și terenul fertil pentru diferite populisme. De fapt, finalitatea era provocarea alegerilor parlamentare anticipate, care urmau să instaleze masiv, în clădirea de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 105, partida pro-rusă. 

În urma unor eforturi masive, guvernului, instalat la Chișinău, la începutul anului 2016, i-a reușit o stabilizare parțială a situației social-economice și politice. Au fost restabilite relațiile cu organismele financiare internaționale, au crescut încasările la buget, s-a stopat declinul economic. Cel mai important, au fost evitate anticipatele, care, în acel moment, ar fi fost fatale pentru parcursul european al țării. Astfel, planurile de destabilizare a situației politice și schimbare a vectorului geopolitic au fost dejucate.

În acest timp, o parte a societății, adusă la culmea disperării a început să vadă în Unire o soluție fezabilă pentru depășirea situației precare. Sondajele, care tradițional indicau un procent al unioniștilor de circa 10 la sută, acum au început să înregistreze o dublare sau chiar triplare a opțiunilor unioniste. Astfel, tema Unirii a revenit pe agenda politică de la Chișinău, de data asta, condiționată și de factori de ordin pragmatic. Deși, la etapa dată, opțiunile pentru Unire sunt invers proporționale cu situația economică, România nu a stat în expectativă, adoptând tactica „cu cât mai rău cu atât mai bine”, dar a fost cel mai mare susținător a populației dintre Nistru și Prut, acordând suportul economic, politic și moral.

Ce va fi? Volens, nolens, subiectul Unirii va constitui una din temele electorale, care va împărți opțiunile cetățenilor în viitorul scrutin parlamentar. Într-un fel, aceasta îi va înviora pe cei de la PSRM, care sunt în pană de idei și teme originale de campanie electorală. Cu toate că, sistemul electoral mixt, va diminua, probabil, din scorul socialiștilor la viitoarele alegeri parlamentare, judecând după ultimele sondaje, șansele lor rămân în continuare destul de mari. Pe de altă parte, ținând cont că până la parlamentare n-a mai rămas atât de mult timp, partida proeuropeană este mai dezbinată ca niciodată. Atunci când revanșa devine un scop în sine, ea se transformă din factor motivațional constructiv în unul distructiv, iar politica din arta posibilului, rezultat al negocierilor și compromisului, se transformă în confruntare permanentă și autodistrugere. Fără depășirea orgoliilor și a supărărilor, fără o coeziune și conjugare a forțelor și, prin urmare, a eforturilor, eșecul partidelor proeuropene este ca și garantat.

Multă lume comentează declarațiile recente ale unui cunoscut exponent al clasei politice de la Chișinău, care afirmase că Unirea nu se va produce niciodată. Cred că, nu ar trebui să le luăm prea tare în serios. Politicienii, deseori, spun chestii în care ei singuri nu cred, dar o fac pentru că asta vor să audă o parte din potențialii alegători. Toate guvernele care s-au perindat la Chișinău de la independență încoace, cu mici excepții, au făcut tot posibilul pentru a îndepărta Unirea. Iar, Președintele Voronin când mergea la București cu loturi de vin, nu încerca să apropie Unirea, dar s-o îndepărteze. Unirea ca o năluca băga în sperieți majoritatea din establishment-ul politic de pe malul Bacului, făcându-l să acționeze în consecință. Cu toate acestea și astăzi Unirea rămâne un deziderat, împărtășit de tot mai multă lume.

Imperiile decad și pier, oferind șansă popoarelor. Popoarele evoluând devin națiuni. Națiunile își edifică propriile state. Statele formează diferite uniuni, care la rândul lor apar și dispar. Totul se schimbă, totul se transformă, vorba filosofului. Doar sentimentul de aderență la un neam, la un popor, la o limbă dăinuie în timp, iar cu el și tendința spre Unire. Acum, când marcăm Centenarul Unirii, un lucru este clar, mai devreme s-au mai târziu, într-o formă sau alta, Unirea se va produce, fiindcă reprezintă finalitatea firească a unui proces obiectiv. Unirea este iminentă, fiindcă, de fapt, este vorba de ReUnire, mai bine zis, de Revenirea Acasă!

25.03.2018

MOLDOVA, INTRE LUMI - Episodul 1

Tehnologiile manipulării sau scenarii pentru un detectiv cu amenințări

          Preambul. Începutul nu prevestea neapărat un scenariu cu finalități manipulatorii. Acțiunea se desfășoară în Parlament. Deputații sunt în ședință. La tribună iese un deputat, din cei care fac asta foarte rar. Putea fi și o deputată. Nu dăm nume. Pentru deputat (-ul; -a) respectiv(ă), politica nu reprezintă nici o profesie, nici o vocație. El (ea), ca regulă, este un (o) profesionist(ă) în domeniul din care vine (muzică, sport, agricultură, treburi casnice etc), dar, deseori, habar nu are despre esența proiectelor ce se discută în comisiile parlamentare sau a legilor ce se adoptă în forul legislativ. 

Trebuie să recunoaștem că de prin `94 încoace niciodată nu am dus lipsă de asemenea persoane alese. Apropo, acești deputați nimeresc în Parlament, mai ales, pe liste de partid, în condițiile unui sistem electoral proporțional, conform modelul existent până nu demult la noi. În cazul sistemului uninominal, candidații vor trebui să „meargă în popor”, să discute cu cetățenii, iar pentru asta trebuie să posede anumite cunoștințe, dar și experiențe, ce țin, în primul rând, de gestionarea treburilor publice, precum și abilități, cel puțin, elementare de comunicare.

            Tema și personajele. Dar, să revenim la subiectul nostru. În cazul dat, este vorba de un deputat, care mai întâi de toate este un sportiv de performanță, practicant al genurilor de arte marțiale, băiat bine făcut, simpatic, dar fără deprinderi de comunicare în public. În plus, odată ce omul iese rar la tribună, probabil a fost copleșit și de emoții. Una cu alta, deputatul nostru, în luarea sa de cuvânt, în plenul forului legislativ a comis mai multe gafe de exprimare în limba română.

            Cum e și firesc în politică, oponenții n-au ezitat să-l taxeze și chiar să facă haz pe seama acestuia. A excelat o doamnă deputat, de specialitate - profesoară de română. Diferite site-uri de știri au făcut din asta eveniment, demonstrând într-un fel ignoranța și lipsa de cultură generală a tânărului deputat. La sigur, în subconștientul social se formaseră următoarea reprezentare: un tânăr puternic și voinic, dar corigent la capitolul „exprimarea corectă” a fost ridiculizat de o doamnă, care vorbește bine româna, dar slabă sub aspect fizic, dacă e s-o comparăm cu tânărul deputat, bineînțeles. „Cum nu-i e frică?”, mai în glumă, mai în serios, s-au întrebat retoric unii dintre concetățenii noștri. Prin urmare, opinia publică deja era pregătită pentru ce avea să urmeze.

            Intriga. Părea că evenimentul s-a epuizat. Dar, băieții ageri din opoziție au hotărât să dea lovitura și să folosească incidentul pentru a denigra și mai mult imagina deputatului, deși este clar că ținta nu era atât deputatul, cât partidul care l-a promovat în Parlament. În acest scop sunt puse în mișcare mecanismele de manipulare.

            Drept ipoteze pot servi două scenarii. Conform primului scenariu, experții în manipulare din tabăra deputatei, fără ca aceasta să știe, pun la cale un apel telefonic ce conține amenințări în adresa doamnei, știind bine că doamna va face, cum e și normal, mare tărăboi din asta. Al doilea scenariu este mai uman. Conform acestuia, doamna este prevenită că va fi sunată la telefon și șantajată.

            Reflecții pe marginea intrigii sau „Cui convine?”. Asta-i întrebarea. Puțin probabil ca amenințările telefonice să fi fost puse la cale de către deputatul practicant de karate și kickboxing. Era la mintea cocoșului să anticipezi că bănuielile vor cădea exact pe el. De aceea nu era în interesul parlamentarului să se lanseze în amenințări telefonice. Mai ales, știind năravul și caracterul doamnei, era previzibil și comportamentul acesteia. Desigur, telefonul putea să vină și din partea unui susținător înflăcărat al sportivului, fără știrea celui din urmă. Dar aceasta variantă pare și mai puțin probabilă.                  

             Deznodământul. Mai degrabă a fost aplicat unul din cele două scenarii descrise mai sus. A doua zi, doamna declară că a fost sunată și amenințată, iar site-urile, bloggerii, formatorii de opinie din dotare au preluat știrea și au tirajat, „rugumat” și analizat „incidentul” cum au putut. Imediat a fost alertată opinia publică, procuratura, ambasadele și partenerii de dezvoltare. Cetățeanul credul, onest și cumsecade a compătimit-o pe deputată și, în tăcere sau la un „păhar de vorbă” cu prietenii, l-a acuzat pe sportivul dezlănțuit și tot partidul din spatele acestuia. Nu încape în mintea unui om normal că ar putea fi mințit în asemenea hal...

            Reflecții din afara cadrului. Scenariul mai presupunea că va fi inițiată o anchetă. Timpul va trece. Investigațiile de acest gen, ca regulă, se termină fără nici un rezultat. În memoria colectivă, însă, va rămâne asocierea persoanei sau a formațiunii respective cu șantajul criminal.

            Sfârșitul. Asta-i cam toată tehnologia. Primitiv? De acord! Dar, judecând după reacții o parte din public chiar a luat amenințarea pe bune. Sper că băieții din regie au mers pe cel de-al doilea scenariu și n-au stresat deputata, care, totuși, este o doamnă. Mai ales că, a doua zi, sărbătoream Dragobetele, iar în această zi băieții sărută, da nu sperie fetele.