Letopisețul și anatomia unei escaladări.

Cronica evenimentelor curente.

Evoluția evenimentelor după 6 ianuarie 2013 a bulversat opinia publică și a scos la iveală mai multe probleme și metehne ale societății care, deși unele erau cunoscute, iar altele le intuiam, au șocat întreaga societate. Perioadă marcată de un conflict în dinamică ascendentă cu turnuri și răsturnări de situație, cu acțiuni, pe alocuri, imprevizibile își așteaptă încă ”herodoții”.

Totodată, cred că, sunt binevenite și reflecțiile la cald, pe urmele proaspete ale evenimentelor. Ține de domeniul hazardului să dai unor impresii despre oameni, fapte și procese în derulare pretenții de analiză, în deosebi, pe un teren atât de lunecos cum este cel al politicii de la Chișinău. Deacea, reflecțiile de mai jos, rog, să fie abordate drept niște note și comentarii intermediare, o provocare pentru viitoarele analize și, de ce nu, analiști.

Comportamentul și imaginea actorilor antrenați în confruntarea politică de la Chișinău din ultima perioadă, asemenea unei sinusoide, cunoaște urcușuri și coborâșuri bruște. Pornind de la aceasta, evoluția evenimentelor pe parcursul acestor săptămâni pote fi încadrată în câteva etape.

Prima etapă, cuprinde perioada 6 ianuarie – 21 ianuarie 2013 inițiată odată cu divulgarea publică a cazului tragic din Pădurea Domnească și care s-a terminat cu demisia Procurorul General al Republicii Moldova Valeriu Zubco.

A doua etapă, de escaladare a conflictului și a fost marcată de declarația din 13 februarie 2013 a  lui Vlad Filat preşedintele PLDM și Prim-ministrul Republicii Moldova, despre ieșirea din Acordul de constituire a AIE și lansarea adresări către partenerii din alianță să înceapă negocierea unui nou acord. Această etapă a culminat în data de 15 februarie cu demisia lui Vlad Plahotniuc, prim-vicepreședinte al Parlamentului urmare a votului comun a deputaţilor PLDM şi PCRM pentru lichidarea funcţiei date.

Cea de-a treia etapă a început pe 18 februarie 2013 când mai multe interceptări ale convorbirilor telefonice ale Directorului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Nicolae Vicol cu demnitari de stat au fost expediate presei și plasate pe Internet. Scandalul interceptărilor a generat o fază calitativ nouă în poziționarea protagoniștilor conflictului și a crizei.

Acestea ar fi punctele de referință care au marcat conflictul politic în continuă escaladare.

Anatomia conflictului în escaladare.

Forțele declanșatorii ale crizei. Drept pretext a servit incidentul tragic de la vânătoare. În realitate, la baza declanșării crizei se află o rivalitate care durează în timp și lupta pentru influență, ca formă de manifestare a puterii politice, dinte V. Filat și V. Plahotniuc. Inițiator a fost V. Filat, care, după cum au demonstrat-o evenumentele ulterioare, a încercat să profite la maximum din tragedia din 23 decembrie 2012 pentru a diminua influența oponentului său.

Relevante, în acest sens, sunt acțiunile liderului PLDM Vlad Filat după 6 ianuarie 2013, dacă admitem, desigur, că conducătorii principalelor instituții din stat au aflat abia atunci despre cele întâmplate în Pădurea Domnească. Apropo, Sergiu Mocanu, după cum afirma chiar dânsul, știa despre incident încă din 3-4 ianuarie. Dar, să-i credem pe cuvânt! Premierul, V. Filat, aflând de la S. Mocanu despre tragedie, a mers să discute situația creată în primul rând cu ambasadorii SUA și UE. Aceasta amintește de acțiunile dlui V. Voronin în dimineața zilei de 8 aprilie 2009, când după cunoscutele evenimente l-a invitat pe reprezentantul Uniunii Europene în Republica Moldova Kalman Mizsei pentru a-i arăta clădirile devastate și a învinui autorităţile române că ar fi contribuit la violenţele de după alegerile legislative din 5 aprilie. Nu era mai rațional ca dl. V. Filat să adune în regim de urgență Consiliul Alianței unde să se discute cele întâmplate? Mi se pare corect, dar n-a fost să fie. Probabil, mai mulți ș-au pus această întrebare. Apar primele suspiciuni legate de adevăratele intenții ale premierului.

A urmat o perioadă de mediatizare intensă a ”cazului din Pădurea Domnească”, care a provocat o firească revoltă și indignare a societății pe marginea acțiunilor diferitor instituții și demnitari de stat. A culminat cu depunerea demisiei de către V. Zubco, fiind acceptată de Parlament în data de 21 ianuarie 2013. Deși, în cadrul ședinței extraordinare a Parlamentului se discuta demisia Procurorului General V. Zubco devine evident că ținta era, de fapt, altcineva și anume, Vlad Plahotniuc. Unii deputați PLDM și PCRM au solicitat în mod direct de la prim-vicepreședinte al Parlamentului să-și depună demisia.

Conflictul intră într-o nouă fază. După cum și era de presupus în mass-media au început să apară materiale despre posibile fărădelegi unde protagoniști erau reprezentanții PLDM - Ministrul Finanțelor, Veaceslav Negruța, Ministrul Sănătății, Adrian Usatâi, șeful Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, precum și situaţia de la Banca de Economii (BEM). Cu toate că, despre aceste cazuri se discuta și în trecut acum ele au izbucnit cu o nouă forță, fiind alimentate și cu probe noi. Devine evident că, lucrurile nu stau atât de bine pentru liderul PLDM pe cât par.

În situația creată, staff-ul premierului a considerat că cea mai bună apărare este atacul. Folosindu-se de faptul că era pe val în urma demiterii lui V. Zubco a declarat pe 13 februarie 2013 ieșirea din Acordul de constituire a AIE și negocierea unui nou acord care, după cum este ușor de înțeles, trebuia să materializeze câștigul de imagine realizat pe parcursul ultimei luni de către PLDM.

În paralel continua campania de demonizare a lui V. Plahotniuc, fiind exploatate la maximum stereotipurile create în opinia publică pe parcursul ultimilor ani. Problema a ajuns în Parlament unde PLDM și PCRM au insistat pe demisia prim-vicepreședintelui Parlamentului prin lichidarea funcției respective. Evenimentul s-a produs în data de 15 februarie 2013. Deși, după cum afirmă Alexandru Tănase, fost prim-vicepreședinte PLDM, unul din participanții și martorii la negocierile, care au avut loc după alegerile din 28 noiembrie 2010, partajarea acestei funcții se făcuse de comun acord între V. Filat și V. Plahotniuc.

La cea de-a treia fază, care a demarat pe 18 februarie 2013, au fost puse în aplicare metode de luptă politică, relativ, inedite pentru  spațiul nostru, și anume, publicarea interceptărilor telefonice care pune într-o situație ”delicată” mai mulți reprezentanți PLDM, inclusiv pe prim-ministrul V. Filat. Apare presimțirea unui război total. Difuzarea interceptărilor, deși mirosea a șantaj, pentru marea majoritate a societății a avut efectul unei bombe și a declanșat o nouă etapă în evoluția crizei. Confruntarea a intrat într-o fază calitativ nouă, marcată de schimbul de roluri. PLDM și liderul său din postura de atacant s-a trezit în cea de apărător.

Conflictul cunoaște o escaladare nemaivăzută. Presiunea asupra premierului V. Filat este tot mai mare, acțiunile sunt bine coordonate și eficiente. Staff-ul PLDM tot mai greu face față situației. Echipa de criză pare să fi fost luată pe nepregătite: acțiunile liberal - democraților erau previzibile și, uneori, disperate.

Dosare în care figurează mai multe persoane cu funcţii de răspundere de la PLDM devin subiecte a discuțiilor din spațiul public. În efortul de-a prelua inițiativa PLDM încearcă să deplaseze accentele de la esența problemei, focusându-și discursul pe ilegalitățile prin care informația a devenit publică. Acest fapt, însă, mai puțin preocupa opinia publică care părea mult mai interesată de conținutul înregistrărilor decât de modul cum au fost obținute. Decea, calificările acțiunilor CNA drept ”comandă politică”, deși, probabil, își aveau rostul, nu mai impresionau și semănau mai mult a strigăt în pustiu. De altfel, ca și campania de învinuire a lui V. Plahotniuc. Vechiul refren despre atacurile raider, preluări de afaceri etc. nu mai avea efectul de noutate, totul părea banal și irelevant.

Tactica bate gramatica.

Încă din a doua jumătate a secolului trecut politica excelează în tendința de-a fi una discursivă. Schimbările din domeniul comunicării și a tehnologiilor informaționale au influențat în mod direct elaborarea și promovarea politicilor. Metodele preluate din marketing sunt aplicate pe larg în strategiile politice. La etapa actuală, competiția politică se deplasează în spațiul public, dominat, la rândul său, de mijloacele de comunicare. Totodată, confruntarea politică dintre oponenți, asemenea unui joc de șah, este câștigată de acela care reușește cu câteva mișcări înainte să prevadă acțiunile adversarului.

De menționat, că tacticele utilizate de cele două tabere, protagoniste ale confruntării politice de pe malul Bâcului, abundau în aplicarea metodelor atât de manipulare, cât și de persuasiune. Fără a intra în dispute teoretice, doar, voi sublinia că, în cazul dat, prin manipulare înțelegem aplicarea anumitor tactici (necinstite) de înşelăciune, ducerea în eroare pentru atingerea scopurilor, iar prin persuasiune - cele axate pe acțiuni de convingere. Vom mai menționa că, și într-un caz și în altul conotația negativă sau pozitivă a acțiunii este determinată de scopul și obiectivele inițiatorului.

La prima etapă, echipa PLDM și persoanele implicate în mediatizarea evenimentelor legate de tragedia de la vânătoare puneau accentul pe metode de persuasiune și aceasta a permis o bună poziționare a lui V. Filat și a formațiunii pe care o conduce.

Tabăra adversă, cea a PD-ului, după unele încercări disperate de-a se opune invaziei mediatice, la un moment dat, practic, a încetat să mai reacționeze, chiar și în cazurile când erau comise unele exagerări în abordarea incidentului din Pădurea Domnească. A fost o decizie chibzuită, evitându-se, astfel, risipirea resurselor și decredibilizarea surselor.

Demisia Procurorului general, V. Zubco a încununat eforturile unor acțiuni și a unei campanii bine organizate. Dar, după cum vom vedea mai târziu, V. Plahotniuc a pierdut bătălia, nu însă și războiul.

În paralel echipa PD prin readucerea în centrul atenției opiniei publice a unor dosare de rezonanță, despre care am menționat mai sus, pare să fi sugerat liderului PLDM să se oprească fiindcă lucrurile pot ajunge prea departe. Dar,  nu s-a întâmplat, iar conflictul a escaladat cu o putere și mai mare.

Opoziția parlamentară.

De-a lungul întregii acestei perioade unica forță politică care a avut de câștigat a fost opoziția, în primul rând, cea parlamentară, reprezentată de PCRM. De menționat, că acțiunile comuniștilor au fost bine gândite și cumpătate, astfel reușind să puncteze de fiecare dată când a fost momentul.

Cunoscând, cel puțin din presă, rivalitatea dintre V. Plahotniuc și V. Voronin era de așteptat ca PCRM să facă coaliție pe unde deschisă pe unde tacită cu oponenții rivalului său. Probabil pe aceasta conta, și mai mizează în continuare V. Filat. Judecând după unele declarații ale lui V. Voronin, lucrurile păreau că merg anume în această direcție. Dar, spre dezamăgirea liderului PLDM, în realitate, deputații comuniști n-au fost atât de cooperanți, cel puțin la această etapă, în susținerea intenției fracțiunii liberal-democraților de al destitui pe proaspătului director de la CNA V. Chetraru. Comuniștii nu au susținut nici proiectul fracțiunii PLDM în ce privește alegerea vice-directorilor CNA de către Parlament.

La fel au procedat comuniștii și în legătură cu Banca de Economii. Inițial ei au refuzat votarea unei comisii parlamentare separate, ca mai apoi să propună organizarea audierilor parlamentare privind situația la BEM. Deși deputații PCRM împreună cu PLDM au votat, renunțarea la constituirea unei comisii separate în problema dată, totuși au optat pentru o examinare primordială, timp de o lună, a subiectului Băncii de Economii în contextul unei analize pe ansamblu a sistemul bancar din țară, care va fi extinsă pe o perioadă mai îndelungată.

Ținând cont de numărul mandatelor în Parlament, comuniștilor le revine un rol important în evenimentele de ultima perioadă. S-ar părea că, PCRM este interesat în declanșarea anticipatelor, dar totodată constatăm o ezitare în acțiunile comuniștilor.

Una din cauzele acestei șovăieli ar putea fi legată de îngrijorarea conducerii PCRM pentru actul guvernării în eventualitatea câștigării alegerilor. Circumstanțele nu sunt, tocmai, favorabile PCRM. Situația economică din țară nu inspiră prea mult optimism. Fără un suport din exterior lucrurile ar putea scăpa de sub control.

La momentul actual susținerea și disponibilitatea pentru ajutor pe viitor vine din partea UE. Partidul comuniștilor, urmare a traseismului politic și sub pericolului inerent de a pierde o parte din electoratul tradițional, începând cu a doua jumătate a lui 2012, și-au schimbat accentele în vectorul de politică externă. Deși a continuat să califice procesul de aderare la Uniunea Europeană drept unul benefic, cu precădere din toamna anului 2012 PCRM, și-a manifestat opțiunea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Vamală Eurasiatică. Prin aceasta comuniștii și-au îngustat spațiul de manevră. Funcționalitatea Uniunii Vamale rămâne incertă. Mai mult, în politica externă a Kievul tot mai pronunțate sunt opțiunile proeuropene.

Comuniștii, mai degrabă, vor fi dispuși să participe la debarcarea guvernului Filat, deși, probabil că, nu vor fi inițiatorii acesteia. Nu vor susține un guvern minoritar, deschizând astfel calea pentru AIE-3 sau anticipate. Responsabilitatea pentru provocarea alegerilor anticipate va cădea, astfel, pe umerii componentelor AIE, care, la rândul lor, în caz de eșecul unui nou acord vor încerca să plimbe răspunderea unul către altul.

Criza între disfuncționalitate și oportunitate.

În teorie criză este abordată drept o formă de manifestare a conflictului, care, la rândul său, constituie nu numai o disfuncționalitate, dar și o oportunitate în redresarea funcționalității sistemului. Criza poate genera efecte atât pe termen scurt, cât și pe o durată mai mare. Făcând abstracție de această constatare vom încerca să punctăm unele consecințe ale crizei din ultimele săptămâni. La o primă abordare efectele ar fi următoarele:

• Criza a descoperit problemele sistemului de putere. Deși au fost elaborate modele noi, democratice de exercitare a puterii, ele au rămas mai mult niște ”forme fără fond”. În relațiile de putere s-au păstrat metodele administrativ de comandă moștenite din sistemul totalitar sovietic. Instituțiile statului sau dovedit nefuncționale.

• Criza a readus pe ordinea zilei problema partidelor ca instituții de importanță primordială în cadrul unui sistem democratic. Partidele au rămas ostatice intereselor personale ale liderilor săi. Problema finanțării partidelor rămâne una vitală pentru exercitarea funcțiilor sale instituționale în cadrul unui regim democratic.

• Pe lângă problemele legate de funcționalitatea partidelor politice, criza a demonstrat și ineficiența corpului legislativ de a face față evenimentelor, impunându-se drept imperativ modificarea sistemului electoral, prin trecerea la unul mixt. Aceasta urmând să exercite un impact și asupra democrației interne de partid.

• Evenimentele din ultima perioadă au demonstrat riscurile ascunse pentru R. Moldova a republicii prezidențiale. Pe fundalul păstrării metodelor administrative de comandă, restanțelor acumulate la aplicarea principiilor statului de drept, așteptărilor paternaliste ale populației și comportamentul lamentabil al actualilor lideri politici există pericolul unui derapaj de la valorile democratice spre cele de sorginte  autoritară sau, chiar, totalitară.

• Liderii politici nu și-au conștientizat rolul și misiunea sa în contextul provocărilor prin care trece societatea la etapa actuală. Proiectul democratizării ca și cel al integrării europene este unul, cu precădere, al elitelor. Faptele care au ieșit la iveală în ultima perioadă demonstrează că aceste idealuri au fost subordonate intereselor personale și de grup.

• Comportamentul mass-media atât la nivelul instituțiilor cât și a subiecților au descoperit carențe grave la capitolul imparțialitate, onestitate, verticalitate. În mare parte, mass-media rămâne la îndemâna finanțatorilor. Procesul de reformare a televiziunii publice s-a tărăgănat inadmisibil de mult.

Soluția pentru toate aceste probleme rămâne promovarea reformelor, cursul spre modernizarea țării a căror modele pot fi preluate, adaptate și implementate din experiența statelor UE, dar și cu suportul acestora.

Ce va urma?

Dacă judecăm după conținutul și tonalitatea declarațiilor făcute de M. Lupu și M. Ghimpu în ultimul timp, se va insista pe strategia celor trei pași: demisia prim-ministrului, V. Filat, a președintelui Parlamentului, M. Lupu şi negocierea unui nou acord de la zero. Aceasta pare a fi soluția reală pentru moment.

Problema este cine va iniția procedura de demitere a guvernului. Partidul care va provoca căderea guvernului riscă să fie defavorizat în negocierea unui nou acord. Pozițiile acestuia vor fi slăbite de presiunea asumării responsabilității pentru declanșarea anticipatelor.

Unicul partid care ar avea de câștigat, sub aspect politic, din provocarea demisiei guvernului este PLDM. V. Filat ar demonstra că nu se ține de putere și că nu are nevoie de pârghii pentru ași acoperi unele, presupuse, fărădelegi în cazurile de rezonanță, mediatizate intens în ultimul timp. Aceasta ar prinde foarte bine atât la imagina actuală, puțin șifonată, a liderului PLDM, cât și a întregii formațiuni în viitoarea campanie electorală. Este gata V. Filat să facă acest pas? Rămâne de văzut.

Evident că AIE nu a făcut față așteptărilor. Până la alegeri nu a mai rămas mult. Reformele, însă, necesită timp și o clasă politică credibilă. Nu avem nici una, nici alta. O soluție fiabilă pentru componentele AIE ar fi continuarea parcursului european și efectuarea unor schimbări, fie și cosmetice, pentru a putea cere votul cetățeanului la viitoarele alegeri.

P.S. Chiar dacă, pe fundalul crizei politice de la Chișinău, pare sarcastic rămâne, totuși, valabil principiul de viață: Tot răul spre bine!