Dodonii tipici. Dodon este un
prototip caracteristic basarabean, un fenomen local, dacă vreți. Dodonul tipic
este un tip (tipă), născut în RSSM, chiar dacă a văzut lumina zilei după 1991,
adică după proclamarea Independenței. Se consideră moldovean, de aceea, afirmă
el, limba pe care o vorbește este moldoveneasca. E adesea nostalgic după
perioada sovietică, când „toți aveam de lucru, în țară era ordine, iar în
magazine – de toate”. Preferă să se informeze din surse, evident, rusești. Îl
irită cei care se dau inteligenți, îl enervează totul: vorba, chipul, privirea.
Cine nu este cu el este, fără nuanţe, contra lui. Cel mai mult îl scot din
sărite românii și americanii, dar și mai mult îl calcă pe bombeuri vecinul de
alături, care scrie în grafie latină și vorbește, ca să vezi, fără rusisme!
Visul lui este refacerea URSS sau măcar a Rusiei Mari, care să includă și
Moldova. Îi place Rusia, fiindcă „de acolo ies gazâli”, vorba neuitatei
spicherițe … Faptul că i se spune Dodon este doar o întâmplare. Putea să se
numească Petrescu, Ivanov sau Sidorov, nu contează: dodonii reprezintă un
fenomen și trebuie abordați ca atare.
Dodonii
atipici. Mai avem și altfel de dodoni, atipici. Aceștia spun că vorbesc
româna. Majoritatea sunt bine școliți și consideră politica o chestie despre
care ei cunosc totul. Unii dintre el își etalează cucuiele politice - dovada
bătăliilor pierdute. Ei cred că bunele intenții sunt pavaju, care poate duce
doar în rai. Cred cu uşurinţă vorbelor și adesea confundă aparențele cu
realitatea. Sunt romanticii politicii dintre Nistru și Prut. De o sinceritate
și de o naivitate debordante. E un mare păcat să-i lași nemanipulați. Timp de
25 de ani – un pătrar de veac! – au luat țeapă de la toți politicienii în care
au crezut și pentru care erau gata să se sacrifice. Acum fac din nou coadă.
Cei mai școliți încearcă să trăiască
din scris, alții sunt sau au fost parte a unor proiecte cu finanțare străină.
Nu au o sursă de existență stabilă, deoarece dodonii tipici nu cumpără cărți,
iar proiectele, vai, au proprietatea de-a se încheia. De aceea pot fi uşor
înregimentați. Unii cearcă să supraviețuiască pe lângă cei din politică. Iubesc
cu patimă, urăsc cu furie. Noua cauză pe care o servesc o consideră nobilă și
singura corectă, iar cei care o reprezintă sunt sacralizați. Într-o societate
normală, probabil, ar fi fost floarea națiunii, la noi, însă, din păcate, sunt
niște dodoni, chit că atipici.
Dodonii
lui Dodon. Ăştia sunt dodonii pur sânge. Majoritatea sunt urmașii
comuniștilor mai vechi și mai noi. Preferă explicațiile simple și fac ulcer la
chestiile sofisticate. De unde şi adoraţia pentru liderul care le vorbeşte pe
înţeles. Şi de aceea îl vor președinte. Ei cred că va fi unul perfect. Va pune
capăt prieteniei cu europenii („care
ne-au distrus familiile și ne-au pustiit satele”), că va înceta cochetarea cu
americanii („care ne-au ruinat economia și ne-au dezbinat țara”). Dodonii lui
Dodon cred că, ajuns preşedinte, va dizolva grabnic parlamentul, îl va pune pe
Plahotniuc la pușcărie, va restabili sârma ghimpată pe Prut și va convinge
Rusia să accepte toate produsele noastre: ieftine şi multe în chilă.
Dodonii
Maiei. La prima vedere, este vorba tot despre nişte dodonii atipici. Dar
sunt, totuși, diferiți. Unii dintre aceștia au dus-o bine mersi când dodonul
lor era mare șef peste Ţara Dodonilor. Ei chiar așa îi spuneau: „Şefu!”. Deși
sunt diferiți, se doresc parte a unei alte civilizații – civilizația Maia care,
probabil, va marca existența dodonilor atipici pentru o bună perioadă de timp.
Par mai moderni, mai europeni, deși nu totdeauna sunt consecvenți. Țin la
valorile populare, le place muzica, dar nu toate instrumentele muzicale, de
aceea poartă câte o batistă pe care ba o pun, ba o ridică de pe țambal. Îi
leagă de dodonii tipici ura declarată față de Plahotniuc – răul absolut, cum îi
zic. Acum se mobilizează pentru a nu permite dodonilor tipici să preia
președinția.
Mai avem și alți dodoni, dar acum
aceștia nu contează. Unii au fost scoși din cursă, alții sau autoexclus.
Alegerile
dodonilor. Pentru alegerile din 13 noiembrie, atât dodonii tipici, cât și
cei atipici își au propriul candidat la președinție. Oricum nu s-ar numi, va fi
unul al dodonilor. Asta înseamnă că prezența dodonilor în politica noastră va
perpetua. Aici vroiam să fac un apel pentru care, totuși, dintre dodoni să
votăm, dar ego-ul critic m-a îndemnat să păstrez echidistanța, nu cumva
cititorul neutru să aibă senzația că pe final de text a mai luat o țeapă, de
data asta, chiar, de la autor. De aceia apelul meu va fi doar unul mobilizator:
Toți la alegeri!
De pe acum este clar că următoarea
mișcare civică va fi „Moldova fără Dodon, Moldova fără dodoni!”. Dar, dacă
scăpăm de dodoni, mai rămâne cineva pe aici? Asta-i întrebarea…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu