În aşteptarea lui Ţepeş

În aşteptarea lui Ţepeş.

Producem mai multă politică decât putem consuma! Este o parafrazare din Winston Churchill cu referinţă la istorie şi la Balcani, dar perfect valabilă pentru R. Moldova de la un timp încoace. Noua „găselniţă” de data aceasta susţinută de întreaga alianţă este referendumul constituţional cu privire la modificarea modalităţii de alegere a Preşedintelui ţării. De fapt, nu este nimic nou uimeşte graba cu care se încearcă promovarea unei reforme, care poate marca dezvoltarea politică a tarii pentru o perioadă îndelungată.

Să începem cu începutul. Recunosc, îmi trezeşte optimism faptul că se declară promovarea unui sistem parlamentar autentic şi funcţional în Republica Moldova. Consider că este un sistem mai adecvat condiţiilor şi realităţilor noastre. Adevărat, nu corespunde caracteristicilor culturii politice a populaţiei, dar în aceasta şi constă rolul elitelor, inclusiv celei politice de-a ridica nivelul de cultura a societăţii la înălţimea sarcinilor ce stau in faţă. Da, este un lucru anevoios, corect, este unul de durata, dar nu si imposibil. Acesta ar trebui să devină un obiectiv strategic al puterii de la Chişinău.

Ce avem în realitate? Întărirea parlamentarismului este văzut ca un mijloc de depăşire a crizei politice curente. Are loc o substituire a esenţialului cu secundarul, iar de aici şi pericolul discreditării unei idei foarte importante.

Indiscutabil, Constituţia Republicii Moldova necesită modificare. Pe cat de oportun este referendumul acum? – aceasta-i întrebarea.

Orice schimbare constituţională necesită un consens cât mai larg, astfel ca decizia să aibă legitimitate şi să nu fie una conjuncturală. Pentru aceasta modificările trebuie să fie precedate de discuţii cu implicarea întregii societăţi. Pentru aceasta este nevoie, în primul rând, de timp. Cu atât mai mult, că sunt necesare şi alte schimbări în Constituţiei. Dintre cele mai stringente fiind modificarea sistemului electoral, şi anume, trecerea la un sistem mixt pentru a încerca de a scoate politicul de sub influenţa intereselor oligarhice promovate prin intermediul partidelor politice.

Discuţiile sunt necesare fiindcă nici în cadrul celor care au venit cu idea unui referendum urgent nu este clar care vor fi noile prerogative ale Preşedintelui, Parlamentului şi a Executivului. Totul a fost în mare, mare grabă?

De unde atâta grabă? Care este cauza? Ea poartă un nume - Oazu Nantoi! El semnifică, de fapt, implicarea societăţii în soluţionarea unei probleme care s-a dovedit peste puterile actualei clase politice. Anume aici au identificat pericolul atât comuniştii, cât şi Alianţa. Imediat unii au pus pe tapet candidatura lui L. Talmaci, iar alţii - desfăşurarea unui referendum nepregătit. Primii au făcut-o pentru a ajunge acolo unde îşi doresc – anticipatele. Ceilalţi - din agonia oligarhilor pentru a se menţine la putere. De acea, ultimii nici nu au intrat în detalii, cu toate că se conştientiza că anume acolo se ascunde necuratul.

Matematic, şi nu numai, în Parlament sunt cele 62 de voturi constructive care permit alegerea Preşedintelui. Văzând bâlbâiala politicienilor şi jocul pe muchie de cuţit, de-a democraţia, iniţiat de ei, Oazu Nantoi, persoană publică cunoscută în ţară şi-a înaintat candidatura, susţinută de o mare parte a cetăţenilor care urmăresc derularea procesului politic de la noi. „Grupul Dodon” declară că, dacă Alianţa oferă 59 de voturi dlui Nantoi, atunci ei vin cu încă trei. Riscurile politice ale „grupului Dodon” sunt cu mult mai mari, dacă ţinem cont de potenţialul electorat al partidului socialiştilor.

Au prevalat, însă, interesele economice ale oligarhilor din Alianţă, de acea şi reacţiile respective la candidatura dlui O. Nantoi. Alianţa s-a făcut că plouă. Nici măcar nu au încercat să identifice o candidatură proprie, dar au apelat la mâneca dlui M. Ghimpu de unde au scos un as - cel al referendumului, unul urgent şi nepregătit.

Unele din posibilele riscuri ale referendumului:

1. Formula „51 de voturi” pentru alegerea preşedintelui, creează premiza mai multor variante de alianţe. Ca regulă, alianţele se stabilesc între partidele plasate alături pe eşichierul politic. Ţinând cont de opţiunile electoratului din R. Moldova, este uşor de prevăzut că ea va fi, mai degrabă, una de stânga şi geopolitic orientată spre Est.

2. Referendumul are toate şansele să nu treacă, din cel puţin două considerente. În primul rând, majoritatea covârşitoare a populaţiei vor să aleagă direct Preşedintele. În al doilea rând, cetăţenii nu mai au încredere în Alianţă. Predomină dezamăgirea şi deziluzia – cine va mai susţine o iniţiativă care vine din partea acestei Alianţe? Cum vor explica populaţiei că candidatura lui O. Nantoi nu este una bună pentru ţară şi de ce nu se discută, atunci, o altă candidatură? Probabil, se mizează pe lichidarea oricărui prag de participare.

Referendumul este necesar, dar nu şi oportun pentru moment!

O soluţie cu mult mai viabilă ar fi identificarea unei candidaturi şi alegerea Preşedintelui. Între timp pot fi iniţiate discuţiile în eventualitatea modificării Constituţiei ca peste trei ani, odată cu alegerile parlamentare ordinare să fie desfăşurat referendumul constituţional. Important este ca în timpul care a mai rămas să se purceadă în mod serios la realizarea obiectivelor ce se conţin în documentele de constituire ale Alianţei. Aici nu mă refer la prevederile secrete, desigur.

La omagierea lui M. Eminescu tot mai multă lume făcea referinţă la „Scrisoarea III” a marelui poet. Cetăţeanul disperat îl aşteaptă pe Vlad Ţepeş. Politicienii de la putere îi propun, în schimb, referendum constituţional. Băieţii cu barbă din opoziţie pregătesc ţepele.

Cineva va fi tras! Precis!

Posibil să fie, chiar, cetăţeanul simplu - acela care îl aşteptă pe Ţepeş.

A mai fost!