Jocurile democrației infantile (2)

       Poziționarea jucătorilor. Jocul democratic (a nu se confunda cu jocul de-a democrația!) presupune existența a doi actori politici: guvernarea și opoziția. Scopul guvernării este să realizeze cele promise în campanie. Dacă nu integral, lucru practic imposibil de realizat, atunci măcar parțial. Cei de la putere vor încerca să folosească pârghiile administrative pentru crearea unui context care să îi favorizeze în viitoarea campanie.

       Sarcina opoziției este de a specula pe eșecurile și greșelile guvernării. Conducându-se de principiul ”cu cât mai rău, cu atât mai bine”, opoziția va încerca să puncteze pe nereușitele și greșelile guvernării pentru a slăbi pozițiile partidelor din arcul puterii. Comportament dictat de factori obiectivi. De rând cu critica, cei din opoziție vor propune alternative pentru o mai bună guvernare. Dacă reușesc să convingă alegătorul, atunci la următoarele alegeri ar trebui să dea seama în fața cetățenilor. Și tot așa din scrutin în scrutin. Astfel, democrația este un mecanism care se autoenergizează.

          Un criteriu al unei democrații funcționale este alternanța la guvernare. Adică situaţia când în procesul de exercitare a puterii politice opoziția şi guvernarea se schimbă cu locurile. Trebuie să recunoaștem că la acest compartiment stăm bine. Alternanță am avut în 2009 și în 2001, dar și până atunci.

            Interesul poartă fesul. Acestea fiind regulile, concurenții electorali  își construiesc discursul în dependență de locul ocupat pe eșichierul dintre guvernare și opoziție. Partidele aflate la guvernare, ca regulă, optează pentru o campanie curată, preferând să nu-și amintească de promisiunile făcute cândva. Opoziția, din contra, are menirea de-a taxa pe cei de la guvernare pentru tot și pentru toate. Campania electorală este perioada când se scot la iveală toate abuzurile celor de la putere. Ele sunt iminente. Faptul că puterea corupe o știm încă de la lordul Acton. Așa că nu este la noi începutul și, cu siguranță, nici sfârșitul. Dacă e să ne referim la corupere, bineînțeles.

            De acea bătăliile electorale sunt firești. Fiecare actor își organizează prestația în campanie și decide cum să-și potrivească promisiunile din propriul program electoral cu critica oponenților. Nimic nou. Conform unor calcule în SUA raportul constructiv/critică este, undeva, jumătate la jumătate. După cum menționam, bâta criticii este la îndemâna opoziției. Cei de la guvernare sunt mai vulnerabili. De acea încearcă să-și acopere lacunele cu resursele administrative care-i sunt accesibile. Se consideră că în mod normal acestea pot aduce până la 10 la sută din voturi. Asta dacă se acționează în cadrul legii, fie chiar și la limitele ei, dar fără fraude și încălcări grosolane.

            Invincibilii și anemicii. Urmărind confruntările de la acest început de campanie, remarcăm două aspecte. Primul, este legat de apariţia unor scheme mai mult sau mai puţin ramificate în care sunt implicate persoane cu funcţii foarte înalte în stat sau în partide și membrii familiilor acestora. Apare întrebarea firească: ei devin mafioţi fiindcă sunt la putere sau sunt la putere fiindcă sunt mafioţi?

            Celălalt aspect, ţine de reacţia societăţii la aceste dezvăluiri. Este una anemică. Suprasaturaţie. Cetăţeanul deja ştie că în campanie se minte masiv. Efectele criticilor și a dezvăluirilor senzaționale este unul minimal. Până la urmă, una cu alta formează decizia de vot. Despre decizia de vot a moldoveanului s-au scris multe. Oricum, rămâne o mare enigmă. Acesta adaugă campaniei suspans, iar actorilor - doza necesară de adrenalină.

Cercul vicios. Am văzut care sunt actorii și regulile jocului democratic. Spiritul democrației se conține într-o afirmație care-i aparține lui Thomas Jefferson, unul dintre ”părinții fondatori” ai Statelor Unite ale Americii: „Când un guvern se teme de cetățeni, e democrație. Când cetățenii se tem de guvern, este dictatură”.

Motive de mândrie: și la noi cei de la guvernare se tem de cetățeni. Dar, nu ține mult. De fobie – nici vorbă. Repede se reculeg. Revin la vechile scheme, iar în cazul alternanței le dau suflu nou. Un cerc vicios în care ne învârtim mai bine de două decenii. A rupe acest cerc și a ridica societatea la un nivel calitativ nou este sarcina elitelor în general și a celor politice în mod special. Misiune imposibilă? Deocamdată.

Lamentări geo-electorale. Se tot văicără unii: vezi tu ce puține secții sau deschis în Rusia. Dar mă întreb și vă întreb: cum să deschizi secții de votare peste hotare acolo unde cetățenii noștri nici măcar nu au făcut un minim efort de-a se înregistra prin conectarea calculatorului și accesarea sitului respectiv? Dacă acest exercițiu de civism este o problemă, atunci cum acești alegători se vor documenta pentru cine să voteze, cum se vor familiariza cu programele electorale ale concurenților? Probabil, se preferă să fie ambarcaţi în ZIL-uri şi descărcaţi direct în cabinele de vot.

Președintele Traian Băsescu, reieșind din strategiile campaniei de alegeri prezidențiale din România, readuce pe ordinea zilei problema unirii. Extremele de la Chișinău își freacă mâinile: miroase a chilipir. Temă de campanie și voturi neprogramate. Ar pica bine, mai ales pentru partidele pro-ruse, și vre-un marș al unirii undeva la Bălți, Comrat sau Edineț. De ce nu? Dar la asta ei, acum, pot numai să viseze.

Picătura chinezească. Apropo de vise. Săptămâna trecută D. Crudu ne-a îngrozit împărtășindu-ne coșmarurile sale nocturne. Am avut și eu un vis. Unul frumos. Se făcea că cele trei partide proeuropene cu șanse  (PLDM, PDM și PL) au luat la alegeri circa 70 la sută din voturi. Dar până la asta, la un moment dat, cei asupra cărora planează suspiciuni de corupție, trafic de influență și delapidări de bani publici s-au retras de pe listele electorale, iar liderii răsuflași au făcut câțiva pași înapoi. În paralel a fost sistată difuzarea blocurilor de ştiri de la canalele TV ruseşti.

Referitor la canalele ruseşti. Sâmbătă seara, în prime-time cetățenii noștri au avut ocazia să savureze din plin show-ul președintelui Vladimir Putin din cadrul reuniunii Clubului Valdai, desfăşurată la Soci. Straniu, de ce ne surprind, atunci, afecțiunile concetățenilor noștri pentru președintele rus și partidele pro-moscovite?

În ritm de tulburel. Campania electorală mai este și perioada mersului politicienilor în popor. Judecând după reportajele TV, peste tot unde ajung dregători noștri sunt întâlniți cu pâine și sare, fetițe cu fundițe, lăutari iscusiți. Unde calcă ei se dau în exploatare spații locative, se deschid școli, apar apeducte și gazoducte, drumurile devin europene. Fericit e dealul, fericit e valea. Se cutremură țara într-un cântec și voie bună. Tulburelul nu mai rezistă în butoaie. Se prinde cu toți în horă.”Pune perinița jos și sărută cu folos!” – strigă un primar pățit.

Mulți sunt din cei care-l cred pe cetățean turmentat. Nu-i adevărat! Deschideți primele rapoarte financiare prezentate la CEC de către concurenții electorali și o să vă convingeți. Lumea nu-și dă rând să doneze ultimul leu în fondul electoral al partidului iubit. Și asta-i doar începutul!

Porția de optimism. Vine de la Kiev. Partidele proeuropene sunt masiv reprezentate în parlamentul ucrainean. Istoria Ucrainei nu a mai cunoscut un asemenea avânt patriotic. Este și meritul lui Vladimir Putin. Unde dai și unde crapă! Lecția ucraineană încă trebuie învățată. Dar, este tema unui subiect aparte. Vom mai reveni.

Rămânând la capitolul veștilor bune, nu putem trece pe lângă o știre difuzată recent la Chișinău. Undeva pe teritoriul Tracom-ului o echipă de entuziaști au reușit să obțină din apă - cu ajutorul curentului electric - hidrogen. Acesta, la rândul său, după cum ne-o relatează chiar autorii, ar putea fi utilizat drept sursă energetică. Dacă este adevărat atunci chiar din această iarnă unii se vor încălzi cu apa rece din robinet. Incredibil. Prea frumos ca să fie adevărat? Dar mai știi…

Jocurile democrației infantile

              De-a alesul. Alegerile fac parte din jocul democratic autentic. Aplicate la nivelul societății și vizând structurile de putere, alegerile sunt parte a drepturilor politice. Întreaga istorie a civilizației occidentale din ultimele secole a fost marcată de lupta pentru drepturile politice ca mijloc de obținere și asigurare a celorlalte drepturi. Abia din jumătatea a doua a secolului trecut putem vorbi de o veritabilă emancipare politică. Societățile avansate au renunțat la toate formele de discriminare politică, extinzând dreptul la vot asupra tuturor cetățenilor.

            Campania electorală, care anticipează alegerile propriu-zise, este perioada celei mai intense concurențe între cei care se vor aleși. La nivel național noi alegem liste cu oameni, propuse de către partide, sau candidați independenți. Concurenţii electorali încearcă mai multe strategii pentru a câștiga simpatia cetățenilor și a le obține adeziunea și, prin urmare, votul. Într-o formă sintetizată acestea pot fi reduse la două.

            Liber la pomană. Una din posibilități este să schimbi cu adevărat lucrurile în bine. Pentru asta sunt necesare diverse resurse, inclusiv cele temporale. Este la îndemâna actorilor aflați la guvernare. Dar, după cum menționam, necesită timp. În campania electorală propriu-zisă această strategie este mai puțin utilizată. Resursele temporale sunt limitate, iar reformele autentice şi eficiente durează. Elemente din strategia dată pot fi utilizate prin adoptarea unor măsuri populiste, care pe termen scurt pot prinde la anumite segmente de electorat. Vorbim despre majorările ad-hoc de salarii, pensii, indemnizații, inițierea unor proiecte vizibile, care fac bine la imagine. Pomeni electorale, care au efect de impact. Importanţa lor asupra proceselor social-politice se termină, de regulă, odată cu irosirea sumelor alocate, dar prind bine la mentalitatea paternalistă.

            Ingredientele manipulării electorale. Cealaltă metodă vine în completarea primei. Dacă nu poți schimba lucrurile, atunci schimbi părerea cetăţenilor despre ele. Rețeta este simplă. Ai nevoie de oameni potriviți şi de resurse mediatice și financiare, bineînțeles. Oameni potriviți se găsesc oricând. La situația materială în care se află astăzi jurnaliștii, scriitorii, profesorii universitari – nu este o problemă. Sunt utili și cei care și-au făcut din servitute o meserie. Pe aceștia îi găsești oriunde, inclusiv în sectorul asociativ. E mai bine să ai propriile resurse mediatice sau unele apropiate (mai bine foarte apropiate). Toate aceste ingrediente se pun într-un cazan sau cratiță mare. Se adaugă resurse financiare după cum îţi permite buzunarul. De dorit euro, dar merg și dolarii, precum și leii moldovenești. Cu cât mai mulți cu atât mai bine. Se presară cu diferite slogane mobilizatoare. Totul se amestecă bine. Produsul obținut este servit cetățeanului zilnic, în porții mari. Se mai practică și mersul în popor. Dar asta s-a banalizat deja.

            Porția de optimism. De data aceasta doza necesară de optimism vine de la Centrul Monitorizare şi Control Trafic al Serviciului Tehnologii Informaţionale al Ministerului Afacerilor Interne. Aflăm că doar în trei luni bugetul de stat a fost suplinit din amenzile rutiere cu vreo 20 de milioane de lei. Nu avem datele statistice despre alte trei luni, pentru a face comparație. Dar cu siguranţă este o performanță. Avem și creșteri! Recunosc cu „mândrie” că este și aportul meu la asta. Dacă e să analizezi, pe de o parte, pentru ce încălcări sunt penalizați șoferii și, pe de altă parte, care sunt adevăratele cauze ale accidentelor, îți dai seama că nu are nimic una cu alta. Recunosc, aici îmi vine greu să fiu nepărtinitor.

              Piciorul și politica. Voronin preferă varianta: agață totul! Se dorește cu un picior în Uniunea Europeană și cu altul în cea Vamală. Deși în momentele decisive şi-a băgat piciorul și în una, și în alta. Și aceasta este un mod de a face politică. Au mai încercat și alții, dar nu le-a mers. Au rămas betegi. Lucru paradoxal: orice ar face V. Voronin – prinde la electorat. Ar trebui să recunoaștem: avem un electorat cu totul deosebit.

            Clipa de sinceritate. Președintele PLDM a recunoscut că declarația despre candidatura lui Iurie Leancă la postul de premier din partea partidului pentru scrutinul din 30 noiembrie 2014 a fost sugerată de către partenerii europeni. Sinceritatea nu a durat mult. În scurt timp după aceea mărturisirea a fost ștearsă de pe pagina electronică a unui ziar apropiat. Mai apoi a fost reconfirmată de către liderul partidului la un post TV. Înțelegem cât îi este de greu să facă asemenea declarații. Lucru care-i face pe cârcotași să afirme că totuși ar exista o presiune din afară. Europa este cu ochii pe ei și asta ne bucură.

            Soluție: din altar la bordel. Cum vă par pozele cu liderul socialist alături de o sumedenie de preoți, purtând o icoană „făcătoare de minuni” adusă tocmai de prin Rusia? Credibil? Cu siguranţă, toți părinții socialiști, cu Marx în frunte, se răsucesc în mormânt. Adevăr spune morala unui cunoscut banc: ori scoate-ți crucea de la gât, ori acoperă-ți goliciunea. Apropo, soluția supraviețuirii este sugerată de alte poze cu candidații de pe lista aceluiași partid, care fac ravagii pe FB. Dar ce nu faci pentru o bucată de pâine? Mai ales dacă ea este chiar de deputat. De la altar la bordel este și acesta un fel de a face politică în Moldova.

            Obsesii demografice. Democrații ne îndeamnă să renaștem Moldova. Au hotărât să înceapă cu cei încă nenăscuți. Logic. Decât să ne poarte vreo 40 de ani prin pustiurile democraţiei autohtone mai bine se concentrează pe conceperea unui om nou. Urmând firul logic, următoarea campanie va fi ceva de genul: naște un democrat, salvează partidul, pardon, țara.

            Jertfele campaniei. Printr-un comunicat de presă, Comisia Electorală Centrală (CEC) ne anunță că în şedinţa de vineri, 17 octombrie 2014, a avertizat Partidul Popular Creştin Democrat pentru încălcarea legislaţiei electorale, în parte, ce ţine de desfăşurarea agitaţiei electorale până la înregistrarea sa în calitate de concurent electoral şi folosirea mijloacelor materiale neincluse în fondul electoral. Totodată Comisia a exclus din cursa electorală doi candidaţi la funcţia de deputat care, potrivit informaţiei oferite de Ministerul Justiţiei, au antecedente penale nestinse. CEC-ul nu oferă alte date, dar mai multe surse media au scris că este vorba de listele reformatorilor comuniști și liberali, iar persoanele au fost condamnate pentru escrocherie şi jaf. E tot mai greu să completezi o listă de 50 - 100 de persoane care n-ar avea probleme cu legea.

            Preocupări neelectorale. Toamna moldoveanul nu doarme. Vinul roșu e dat în beci, deja „fierbe”. Vinul alb „s-a liniștit”, degrabă se va bate vrana. Nucile au fost puse la uscat. Porumbul și seminţele de floarea soarelui au fost strânse. Roșiile-s aproape murate. Gata! Pot veni alegerile!

          Eram să uit. A rămas varza. Dar mai e timp, mai poate aștepta. Apropo de varză, am o presimțire că după alegeri va fi multă varză murată. Şi la propriu, și la figurat.

Despre captivitate și șansa de a evada

(suport pentru o analiză de campanie electorală și atitudine civică)

            Mai întâi – despre context. Ne aflăm în febra electoralelor. Noi și vecinii noștri. Frații noștri de peste Prut își aleg președintele, iar ucrainenii, ca și noi – Parlamentul. Oricât de straniu ar părea, chiar și după semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, pentru Republica Moldova rezultatul alegerilor din Ucraina va avea un impact puternic. Constituind cea mai mare sursă de instabilitate din regiune, Rusia rămâne marea durere de cap pentru vecinii săi. Bărbatul beat al Europei pornit pe scandal și jandarmul CSI în același timp. „Prieten” pe care mai bine, totuși, să-l știi mai departe. Este mai sigur! Distanța încă mai contează, spunea un cunoscut specialist în relații internaționale, Barry Buzan. De aici și importanța mare pentru noi a scrutinului din Ucraina.

            Rămânând în context, vom constata lipsa cu desăvârșire din cadru a Uniunii Europene prin reprezentanții săi, destul de vizibili până nu demult la noi. Este o perioadă mai specială, când fostul legislativ și executiv european și-au încheiat exercitarea atribuțiilor, iar înlocuitorii lor abia intră în rol. Situație nu tocmai benefică pentru promotorii cursului proeuropean.

            În așteptarea celei de-a treia forțe. De mai multă vreme se tot vorbește despre forța a treia. Semn că actuala putere, reprezentată atât prin cei de la guvernare, cât și de opoziție, s-a cam epuizat. Mulți o așteptau ca pe Mesia. Scena politică de la Chișinău îi rezervase și un spațiu undeva între 10-15 la sută din electorat. Și ea a apărut. A venit cu mult fast și gălăgie. A intrat cu surle, trâmbițe și artiști aleși. Este și aceasta o modalitate de a intra în politică. Unora le promite izbăvirea, altora – închisoarea. Puțini au rămas indiferenți. Avem și dragoste la prima vedere. Unii i-au oferit chiar și „patria”. Alții rămân nedumeriți și indignați. Peste tot - o stare generală de lehamite. Context perfect pentru tot felul de proiecte demagogice și politicianiste.

         Apocalipsa programată. Un sentiment contradictoriu după parcurgerea numelor candidaților cu șanse de pe listele partidelor respective. Senzația că s-a oprit timpul. Un sentiment de frică: ce va fi după? Presimțirile nu sunt bune. Provoacă îngrijorare finalul acestui spectacol. Nu este exclus ca autocratul de adineaori să pară suflet neprihănit pe lângă ce poate să urmeze. Istoria ne spune că cei care vin cu lozinci de-a pune pe cineva urât la pușcărie sfârșește prin a-i transforma pe toți în deținuți și ostatici. Nu este exclus să mai avem un 25 februarie 2001, când cineva, care de data aceasta va fi altul, dar cu aceeași satisfacție și ironie, va exclama: Nu eu am câștigat alegerile, voi le-ați pierdut! Și va avea dreptate.

            Eu cu cine votez? Demult nu am întâlnit atâta lume care să întrebe asemenea unui cunoscut personaj din opera lui Caragiale: și eu cu cine votez? Încă o temă de reflecție pe marginea calității democrației noastre și a partidelor ca element esențial în acest mecanism. Unele voci ne îndeamnă să facem abstracție de tot cinismul, ipocrizia și sfidările de bun simț ale actualilor guvernanți și să-i acceptăm așa cum sunt, ca pe o povară a sorții, ca pe un destin. S-o facem în numele unei cauze, la care, printre altele, subscriu, parcursul european. Este și aceasta o poziție.

          Mă întreb, totuși, de ce 2,7 milioane de alegători ar trebui să se resemneze, tolerând și legitimând batjocura prin susținerea necondiționată a acestor câteva persoane? Că doar despre câțiva subiecți este vorba, poziționați în fruntea partidelor pe care au reușit să le transforme în clanuri politico-oligarhice. Poate cineva să ne garanteze că după ce-i vom mai alege o dată vor deveni alții? Eu, unul, nu cred! De ce să nu le cerem să se dea la o parte și să ne lase în pace. De ce nu le-am spune că ne sunt o povară de acum încolo?

         Cred că avem și dreptul moral să cerem asta. Am crezut în ei, i-am susținut, am îndemnat oamenii să-i voteze. Mulți și-au pus la bătaie bunul nume și autoritatea. Le-am dat o șansă, două, trei… Acum de ce nu le-am spune: lăsați-ne! Faceți loc celor care vin în politică din vocație, țin la palma asta de pământ mai mult decât la propriile conturi bancare și o văd alături de țările libere și prospere nu numai în vorbe, dar și la modul real. Din aceștia sunt mulți, chiar pe listele propriilor partide. Vom încerca să-i înțelegem omenește că nu au rezistat, că ispita a fost prea mare. Creștini fiind, poate îi vom și ierta. Dar acum lăsați-ne în pace!

            E la nave va. Dar nu vor pleca cu una cu două. Pe fața fiecăruia dintre ei se citește: dacă voi nu mă vreți – eu vă vreau! Pui de lăpușneni... „Fără noi nu se poate!”, ne dau ei de înțeles. „Clar, spunem noi, dar cu voi nu avem nici o șansă”! Depinde mult de presiunea noastră din interior și a europenilor din exterior.

            Domni respectabili, conduși, poate, de cele mai bune intenții, vor încerca în continuare să ne convingă că scopul scuză mijloacele. Ne vor sugera să-i mai votăm o dată. Poate ne duc în Europa. Pe undeva prin ușa din spate, pe niște trasee ascunse, cunoscute numai de ei. Aberant. Cunoaștem veșnica dilemă dintre politică și morală. E timpul să se înțeleagă că chiar și răbdarea unui idiot, cum ne consideră pe noi toți, poate să crape într-o zi. Această zi poate fi una de duminică, poate chiar 30 noiembrie 2014. Evident că votul va fi unul protestatar.

          Între timp, campania își mărește turațiile. Judecând după reportajele posturilor controlate de coaliție, unicul vinovat de toate se face Primăria, iar problemele majore sunt gropile din asfalt, accidentele cu implicarea unor șoferi nesăbuiți și strada pietonală nefinisată. Mai puțin sau deloc despre schemele și delapidările de bunuri și bani publici ale băieților șmecheri. Probabil așa se înțelege democrația și integrarea europeană aici, pe malul Bâcului. Pare-se că am trecut ușor la temele campaniei, dar acesta poate fi subiectul unui alt material.

           Doza de optimism. Ce n-ar spune cârcotașii, dar avem cea mai umană justiție. Să faci propagandă deschisă contra cursului statului pe teritoriul căruia emiți și să achiți o amendă de doar 5400 de lei pentru asta. Cum vă pare? Tare, nu? Cine nu și-ar dori? Vreți dreptate? Veniți în Moldova! Un altfel de off-shore. Un paradis al jurisprudenței, nu alta. Amendă de 5400 de lei (cca 280 EURO!!!) – asta-i sancțiunea pentru un post TV care ani în șir lucrează sistematic la manipularea și îndobitocirea unei componente esențiale a statului - cetățeanul.  Mă întreb atunci: da cât o fi costat, oare, acest stat, cu noi toți, la pachet?

            Pe site-ul CCA aflăm că posturile „Prime”, „TV 7”, „RTR Moldova” şi „Ren Moldova” au fost pedepsite pentru că: „utilizează etichetări pentru a discredita, denigra şi a prezenta într-o conotaţie negativă una din părţile conflictului… dezinformează şi manipulează prin text şi imagini opinia publică… utilizează tertipuri de montaj şi de comentariu, face uz de cuvinte defăimătoare şi ofensatoare… propagă ura faţă de valorile europene şi euroatlantice, promovează şi intensifică zvonuri neconfirmate etc.”. CCA a făcut ce-a putut: le-a aplicat amenda maximă. Președintele CCA a demisionat. I-o fi părut mult sau puțin – ne rămâne numai să ghicim. De remarcat că în materialul plasat de către serviciul comunicare şi relaţii cu publicul nici nu se indică mărimea amenzii. Le-o fi rușine, vrem să credem noi.  Mama rușinii în Moldova încă mai naște?! Numai gândul că o astfel de întrebare își are rostul ne face să rămânem optimiști.

            Evadarea din captivitate. Două subiecte ne-au mângâiat orgoliile și alimentat entuziasmul în săptămâna care a trecut. Este vorba de discursul președintelui Nicolae Timofti la întrunirea de la Minsk și prestația selecționatei noastre de fotbal în meciul cu echipa Rusiei. Chiar dacă mai avem de muncit atât la formă, cât și la conținut, ne-am convins că, totuși, se poate. Avem nevoie doar de ceva mai mult curaj, efort și exigență. Rezultatele nu se vor lăsa așteptate. Ele ne vor uimi pe toți. De data aceasta – plăcut.