luni, 15 august 2016

Preludiul prezidențialelor. Ipoteze de lucru

             Ușor dar sigur intrăm în febra alegerilor prezidențiale. Unele partide și-au identificat de acum candidatul, altele urmează să o facă în timpul apropiat. Avem și un independent. Parlamentarul Valeriu Ghilețchi și-a făcut publică intenția de a candida pe cont propriu pentru funcția de președinte a țării.
             Urmărind sondajele, trendurile și raportul de forțe de pe arena politică, observăm cum se conturează principalii favoriți la prezidențialele din octombrie. După toate probabilitățile, vor fi trei: liderul socialiștilor, candidatul „dreptei” (este relativă această poziționare dreapta-centru-stânga când vine vorba de spectrul politic de la noi) și reprezentantul PD.
            Principalele teme ale campaniei, probabil, vor fi două. Prima, lupta împotriva corupției. Dezbaterile se vor da în jurul întrebării: „Unde-i miliardul?” În timpul care a rămas până la alegeri, puțin probabil să avem un răspuns clar, de aceia nu este exclus că vom fi martori cum hoțul va striga cel mai tare: „Prindeți hoțul!”. A doua temă a campaniei va fi alimentată în continuare de tradiționalul clivaj geopolitic. Acum aceasta fi marcat de subiectul unirii, care găsește tot mai mulți simpatizanți în societate.
            Candidatul socialiștilor, Igor Dodon, este creditat, în momentul de față, cu cele mai mari șanse de câștig. De remarcat că liderul PSRM nu râvnește atât de mult funcția de Președinte, ar vrea mai mult,  lucru care l-a declarat public. Socialiștii au încercat pe cât au putut să tergiverseze alegerea președintelui. Să ne amintim că deputații din fracțiunea PSRM au votat împotriva stabilirii datei alegerilor, apoi au fost cei care au contestat-o la Comisia de la Veneția. În cazul că va fi ales Președinte, asupra lui Igor Dodon - ca și a întregului partid -  va plana pericolul de a fi identificat cu guvernarea, iar asta le poate juca festa în următoarele alegeri parlamentare. De aceea el își va da toată silința pentru a se face remarcat cu treabă sau fără, cu motiv sau fără, declarându-și poziția separată și provocând astfel conflicte permanente fie cu majoritatea parlamentară, fie cu cei din Guvern. Liderului socialiștilor nu s-a sfiit chiar să declare deschis faptul că el vine mai mult să lupte, decât să conlucreze cu celelalte instituții ale statului. În același timp, nici anticipatele nu le-ar pica bine socialiștilor. Partidul Nostru își poate recupera o parte din electoratul care și-a dat votul  pentru PSRM la ultimele alegeri parlamentare, atunci când Partidul Patria, pe listele căruia candida Renato Usatîi și adepții săi, fusese scos din cursa electorală pe ultima sută de metri. De acea, PSRM-ul merge la protestele anunțate de Usatîi, mai mult, din inerție și pentru vizibilitate, iar Igor Dodon își dorește Președinția, mai degrabă, ca să nu-i nimerească altcuiva. În eventualitatea că Igor Dodon va fi ales Președinte, implementarea Acordului de Asociere cu UE va decurge mai anevoios, iar procesul de modernizare a societății din Republica Moldova va avea doar de suferit.
            Printr-un comunicat comun, Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Dreptate și Adevăr și Partidul Liberal Democrat din Moldova ne aduc la cunoștință faptul că în alegerile prezidențiale fac front comun și intenția de a veni cu un candidat comun. Urmând, probabil, un calcul strict matematic, conform căruia candidatul unic are doar de cumulat voturile obține de cele trei partide dacă mergeau separat, cei trei vor să încingă o horă: „Unde-s trei puterea crește!”. Logica competiției politice, dar mai ales a luptei pentru putere nu de fiecare dată coincide cu logica formală. Vom trăi și vom vedea. Până atunci, însă, vor trebui să facă față unui test foarte complicat: identificarea candidatul respectiv. E greu de imaginat că cei care stau în spatele lui Andrei Năstase vor accepta să susțină pe altcineva decât propriul candidat. La fel este dificil de crezut că, dacă nu toți, atunci majoritatea simpatizanților PAS  (mulți dintre care constituie intelectualitatea), după dezvăluirile apărute în presă, dar și comportamentul inadecvat al liderului PDA, vor accepta să-i ofere votul. Aceștia, în lipsa unei alternative viabile, probabil, nu vor merge la vot și vor prefera să stea acasă. Despre PLDM nu mă voi pronunța. Se supără lumea de acolo, când te dai cu părerea despre ei și acțiunile lor, deseori nechibzuite. Nu le place când vii cu sugestii sau, dacă, Doamne ferește, îndrăznești să-i critici. După asta te sună și îți spun de cine ești plătit. De aceia, despre PLDM sau numai de bine, sau deloc.
            Un cuvânt de spus de spus pe dreapta (de data asta veritabilă), l-ar avea Iurie Leancă, candidatul PPEM. Din poziția de opoziție constructivă în care s-a plasat liderul popular-europenilor, având suportul partenerilor europeni, candidatura lui Iurie Leancă poate ar fi una dintre cele mai bune pentru funcția de Președinte. Dar, la moment, fostul premier are o problemă: la denigrarea imaginii sale s-a lucrat și se lucrează din greu. Au excelat aici în egală măsură atât foștii colegi de partid, platformiștii cât și oponenții de pe stânga. În măsura în care liderul PPEM va reuși să-și construiască o campanie persuasivă, bazată pe un discurs critic, dar constructiv în același timp, are șansa de a recupera din ratingul de altă dată. 
            Dintre cei care contează la alegerile prezidențiale - PD, PCRM, PL și PN - încă nu și-au anunțat candidatul. O enigmă rămâne pe cine vor propune democrații. În spațiul public se vehiculează mai multe nume și scenarii. Un lucru este clar: pentru candidatul democraților accederea în turul doi va fi o sarcină foarte dificilă. La prima vedere nu pare atât de complicat pentru un partid de centru, care poate pescui voturi atât pe dreapta cât și pe stânga. Dar, faptul asumării guvernării, pe lângă avantajul de avea la îndemână resursele administrative, îți aduce și povara răspunderii pentru toate eșecurile din ultimii ani. Chiar dacă derapajul economic și financiar a fost oprit, despre o îmbunătățire palpabilă pentru cetățean, astfel încât să-i influențeze decizia de vot este încă devreme să vorbim. De aici și misiunea foarte grea a candidatului democrat de a nimeri în turul doi, iar apoi și de a câștiga alegerile.
            Pentru Partidul Liberal - parte, de asemenea, din arcul guvernamental este tocmai momentul oportun să încerce să-și revendice electoratul unionist, care după cum menționam pare a fi în creștere. Depinde mult cu ce candidat vor merge în alegeri. Dacă liderul PL va insista pe propria candidatură, atunci afirmațiile despre moartea politică atât a liderului liberal, cât și a partidului nu vor mai părea nimănui o exagerare.
            PCRM-ul și liderul său, Vladimir Voronin, favoritul sondajelor și a analizele realizate acum câțiva ani, evident că și-a pierdut în opțiunile electoratului pozițiile de odinioară. Deși, la ultimele alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 PCRM a realizat un scor destul de bun -  peste 17 la sută din sufragiii, șansele candidatului comuniștilor de-a ajunge în turul doi sunt, mai degrabă, ipotetice.  
            Rămâne să vedem cum vor proceda cei de la Partidul Nostru. Renato Usatîi nu poate, fiindcă nu are vârsta, iar un altcineva, cunoscut electoratului, în partid nu există.. Doar dacă e înaintat pe cineva din afara partidului. Acesta nu va avea nici o șansă, în schimb poate  lua o parte din voturile lui Igor Dodon, pe dimensiunea geopolitică și o parte din voturile lui Andrei Năstase, pe cea populistă. De aceea, probabil, PN nu va înainta pe nimeni, lăsând o parte din electorat să meargă la liderul platformei, astfel oferindu-i acestuia un atu în plus în competiția cu Maia Sandu pentru desemnarea candidatului unic din partea celor trei partide.
            Încâlcite și nebănuite sunt drumurile și intențiile candidaților la președinție. Prerogativele oferite de Constituție președintelui Republicii Moldova, rolul jucat de acesta în cadrul sistemului politic nu este atât de important precum bătălia și patimile pe care le provoacă lupta electorală. Nu face pielea cât dubala. Rămân la convingerea că alegerea Președintelui de întreg poporul este un lux care nu ni-l putem permite. Un președinte ales, dar care va fi în opoziție cu majoritatea de la guvernare va constitui un permanent factor destabilizator. Curtea Constituțională a reparat o greșeală de ordin procedural comisă în trecut, dar Parlamentul, la rândul său, poate reveni asupra propriilor decizii și elabora ca atare un mecanism de alegere a președintelui, simplu și eficient, care ar evita tot felul de derapajele și crize politice. Pentru asta este nevoie de curaj și înțelepciune politică, pe când noi continuăm să ne bălăcim în populism ieftin și ignoranță.
            Acum, nu ne rămâne decât să ne facem comod și să urmărim tot acest balamuc. Pe zi ce trece, devine tot mai captivant. Un amestec absurd de comic şi tragic, grotesc şi farsă. Asta-i doar preludiul…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Deja vu” cu țepe

Evenimentele din 7 aprilie 2009, de asemenea, au fost precedate de niște alegeri – alegerile parlamentare. Pretextul a fost frauda elector...