Faptul că alegerile
prezidențiale vor fi pierdute de partida europeană era evident încă înainte de
a fi anunțate. Pentru a-l prevedea, nu trebuia să fii profet. Era suficient să
urmărești evenimentele politice recente, rezultatele sondajelor sociologice,
contextul social-economic, atmosfera generală din societate. Nu e cu putinţă să
provoci – sub acoperirea integrării europene – o criză financiară de proporții,
fără a fi sancționat de electorat: în urma transferului negativ de imagine a
avut de suferit chiar vectorul proeuropean.
Mai întâi, a fost un partid al cărui
lider se vedea cel mai mare, cel mai important și, de fapt, unicul: un fel de
șef peste toată țara. De aceea declarase - drept una din prioritățile sale
politice - alegerea președintelui de către întreg poporul. Suna frumos. Cutează
a te opune, când este vorba de popor – exponentul suveranității naționale.
Dangaua de duşman al poporului îți era asigurată. Ideea unui președinte ales de
popor a fost preluată, apoi, de o platformă ai cărei lideri şi-au zis luptători
pentru dreptate și adevăr. Încearcă și acum să ripostezi ceva! Riscai să fii
condamnat pe viață. Şi totuşi s-au găsit realiști care au afirmat răspicat –
făcând trimitere la învăţăturile istoriei – că unde predomină sărăcia, corupția
și minciuna sunt aleși, de regulă, populiștii. La noi (contribuţie locală, cum
ar veni), preferatul sondajelor din ajunul alegerilor rămânea, în răspărul
cutumei, candidatul de stânga, adică pro-rusul...
Pentru finalul dramei rămaseră doi
concurenți: Igor Dodon și Maia Sandu. Socialistul opta pentru o relație mai
strânsă cu Rusia și revizuirea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. De
ce trebuie revăzut documentul care, după cum afirmă specialiștii, este foarte
bun și chiar ne avantajează, liderul socialist evita să ne spună. Judecând după
rezultatele primului tur (care, apropo, nu au fost contestate), rezultă că
cetățenii l-au crezut. În turul doi, Igor Dodon și-a mai diluat mesajul
antieuropean și antiromânesc, încercând să ne convingă, ceva mai insistent, că
șederea simultană în două luntri nu e doar posibilă, ci, pasămite, chiar
benefică pentru organism! Examinând rezultatele preliminare din turul doi,
constatăm că și de data asta majoritatea votanților au dat crezare afirmațiilor
lansate de candidatul PSRM. După cum menționam, o bună parte din cetățenii
Republicii Moldova, în toamna anului 2016, ar fi votat pentru Igor Dodon
indiferent de ce ar fi spus liderul socialist. Iar politicianul a spus exact ce
doreau aceștia să audă. Cât despre cei care încă nu au înţeles această
particularitate a politicii din secolul de graţie XXI – marketizarea –, nu ne
rămâne decât să-i invidiem. Dacă e vorba
doar de naivitate, bineînţeles!
Cel de-al doilea candidat, Maia
Sandu, chiar a fost unic. A încercat - într-un fel de premieră istorică - să
unească mesajul antioligarhic cu foștii oligarhii care-i stăteau undeva în
spate. Să combine aureola sfințeniei, pe care străduiau să i-o creeze
susținătorii, cu păcatele aflării la guvernare; şi pretenția de lider politic
carismatic, cu evoluția sub așteptări în dezbaterile electorale directe.
Prestația liderului PAS, dar și a staff-ului său vor rămâne, ca un capitol mereu
instructiv, în analele absurdului electoral, mai cu seamă prin tacticile
aplicate. Cu toate acestea, Maia Sandu a obținut un rezultat foarte bun pentru
care merită felicitată. Trebuie să constatăm că mulți nu au vrut-o, dar au
votat-o, fiindcă… știm noi de ce. Vom urmări și de acum încolo cu atenție
traseul Maiei Sandu pe cărările întortocheate ale politicii autohtone. Nu este
exclus să ne mai surprindă, dacă, bineînțeles, va trage învățăminte din
campania recent încheiată.
Surprinzător pentru mulți, în turul
doi al prezidențialelor s-a înregistrat o mobilizare exemplară a diasporei,
care ne-a dat astfel de înțeles că nu suntem singuri și că, de fapt, nu e totul
pierdut.
Acum suntem cu ochii pe instanţă
(care examinează contestările înaintate de staff-ul Maiei Sandu) și pe decizia
Curții Constituționale. Deși, indiferent de verdict, o parte din societate îl
va contesta, putem afirma cu siguranţă. Acesta, probabil, este unicul drept pe
care am reușit să ni-l însușim din anii ’90 încoace. Chiar dacă ne-am fi ales
doar cu spiritul contestatar, tot ar fi meritat să rătăcim, mai bine de un
pătrar de veac, prin hățișurile democrației. Iar faptul că aiurea cetățenii
n-au reușit să-şi revendice nici măcar acest drept ne insuflă încredere şi
optimism.
Cine, totuși, a avut de câștigat și
cine a pierdut, efectiv, în aceste alegeri? Răspunsul e parcă la vedere. Dar să
nu ne grăbim. Politica este o chestiune mult mai complicată decât își
imaginează unii. Dacă, în viața de zi cu zi, când unul pierde, altul, de cele
mai multe ori, are de câștigat, în politică, din contra, victoria se poate
transforma în eșec, iar din înfrângere pot fi trase foloase. Politica mai
admite situații când toți sunt perdanți, dar și cazuri când toți au de
câștigat. Depinde cum gândeşti şi cum procedezi. Sunt avantajați cei care
privesc mai departe. Important să se păstreze doza necesară de realism, or nebănuite
sunt multe în lumea asta în afară de decizia de vot a cetățeanului nostru. Dați,
atunci, să nu mizăm pe miracole, să nu reducem cauza eșecurilor la invocarea
până la saţietate a fraudelor sau la niște scăpări a unor instituții (i)responsabile,
dar să încercăm, fiecare după puteri, să schimbăm lucrurile. Acţiunea e de
preferat văicărelii (pentru care nici cei care o mai practică nu mai au
urechi).
După cum menționat, rezultatul
prezidențialelor era, din capul locului, aproape cunoscut. PD, principalul
partid din actuala coaliție de guvernământ, încercând, probabil, să anticipeze
evenimentele, a hotărât să aplice o stratagemă care pe mulți i-a luat prin
surprindere. În prima etapă, democrații şi-au retras candidatul din cursă, după
care au decis să mai reducă din atribuțiile președintelui, și așa destul de
modeste. De data aceasta (se poate spune la fel de sigur), guvernarea o va avea
de partea sa pe toată lumea nemulțumită de eventuala victorie a lui Igor Dodon.
Chiar și pe cei care, până nu demult, cereau capul lui Plahotniuc. Oricât ar fi
de dureros pentru unii, trebuie recunoscut că PD este, în momentul de faţă,
singura forță politică ce poate dejuca realmente planurile socialiștilor
cocoțați la președinție.
Prezidenţialele s-au călătorit. În
curând vom afla decizia Curții Constituționale cu privire la validarea
alegerilor. Nu vom şti însă niciodată, pe cât se pare, câte voturi ar fi luat
Marian Lupu, câți cetățeni din diasporă nu au reușit să voteze și, esenţialul,
la ce film a vrut Igor Dodon s-o invite pe Maia Sandu?... Păcat, totuși, că
liderul PAS a refuzat invitațiile repetate și insistente ale liderului
socialist. Putea fi unicul lucru fezabil în toată pălăvrăgeala electorală.
Cireșica de pe tortul unei campanii, care ne-a lăsat un gust amar.
7 decembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu