Partitismul moldovenesc între sindromul liderului veșnic și pocăință

Un virus face ravagii în spaţiul politic moldovenesc. Din 1990 încoace tot asistăm la prohodul unui sau altui partid politic. Parcă mai ieri formaţiunea emana vitalitate și optimism, iar acum stă întinsă pe laița politicii autohtone, cu lumânările aprinse la căpătâi.

Deşi sunt diferite cauzele şi motivele care au măcinat sănătatea, erodat vigoarea și stors vlaga celui decedat, autopsia politologică la care au fost supuse cadavrele arată că aproape toate au fost răpuse definitiv de o maladie grea şi incurabilă - sindromul liderului veșnic.

Caracteristici: virusul atacă raţiunea liderului formaţiunii, care, identificându-se cu părintele fondator sau Mesia, își construieşte un cult al personalităţii, se crede etern, atotputernic, infailibil şi, de aceea, de neînlocuit.

Efecte: un partid, mai devreme sau mai târziu, îşi găseşte obştescul şi politicul sfârşit în strânsoarea, la început, plină de tandreţe şi gingăşie, apoi sufocantă şi fatală a unui lider obsedat.

Virusul este transmis prin intermediul politicienilor, atacă preponderent partidele politice, iar consecinţele nefaste sunt suportate de întreaga societate.

Perioada de incubaţie variază de la caz la caz, dar, ca regulă, se activizează odată cu  accederea la guvernare.

Toate acestea se desfăşoară sub privirile, la început, entuziasmate și combative, iar mai apoi apatice și neputincioase ale miilor de membri și simpatizanți. În timp, aceștia optează pentru statutul de „fost”, dar preferă să nu afişeze relaţia.

Moartea politică, însă, nu survine brusc. Cu cât îmbrățișarea liderului este mai pătimașă, cu atât partidul îşi dă duhul mai repede. Dar, oricum, agonia mai durează, timp în care liderul se lamentează, adesea chiar delirează.

Mai nou, moartea politică a liderului poate fi grăbită de către tribunale, în sentințele cărora scrie cu literă mare: CORUPȚIE. Liderul invocă faptul că-i vorba de răfuială politică, se victimizează. Cei mai devotați se agață de el ca de ultima șansă de supraviețuire politică și, împreună, se duc la fund, luând cu ei și speranțele de cândva ale multora.

Fostul lider de partid poate reveni destul de repede în viaţa publică. Acum suferă de amnezie.

De data aceasta, apare mai des în alte ipostaze: moralizator, expert în stasiologie (studiul sociologic sau politologic al partidelor politice) sau, dacă a avut şansa şi a falimentat cu succes un domeniu, ocupând o înaltă funcţie publică, atunci se vede util societăţi şi îşi împarte experienţa în faţa unui auditoriu motivat sau a camerelor de luat vederi.

Nicio mustrare de conştiinţă!  De pocăinţă, nici vorbă!
            Și tot așa, din 1990 încoace, 26 de ani bătuţi pe muchie...