A devenit o tradiţie ca la începutul lunii aprilie evenimentele
din 2009 să fie cap de afiş pentru spaţiul mediatic de la Chișinău. E destul de
ciudat, dar imediat după producerea evenimentelor din 7 aprilie lucrurile
păreau mai clare decât acum, după cinci ani. Inacţiunile puterii de la Chişinău
care s-a instalat după alegerile din 29 iulie 2009, drept urmare a
evenimentelor din aprilie, o culpabilizează. Decizia de a prelungi termenul de
prescripţie după atâția ani de inacţiune pare cinică şi ipocrită. Totuşi, dacă
se doreşte, se poate. Actuala putere de la Kiev ne-o dovedeşte.
Ce
s-a întâmplat? Aplicarea abilă de către o forţă din exterior, în persoana
Federaţiei Ruse, a tehnologiilor politice în scopul de a deturna şi a controla
procesele politice din R. Moldova. O încercare de a preveni la Chişinău o
„revoluţie orange”, pentru care existau toate premisele. Puterea de la Chişinău
reprezentată pe atunci de PCRM şi de unii sateliţi în persoana liderului PPCD
îşi pierduse din legitimitate. Era evident că nu o va salva nici victoria la
scrutinul din 5 aprilie 2009. Cu mult timp până la alegeri se vorbea despre o
fraudare directă sau indirectă a alegerilor. Atmosfera din societate era
tensionată. E adevărat, nemulţumirea nu era una generală, dar cuprindea cea mai
activă parte a societăţii: tineretul şi intelectualitatea. De fapt, formatorii
de opinie. Era necesară compromiterea acestora prin provocarea unor acțiuni de
masă care să degenereze în dezordini şi haos.
Noua putere s-a
declarat anticomunistă şi proeuropeană. Aici, aş pune accentul pe reflexivul
„s-a declarat”. A apărut contextul oportun pentru utilizarea brandului
european, care s-a dovedit o acoperire politică pentru tranzacţiile financiare
ale unei mâini de oligarhi. Toate acțiunile alianțelor care au urmat, dar și
ale actualei coaliții de la guvernare au confirmat opțiunea europeană doar la
nivel de retorică. Structurile europene și organismele financiare au fost
folosite de câteva persoane pentru deturnare de fonduri, reformele fiind doar o
mimare.
Pe parcursul a
cinci ani, s-a făcut puţin. Realizările sunt, mai mult, o urmare a suportului
direct şi a unui control strict din exterior. Persoane capabile și foarte bine
pregătite au fost folosite pe „frontul european” unde au obținut succese
frumoase şi multe laude, unele nemeritate, chiar. Jos pălăria în fața lui Iurie
Leancă, a Nataliei Gherman şi a tuturor celor antrenaţi în negocieri cu
partenerii occidentali. Din păcate, nu putem spune același lucru despre
demnitarii de la alte ministere, departamente, instituţii ale sistemului de
drept etc. De prestația și performanțele celor dintâi au profitat în mod
special doar câteva persoane, care, la rândul lor, au avut grijă să se
înconjoare de lingăi profitori. În rest – o mare dezamăgire. Atunci, cum putem
explica faptul că, pe interior, fără a desfășura reforme dureroase, fără
optimizări majore, cursul european pierde din suportul populaţiei? Iarăşi
comuniştii sunt de vină? Dar e ridicol!!!
Partenerii de
alianță, incomozi pentru criticile aduse și poziția separată au fost
îndepărtați de la guvernare prin aplicarea eficientă a tehnologiilor de
dezbinare a partidelor din interior. Cazul PL și al dlui M. Ghimpu este unul
antologic.
Acum, într-un
an electoral, tot mai dese sunt discuțiile pe tema viitoarelor alegeri.
Întrebarea pe cine votăm?, vrei-nu vrei, apare în discuțiile private. Este trist
să constați că multă lume bună are un singur argument: decât comuniștii… Cred
că anume pe aceasta au și mizat actualii diriguitori de politici. Devine tot
mai evident că se poate repeta anul 2001. O bună parte va vota opoziţia din
protest, dezamăgire și refulare.
La sigur că
actualii oligarhi de la guvernare, în funcţie de context, au la îndemână câteva
scenarii elaborate. Probabil, au avut grijă de conturile de peste hotare în
cazul în care nu vor câştiga alegerile sau nu vor fi solicitați pentru alianță
cu o eventuală majoritate constituită din actuala opoziție. Mai nutrește cineva
iluzii în principiile și valorile actualilor lideri ai partidelor parlamentare?
Nu cred. Mai pune cineva la îndoială disponibilitatea oricui din aceşti
oligarhi de a forma o coaliție cu comuniștii în schimbul pârghiilor puterii?
Astăzi, suntem
într-o situație într-un fel mai proastă decât în aprilie 2009. Atunci o parte,
poate cea mai instruită, a populației înţelegea clar că problema este în
forțele aflate la guvernare, care tot mai evident subminau valorile democratice
sub un regim autoritar şi oligarhic. Între timp, chiar dacă s-au mai schimbat
actorii principali, problemele au rămas aceleași. Spectacolul politic a devenit
mai dinamic şi mai captivant, un amestec absurd de comic şi tragic, grotesc şi
farsă.
Cetățeanul este
dezamăgit, energia schimbării s-a risipit. Actuala guvernare, devorând
fondurile europene, a adus țara în brațele lui Voronin și Putin. Au cedat
Rusiei o parte a sistemului bancar, sistemul energetic, unicul aeroport
internațional, spațiul mediatic. Credeți că este puțin? De câtă ipocrizie
trebuie să dai dovadă să tot vorbești despre importanţa de a explica populației
beneficiile opţiunii europene, solicitând în acest scop fonduri din exterior,
și, în același timp, să cedezi spațiul mediatic oponenților, dar, probabil,
pentru o altă plată. Mai uimesc pe cineva rezultatele ultimelor sondaje cu
Putin drept cel mai popular lider străin?
Ce-i
de făcut? Pentru parcursul democratic şi european al ţării este necesară
crearea unei adevărate alternative partidelor aflate la guvernare. Pentru
aceasta este important ca personalități cunoscute publicului larg, care și-au
demonstrat verticalitatea şi competenţa, să se implice. Este, poate, ultima
șansă pentru noi. Ce ziceți, dlor Octavian Țâcu, Alexandru Tănase, Vitalie
Nagacevschi, Ion Dron, Sergiu Ostaf, Victor Chirilă, Roman Chircă ş.a.?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu