Zilele
acestea, la Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi
Administrative (FRIŞPA) a Universităţii de Stat din Moldova am avut parte de o
întâlnire deosebită. La FRIŞPA au venit trei foşti preşedinţi din trei ţări
europene: Aleksander Kwasniewski, Preşedintele Poloniei în perioada anilor
1995-2005, Boris Tadić, Preşedintele Serbiei în perioada anilor 2004-2012, şi
Rexhep Meidani, Preşedintele Albaniei în perioada anilor 1997-2002.
Personalităţi notorii. Fiecare din
ei fiind protagonist al unor capitole importante din istoria statelor şi
popoarelor din care fac parte şi pe care le-au reprezentat cu mult
profesionalism, dăruire şi responsabilitate. Ne-au împărtăşit experienţa. Au
vorbit despre rolul civilizator al procesului de aderare la UE. Constatând, cu
regret, lipsa coerenței clasei politice de la noi în problema integrării
europene, distinşii oaspeţi, prin propria experienţă, au încercat să ne
convingă că reformele vor da neapărat şi rezultate benefice şi că totul
depinde, în primul rând, de noi.
Evenimentul a servit un bun prilej
pentru reflecţii. Ne-am convins încă o dată că proiectul de integrare europeană
este, în mare parte, unul al elitelor. Instituirea unei democrații funcţionale
în Republica Moldova depinde de succesul proiectului de modernizare. Pornind de
la realităţile noastre, rolul liderilor politici în realizarea acestui
deziderat este unul primordial. Ferice de acele popoare care au avut lideri
potriviţi la timpul şi locul potrivit!
De ce modernizare?
Este cunoscut faptul că în
majoritatea statelor occidentale cu regimuri democratice funcţionale libertatea
a ajuns înaintea democraţiei. Procesele de schimbare şi transformare au cuprins
toate domeniile vieţii social-economice, au durat câteva secole și s-au extins
și asupra domeniului politic, fiind definite drept modernizare politică. La
etapa inițială, cuprinzând statele care au realizat trecerea la societatea
industrială, modernizarea politică a însemnat promovarea democrației, inclusiv
prin mobilizarea socială şi participarea politică. Acesta a fost itinerarul
societăților care au cunoscut fenomenul modernizării primare (Europa
Occidentală, SUA, Canada).
Mai târziu, transformările s-au
extins și asupra altor state și continente, fiind calificate drept modernizare
secundară. Spre deosebire de modernizarea primară, cea secundară s-a desfășurat
în ritmuri mult mai rapide. În mare parte, datorită suportului și experienței
oferite de țările avansate. Oricum, nu a fost ușor. Deseori traiectoria curbată
a schimbărilor amintea mersul unei roți pătrate.
Un rol decisiv în trecerea de la
societatea tradițională la cea modernă în condițiile modernizării secundare
l-au jucat elitele politice.
Dacă în Occident, libertatea a
precedat democratizarea, la noi – invers. Libertatea, obținută în urma
reformelor gorbacioviste și a dezintegrării URSS, era abordată de marea
majoritate a cetățenilor mai curând ca lipsă a constrângerilor directe, decât
ca o „necesitate înțeleasă” (Spinoza). Condiția cetățeanului după căderea regimului
totalitar sovietic amintea, mai degrabă, euforia și entuziasmul sclavului
eliberat. În scurt timp, valorile liberale au cedat în fața problemelor
cotidiene și a constrângerilor materiale. Mentalitatea paternalistă și un
întreg cortegiu de deziluzii au deschis calea nostalgiilor, care au pus
stăpânire pe o bună parte a societății.
Prin urmare, în lipsa unei libertăți
veritabile, generate, în primul rând, de factori socioeconomici, proiectul
democratizării societății este unul al elitelor. După cum ne-o probează și
practica altor state, la această etapă rolul decisiv în procesele de
modernizare a societății revine elitei politice și liderilor ei.
Epoca şmecherilor.
Experiența societăților
angajate în tranziții sistemice similare celor de la noi demonstrează că, la
etapa inițială, lideri devin, cu precădere, curajoșii și romanticii. Urmează
perioada pragmaticilor și a celor șmecheri. Abia la etapa modernizării mature
rândurile liderilor sunt completate, în mare parte, de politicieni de vocație.
Realitățile noastre de după
proclamarea independenței se pliază perfect pe această constatare. Parcurgem
perioada șmecherilor și a pragmaticilor. Care este motivația oamenilor din
business de a intra în politică? Evident, pentru a avea acces la pârghiile
puterii în scopul sporirii afacerilor personale.
Modelul analitic „Ștreangul opiniei
publice” elaborat în contextul SUA, într-o formă adaptată realităților noastre,
poate fi reprezentat prin următorul cerc vicios: „resursele financiare”
investite în „opinia publică” sunt convertite în „resurse politice”, care, la
rândul lor, asigură o nouă calitate a resurselor financiare. Mecanism care se
autoenergizează sub influenta forței supranaturale a banilor.
Toată istoria noastră recentă
confirmă valoarea metodologică și aplicativă a modelului. Politicul prin
instituțiile sale este subordonat intereselor personale și de grup, iar
politicile la nivelul de metode, principii și valori înregistrează serioase
derapaje de la normele etico-morale și bunul-simț elementar. Un cupaj original
de democraţie şi metode caracteristice perioadei acaparării primitive de
capital, cu elemente exotice de furt african și justiție orientală, au
transformat statul într-un captiv al intereselor oligarhice.
Suferinţele democraţiei
infantile.
După cum ne-o demonstrează
și experiența altor țări, toate problemele tinerei noastre democrații le putem
atribui provocărilor iminente perioadei prin care trece societatea. Odată cu
instituirea principiilor statului de drept, folosirea pârghiilor puterii în
scopuri personale se va diminua. Pe măsura promovării reformelor de modernizare
a țării, se va îngusta spațiul de manevră a șmecherilor în utilizarea
pârghiilor politice în scopuri de îmbogățire ilicită. Politica va deveni,
astfel, apanajul politicienilor de vocație.
Problema este una de timp. În lipsa
unor lideri oneşti şi responsabili, credibili şi competenţi, nu ne va fi uşor,
iar schimbarea adevărată se va mai lăsa aşteptată. Important e să nu ne
complăcem închistați în confortul aparent al unui sistem producător de fericire
obligatorie, dar nici amețiți de cântecul seducător de sirenă al unor falși
tribuni, acești șmecheri deghizați în nimfe ale politicii.
Şi pentru că trebuie să fim
optimişti, vom încheia cu o frază, auzită undeva, dar care vine să confirme
vivacitatea poetului din noi: fie roata și
pătrată tot se-nvârte ea odată.
PAȘTE FERICIT!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu