Toamna licitațiilor electorale cu patimă, raideri şi tupeu

       Momeli electorale autohtone. Nebănuite sunt căile și întortocheat este drumul deciziei de vot ale concetățenilor noștri. La prima vedere s-ar opune teoriilor cunoscute și practicilor existente. Dar, dacă mai  reflectezi îți dai seama că poţi greşi. Moldoveanul votează, ca și toată lumea care are acest drept. Important este, doar, dacă dreptul la vot a fost obținut sau a fost dat. La noi, segmentul care a obținut acest drept, e mult mai mic decât cel care s-a pomenit cu el in brațe. Decizia de vot, în esență, este determinată de factori de ordin material sau ideal. De la caz la caz, de la om la om.

            Pentru noi, chestia materială se reduce la niște lucruri pe cât de existențiale, pe atât de banale. Ele se regăsesc la baza piramidei lui Maslow. Acolo, unde libertatea și democrația sunt, mai degrabă, o excepție decât o necesitate înțeleasă. Ne dăm votul pentru un preț mai mic la gaze (în campanie cineva ține neapărat să ne amintească de unde ele iese). Vrem o piață de desfacere care nu ne obligă să perseverăm. Optăm pentru un spaţiu unde legile scrise sunt substituite de cele nescrise.

          Mai votăm idealurile sau frustrările. Atunci când țin de trecut - îmbracă haina nostalgiilor. Frustrările curente, mulți, încearcă să le depășească prin satisfacția sadică de-a încătușa pe cineva. Viitorul, deși, îl vedem în spații geopolitice diferite, arată la fel de simplist. Credem că toate problemele se vor soluționa de la sine, doar printr-o aderare la UE sau UV. Mai departe să-și bată capul de noi cei care ne-au aderat. Alegerile noastre pe alocuri seamănă cu o licitație. Cine dă mai mult acolo mergem!

            La alegeri ne vom duce. Probabil, rezultatul care va fi, a mai fost. Toată experiența precedentă îți strigă, îți urlă în timpane: cu cine ai vota, oricum vei regreta! Nimeni nu ne poate oferi ce ne dorim. Încă mai vrem peştele şi nu undiţa. Unii, mai îndrăzneți au încercat şi undiţa, dar s-au trezit că cineva le-a luat peştele. Între timp, băieții şmecheri şi-au întins năvoadele chiar în bugetul ţării. O fac ziua în amiaza mare. Nestingheriți de nimeni. Cu un tupeu de invidiat.

         Patimi proeuropene și raideri ”proeuropeni”. În numele ideii proeuropene, proeuropenii sunt îndemnați de alți proeuropeni să nu îndrăznească să critice liderii ”proeuropeni”. Nu face bine parcursului proeuropean! Nu poți să accepți nici gândul că un lider proeuropean poate fi ”proeuropean”. Cine pune la îndoială integritatea liderilor, care se declară proeuropeni, nu este proeuropean!

          Între timp, un lider ”proeuropean” cu apucături ”proeuropene”, acaparează în stil ”proeuropean” de la un alt proeuropean, din coaliția proeuropeană un post media, cu știri proeuropene pentru a promova valori proeuropene.

            Întrebare: de ce în acest an timpul s-a răcit brusc și apoi s-a încălzit tot atât de repede. Cât se poate?

          Dumnezeu mi-e martor: am vrut numai de bine. Puteți să judecați și după întrebarea de mai sus. Intenționam să înfierez opoziția antieuropeana. Doar ea se face vinovată de toate. Mă gândeam să mă expun și referitor la criticii actualei guvernări. Sunt niște nesimțiți și contra-europeni. Despre asta vroiam!

            Pentru indulgențe proeuropene (mă tem că voi avea nevoie de multe) va trebui să merg la un tribunal ”proeuropean”. Acolo judecători ”proeuropeni” din fonduri europene emit indulgențe de proeuropean.

            Europa contrastelor. Iarăși noiembrie și iarăși mult roșu. Alte vremuri, alți idoli aceleași metehne. Nu se mai trage de pe ”Aurora”. Nici nu este nevoie. Au posturi TV cu acoperire națională. Acum se dau în spectacole și pun la cale planuri. Societatea este în așteptare. Arma atârnă pe perete încă din actului întâi. Spectacolul este asigurat. Va fi roșu. Mult roșu. De data asta - unul geopolitic.

            Germania a sărbătorit 25 de ani de la căderea Zidului de la Berlin. Au făcut-o inteligent, cult şi modest. În stil nemţesc. Doamna Angela Merkel a venit cu un trandafir pe care l-a depus în memoria celor care au avut de suferit. La noi invers. Se vine cu snopi de trandafiri. Zidurile, însă, nu cad, ba din contra…

            Embargouri electorale. Agricultorii se sufocă. Embargoul le-a îngheţat merele pe copaci. Între timp capitala şi-a schimbat haina. A îmbrăcat una electorală. Chişinăul este împânzit de panouri şi afişe. Partide, feţe și culori - un singur îndemn: „Votaţi-ne!”. Este firesc: suntem în campanie. Costurile sunt de milioane. Zeci de milioane. Eficienţa cheltuielilor - greu de evaluat. Dar, să admitem printr-un joc de imaginație că partidele, mai ales cele care se declară proeuropene, renunța la panourile electorale. Sumele respective, sunt transferate pentru fermierii care au de suferit de pe urma disputelor geopolitice. Efectul ar fi unul sigur. Un gest de solidaritate şi un suport real  Nu doar vorbe. Ce ziceți Domnilor politicieni?

            Porţia de impertinenţă. Moldova, acum ai ministru pe cont propriu! Vrei să fii ministru? Declară-te! Pe cont propriu. Ai grijă ce minister îți dorești. Cele care asigură un trai decent sunt ocupate. Ministerele nesimțirii, hoției, ipocriziei și a datului cu capul de asfalt, la fel, - sunt ocupate. A rămas cel al bunului simț. Este liber. La noi din totdeauna a fost liber.

          În aşteptarea bunului simţ. Un banc. Relevant şi sugestiv. Un grup de preoți budiști ajunşi la New-York mai rămân câteva zile în aeroport cu ochii în gol. La întrebarea ce se întâmplă, unul dintre ei explică: Trupurile noastre au venit prea repede, cu avionul; acum aşteptăm să ajungă şi sufletele!”. Unii au urcat destul de repede pe Olimpul politic de pe malul Bâcului. Bunul simţ încă mai zăbovește. Îi va găsi, oare?