„Dacă cădem de acord asupra faptului o
societate se strică de la cap, de ce nu am admite că tot de acolo se poate
vindeca?” Cu asta încheiam textul precedent. Dați să încercăm să urmărim pe scurt istoricul
maladiei, poate reușim să identificăm și niște remedii. Mai știi…? Un pacient
diagnosticat corect este pe jumătate vindecat, spun medicii.
Proiectul
de modernizare a Republicii Moldova este unul al elitelor. Așa a fost mai peste
tot în spațiul postcomunist. Altfel nici nu se putea. Un sistem politic,
afectat de metastazele unui regim totalitar, care a stârpit temelia libertății
individului - proprietatea privată -, nu putea să tolereze în dedesubturile
sale germenii materiali ai unei societăți libere. Adevărata libertate se
regăsea, doar, în mintea și idealul unor indivizi. De aceea intelectualitatea a
fost depozitarul și, totodată, sursa eventualelor schimbări. Societățile care cunoscuse
modernizarea până la invazia tancurilor sovietice, au reușit, relativ ușor,
fără mari cataclisme, să depășească tranziția. Populația a preluat mesajul spre
schimbare și reforme, promovat de noile elite. Acestea o făceau la modul real,
nu doar declarativ. Nu a fost ușor, dar schimbările în bine nu s-au lăsat prea
mult așteptate. Altfel au mers lucrurile la noi.
Complexă
și de aceea interesantă este relația intelectualului cu politica. Despre cât de
nebănuite și imprevizibile sunt căile intelectualilor în politică s-a scris
mult. Fiecare societate, însă, cu intelectualii săi. Drama prin care au trecut
oamenii ce au populat teritoriul dintre Nistru și Prut s-a răsfrânt în mod
direct, dar, poate, cu o intensitate și mai mare și asupra intelectualității. Astăzi
un intelectual în a treia generație este o raritate pe la noi. Este o realitate
și trebuie abordată ca atare. Această intelectualitate, în deosebi cea de
creație și din mediul academic, s-a plasat în fruntea proceselor de
democratizare, inițiate de reformele gorbacioviste. Nici nu putea fi altfel.
După ce perioada romantică a transformărilor trecuse, asemenea unei luni de
miere, în politică s-au mai regăsit doar unii dintre ei. Între timp, își
revenise vechea nomenclatură comunisto-comsomolistă, care își asumase implementarea
reformelor și edificarea unei noi societăți. De data asta, capitaliste. Ce a
ieșit, vedem astăzi cu toții.
A
venit aprilie 2009. Era timpul ca o nouă generație de politicieni să vină la
putere. La început lucrurile mergeau nu rău. „Băieții” păreau hotărâți și bine
intenționați, cel puțin în declarații. Dar, în scurt timp, sau împotmolit. Nu
au avut suficientă forță interioară pentru a rezista provocărilor, dar mai ales
ispitelor iminente actului de exercitare a puterii. Societatea, la rândul ei, care
nu cunoscuse modernizarea, nu a avut capacitatea necesară de a-i opri. De aceea,
într-o formă mult mai concentrată am avut (și mai avem!) parte de toate metehnele
unei tranziții perpetue. Nu ne-a ocolit nicio pacoste. Nici dezmățul generat de
acapararea primitivă, nici flagelul corupției, nici pericolul oligarhizării. În
cele din urmă, ne-am ales cu pauperizarea
în masă a populației, un exod fără precedent și cu mulți, mulți nostalgici.
Ce
e de făcut? Oricât ar părea de paradoxal, deși problemele majore sunt legate de
sectorul real al economiei, soluțiile țin de domeniul politicului. Pentru
început, se impune o curățire a sistemului de hoți, delapidatori și escroci.
Este important de-o făcut fără a renunța la principiile de bază ale democrației,
inclusiv la fundamentele statului de drept. Complicat, mai ales atunci când
autoritatea instituțiilor de drept este compromisă. Dar nu imposibil. Cu implicarea
competentă, constructivă și incisivă a opoziției și a societății civile, cu monitorizarea
riguroasă din partea partenerilor de dezvoltare, lucrurile pot fi schimbate
fără derapaje majore de la normele și valorile democratice.
La
fel de actuale și inevitabile sunt atât schimbările cu caracter sistemic, cât
și optimizările. Unele au fost deja anunțate. Este vorba de reforme atât la nivel
central, cât și la nivelul administrației publice locale. Urmează încă multe
altele. Printre acestea se impune cu stringență modificarea modalității de selectare
a elitei politice.
Sistemul
politic moldovenesc își recrutează elita printr-un mecanism care favorizează în
exclusivitate partidele politice. Pentru a înțelege cât de funcțională este
democrația noastră, este suficient să ne documentăm la capitolul „democrația de
partid”. Trebuie să recunoaștem: avem puține motive pentru optimism. De aceea
devine tot mai iminentă necesitatea modificării sistemul electoral. Tocmai este
momentul oportun de realizat trecerea de la sistemul proporțional la cel mixt.
Desigur,
sistemul electoral mixt cu deputați aleși pe liste de partid, dar și în
circumscripții uninominale nu este un panaceu pentru toate maladiile sistemului.
Având în vedere, mai ales, nivelul de bunăstare, dar și a culturii politice
al cetățenilor, nivele ce nu exclud practicile de corupere electorală. Dar nu mai putem amâna. De
modul cum alegem, adică de mecanismul electoral, depinde pe cine alegem, , iar
în ultimă instanţă – calitatea clasei politice, antrenate în exercitarea
actului puterii. Proiectul de modernizare a țării fără o elită politică
competentă, onestă și principială nu are nicio șansă de izbândă. Cu cât mai
repede vom realiza reforma sistemului electoral, cu atât mai repede vor fi
depășite gravele probleme de sistem, cu care politicul nostru se confruntă de la
începuturile sale.
05.08.2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu