Republica Moldova și rațiunea de a fi

         Acest text nu se dorește a fi un tratat de istorie politică, ci o interpretare a complexităţii evoluţiei politice a istoriei noastre recente. Ne-am propus să oferim un cadru pentru analiza celor întâmplate şi neîntâmplate pe parcursul perioadei de la sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut şi până astăzi. Sinteza evenimentelor ne oferă date importante nu numai pentru a înțelege mersul lucrurilor, dar şi pentru a le influenta inteligent.

            Întreaga gamă de subiecte care au marcat destinul câtorva generaţii poate fi abordată prin prisma aspiraţiilor şi a materializării lor în evenimente și fapte concrete. Aspiraţiile şi idealurile ne-au făcut să visăm frumos, motivându-ne acţiunile, atunci, la sfârşitul anilor 80 – începutul anilor 90 şi tot ele ne fac să ne păstrăm opțiunile pentru libertate și democrație acum, în plin an 2016. Pare un lucru firesc să visăm şi este înţelept să raportăm năzuințele noastre la realităţi. De acea, așteptările și realitățile le vedem într-o legătură dialectică, plasate într-un cadru de referință marcat de trei dimensiuni temporale: trecut, prezent și viitor. Experiența ne vine din trecut, existența ne este ancorată în prezent iar speranțele ne sunt legate de viitor. Perspectiva dată ne oferă o înțelegere realistă a modului în care a evoluat Republica Moldova în decursul scurtei sale istorii, servind, în același timp un bun pretext pentru reflecții de natură existențială.

Ora bilanțurilor intermediare

            După ce, la începutul anilor 90, conducerea de atunci de la București nu a acceptat proiectul de reîntregire a țării, propus de Chișinău, Republica Moldova și-a declarat independența, depunând eforturi pentru a-și ocupa locul în comunitatea ţărilor lumii. Pe data de 2 martie 1992 noul stat a fost acceptat în calitate de membru ONU. Pe parcursul anilor, Republica Moldova a devenit parte a unor importante organizații internaționale cum ar fi: Consiliul Europei, Organizația Mondială a Comerțului, Parteneriatul pentru Pace, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Organizația Internațională a Francofoniei, Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, etc. Între timp Republica Moldova s-a bucurat de vizita celor mai importanți lideri politici ai lumii. La rândul său, reprezentanții puterii de la Chișinău au fost primiți în marile capitale ale lumii.

            O realizare incontestabilă a Republicii Moldova este semnarea pe data de 27 iunie 2014, la Bruxelles a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi ratificarea lui ulterioară pe 2 iulie 2014 în Parlamentul Republicii Moldova. Mai apoi documentul a fost ratificat de toate statele membre ale Uniunii europene, iar din 1 iulie 2016 Acordul de Asociere a intrat în vigoare.

            Am putea să prezentăm și o dinamică detaliată bazată pe date statistice care ne vor confirma unele progrese realizate pe parcursul acestor ani. Preferam, totuși, adoptarea unei tonalități mai puțin patetice, dar care să ne ajute în identificarea problemelor și elaborarea soluțiilor.

Povara tranziției interminabile

            Încercând să rămânem realiști, vom constata că Republica Moldova parcurge anevoios perioada tranziţiei economice. Șocurile macroeconomice puternice înregistrate au fost generate cu precădere de întârzierile în promovarea reformelor structurale. Drept rezultat, pe parcursul acestor 25 de ani dezvoltarea economică a cunoscut unele creșteri, dar şi căderi îngrijorătoare. Trebuie să recunoaştem: avem puţine motive de satisfacţie atunci când ne referim la mărimea PIB-ul raportată la fiecare dintre noi, iar de aici și la nivelul de bunăstare a cetățenilor, în general. Anume asta este cauza principală a provocărilor cu care se confruntă societatea la etapa actuală: sărăcie, exodul forței de muncă, degradare morală.

            Pe lângă dificultățile de natură economică și socială mai avem și altele. O problemă majoră este constituirea statului de drept. Corupţia rămâne un fenomen destul de răspândit în Republica Moldova. Urmările delapidărilor în proporții foarte mari din sistemul bancar, înregistrat în ultimii ani au depășit cu mult cadrul sistemului financiar, afectând grav celelalte domenii, dar mai ales, economia, socialul, politicul. Conflictul nesoluţionat din raioanele din stânga Nistrului rămâne o mare bătaie de cap pentru societatea din Republica Moldova, constituind, în același timp, o amenințare la securitatea țării și un factor care frânează dezvoltarea economică a țării.

            Desigur, nu ne este străin sentimentul de mândrie că suntem cetățenii acestei țări. Despre aceasta ne vorbesc și sondajele. Aici ne-am născut, aici ne sunt părinții și strămoșii, aici este locul unde încercăm să ne găsim rostul și unde vrem să revenim mereu. În același timp, am trișa dacă am face abstracție de frustrările care ne macină pe parcursul acestor ani. De cele mai multe ori natura acestor nemulţumiri se află în necorespunderea realităţii cu aspiraţiile şi eforturile investite.

Recursul la istorie

            Recursul la istorie este obligatoriu. Pentru oamenii, care de-a lungul timpului au populat teritoriu de astăzi al Republicii Moldova, geopolitica a fost și rămâne mai mult decât un domeniu al științei politice. Este un destin. Câteva date de referință au marcat soarta acestui pământ: 1812, 1918, 1940, și, desigur, 1991. În diferite perioade semnificația acestor evenimente a fost diferită. Nu fac excepție nici timpurile pe care le trăim. Până în ziua de astăzi aprecierile unor momente din istorie asupra parcursului nostru continuă să dezbine societatea, constituind, în același timp, un suport pentru clivajele politice și dilemele identitare.

            Schimbările începute în fostul imperiu sovietic din a doua jumătate a anilor 80 a secolului trecut au fost desfăşurate sub lozincile democratizării. În mod direct Republica Moldova este rezultatul destrămării URSS. Astăzi nimeni nu mai pune la îndoială faptul că regimul sovietic a fost unul totalitar constituit pe principii ideologice. Procesele de democratizare inițiate de M. Gorbaciov purtau un caracter obiectiv, constituind, de fapt, un răspuns la necesitățile de schimbare a sistemului existent. În calitate de model serveau societăţile occidentale, care obţinuse succese în asigurarea libertăţii şi bunăstării. Anume aceasta și-o doreau cel mai mult cetățenii: libertate sau bunăstare. Aveam şi un mod al nostru de-a interpreta aceste noţiuni fundamentale. Libertatea o percepeam, mai degrabă, ca lipsa unor constrângeri directe, iar bunăstarea o înţelegeam, aproape, în exclusivitate ca rezultat a unei redistribuiri egale. Veneam dintr-un sistem care cultivase decenii la rând mentalitatea paternalistă. Fericirea părea undeva alături, după colţ.

            Nu a durat mult şi, cum era firesc, au urmat deziluziile. Modelul democratic occidental dădea la noi cu totul alte rezultate. După un deceniu de speranţe şi aşteptări valorile liberale au cedat în fața problemelor cotidiene și a constrângerilor materiale. Timpul rezervat schimbărilor expirase, energetica mobilizatoare se epuizase. În consecință, pentru o bună parte a societăţii trecutul totalitar începu să pară mai sigur şi mai prosper. Ca rezultat, pe scena politică revin forţele care s-au identificat cu acest trecut.

            A urmat o perioadă când, pe alocuri, unele lucruri s-au schimbat. Nu de fiecare dată în bine. Ritmurile de creştere economică care au fost înregistrate erau insuficiente pentru a satisface aşteptările şi necesităţile societăţii. Dacă ţinem cont că pe plan global a fost perioada unui avânt economic, putem afirma că, de fapt, a fost o perioadă a şanselor ratate. Populaţia de data aceasta şi-a exprimat dezacordul prin încercarea de-şi câştiga bucata de pâine şi aşi găsi rostul prin alte părţi. Cotele migraţiei încep să devină alarmante. Până astăzi depopularea țării rămâne una din provocările majore.

            În 2009 speranţele multora se îndreptase către noua generaţie de politicieni care îşi făceau loc pe scena politică de la Chişinău. Între timp, deşi multe lucruri s-au schimbat, decepţiile persistă. Adevărata schimbare încă nu s-a produs. Democraţia n-a devenit una funcţională. Pe parcursul acestor ani s-au încercat mai multe forme democratice de guvernământ, de la republică prezidenţială la cea parlamentară şi încă mai suntem în căutare. Prosperitatea lasă şi ea de dorit. Cu un PIB pe cap de locuitor de circa 2000 dolari, Republica Moldova rămâne ultima clasată dintre ţările europene. Chiar dacă la capitolul mărimea salariului avem unele succese, până la un trai decent pentru marea majoritate a populației mai avem. Sărbătoarea se amână!

            Din această scurtă retrospectivă a aspiraţiilor şi realităţilor vedem că deşi s-au perindat timpuri şi oameni, problemele au rămas aceleaşi. De ce prin alte părţi s-a reuşit, iar la noi mai puţin? Evident că, problemele nu sunt la suprafaţă, iar pentru a explica lucrurile este necesar de identificat factorii determinanţi. Paradigma modernizării poate servi drept suport pentru un demers teoretic şi practic.

De ce modernizarea?

            Noi și modernizarea este o temă aparte. Ea este prea largă pentru a încerca s-o abordăm în profunzime. Vom menționa doar că, constituirea națiunilor și a statelor care în mare parte sau suprapus acestora s-a produs urmare a proceselor de modernizare.

            Instituirea unei democrații funcționale și a unei bunăstări a populației în Republica Moldova depinde în mod direct de succesul proiectului de modernizare. Este cunoscut faptul că, în majoritatea statelor occidentale cu regimuri democratice funcționale procesele de democratizare au urmat celor de liberalizare. Condiționată de dezvoltarea economică, facilitată de existența în cadrul societății a mai multor centre de putere, libertatea a ajuns în Occident cu mult înaintea democrației. Procesul a cuprins toate domeniile vieții sociale, a durat câteva secole și a constituit parte a modernizării politice. 

            Dacă în Occident, libertatea a precedat democratizării, la noi - invers. Libertatea, obținută în urma reformelor gorbacioviste și a dezintegrării URSS, era, abordată deseori de către cetățeni ca haos și incertitudine și mai puțin drept o "necesitate înțeleasă" (Spinoza). Condiția cetățeanului după căderea regimului totalitar sovietic amintea, mai degrabă, euforia și entuziasmul sclavului eliberat. În scurt timp, valorile liberale au cedat în fața problemelor cotidiene și a constrângerilor materiale. Mentalitatea paternalistă și un întreg cortegiu de deziluzii au deschis calea nostalgiilor, care au pus stăpânire pe o bună parte a societății. Aceasta a marcat profund și competiția politică. În pofida suportului și a experienței oferite de către țările avansate, traiectoria curbată a schimbărilor amintește mersul unei roți pătrate.

            Un impact dezastruos asupra proceselor de modernizare l-a avut proiectul comunist de sorginte sovietică. De acolo se trag multe din provocările cu care continuă se confrunte statul Republica Moldova la etapa actuală și multitudinea de crize care au cuprins întreg spectru a relațiilor social-economice, politice, culturale etc. Nocivitatea regimului totalitar comunist, în comparație cu celelalte cunoscute, constă în faptul că a distrus principala sursă de motivare social-economică și de libertate a individului – proprietatea privată, fără de care "cetățeanul" rămâne un simplu obiect al relațiilor social-politice. De fapt, pe parcursul întregii perioade de după destrămarea regimului sovietic nu facem altceva decât să restabilim mersul firesc la lucrurilor. Dar istoria ne-a demonstrat că este ușor de realizat naționalizarea totală și cu mult mai dificil de readus simțul proprietarului, iar cetățeanului - sentimentul civic. Formarea unei culturi politice participative în locul celei preponderent parohiale existente s-a dovedit o misiune imposibilă a societății din Republica Moldova.

Formarea elitelor și spiritul civic

            În lipsa unei modernizări autentice care ar sta la baza libertății individuale a cetățeanului, proiectul de democratizare în Republica Moldova a fost și rămâne unul al elitelor. În ce măsură elitele noastre de după 1991 și-au conștientizat și realizat misiunea este o întrebare complicată. Mă refer, în primul rând, la elita politică, dar mai ales la liderii politici pe care i-am avut pe parcursul acestor 25 de ani.

            O elită competentă nu apare pe loc gol. Este rezultatul unor eforturi și sacrificii. Calitatea, după cum știm, este produsul unei cantități ce atinge masă critică. De calitatea elitelor va depinde reușita proiectului de modernizare a Republicii Moldova. În acest sens este important elaborarea și aplicarea unui mecanism eficient, care să asigure promovarea unei elite competente și integre. De aceia un imperativ rămâne modificarea sistemului electoral, or de faptul cum alegem (se are în vedere formula electorală), depinde pe cine alegem.

            După, cum ne-o demonstrează realitățile noastre nu este suficient să pregătim doar buni specialiști. Avem nevoie de cetățeni. De formarea spiritului civic depinde prezentul, dar și viitorul acestei țări. Va exista, desigur, mereu o cerință de specialiști calificați în toate domeniile. Dar, vedeți cum se întâmplă că, absolvenţii noștri sunt apreciați peste hotare, regăsindu-se prin alte țări mai avansate sub aspect social-economic și tehnologic decât noi. Suntem buni și, deseori, foarte buni fiecare în parte, dar nu reușim să constituim o colectivitate de succes, uniți sub autoritatea statului. Oricât de mulți și de buni specialiști vom pregăti, în lipsa unui rost aici, acasă, ei vor pleca în alte părți de unde puţin probabil că vor reveni.

În căutarea unei noi paradigme

            Se vorbeşte despre necesitatea unei noi paradigme de dezvoltare. Evoluția economică a Republicii Moldova din ultimul deceniu bazată pe consum şi remitenţe expune economia ţării la o serie de vulnerabilităţi. În realitate este vorba de o supraviețuire. Strategia Naţională de Dezvoltare „Moldova 2020", despre care tot mai rar se vorbește în ultimul timp, exprimă viziunea de dezvoltare pe termen lung, propune schimbarea propriu-zisă a modelului de creştere economică, şi anume: necesitatea înlocuirii modelului inerţial de creştere, bazat pe consumul alimentat de remitenţe, în favoarea unui model dinamic, orientat spre atragerea investiţiilor, precum şi dezvoltarea industriilor exportatoare de bunuri şi servicii.

            Or, pentru schimbarea modelului de dezvoltare a ţării, este important să fie înlăturate, în mod prioritar, acele bariere care împiedică activitatea investiţională. Pe această cale au fost identificate 4 probleme critice: educaţia, drumurile, accesul la finanţe şi mediul de afaceri.

            Ultimul timp, la toate nivelurile se afirmă faptul că, educația este o prioritate națională în Republica Moldova. Ne-o dorim cu toții. Sporirea calității educației este cea mai sigură cale de a mișca țara înainte și de a edifica un viitor european. Racordarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei muncii este imperativă, se menţionează în Strategia „Moldova 2020". Mari sunt așteptările legate de implementarea noului Cod al Educaţiei, pe care îl vedem parte integrantă a proiectelor de modernizare a țării. Din păcate legislația adoptată conţine, pe alocuri, şi bombe cu efect întârziat, care ar putea provoca stări de haos în sistemul educațional și imixiuni în autonomia universitară.

            Integrarea europeană este opţiunea strategică făcută de Republica Moldova. Este o decizie dictată de priorităţile de dezvoltare a ţării care cuprinde toate domeniile vieţii sociale. Un obiectiv important este punerea în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere, un proces complex de modernizare a ţării ce va dura mulţi ani de acum încolo. Avem suportul politic şi financiar a partenerilor europeni pentru a implementa cu succes angajamentele asumate prin acest acord.

            La sfârşitul lui octombrie 2016 ne aşteaptă un nou exercițiu democratic: scrutinul prezidențial. În ce măsură alegerea președintelui prin vot direct este un exercițiu politic benefic în condițiile Republicii Moldova rămâne de văzut. Va fi un test atât pentru clasa politică, dar, în deosebi, pentru cetățenii care vor urma să-și decidă viitorul: va fi unul al modernizării deschis de perspectiva europeană sau unul al soluțiilor de moment care va perpetua baterea pasului pe loc.

27. 08. 2016

Între Moscova și București

            Prins între pornirile imperiale ale Moscovei și prudența Bucureștiului, Chișinăul a fost nevoit să se descurce cum a putut. La început a fost „luna de miere”, iar fericirea părea undeva după colț. Mulți priveau apariția statului Republica Moldova ca pe o măsură temporară de ieșire din imperiul sovietic, urmând revenirea teritoriului intre Nistru și Prut în componența României. Dar nu a fost să fie. Ne-am împotmolit. Deceniile de propagandă antiromânească și de denigrare a tot ce este românesc, utilizate metodic de propaganda sovietică, nu aveau să treacă fără rezultate. Din start, ca să nu ne pară viața prea frumoasă după ieșirea din URSS, Kremlinul ne-a creat cea ce astăzi numim Transnistria.

            Entuziasmul cu Unirea n-a ținut mult. Ușor, ușor, au început să ne macine grijile cotidianului, apoi și deziluziile. Disperați și debusolați, am început să ne risipim eforturile în discuții sterile despre limbă, alfabet, istorie. Sterile, deoarece totul era evident. Mai puțin se vorbea despre viitor. La un moment dat, a început să ne fascineze fraza: „Mergem înainte, că înainte era mai bine!”. Între timp, am avut parte de un premier -„karandaş” și de un șir de sfidări ale diferitor demnitari de la Chișinău la adresa Bucureștiului. După cum era și de așteptat, toate acestea au trezit reticența Bucureștiului făță de conducerea de la Chișinău. Perioada comunistă, chiar dacă a înregistrat şi scurte intervale de cochetare, ne-a îndepărtat și mai mult de București. Împovărat de propriile griji și nevoi, înglodat în dezbaterile democrației în devenire, Bucureștiul nu-i ardea de Chișinău. Clasa politică de peste Prut avea alte priorități, parcurgând anevoios, și ea, treptele tranziției spre democrației.

            Moscova, în schimb, a fost omniprezentă în spațiul între Prut și Nistru. În afară de tancuri, rachete și muniții, dislocate ilegal în raioanele de est ale țării, necontrolate de autoritățile oficiale, Moscova și-a creat și întreținut în permanență aici o masivă „coloană a cincea”, formată din persoane concrete, partide, instituţii.  Prin acapararea spațiului mediatic și informațional, Kremlinul și-a extins controlul, practic, asupra întregii populații. Metodele erau cunoscute: manipulare, corupere, șantaj etc. Știa ce știa președintele Petru Lucinschi atunci când afirma că, dacă adoptăm o lege a lustrației, rămânem fără intelectualitate! Este suficient să urmărim parcursul și ultimele declarații publice ale primului fost șef securist de la noi, Anatol Plugaru, ca să ne dăm imediat seama că nici nu am fi putut avea o altă soartă. Iar naivii de la Chișinău, de fiecare dată, știind că Moscova nu crede lacrimilor, preferau varianta capului plecat, crezând că poate, poate... Iluzii deșarte.

            Moscova, mai ales, odată cu stabilirea la Kremlin a lui Vladimir Putin, și-a concentrat eforturile pentru a-și restabili poziția de altă dată în tot spațiul ex-sovietic. Lucru cunoscut: unui regim autoritar pentru o perioadă de timp îi reușește mult mai eficient mobilizarea forțelor pe un segment prestabilit. Un timp a picat bine și conjunctura prețurilor la resursele energetice. Ușor dar sigur, Chișinăul a înghițit această momeală care l-a ținut prins o bună perioadă de timp. De fapt, nici nu era nevoie de momeală, trebuia doar un pretext simplu și clar. Rusia ne accepta produsele fără a ne cere calitate și ne livra gaze la prețuri preferențiale. A ținut, dar nu prea mult. Precum spunea înțeleptul: „Nimic nu este veșnic în afară de schimbare”. Acum, simțind că pierde din terenul de altădată, Kremlinul utilizează diferite stratageme pentru a păstra Chișinăul în orbita sa de influență. Metodelor devenite tradiționale și actorilor cunoscuți li se adaugă altele noi, dictate de noile contexte ce apar. Pică bine o criză financiară, economică sau politică prin provocarea anticipatelor.

            Un document publicat săptămâna trecută de Judecătoria Buiucani relevă sume mari de bani care proveneau de la ambasada Federației Ruse și care trebuiau să ajungă, drept mită, la deputați. Era planificată dizolvarea Parlamentului, iar deputații trebuiau corupți ca să părăsească „Coaliția Majoritară” din anul 2014 și „să nu voteze unele legi ce țin de aderarea ca membru asociat al Republicii Moldova la Uniunea Europeană”. Dacă nu a mers scenariul cu coruperea deputaților în 2014, s-a încercat provocarea anticipatelor din 2015-2016, în speranța că puterea va fi preluată de tandemul Dodon-Usatîi. Coloana Moscovei o completau, acum, proaspeții înlăturați de la putere și revanșarzii. Aceștia voiau cu orice preț revanșa, chiar și cu prețul schimbării vectorului geopolitic. Ușor, ușor, aceștia, fără să-și dea seama, au început să fredoneze un refren cu muzica și textul scris de consultanţii politici ai Kremlinului: nu avem nicio treabă cu geopolitica. Unii chiar s-au aruncat să-și „pună batista pe țambalul” integrării europene. Acum, aceștia mizează pe victorie la prezidențiale, ca mai apoi să provoace anticipatele, lucru pe care îl declară fără nicio sfială.

            Apropo, acuzarea ambasadei Federației Ruse de la Chișinău de coruperea unor deputați prin furnizarea de resurse financiare este foarte gravă. Atenție: nu este vorba de o declarație fără de temei a unei persoane sau partid politic, cum se mai întâmplă pe la noi; este o acuzaţie care se regăsește în decizia unei instanțe judecătorești, lucru ce presupune existența probelor respective.

            În contextul celor menționate mai sus, săptămâna trecută s-a produs un lucru cu totul deosebit. Chișinăul, prin intermediul premierului Pavel Filip, într-un articol publicat de portalul informațional din SUA, www.thehill.com, pentru prima dată într-un mod atât de tranșant, a vorbit despre rolul Rusiei ca factor destabilizator în regiune. Premierul de la Chișinău și-a manifestat direct și ferm opțiunea euro-atlantică și eforturile de-a menține acest curs. Au fost aruncate complexele, frustrările și inhibițiile de altă dată și lucrurilor li s-a spus pe nume. Până acum, aproape toți liderii noștri, poate cu excepția lui Mihai Ghimpu, adoptau strategia şederii în două luntri, până la creșterea celei de a treia fese, vorba lui Dorin Tudoran. Balticii au înţeles ineficiența, ba chiar pericolul acestei tactici încă un sfert de veac în urmă; acum a ajuns și la noi. Oricum, mai bine mai târziu…

            Cum era de așteptat, a urmat replica. O parte din opoziția intransigentă și susținătorii acesteia au savurat și distribuit cu abnegație un alt material publicat de același portal american cu privire la starea lucrurilor de la noi, de data asta cu critici la adresa actualei guvernări, în general, și a lui Vlad Plahotniuc, în mod special. Nimic nou, dar dacă, totuși, a-i răbdarea să citești materialul până la capăt, dai de neaşteptata concluzie că Veaceslav Platon nu ar trebui extrădat autorităților Republicii Moldova și totul devine clar. Evident că celelalte litere, fraze și alineate din articol au fost de umplutură.

            Între timp, creditul de 150 de milioane de euro oferit de București Chișinăului a picat cum nu se putea mai bine. Vizita premierului român Dacian Cioloș, planificată săptămâna curentă la Chișinău, are loc în contextul în care guvernul de la București a aprobat eliberarea primei tranșe în valoare de 60 de milioane de euro din asistența financiară rambursabilă pentru Republica Moldova. În ce măsură putem vorbi și despre o nouă optică a Bucureștiului în relațiile cu Chișinăul? Rămâne de văzut. Cel puțin avem de față doi factori de care trebuie să se țină cont: amenințările regionale la securitatea Bucureștiului și hotărârea Chișinăului de-a face față provocărilor Moscovei.

22.08.2016

Прелюдия к президентским выборам. Рабочие гипотезы

         Медленно, но верно Молдову начинает охватывать лихорадка перед президентскими выборами. Некоторые партии уже определились с кандидатом, другое сделают это в ближайшее время. Есть и один независимый кандидат – депутат Валериу Гилецкий публично заявил, что планирует баллотироваться на пост президента страны.

            Исходя из опросов и расстановки сил на политической арене, вырисовываются главные фавориты октябрьских выборов. Вероятнее всего, их будет трое: лидер социалистов, кандидат «правых» («правые» – очень условное определение, когда речь идет о нашем политическом спектре) и представитель ДПМ. 

            В основу кампаний, скорее всего, лягут две темы. Первая – борьба с коррупцией. Дебаты будут строиться вокруг вопроса: «Где миллиард?». Учитывая, что до выборов осталось немного времени, маловероятно, что на этот вопрос появится четкий ответ. Поэтому не исключено, что мы станем свидетелями того, как вор будет громче всех кричать: «Держи вора!». Вторая тема кампании – уже традиционное геополитическое расщепление. На этот раз оно пройдет под знаком объединения с Румынией – идеи, у которой появляется все больше сторонников.

            По разным оценкам на сегодняшний день у кандидата социалистов Игоря Додона больше всех шансов на победу. Стоит отметить, что лидер ПСРМ не слишком стремится занять кресло президента, ему хотелось бы большего, о чем он и заявил публично. Социалисты попытались, насколько смогли, задержать президентские выборы. Вспомним, как депутаты фракции ПСРМ проголосовали против определения даты выборов, а затем опротестовали изменения в Кодекс о выборах в Венецианской комиссии. Если Додон станет президентом, то над ним и всей партией нависнет опасность, что ПСРМ соотнесут с властью, а это может создать проблемы на следующих парламентских выборах. Поэтому он сделает все возможное, чтобы его заметили. Даже не имея повода, Додон будет постоянно провоцировать конфликты с парламентским большинством или правительством и занимать отдельную позицию. Лидер социалистов открыто заявляет, что пришел скорее для борьбы, нежели совместной работы с другими госучреждениями. Между тем, досрочные выборы тоже не принесут социалистам ничего хорошего. Наша Партия может вернуть избирателей, которые на последних парламентских выборах проголосовали за ПСРМ, так как плитическую партию «Patria» по спискам которой баллотировался Ренато Усатый и его будующие однопартиицы,  на финишной прямой сняли с предвыборной гонки. Поэтому ПСРМ идет на протесты, объявленные Усатым, больше по инерции и для видимости, а Игорь Додон хочет поскорее заполучить кресло президента, чтобы оно не досталось кому-то другому. Если представить, что лидер социалистов избран президентом, это усложнит внедрение Соглашения об Ассоциации с ЕС. Кроме того, это сильно повредит процессу модернизации молдавского общества.

            Партии «Действие и солидарность» (ПДС), «Достоинство и правда» (DA) и ЛДПМ сообщили, что идут на президентские выборы вместе и планируют выдвинуть единого кандидата. Вероятно, тщательный математический расчет показал, что единый кандидат сможет объединить все голоса, которые партии могут получить порознь, поэтому было решено, что одна голова – лучше. Логика политического соперничества, а скорее борьбы за власть, не всегда совпадает с формальной логикой. Поживем – увидим. Но до тех пор нужно пройти через сложное испытание – выбрать кандидата. Трудно представить, что те, кто стоит за спиной Андрея Нэстасе, согласятся поддержать кого-то, кроме собственного кандидата. Сложно поверить и в то, что если не все, то большинство сторонников ПДС, многие из которых интеллектуалы, согласятся отдать голоса лидеру партии DA, известному своим, порой, непредсказуемым политическим поведением, а  также после разоблачений появившейся в последнее время в прессе. В отсутствие альтернативы, они скорее не пойдут на выборы. Решать за ЛДПМ не буду. Люди оттуда обижаются, когда ты высказываешь им свое мнение о них и об их действиях, которые зачастую недекватны. Им не нравится, когда ты приходишь к ним с предложениями или, не дай Бог, с критикой. После этого тебе звонят и рассказывают, кто тебе платит. Поэтому об ЛДПМ либо хорошо, либо ничего.

            Выступить на «правом» фланге (на этот раз, настоящем) сможет кандидат Европейской народной партии Молдовы Юрие Лянкэ. С позиции конструктивной оппозиции, которую занял лидер ЕНПМ при поддержке европейских партнеров, кандидатура Юрие Лянкэ – одна из самых предпочтительных на посту президента. Но сейчас у бывшего премьера есть проблема – над очернением его имиджа работают не покладая рук. Здесь в равной степени отличились как бывшие коллеги по партии, платформисты, так и оппоненты «левого» фланга. Если лидер ЕНПМ сможет удачно построить кампанию, основанную на критическом, но конструктивном подходе, то у него есть шанс восстановить прежний рейтинг.

            Из тех, кто имеет какой-то вес на президентских выборах, своего кандидата ещё не объявили ДПМ, ПКРМ, ЛП и НП. Загадкой остается выдвиженец демократов. В обществе называют разные имена и сценарии, но уже ясно, что кандидату демократов будет очень сложно попасть во второй тур. На первый взгляд, это не сложно для центристской партии, которая может «наловить» голоса как с «правого», так и с «левого» фланга. Однако ДПМ, взяв на себя управление страной, получила не только преимущества в виде административного ресурса, который всегда под рукой, но и ответственность за все провалы последних лет. Даже если экономическую и финансовую пробуксовку удалось остановить, об ощутимом улучшении жизни граждан, которое повлияло бы на их голоса, говорить пока рано. Потому миссия кандидата от демократов попасть во второй тур, а затем выиграть президентские выборы крайне тяжела.

            Для Либеральной партии, которая входит в состав правящей коалиции, сейчас самое время попытаться вернуть унионистский электорат, который, как уже упоминалось, сейчас растет. Многое зависит от того, с чем кандидат пойдет на выборы. Если лидер ЛП будет настаивать на собственной кандидатуре, тогда заявления о политической смерти Либеральной партии и её лидера перестанут казаться преувеличением.

            ПКРМ и её лидер Владимир Воронин, фаворит опросов и исследований прошлых лет, утратил прежние позиции в глазах избирателей. Хотя на последних парламентских выборах от 30 ноября 2014 года ПКРМ показала достаточно хороший результат (свыше 17% голосов), шансы кандидата от коммунистов попасть во второй тур скорее гипотетические.

            Осталось посмотреть, как поведет себя «Наша партия». Ренато Усатый не может баллотироваться, потому что не подходит по возрасту, а другого кандидата со сравнимыми шансами в партии нет. Разве что его пригласят со стороны. У кандидата НП нет никаких шансов, но его выдвижение позволит забрать часть голосов у Игоря Додона и Андрея Нэстасе, в связи с геополитическим и популистским аспектами соответственно. Поэтому, возможно, НП не будет никого выдвигать и оставит часть электората лидеру платформы. Таким образом, он даст Нэстасе преимущество перед Майей Санду при выборе единого кандидата от трех партий.

            Неисповедимы пути и намерения кандидатов в президенты! Полномочия и роль главы страны, предусмотренные Конституцией, не так важны, как противостояние и страсти, которые сопровождают избирательную гонку. Процесс важнее результата. Я по-прежнему считаю, что всенародные выборы президента – это роскошь, которую мы не можем себе позволить. Президент, избранный от оппозиции, составит с правящим большинством дестабилизирующий фактор. Конституционный суд исправил процедуральную ошибку, допущенную в прошлом, а парламент, в свою очередь, может вернуться к собственным решениям и разработать простой, эффективный механизм избрания президента, который позволит избежать сбоев и политических кризисов. Для этого нужна смелость и политическая мудрость. А мы тем временем продолжаем барахтаться в дешевом популизме и невежестве.

            Сейчас нам ничего не остается, как устраиваться поудобнее и наблюдать за этим бедламом. С каждым днем происходящее захватывает все больше. Смесь абсурда с трагикомедией, гротеска с фарсом. И это только прелюдия…

Preludiul prezidențialelor. Ipoteze de lucru

             Ușor dar sigur intrăm în febra alegerilor prezidențiale. Unele partide și-au identificat de acum candidatul, altele urmează să o facă în timpul apropiat. Avem și un independent. Parlamentarul Valeriu Ghilețchi și-a făcut publică intenția de a candida pe cont propriu pentru funcția de președinte a țării.

             Urmărind sondajele, trendurile și raportul de forțe de pe arena politică, observăm cum se conturează principalii favoriți la prezidențialele din octombrie. După toate probabilitățile, vor fi trei: liderul socialiștilor, candidatul „dreptei” (este relativă această poziționare dreapta-centru-stânga când vine vorba de spectrul politic de la noi) și reprezentantul PD.

            Principalele teme ale campaniei, probabil, vor fi două. Prima, lupta împotriva corupției. Dezbaterile se vor da în jurul întrebării: „Unde-i miliardul?” În timpul care a rămas până la alegeri, puțin probabil să avem un răspuns clar, de aceia nu este exclus că vom fi martori cum hoțul va striga cel mai tare: „Prindeți hoțul!”. A doua temă a campaniei va fi alimentată în continuare de tradiționalul clivaj geopolitic. Acum aceasta fi marcat de subiectul unirii, care găsește tot mai mulți simpatizanți în societate.

            Candidatul socialiștilor, Igor Dodon, este creditat, în momentul de față, cu cele mai mari șanse de câștig. De remarcat că liderul PSRM nu râvnește atât de mult funcția de Președinte, ar vrea mai mult,  lucru care l-a declarat public. Socialiștii au încercat pe cât au putut să tergiverseze alegerea președintelui. Să ne amintim că deputații din fracțiunea PSRM au votat împotriva stabilirii datei alegerilor, apoi au fost cei care au contestat-o la Comisia de la Veneția. În cazul că va fi ales Președinte, asupra lui Igor Dodon - ca și a întregului partid -  va plana pericolul de a fi identificat cu guvernarea, iar asta le poate juca festa în următoarele alegeri parlamentare. De aceea el își va da toată silința pentru a se face remarcat cu treabă sau fără, cu motiv sau fără, declarându-și poziția separată și provocând astfel conflicte permanente fie cu majoritatea parlamentară, fie cu cei din Guvern. Liderului socialiștilor nu s-a sfiit chiar să declare deschis faptul că el vine mai mult să lupte, decât să conlucreze cu celelalte instituții ale statului. În același timp, nici anticipatele nu le-ar pica bine socialiștilor. Partidul Nostru își poate recupera o parte din electoratul care și-a dat votul  pentru PSRM la ultimele alegeri parlamentare, atunci când Partidul Patria, pe listele căruia candida Renato Usatîi și adepții săi, fusese scos din cursa electorală pe ultima sută de metri. De acea, PSRM-ul merge la protestele anunțate de Usatîi, mai mult, din inerție și pentru vizibilitate, iar Igor Dodon își dorește Președinția, mai degrabă, ca să nu-i nimerească altcuiva. În eventualitatea că Igor Dodon va fi ales Președinte, implementarea Acordului de Asociere cu UE va decurge mai anevoios, iar procesul de modernizare a societății din Republica Moldova va avea doar de suferit.

            Printr-un comunicat comun, Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Dreptate și Adevăr și Partidul Liberal Democrat din Moldova ne aduc la cunoștință faptul că în alegerile prezidențiale fac front comun și intenția de a veni cu un candidat comun. Urmând, probabil, un calcul strict matematic, conform căruia candidatul unic are doar de cumulat voturile obține de cele trei partide dacă mergeau separat, cei trei vor să încingă o horă: „Unde-s trei puterea crește!”. Logica competiției politice, dar mai ales a luptei pentru putere nu de fiecare dată coincide cu logica formală. Vom trăi și vom vedea. Până atunci, însă, vor trebui să facă față unui test foarte complicat: identificarea candidatul respectiv. E greu de imaginat că cei care stau în spatele lui Andrei Năstase vor accepta să susțină pe altcineva decât propriul candidat. La fel este dificil de crezut că, dacă nu toți, atunci majoritatea simpatizanților PAS  (mulți dintre care constituie intelectualitatea), după dezvăluirile apărute în presă, dar și comportamentul inadecvat al liderului PDA, vor accepta să-i ofere votul. Aceștia, în lipsa unei alternative viabile, probabil, nu vor merge la vot și vor prefera să stea acasă. Despre PLDM nu mă voi pronunța. Se supără lumea de acolo, când te dai cu părerea despre ei și acțiunile lor, deseori nechibzuite. Nu le place când vii cu sugestii sau, dacă, Doamne ferește, îndrăznești să-i critici. După asta te sună și îți spun de cine ești plătit. De aceia, despre PLDM sau numai de bine, sau deloc.

            Un cuvânt de spus de spus pe dreapta (de data asta veritabilă), l-ar avea Iurie Leancă, candidatul PPEM. Din poziția de opoziție constructivă în care s-a plasat liderul popular-europenilor, având suportul partenerilor europeni, candidatura lui Iurie Leancă poate ar fi una dintre cele mai bune pentru funcția de Președinte. Dar, la moment, fostul premier are o problemă: la denigrarea imaginii sale s-a lucrat și se lucrează din greu. Au excelat aici în egală măsură atât foștii colegi de partid, platformiștii cât și oponenții de pe stânga. În măsura în care liderul PPEM va reuși să-și construiască o campanie persuasivă, bazată pe un discurs critic, dar constructiv în același timp, are șansa de a recupera din ratingul de altă dată. 

            Dintre cei care contează la alegerile prezidențiale - PD, PCRM, PL și PN - încă nu și-au anunțat candidatul. O enigmă rămâne pe cine vor propune democrații. În spațiul public se vehiculează mai multe nume și scenarii. Un lucru este clar: pentru candidatul democraților accederea în turul doi va fi o sarcină foarte dificilă. La prima vedere nu pare atât de complicat pentru un partid de centru, care poate pescui voturi atât pe dreapta cât și pe stânga. Dar, faptul asumării guvernării, pe lângă avantajul de avea la îndemână resursele administrative, îți aduce și povara răspunderii pentru toate eșecurile din ultimii ani. Chiar dacă derapajul economic și financiar a fost oprit, despre o îmbunătățire palpabilă pentru cetățean, astfel încât să-i influențeze decizia de vot este încă devreme să vorbim. De aici și misiunea foarte grea a candidatului democrat de a nimeri în turul doi, iar apoi și de a câștiga alegerile.

            Pentru Partidul Liberal - parte, de asemenea, din arcul guvernamental este tocmai momentul oportun să încerce să-și revendice electoratul unionist, care după cum menționam pare a fi în creștere. Depinde mult cu ce candidat vor merge în alegeri. Dacă liderul PL va insista pe propria candidatură, atunci afirmațiile despre moartea politică atât a liderului liberal, cât și a partidului nu vor mai părea nimănui o exagerare.

            PCRM-ul și liderul său, Vladimir Voronin, favoritul sondajelor și a analizele realizate acum câțiva ani, evident că și-a pierdut în opțiunile electoratului pozițiile de odinioară. Deși, la ultimele alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 PCRM a realizat un scor destul de bun -  peste 17 la sută din sufragiii, șansele candidatului comuniștilor de-a ajunge în turul doi sunt, mai degrabă, ipotetice.  

            Rămâne să vedem cum vor proceda cei de la Partidul Nostru. Renato Usatîi nu poate, fiindcă nu are vârsta, iar un altcineva, cunoscut electoratului, în partid nu există.. Doar dacă e înaintat pe cineva din afara partidului. Acesta nu va avea nici o șansă, în schimb poate  lua o parte din voturile lui Igor Dodon, pe dimensiunea geopolitică și o parte din voturile lui Andrei Năstase, pe cea populistă. De aceea, probabil, PN nu va înainta pe nimeni, lăsând o parte din electorat să meargă la liderul platformei, astfel oferindu-i acestuia un atu în plus în competiția cu Maia Sandu pentru desemnarea candidatului unic din partea celor trei partide.

            Încâlcite și nebănuite sunt drumurile și intențiile candidaților la președinție. Prerogativele oferite de Constituție președintelui Republicii Moldova, rolul jucat de acesta în cadrul sistemului politic nu este atât de important precum bătălia și patimile pe care le provoacă lupta electorală. Nu face pielea cât dubala. Rămân la convingerea că alegerea Președintelui de întreg poporul este un lux care nu ni-l putem permite. Un președinte ales, dar care va fi în opoziție cu majoritatea de la guvernare va constitui un permanent factor destabilizator. Curtea Constituțională a reparat o greșeală de ordin procedural comisă în trecut, dar Parlamentul, la rândul său, poate reveni asupra propriilor decizii și elabora ca atare un mecanism de alegere a președintelui, simplu și eficient, care ar evita tot felul de derapajele și crize politice. Pentru asta este nevoie de curaj și înțelepciune politică, pe când noi continuăm să ne bălăcim în populism ieftin și ignoranță.

            Acum, nu ne rămâne decât să ne facem comod și să urmărim tot acest balamuc. Pe zi ce trece, devine tot mai captivant. Un amestec absurd de comic şi tragic, grotesc şi farsă. Asta-i doar preludiul…

Протест НУД*. Второй сезон. Первый эпизод.

             В Кишиневе объявили новый сезон протестов. На этот раз инициатива принадлежит Ренато. Возможно, так выпал жребий. Предлога для организации протеста нет, но кого это волнует? В сообщении на Facebook мэр Бэлць поднял вопрос об опасности, которая придет вместе с изменением избирательной системы. Возможный переход к смешанной системе якобы сыграет на руку ДПМ, которая с помощью коррупции может получить больше мандатов. Если подробнее коснуться этой темы, то опыт подсказывает, что намного легче переманить уже избранных депутатов, нежели граждан в округах по 56 тысяч избирателей. Вместе с тем, политик признает, что наши партии нуждаются в модернизации, что они очень далеки от забот граждан, и это становится ясно из лозунгов и пустых призывов. И хотя аргумент лидера НП не выдерживает критики, Платформа немедленно ответила протестам «ДА». Это было ожидаемо. Лидер социалистов заявил, что и он готов откликнуться на призыв. ЛДПМ, после суток рефлексии, решила не присоединяться к НП и ПСРМ.

            Что хотят протестующие? Лозунги известны, ставки тоже. Для Усатого и Додона это означает смену геополитического вектора и успешное выполнение миссии. Что будет после, их мало интересует. Хоть потоп. Для Нэстасе и членов «Платформы ДА», а особенно для братьев Цопа за их спиной, это означает реванш в противостоянии с Плахотнюком. Либерал-демократам это дает надежду вытащить лидера партии из тюрьмы. Без Филата члены ЛДПМ выглядят совершенно сбитыми с толку. Как показывают последние опросы, у них нет ни единого шанса попасть в парламент, тем не менее, они хотят досрочных выборов. Не странно ли? Настоящие камикадзе! Так, на первый взгляд, ожидания протестующих разные, но цель одна: дестабилизировать ситуацию в стране и спровоцировать досрочные парламентские выборы. Как мы видим, реалии таковы, что возможные победители протестов – относительно небольшое число лиц, а проигравшие – большинство людей, оставшихся на этом клочке земли.

            Почему именно сейчас? После опьяняющего успеха первой волны протестов и теперь надвигающегося похмелья, оппозиция переживает агонию. В деле о краже миллиарда стали появляться громкие имена, крупная рыба начала попадаться в сети. Многие из них, судя по разговорам в обществе, могут стоять за протестами. Власти, напротив, мобилизовалась и собралась. Директор одного известного общества с иностранным капиталом, крупный импортер, сообщил мне, что на таможне коренным образом изменилась ситуация. Экономических агентов больше не запугивают и не склоняют к даче взяток. Важный госслужащий на днях рассказал мне об одной вещи, которую, по его мнению, сложно представить – чтобы занять хорошую должность, больше не нужно платить! Однако пусть это не вводит в заблуждение, это только начало. Многое еще нужно изменить, но поступающие сигналы явно радуют. Хотя и не всех.

            Однажды приняв образ цивилизованной оппозиции и назвав это конструктивным сотрудничеством,  протестующие остаются верны слогану, который определяет их стратегию: «чем хуже, тем лучше». Помимо дешевого популизма и одержимости досрочными выборами, а именно желанием получить власть, в заявлениях протестующей оппозиции не видно последовательной программы изменений. Лишь голословные утверждения и лозунги. Попытался ли кто-то на базе опросов представить состав парламента, сформированного по итогам досрочных выборов, которых так желает оппозиция?  Сделайте это. Вы получите очень интересную картину. Вы этого хотите? Я, например, нет!

            Те же актеры, те же лица, те же лозунги, те же люди с теми же целями. История повторяется. На этот раз она превращается в фарс. Не трудно критиковать, предлагая только популистские, а не реальные решения. Да, на первых порах можно даже получить признание отчаявшейся толпы. Но это не продлится долго. До первого испытания, до первого серьезного препятствия. Полное отсутствие сил на сопротивление искушениям власти, которые раскрывают высокомерный характер и эгоизм, обнажают скелеты в шкафу и лицемерие, ставшее уже притчей во языцех; все эти качества и реалии, подтвержденные временем, отличают большинство наших политиков и во власти, и в оппозиции. Это укрепляет в расстроенном, растерянном и озлобленном человеке мысль, что все, как один; поэтому он отдает свой голос за воров и шарлатанов, которые обещают, что будет лучше. И даже оказываются лучше...воры и шарлатаны.

            Сегодня, когда ситуация остается крайне сложной, если не критиковать (или причин для этого достаточно, но ты пытаешься поддержать и воодушевить власть в её усилиях выстоять перед проблемами), тебя сразу помещают в лагерь апологетов власти. У нас принято критиковать ради критики и сотрясать воздух криками «Долой!». Некоторые даже сделали на этом карьеру. Очевидно, многие из них страдают потерей памяти. Здорово сказать, что все плохо и все должны быть за решеткой. А когда тебя начинают подозревать и вызывают для дачи показаний, нужно снова громко закричать о непредвзятости правосудия. Круг замыкается. Отсюда лишь два выхода: или становись национальным героем, если ты чист, или просыпайся за решеткой, если у самого рыльце в пуху.

            На повестке дня сложные реформы: реформа публичной администрации, в том числе административно-территориальная, реформа правительства. Насколько эти реформы тяжелы и болезненны, настолько и необходимы. У власти, которая осуществляет эти смелые инициативы, по сути, всего два года до следующих парламентских выборов. А грядущие реформы носят системный характер, они нуждаются в стабильности. Однако оппозиция и на этот раз достает меч. Жаль. Жаль людей, которых ввели в заблуждение и потраченных усилий, достойных лучшего применения.

^* НУД ( Нэстасе, Усатый, Додон)