duminică, 26 martie 2017

Republica Moldova în căutarea unui sistem electoral adecvat (IV)

4. Majoritatea absolută și proporționalul deblocat


            În textul precedent am analizat sistemul electoral majoritar în varianta când „câștigătorul ia totul”, adică majoritatea relativă. Sistemul majoritar mai cunoaște o formulă: cea absolută. De data aceasta câștigătorul va trebui să acumuleze 50+1 din voturi. Dacă nu reușește din prima, atunci se va organiza turul doi de alegeri între primii doi candidați. Un sistem majoritar uninominal în două tururi de scrutin este utilizat în Franța pentru alegerea deputaților în Adunarea Naţională , care reprezintă camera inferioară a parlamentului francez. De asemenea, formula majoritară absolută se aplică și în statele unde se folosește sistemul mixt: când sunt desemnați deputații în circumscripțiile uninominale (Lituania și Ungaria).
            Sistemul majoritar absolut. Sistemul majoritar cu dublul tur de scrutin îi permite alegătorului să-și exprime liber, în primul tur, prima alegere. Dacă însă niciun candidat nu câștigă majoritatea absolută, urmează turul doi, când alegătorul este nevoit să voteze rațional: „dublul tur de scrutin transformă o constrângere într-o opțiune inteligentă” (Sartori). Practica demonstrează că, de regulă, după primul tur, partidele intră în negocieri gen: „candidatul meu se va retrage în circumscripția A, dacă al tău se va retrage în circumscripția B”. În realitate, evident, negocierile sunt mult mai complexe și constrâng partidele să manevreze, impunându-le astfel să fie mai moderate.
            Efectul dublului tur de scrutin este acela de a produce partide mai „flexibile” (Duverger) și, prin urmare, de a modera politica. Sartori este de părere că „dublul tur de scrutin penalizează partidele antisistem”, pe care acesta le împarte în partide extremiste, extreme și/sau izolate. După cum afirmă politologul italian, posibilitatea de transfer a votului se oprește în fața partidelor extremiste-izolate. Numărul lor maxim de voturi este cel inițial. În cel de-al doilea tur, voturile partidelor antisistem vor merge, mai degrabă, la alte partide, dar nu vor primi voturile altora. Astfel dispar din spectrul politic. Desigur, nu trebuie să absolutizăm: în cazul dat se includ factori situaționali, care pot influența raționamentele expuse mai sus. Un lucru este sigur: dublul tur de scrutin penalizează partidele aflate la extremitățile eșichierului politic și facilitează guvernabilitatea.
            Pe de altă parte, în cazul scrutinului cu mai multe tururi, dacă primul tur este puternic conflictual, al doilea tur presupune realizarea unor alianţe,,ad-hoc'' sau chiar a unor coaliţii ulterioare la guvernare. Practica ne arată că nu întotdeauna realizarea acestor alianţe porneşte de la înrudirile sau asemănările de programe politice ale celor ce realizează astfel de alianţe.
            Variantele proporționalului. Trebuie de remarcat faptul că sistemul electoral preferat în marea majoritate a statelor europene este cel proporțional. Se cunosc mai multe formule ale sistemului proporțional, iar diferența o face cu precădere tipul listei aplicate și mărimea circumscripției. Varianta cu „lista blocată” este atunci când numele candidaţilor sunt propuși de un partid politic sau de o alianţă de partide, iar alegătorul nu are nicio posibilitate de a interveni în această listă. De menționat că în toate statele UE, unde se aplică sistemul proporțional, cu liste blocate (Italia, Spania, Portugalia, România, Bulgaria), alegerile au loc în mai multe circumscripții plurinominale. De regulă, acestea corespund împărțirii administrativ-teritorială a țării.
             După cum știm, și în Republica Moldova se aplică sistemul proporțional cu liste blocate, doar că la noi alegerile se desfășoară  într-o singură circumscripție plurinominală. Se ştie că atunci când s-a optat pentru această formulă (în 1993), s-a pornit de la faptul că Republica Moldova nu-și poate exercita controlul asupra raioanelor din stânga Nistrului.
            Într-un șir de țări unde se aplică sistemul proporțional, în care alegătorul are de votat o „listă închisă”, adică o listă cu o componenţă şi o ordine a candidaţilor predeterminată de partidul care o propune, alegătorii au posibilitatea de a modifica ordinea respectivă prin voturile preferenţiale pe care le pot exprima pentru candidaţii favoriţi, cazul Austriei, Belgiei, Cehiei, Ciprului, Danemarcii, Letoniei, Olandei, Slovaciei, Suediei.
            Un nivel mai mare de intervenţie a alegătorului în selecţia candidaţilor este întâlnit în Estonia, Finlanda, Grecia, Polonia. În aceste ţări lista de candidaţi este deschisă (fără o ordine prestabilită de partid), iar votul preferenţial este obligatoriu. Acolo, alegătorii stabilesc, practic, ordinea candidaţilor pe listă, prin faptul că fiecare alegător este nevoit să aleagă un anume candidat, astfel încât votul să-i fie validat (chiar dacă votul pentru candidatul respectiv înseamnă, în mod automat, un vot acordat listei căreia îi aparţine candidatul).
            Un caz aparte îl reprezintă Luxemburgul, ţară în care fiecare alegător are la dispoziţie atâtea voturi câte mandate sunt alocate circumscripţiei în care el votează. Alegătorul poate acorda aceste voturi candidaţilor care pot figura pe liste diferite. De asemenea, sistemul din Slovenia, unde alegătorii stabilesc ordinea candidaţilor pe lista propusă de un partid la nivelul regiunii – prin faptul că fiecare alegător are de votat un candidat (dintre cei care reprezintă lista respectivă în districtul său) – este unul interesant, putând fi considerat un sistem de reprezentare proporţională cu scrutin uninominal.
            Prin urmare, pot fi luate în calcul mai multe variante de modificare a sistemului electoral existent. În cazul păstrării sistemului proporțional actual, modificarea poate să prevadă trecerea de la liste blocate la cele închise sau deschise, fapt care ar da posibilitate alegătorului să intervină în ordonarea pe listă a candidaților. De asemenea, poate fi examinată varianta organizării alegerilor la nivelul mai multor circumscripții uninominale. Dacă va fi aplicată formula majoritară, atunci ar fi bine să se ia în calcul și sistemul majoritar uninominal cu două tururi de scrutin. 
          Acestea ar fi unele dintre variantele fezabile de sisteme electorale, cu aplicarea formulei majoritare absolute sau a sistemului proporțional, sugerate de practica altor țări și reflectate în literatura de specialitate. Rămâne ca toți cei preocupați și implicați în modificarea actualului sistem electoral să analizeze variantele posibile, dar și eventualul lor impact asupra sistemului politic în general. Vom reveni, cu sugestii, într-un alt material.

duminică, 19 martie 2017

Republica Moldova în căutarea unui sistem electoral adecvat (III)

3. Câștigătorul va lua totul?


            Revoluția electorală despre necesitatea căreia se vorbește de o habă bună de vreme s-a declanșat. A fost schimbată modalitatea de alegere a președintelui țării, acum avem și un proiect de modificare a sistemului de alegere a parlamentarilor. Dacă ținem cont de faptul că forma de guvernare instituită la noi este republica parlamentară, atunci realizăm că problema schimbării modalității de alegere a deputaților în Parlament țintește chiar bazele sistemului politic existent.
            Proiectul propune introducerea sistemul majoritar uninominal de alegere a deputaților în forul legislativ superior al țării. Documentul prevede că în calitate de deputat va fi ales candidatul care va acumula majoritatea voturilor, dar nu concretizează despre ce fel de majoritate este vorba: absolută sau relativă. Având în vedere că nu se spune nimic despre eventualitatea celui de-al doilea tur de scrutin, presupunem că este vorba de majoritate relativă. Probabil, se are în vedere un sistem majoritar cu un singur tur de scrutin, în care câștigătorul ia totul încă din prima rundă de confruntare electorală. Unele clasificări mai numesc această modalitate ca formulă pluralitară. Termenul în engleză: „first-past-the-post” (“câştigătorul ia totul”). Formula este folosită în Marea Britanie, Canada, SUA şi Noua Zelandă.
            Practic, ținând cont de realitățile Republicii Moldova, aceasta ar însemna împărțirea țării în 101 circumscripții uninominale. Circumscripțiile îi vor include atât pe cetățenii noștri din diaspora, cât și locuitorii din raioanele din stânga Nistrului. La ultimele alegeri prezidențiale, pe listele electorale au fost înscriși peste 2,8 mln. de alegători. Dacă adăugăm numărul celor înscriși la ultimul scrutin în listele de votare în zona transnistreană (cca 420 mii), dintre care, conform unor date, circa 315 mii (65%) de locuitori ai Transnistriei ar deţine actele de cetăţeni ai Republicii Moldova, avem peste 3,1 mln. alegători. În felul acesta, ponderea unei circumscripții electorale va constitui 31-32 mii de cetățeni.
            În proiect se stipulează: „Circumscripțiile uninominale se formează după principiul teritorial demografic, în una sau mai multe localități vecine, având la bază un număr relativ egal de alegători în fiecare circumscripție electorală. Baza de calcul pentru formarea circumscripțiilor uninominale constituie numărul alegătorilor înscriși în listele electorale la fiecare secție de votare de la ultimele alegeri naționale”. În termen de cel mult 6 luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, Comisia Electorală Centrală va trebui să constituie circumscripțiile uninominale permanente, iar revizuirea hotarelor circumscripțiilor uninominale va putea fi efectuată cu, cel târziu, 90 de zile înaintea alegerilor ordinare.
        Deşi porneşte, judecând după declarațiile autorilor, cu cele mai bune intenții, proiectul constituie, din păcate, o altă extremă la sistemul proporțional, existent la ora actuală, la noi. De fapt, sistemul electoral majoritar uninominal cu un singur tur de scrutin este considerat de specialiști drept unul care asigură o guvernare eficientă, „fabricând” majorități menite să susțină acțiunea guvernului în detrimentul reprezentativității. Formula pluralitară favorizează suprareprezentarea candidaților mai puternici și îi penalizează pe cei mai slabi, care sunt subreprezentați (Sartori). Cu toate că are unele avantaje, sistemul majoritar uninominal ascunde, în același timp, destule pietre subacvatice.  Dați să vedem ce spune teoria. 
        Sintetizând opiniile specialiștilor cu referire la meritele sistemelor majoritare, putem afirma că acestea se justifică în baza a patru considerente: fac posibilă alegerea unei majorități parlamentare și, pe această cale, a unui guvern; reduc fragmentarea partidică; creează o legătură directă între alegători și reprezentanți; îmbunătățesc calitatea aleșilor titulari de funcții. Totodată, în aceeași literatură de specialitate se menționează condițiile în care aceste merite se pot manifesta plenar, iar acolo unde ele lipsesc, dispar și atuurile.
            Practica dovedește că sistemul majoritar poate facilita alegerea unui guvern numai atunci când alegerile majoritare conduc la un sistem bipartidic, dar argumentul devine fals acolo unde sistemul de partide este insuficient structurat. Cu toate acestea, în condiții egale, un sistem majoritar e capabil, în mai mare măsură decât un sistem proporțional, să producă un guvern eficient. În privința efectului reductiv (capacitatea de a micșora fragmentarea partidelor), se constată faptul că chiar dacă sistemul „first-past-the-post” nu poate, de la sine, să reducă numărul de partide la formatul bipartidic, poate, totuşi, menține de cele mai multe ori numărul lor la un nivel relativ scăzut. Legătură directă, invocată dintre alegător și reprezentant poate dobândi o semnificație diferită și deveni ca atare o legătură de „proximitate”. Avem, altfel spus, de a face cu o politică centrată pe circumscripție.
            Cât despre calitatea aleșilor, oamenii, buni în sine, nu sunt remediul pentru un guvern prost: virtuțile private și cele publice nu se aseamănă. Cu toate acestea, se recunoaște că, prin alegerile majoritare și în cadrul circumscripțiilor uninominale, calitățile și caracteristicile personale ale candidaților dobândesc o mai mare însemnătate decât în cadrul sistemelor proporționale, cu vot pe liste închise.
            Constatările de mai sus, desprinse din aprecierile specialiștilor, trebuie luate în calcul atunci când ne referim la contextul în care se propune aplicarea sistemului majoritar uninominal, bazat pe formula “first-past-the-post”, precum și impactul pe care-l poate avea noul sistem electoral asupra procesului politic din Republica Moldova. Mă voi referi doar la unele momente.
         Mai întâi, există pericolul real de conservare a trăsăturilor parohiale a culturii politice a cetățenilor, prin promovarea politicilor centrate pe localism și „servirea” circumscripției. De asemenea, pe fundalul așteptărilor paternaliste ale populației și al unei culturi politice preponderent parohiale și dependente, modelul propus nu exclude accederea în parlament a unor persoane „dubioase”, precum și perpetuarea traseismului politic. De remarcat ar fi și faptul că, în condițiile Republicii Moldova, alegerea deputaților prin circumscripții uninominale, aplicând formula majorității relative, va duce, cel puțin la etapa inițială, la o fragmentare politică exagerată a forului legislativ al tării, iar, de aici, la ineficiența guvernării.
            Acestea sunt doar unele carențe de ordin politic ale proiectului de modificare a sistemului de alegere a parlamentarilor și, ca atare, posibilele repercusiuni negative asupra sistemului politic. Sunt încă multe altele. Asupra punctelor tari ce se conțin în modelul propus s-au referit autorii proiectului. Va fi interesant să dezbatem și alte posibile variante de schimbare a sistemului electoral, dar asta deja într-un alt material.
            Vorbeam la început despre o revoluție electorală (v-aţi dat seama, desigur, că l-am parafrazat pe Lenin). Cei care urmăresc atent procesul politic au observat că revoluția a fost zămislită în cadrul partidelor sau în minţile unor lideri ai mișcărilor civice, ca, mai apoi, să fie vociferată și votată la diferite mitinguri. Acum când un partid important din arcul de guvernare a venit cu un proiect – parte a acestei revoluții –, vedem cum unii lideri de partide, reprezentanți ai societății civile și formatori de opinie, sau dat cu spatele la perete. Gata, nu mai vor revoluție? Poate fi târziu! Nu spunea cineva că revoluțiile îşi devorează proprii copii?...

duminică, 12 martie 2017

Republica Moldova în căutarea unui sistem electoral adecvat (II)

2. Chinurile (re)facerii

            Procesul de schimbare a sistemului electoral este pe cale să demareze. A câta oară?... A fost făcut primul pas. Președintele partidului, care și-a asumat responsabilitatea pentru actul guvernării și care controlează majoritatea parlamentară, a anunţat intenția formațiunii sale de a modifica sistemul electoral existent în favoarea formulei majoritare. Este o idee mai veche: documentul a fost elaborat în birourile Partidului Democrat încă de pe la sfârșitul 2011 - începutul 2012. De atunci au mai fost câteva încercări de-a reface sistemul electoral, dar, de fiecare dată, fără succes. Acum, democrații par puși serios pe treabă.
            Ţinem să amintim că, într-o interpretare succintă, sistemul electoral nu constituie altceva decât „un mecanism pentru transformarea voturilor în demnităţi publice” (Fisichella, 2007), mai exact  – „felul în care voturile sunt transformate în locuri parlamentare” (Sartori, 2008). Pe lângă aceasta, sistemul electoral „determină dacă alegătorul votează pentru un partid sau pentru persoane”. De fapt, este vorba de cine controlează selectarea candidaților, iar diferența principală se face între votul „pentru persoană” sau nu. Parametrii principali ai sistemului electoral sunt: formula electorală, mărimea circumscripţiei electorale, structura votului, pragul electoral, mărimea instituţiei eligibile. Aceste variabile amestecate şi îmbinate în mod diferit, produc o diversitate extrem de mare a sistemelor electorale. „O chestiune încurcată”, cum le spune Sartori.
            Înainte de a intra în meandre, este important să fixăm unele date de bază. Toată literatura de specialitate este unanimă: problemele ce țin de modificarea sistemului electoral nu trebuie tratate cu superficialitate. Pe termen lung, „odată instalate, sistemele electorale devin «factori cauzali» care produc, la rândul lor, consecințe proprii”. De aceea „problema centrală nu este dacă va exista sau nu o elită politică sau chiar o clasă politică profesionistă, ci cum sunt aleşi aceşti reprezentanţi şi cum vor fi menţinuţi răspunzători pentru acţiunile lor” (Schmitter, Lynn Karl, 2002).
            Se menționează, pe bună dreptate, că nu există  sisteme electorale bune sau proaste, ci potrivite sau mai puțin potrivite unei societăți. Cu mici excepții, valabile pentru democrațiile consacrate, mai putem adăuga ca nu există sisteme electorale veșnice. În legătura cu asta, Giovanni Sartori, care este o somitate în domeniul teoriei democrației și a politicii comparate, menționa: „niciun sistem electoral nu este mai bun în mod absolut și permanent”.          
            Prin urmare, pentru evitarea angajării în crearea unor „forme fără fond”, nu trebuie neglijat cadrul general în care se încearcă plasarea unei schimbări. O cunoscută teză din teoria politică spune că „sistemele electorale nu se pot construi din proprie voință și nu se pot schimba la discreție”. Elementul principal de la care se va porni (și factorul care determină funcționalitatea și gradul de adecvare a unui sistem electoral) este cultura politică. Dacă aplicăm clasificarea elaborată de G. Almod și S. Verba, atunci în cultura politică a cetățenilor Republicii Moldova prevalează componenta parohială și dependentă.  Este cunoscut, însă, că o democrație funcțională are la bază, în primul rând, o cultură politică participativă. Concluzia generală exprimată de mediul academic cu referire la problema dată este că „mecanismul culturii politice a societăţii în transformare, inclusiv moldoveneşti, trebuie supus în întregime exigenţelor democratizării, curăţat de excesiv, de partenalism, catastrofism, intoleranţă, fragmentarism” (Saca V., 2004).
            Deși în literatura de specialitate se invocă, cel mai des, rolul determinant al culturii politice în derularea proceselor și funcționarea instituțiilor, este menționat și caracterul activ al sistemelor electorale în formarea atitudinilor și comportamentelor politice ale cetățenilor. Așadar, pe lângă impactul direct asupra sistemelor de partide din societate, sistemul electoral, îndeosebi, prin formula sa electorală, poate influența, pe termen lung, trăsăturile culturii politice a cetățenilor. Un sistem electoral bazat, în exclusivitate, pe scrutin majoritar în două tururi, aplicat în circumscripții uninominale vine, în realitate, să perpetueze caracterul preponderent parohial al culturii politice a populației. Interesul local va prevala asupra celui național. Cetățeanul va fi menținut în mreaja instinctelor paternaliste, provocând un comportament, spuneam, parohial și dependent, în detrimentul celui participativ.
            În același context, după cum menționam, este cunoscut impactul formulei electorale asupra sistemului de partide din societate, care, la rândul său, prin trăsăturile și particularitățile sale, determină natura sistemului politic, gradul lui de democratizare. Pe lângă faptul că pot condiționa numărul de partide, sistemele electorale influențează și activitatea propriu-zisă a partidelor politice. Totodată, funcționalitatea unui sistem electoral bazat pe formula proporțională este determinată de gradul de funcționalitate a democrației în cadrul partidelor însăși.  Prin urmare, în cazul unui sistem electoral proporțional cu liste blocate, sistemul politic generat de aceasta nu este altceva decât o reproducere la scară națională a situației existente în sânul partidelor. Reprezintă, oare, partidele politice de la noi veritabile instituții democratice? Răspunsul este evident. De aici și necesitatea schimbării.
            Astăzi, toți recunosc importanța unui consens cât mai larg între cei interesați. Practic, toate forțele politice recunosc deficiențele actualului sistem electoral, de unde și necesitatea modificării lui. Mărul discordiei rezidă în răspunsul la două întrebări legate una de alta: „cine?” și „când?”. Opoziția afirmă că actualul Parlament, ales în baza sistemului electoral existent, nu este legitim, de aceea sistemul nu trebuie și nu poate fi schimbat. De aici deducem că, dacă în următorul scrutin parlamentar, desfășurat în baza actualei formule, opoziția va câștiga alegerile, atunci parlamentul va fi legitim şi, prin urmare, sistemul electoral va fi bun (odată ce asigură legitimitatea!!!), drept care… va putea fi schimbat. Această logica promovată de opoziția intransigentă nu prea oferă spațiu pentru consensul atât de necesar în discuțiile privind modificarea sistemului electoral.
            Sperăm că, după publicarea proiectului noului sistem electoral, vor avea loc dezbateri publice, cu antrenarea reprezentanților partidelor politice, societății civile, mediului academic și a persoanelor competente. Credem că decizia adoptată va fi cumpătată și echilibrată, iar consensul la care, sperăm, se va ajunge, va asigura gradul de legitimitate, necesar evoluţiei stabile a societății.

(va urma…)

joi, 2 martie 2017

Страна в поисках адекватной избирательной системы

1. «КОНИ КАЛИГУЛЫ» В МОЛДАВСКОМ ПАРЛАМЕНТЕ

Постоянство политических кризисов, тяжелая социально-экономическая ситуация, в которой находится большинство населения страны и плачевное поведение молдавских политиков вернули общество к обсуждению вопроса качества политического истеблишмента страны в общем, а также необходимость изменения механизма набора и продвижения политических элит включительно, как и существующей избирательной системы. В целом, рассматриваемая картина изменений в избирательную систему может оказать непосредственное влияние как на социально-экономические процессы, так и на политическую систему страны, в целом. Избирательная реформа, несмотря на то, что внешне выглядит как одно из возможных решений, направленных на повышение ответственности представителей политического класса и консолидацию так необходимого правлению большинства, в действительности предполагает совершенно новую демократической модель политической организации общества. «Демократические системы, вне зависимости от собственной структуры, по большому счету являются продуктами используемой избирательной системы" (Барадат 2012).
Стоит заметить, что на протяжении собственной, сравнительно не большой истории развития, едва превышающей четверть века, Республика Молдова столкнулась с настоящими кризисами правления как на уровне государственных учреждений, так и партийных. Одни из них носили объективный характер и были присущи переходному периоду, другие сложились ввиду субъективных факторов. Прения, вызванные идентификацией причин, преодолением последствий и предотвращением будущих кризисов, на практике ограничивались изменением формы правления и установление избирательного порога, в строжайшем соответствии с интересами правящей верхушки. В силу указанных обстоятельств, всего за десять лет, нашей стране «улыбнулось счастье» неоднократно изменять собственный статус: президентская республика (1990- 28 июля 1994), полупрезидентская-полупарламенсткая  (29 июля 1994 – 4 июля 2000), и, наконец парламентская (5 июля 2000).
Мы явились свидетелями того, как из конъюнктурных расчетов избирательный порог для политических партий, избирательных блоков и независимых кандидатов то увеличивался, то уменьшался, а для участия в парламентских выборах 5 апреля и 29 июля 2009 года, избирательные блоки были вообще не допущены. Таким образом, тема политической реформы периодически привлекала внимание общественного мнения. Однако, в большинстве случаев, любая из дискуссий приобретала солидный оттенок манипуляций, щедро сдобренный средствами массовой информации, стоящими на страже интересов власть предержащих политических сил. Несмотря на множество форм правления, применявшихся в РМ, ее избирательная система долгое время остается неизменной. Введенная в 1993 год, пропорциональная избирательная система, согласно замкнутым спискам, дошла до наших дней практически неизменной, несмотря на далекую от совершенства собственную модель, действие которой ни раз приводило к негативным последствиям. Притом, что, как я подчеркивал ранее, применяемая модель оказывает прямое влияние, и по большому счету консолидирует функционирование всей политической системы.
Существующую избирательная система, основанную на формуле абсолютной пропорциональности необходимо менять, и это мнение стало доминантой не только для абсолютного большинства представителей политического класса, но и отдельных специалистов в области гуманитарных наук.
Создав отличную платформу для утверждения политики многопартийности и придав привлекательность самим политическим партиям, пропорциональная система исчерпала собственные ресурсы. Сегодняшние реалии лишний раз подтверждаю тезис, в соответствии с которым, «чистота пропорциональной избирательной системы, прямо пропорциональна воспроизводству политических партий», а «политическая раздробленность, в результате, подрывает управляемость» (Диамонд, 2004).
В категории «количества партий», Республика Молдова давно опережает страны с богатыми демократическими традициями, как Франция, Великобритания и Франция. Но несмотря на это, довольно сложно рекомендовать оптимальное количество партий, способное обеспечить действенность определенной демократической системы. Однако, это не мешает обсуждать само критическое число, пределы которого ведут к контрпродуктивности. На самом же деле, лишь половина из официально зарегистрированных партий, способна на активную роль в политической системе страны.
Абсолютизация пропорциональной системы длительное время обнажала большинство пробелов и недочетов. Согласно результатам опроса, проведенного Ассоциацией ADEPT, в октябре 2001 года, было выявлено множество изъянов существующей с 1993 года, избирательной системы Республики Молдова. В первую очередь, все одержавшие победу и когда-либо принимавшие участие в управлении страной партии, (за небольшим исключением) подверглись серьезной деградации, главными причинами которой является механизм отбора и продвижения кандидатов. Замкнутые партийные списки, формируемые лидерами, согласно только им одним известным критериям, опять же, при полном отсутствии прозрачности, продолжают быть главными факторами, приводящими к недоразумениям во время избирательных кампаний, что в свою очередь ведет к расколу самих политических формирований. Во-вторых, пропасть между избранными, (согласно оптовым спискам), слугами народа, и реальности в которой живут их господа, давно обрела все признаки печальной картины. И в-третьих: не существует ни единого примера вносимых уставных изменений в статусы партийных лидеров – что в свою очередь является явным доказательством подпитки «синдрома отцов-основателей», условиями действующей электоральной системой.
Прошедший период лишний раз подтвердил верность выводов и усугубление существующих проблем. Депутаты парламента, избранные в соответствии с существующей практикой, закрытых партийных списков, позиционируются не иначе как «Кони Калигулы», согласно терминологии Джованни Сартори. Согласно истории, римский император, сделал собственную лошадь сенатором, в силу чего, «в избирательной политике, выражение «лошадь Калигулы», означает ни что иное, как то, что любой «никто» (включая и лошадь) может быть избран» (Сартори, 2008).
Естественно, не стоит обобщать: среди избранных мы обнаружим достаточное количество компетентных и неподкупных личностей, однако порядок, согласно которому они становятся депутатами высшего законодательного органа страны, обязывает их быть зависимыми от мнения и поведения соответствующих партийных боссов, что в свою очередь определяет их дальнейшее поведение. При таких условиях, существующие политические формации, превращаются из институтов по продвижению социально-политических интересов общества, в псевдопартии, своего рода общества с ограниченной ответственностью, созданные в угоду зажравшихся лидеров, безнадежно погрязших в роскоши и власти. Электоральная практика доказывает стабильное использование таких депутатов в качестве клонов, кровососов, а в некоторых случаях превращает в своего рода закамуфлированную форму бизнеса…
Возможно, в ходе обсуждаемой реформы, некоторые представители данных «сообществ» окажутся за бортом привычной для них жизни, что характерно для открытого, прозрачного общества. Отсюда легко объяснимое, явное нежелание многих из «них» смириться с уготованной участью. Невзирая на это, безусловно, самым важным, на наш взгляд, является факт соответствия применяемой формулы чаяниям и надеждам общества. По сути, эволюционная направленность изменений, в электоральной формуле любого общества, давно уже ни для кого не является секретом.
Продолжение следует…
Перевод с румынского Рустама ОРУДЖАЛИЕВА

miercuri, 1 martie 2017

Republica Moldova în căutarea unui sistem electoral adecvat (I)

1. Captivii „cailor lui Caligula”

Perpetuarea crizelor politice, situația social-economică precară a marii majorități a populației, comportamentul lamentabil al politicienilor din Republica Moldova au readus pe agenda publică problema calității clasei politice în general și, implicit, necesitatea schimbării mecanismului de recrutare și promovare a elitei politice: propriu-zis, a sistemului electoral. Abordată în ansamblu, schimbarea sistemului electoral, poate avea un impact direct atât asupra proceselor social-politice, cât și a sistemului politic în general. Reforma electorală, deși apare drept una dintre soluţiile fezabile pentru responsabilizarea clasei politice şi consolidarea majorităţii necesare guvernării, presupune, în realitate, elaborarea unui nou model democratic de organizare politică a societății. „Sistemele democratice, indiferent de structura lor, sunt în mare parte produsele sistemului electoral pe care îl folosesc” (Baradat 2012).
De menționat că, pe parcursul scurtei istorii de existență, care abia depășește un sfert de secol, Republica Moldova s-a confruntat cu veritabile crize de autoritate şi la nivelul instituţiilor politice, şi la cel al partidelor. Unele din ele aveau un caracter obiectiv și erau inerente perioadei de tranziție, altele erau generate de factori de ordin subiectiv. Deliberările provocate de identificarea cauzelor, depășirea consecințelor și prevenirea crizelor se soldau, în practică, cu schimbarea formei de guvernământ și stabilirea pragului electoral în strictă concordanță cu interesele de moment ale protagoniștilor. Astfel, doar în zece ani am cunoscut mai multe tipuri de republică: prezidențială (3 septembrie 1990 - 28 iulie 1994), semiprezidențială-semiparlamentară (29 iulie 1994 - 4 iulie 2000), parlamentară (5 iulie 2000). Am fost martorii cum, din raţiuni de conjunctură, pragul electoral pentru partide politice, blocuri electorale și candidați independenți era fie majorat, fie redus, iar la alegerile parlamentare din 5 aprilie și 29 iulie 2009, blocurile electorale, în genere, nu au fost permise. Astfel, tema reformei politice a captat periodic atenţia opiniei publice. De fiecare dată, însă, discuția era marcată de o doză consistentă de manipulare, susținută prin mijloacele aflate la îndemâna forțelor politice aflate la putere.
Deși în Republica Moldova s-au perindat mai multe forme de guvernare, formula electorală rămâne de mult timp neschimbată. Sistemul electoral proporţional absolut, cu liste blocate, introdus în 1993, a rămas, practic, intact până în zilele noastre, deşi nu a fost o alegere foarte bună, generând mai multe efectule negative. Asta în timp ce, după cum menționam, modelul de sistem electoral aplicat are un impact direct și condiționează în mare măsură funcționalitatea întregului sistem politic.
Actualul sistem electoral din Republica Moldova, bazat pe formula electorală proporțională absolută trebuie schimbat, fapt recunoscut atât de marea majoritate a reprezentanților clasei politice, cât și de unii specialiști în domeniile socio-umane. Avantajând partidele politice, sistemul proporțional absolut și-a jucat rolul, creând cadrul necesar afirmării multipartitismului politic. Realitățile din Republica Moldova vin să confirme teză conform căreia „cu cât este mai pur sistemul electoral proporțional, cu atât tinde să producă mai multe partide”, iar „fragmentarea politică ce rezultă subminează guvernabilitatea” (Diamond, 2004).
La capitolul „număr de partide” Republica Moldova depășește cu mult democrații precum Germania, Franța, Marea Britanie. Este totuşi greu să recomanzi un număr optim de partide, care ar asigura funcționalitatea unui sistem politic democratic. Dar am putea vorbi de un număr critic care, odată depășit, devine contraproductiv. Oricum, doar o jumătate din partidele înregistrate oficial joacă un rol activ în cadrul sistemului politic al țării.
Absolutizarea modelului proporțional a scos în evidență, de-a lungul timpului, mai multe lacune. Încă în octombrie 2001, într-un studiu realizat de Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT), au fost identificate mai multe handicapuri ale sistemului electoral, existent în Republica Moldova din 1993. În primul rând, toate partidele care au ieşit învingătoare şi au participat la guvernare, au degradat, ulterior, cu mici excepţii, o cauză fiind selectarea şi promovarea candidaţilor. Listele închise de partid, formate de către lideri, după criterii nu tocmai bine definite, şi aplicate, iarăşi, nu tocmai transparent, continuă să fie principalii factori care duc la scandaluri chiar în plină campanie electorală şi, în cele din urmă, la scindarea partidelor. În al doilea rând, este deja un loc comun să constaţi ruptura dintre candidaţii „aleşi cu hurta” şi electorat. În cel de-al treilea rând, în cei zece ani de pluripartitism nu există niciun exemplu de schimbare statutară a liderilor partidelor – dovadă că actualul sistem electoral alimentează aşa-numitul „sindrom al părinţilor fondatori”.
Perioada care a trecut a confirmat justețea acestor constatări și perpetuarea problemelor existente. Parlamentarii aleșii în cadrul acestui tip de scrutin, pe liste de partid închise, mai sunt numiți „caii lui Caligula”, dacă e să utilizăm calificativul atribuit de către Giovanni Sartori. Împăratul roman Caligula și-a numit calul senator, iar „în politica electorală expresia «calul lui Caligula» înseamnă că orice «nimeni» (până și un cal) poate fi ales” (Sartori, 2008). Fireşte, nu este cazul să generalizăm: printre cei aleşi sunt multe persoane competente și integre, dar modalitatea de accedere în parlament îi face, obiectiv, vorbind, dependenți de liderii de partid, de aici și comportamentul respectiv.
În aceste condiții, din instituții de promovare a intereselor social-politice din societate, partidele se transformă în pseudopartide – nişte sereleuri, în fond, la cheremul unor lideri lacomi de căpătuială şi putere. Practica electorală arată că sunt folosite pe post de clone, căpușe ori le servesc unora drept formă camuflată de business...
Pe termen scurt, unii vor fi, probabil, defavorizaţi de modificarea sistemului electoral: cum e firesc pentru o societate deschisă, nu toți actorii politici își doresc această schimbare. Dincolo de frustrări, însă, este important ca formula convenită să fie pe măsura provocărilor cu care se confruntă societatea. Or, după cum știm, sistemul electoral poate determina evoluția societății pe termen lung.

(va urma)

Teoria „Spirala tăcerii” și basarabenii

  Efectele politice descrise de teoria „Spirala tăcerii”, de obicei, se fac mai bine simțite în alegeri. Dacă politicienii promit și nu se ț...