Republica Moldova între aspirații și realități

(La o aniversare)[i]

Aniversările şi sărbătorile constituie un bun prilej pentru bilanțuri, evaluări şi planuri de viitor. A vorbi despre Republica Moldova din această perspectivă este simplu și, în același timp, complicat. Simplu, dacă e să pornim de la vârsta fragedă a statului și complicat atunci când încercăm să analizăm şi explicăm parcursul acestor 23 de ani. Biografia propriu zisă a Republicii Moldova se suprapune şi coincide, practic, vârstei unei generații. O parte dintre noi am fost martorii acestui parcurs şi cele mai multe evenimente le-am trăit de la începuturi şi nu le cunoaștem numai din manualele de istorie sau auzite. Au fost de toate: probleme cu care s-a confruntat societatea la etapele devenirii și afirmării ca stat independent și suveran, succese care ne-au entuziasmat, provocări care ne-au mobilizat, perspective care ne-au fascinat.

Această comunicare nu se dorește a fi un tratat de istorie politică, ci o interpretare a complexităţii evoluţiei politice a istoriei noastre recente. Ne-am propus să oferim un cadru pentru analiza celor întâmplate şi neîntâmplate pe parcursul perioadei de la sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut şi până astăzi. Sinteza evenimentelor ne oferă date importante nu numai pentru a înțelege mersul lucrurilor, dar şi pentru a le influenta inteligent.

Întreaga gamă de subiecte care au marcat destinul câtorva generaţii poate fi abordată prin prisma aspiraţiilor şi a materializării lor în evenimente și fapte concrete. Aspiraţiile şi idealurile ne-au făcut să visăm frumos, motivându-ne acţiunile, atunci, la sfârşitul anilor 80 – începutul anilor 90 şi tot ele ne fac să ne păstrăm optimismul acum, în plin an 2014. Este firesc să visăm şi este înţelept să raportăm năzuințele noastre la realităţi. De acea, aspiraţiile și realitatea le vedem într-o strânsă legătură dialectică, plasate la rândul său într-un cadru de referință marcat de trei dimensiuni temporale: trecut, prezent și viitor. Experiența ne vine din trecut, existența ne este ancorată în prezent iar speranțele ne sunt legate de viitor. Perspectiva dată ne oferă o înțelegere realistă a modului în care a evoluat Republica Moldova în decursul scurtei sale istorii, totodată, alimentându-ne cu doza de optimism necesară unei evoluții continue.

Ora bilanțurilor intermediare

Cadrul festiv de astăzi este un bun pretext pentru a ne referi la realizări. Putem afirma că, Republica Moldova a reuşit să îşi ocupe locul său în marea comunitate a ţărilor lumii care numără astăzi 194 de state. Pe data de 2 martie 1992 noul stat a fost acceptat în calitate de membru ONU. Pe parcursul acestor ani Republica Moldova a devenit parte a unor importante organizații internaționale cum ar fi: Consiliul Europei, Organizația Mondială a Comerțului, Parteneriatul pentru Pace, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Organizația Internațională a Francofoniei, Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, etc. Astăzi ne bucurăm de vizita celor mai importanți lideri politici ai lumii. La rândul său reprezentanții puterii de la Chișinău sunt bineveniți în marile capitale ale lumii. Aceasta vorbește de recunoașterea Republicii Moldova nu numai de jure, dar și de facto.

La ora actuală Republica Moldova are deschise misiuni diplomatice şi oficii consulare acreditate în peste 30 de state ale lumii, la rândul său Chişinăul găzduiește ambasade din cca 20 de state. Produsele noastre tot mai mult sunt cunoscute și apreciate nu numai pe piețele tradiționale, dar tot mai îndrăzneţ cuceresc altele noi.

O realizare incontestabilă a Republicii Moldova este semnarea pe data de 27 iunie 2014, la Bruxelles a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi ratificarea lui ulterioară în Parlamentul țării pe 2 iulie curent.

Am putea să prezentăm și o dinamică detaliată bazată pe date statistice care ne vor confirma unele progrese realizate pe parcursul acestor ani. Preferam, totuși, adoptarea unei tonalități mai puțin patetice, dar care să ne ajute în identificarea problemelor și elaborarea soluțiilor.

Povara tranziției interminabile

Încercând să rămânem realiști, vom constata că nu a fost uşor. Republica Moldova parcurge anevoios perioada tranziţiei economice. Șocurile macroeconomice puternice înregistrate au fost generate cu precădere de  întârzierile în promovarea reformelor structurale. Drept rezultat, pe parcursul acestor 23 de ani dezvoltarea economică a cunoscut unele creșteri, dar şi descreşteri îngrijorătoare. Datele statistice din tabelul de mai jos vin să ne-o confirme.

Tabel 1. Creșterea/descreșterea economică

An	Creșt./descreșt. economică	An	Creșt./descreșt. economică	An	Creșt./descreșt. economică
1991	-7,5%	2001	+6,1%	2011	+6,4%
1992	-29,0%	2002	+7,8%	2012	-0,7%
1993	-1,2%	2003	+6,6%	2013	+8,9
1994	-30,9%	2004	+7,4%
1995	-1,4%	2005	+7,5%
1996	-5,9%	2006	+4,8%
1997	+1,6%	2007	+3,0%
1998	-6,5%	2008	+7,8%
1999	-3,4%	2009	-6,5%
2000	+2,1%	2010	+6,9%

Ritmurile de creştere economică s-au răsfrânt direct asupra nivelului de trai al populaţiei. Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice, veniturile disponibile ale populaţiei în anul 2013 au constituit 1681,4 lei lunar în medie pe o persoană, fiind în creştere cu 11,4% faţă de anul precedent.

Tabel 2.  Veniturile disponibile ale populaţiei

An	2009	2010	2011	2012	2013
Venituri disponibile (medii lunare pe o persoană)  lei	1166,1	1273,7	1444,7	1508,8	1681,4

      

Tabel 3. Evoluția salariului mediu lunar

An	2004	2005	2006	2007	2008	2009	2010	2011	2012	2013
Lei (MDL)	1.103,1	1.318,7	1.697,1	2.065,0	2.529,7	2.747,6	2.971,6	3.193,9	3.477,7	3.765,1

Valoarea minimului de existenţă în anul 2013 a fost de 1612,3 lei. Sunt relevante datele care prezintă raportul veniturile populaţiei şi minimul de existenţă (Tabelul 4)

Tabelul 4. Co-raportul dintre veniturile populaţiei şi minimul de existenţă în anul 2013

	2013
Veniturile disponibile ale populaţiei, medii lunare pe o persoană, lei	1681,4
Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat, lei	3765,1
Co-raportul dintre veniturile medii lunare disponibile pe o persoană şi valoarea medie a minimului de existenţă, %	104,3
Co-raportul dintre salariul mediu lunar pe economie al unui angajat şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă, %	220,2

Putem vorbi, bineînțeles, despre anumite succese. Datele statistice ne obligă să fim critici şi realişti. Să recunoaştem: avem puţine motive de satisfacţie când ne referim la mărimea PIB-ul raportată la fiecare dintre noi, iar de aici și la nivelul de bunăstare a cetățenilor. La acest capitol mai puține realizări, iar de aici și provocările cu care se confruntă societatea noastră la etapa actuală. 

Pe lângă dificultățile de natură socială și economică mai avem și altele. O problemă cu care se confruntă societatea este constituirea statului de drept. Conform „Raportului de competitivitate globală 2010-2011”, la compartimentul independenţa justiţiei, Moldova era plasată pe poziţia 130 din 139 de state. Corupţia rămâne un fenomen destul de răspândit în Republica Moldova. Comparativ cu alte state din regiune nivelul corupţiei în Republica Moldova este unul sporit. Conflictul transnistrean nesoluţionat este un factor esenţial care încetineşte dezvoltarea, atât pe malul drept, cât şi pe malul stâng al Nistrului.

Desigur, nu ne este străin sentimentul de mândrie că suntem cetățenii acestei țări. Aici ne-am născut, aici ne sunt părinții și strămoșii, aici este locul unde încercăm să ne găsim rostul și unde vrem să revenim mereu. În același timp, am trișa dacă am face abstracție de frustrările care ne macină pe parcursul acestor ani. De cele mai multe ori natura acestor nemulţumiri se află în necorespunderea realităţii cu aspiraţiile şi eforturile investite.

Recursul la istorie

Recursul la istorie este obligatoriu. Pentru oamenii, care de-a lungul timpului au populat teritoriu de astăzi al Republicii Moldova, geopolitica a fost și rămâne mai mult decât un domeniu al științei politice. Este un destin. Câteva date de referință au marcat soarta acestui pământ: 1812, 1918, 1940, și, desigur, 1991. În diferite perioade semnificația acestor evenimente a fost diferită. Nu fac excepție nici timpurile pe care le trăim. Până în ziua de astăzi aprecierile unor momente din istorie asupra parcursului nostru continuă să dezbine atât mediul științific, cât și societatea, constituind, în același timp, un suport pentru clivajele politice și dilemele identitare.

Schimbările începute în fostul imperiu sovietic din a doua jumătate a anilor 80 a secolului trecut au fost desfăşurate sub lozincile democratizării. În mod direct Republica Moldova este rezultatul destrămării URSS. Astăzi nimeni nu mai pune la îndoială faptul că regimul sovietic a fost unul totalitar constituit pe principii ideologice. Procesele de democratizare inițiate de M. Gorbaciov purtau un caracter obiectiv, constituind, de fapt, un răspuns la necesitățile de schimbare a sistemului existent. În calitate de model serveau societăţile occidentale, care obţinuse succese în asigurarea libertăţii şi bunăstării. Anume aceasta și-o doreau cel mai mult cetățenii: libertate sau bunăstare. Aveam şi un mod al nostru de-a interpreta aceste noţiuni fundamentale. Libertatea o percepeam, mai degrabă, ca lipsa unor constrângeri directe, iar bunăstarea o înţelegeam, aproape, în exclusivitate ca rezultat a unei redistribuiri egale. Veneam dintr-un sistem care cultivase decenii la rând mentalitatea paternalistă. Fericirea părea undeva alături, după colţ.

Nu a durat mult şi, cum era firesc, au urmat deziluziile. Modelul democratic occidental dădea la noi cu totul alte rezultate. După un deceniu de speranţe şi aşteptări valorile liberale au cedat în fața problemelor cotidiene și a constrângerilor materiale. Timpul rezervat schimbărilor expirase, energetica mobilizatoare se epuizase. În consecință, pentru o bună parte a societăţii trecutul totalitar începu să pară mai sigur şi mai prosper. Ca rezultat, pe scena politică revin forţele care s-au identificat cu acest trecut. Dar, spunea filosoful: nu te poți scufunda de două ori în apa aceluiaşi râu.

A urmat o perioadă când, pe alocuri, unele lucruri s-au schimbat. Nu de fiecare dată în bine. Ritmurile de creştere economică care au fost înregistrate erau insuficiente pentru a satisface aşteptările şi necesităţile societăţii. Dacă ţinem cont că pe plan global a fost perioada unui avânt economic, putem afirma că, de fapt, a fost o perioadă a şanselor ratate. Populaţia de data aceasta şi-a exprimat dezacordul prin încercarea de-şi câştiga bucata de pâine şi aşi găsi rostul prin alte părţi. Cotele migraţiei încep să devină alarmante. Până astăzi depopularea țării rămâne una din provocările majore.

În 2009 speranţele multora se îndreptase către noua generaţie de politicieni care îşi făceau loc pe scena politică de la Chişinău. Între timp, deşi multe lucruri s-au schimbat decepţiile persistă. Adevărata schimbare încă nu s-a produs. Democraţia n-a devenit una funcţională. Pe parcursul acestor ani s-au încercat mai multe forme democratice de guvernământ, de la republică prezidenţială la cea parlamentară şi încă mai suntem în căutare. Prosperitatea lasă şi ea de dorit. Cu un PIB pe cap de locuitor de 2400 dolari pe an conform datelor FMI, Republica Moldova rămâne ultima clasată dintre ţările europene. Chiar dacă la capitolul mărimea salariului avem unele succese, până la un trai decent pentru marea majoritate a populației mai avem. Sărbătoarea se amână!

Din această scurtă retrospectivă a aspiraţiilor şi realităţilor vedem că deşi s-au perindat timpuri şi oameni, problemele au rămas aceleaşi. De ce prin alte părţi s-a reuşit, iar la noi mai puţin? Evident că, problemele nu sunt la suprafaţă, iar pentru a explica lucrurile este necesar de identificat factorii determinanţi. Paradigma modernizării poate servi drept suport pentru un demers teoretic şi practic.

De ce modernizarea?

Noi și modernizarea este o temă aparte. Ea este prea vastă pentru a încerca s-o abordăm într-un cadru festiv. Vom menționa doar că, constituirea națiunilor și a statelor care în mare parte sau suprapus acestora s-a produs urmare a proceselor de modernizare.

Instituirea unei democrații funcționale și a unei bunăstări a populației în Republica Moldova depinde în mod direct de succesul proiectului de modernizare. Este cunoscut faptul că, în majoritatea statelor occidentale cu regimuri democratice funcționale procesele de democratizare au urmat celor de liberalizare. Condiționată de dezvoltarea economică, facilitată de existența în cadrul societății a mai multor centre de putere, libertatea a ajuns în Occident cu mult înaintea democrației. Procesul a cuprins toate domeniile vieții sociale, a durat câteva secole și a constituit parte a modernizării politice.

Dacă în Occident, libertatea a precedat democratizării, la noi - invers. Libertatea, obținută în urma reformelor gorbacioviste și a dezintegrării URSS, era, abordată deseori de către cetățeni ca haos și incertitudine și mai puțin drept o ”necesitate înțeleasă” (Spinoza). Condiția cetățeanului după căderea regimului totalitar sovietic amintea, mai degrabă, euforia și entuziasmul  sclavului eliberat. În scurt timp, valorile liberale au cedat în fața problemelor cotidiene și a constrângerilor materiale. Mentalitatea paternalistă și un întreg cortegiu de deziluzii au deschis calea nostalgiilor, care au pus stăpânire pe o bună parte a societății. Aceasta a marcat profund și competiția politică. În pofida suportului și a experienței oferite de către țările avansate, traiectoria curbată a schimbărilor amintește  mersul unei roți pătrate.

Un impact dezastruos asupra proceselor modernizării firești l-a avut proiectul comunist de sorginte sovietică. De acolo se trag multe din provocările cu care continuă se confrunte statul Republica Moldova la etapa actuală și multitudinea de crize care au cuprins întreg spectru a relațiilor social-economice, politice, culturale etc.

Nocivitatea regimului totalitar comunist în comparație cu cele cunoscute constă în faptul că a distrus principala sursă de motivare social-economică a individului – proprietatea privată, fără de care ”cetățeanul” rămâne un simplu obiect al relațiilor social-politice. De fapt, pe parcursul întregii perioade de după destrămarea regimului sovietic nu facem altceva decât să restabilim mersul firesc la lucrurilor. Dar istoria ne-a demonstrat că este ușor de realizat naționalizarea totală și cu mult mai dificil de readus simțul proprietarului, iar cetățeanului - sentimentul civic. Formarea unei culturi politice participative în locul celei preponderent parohiale existente s-a dovedit o misiune imposibilă a societății din Republica Moldova. 

Formarea elitelor și spiritul civic

În lipsa unei modernizări autentice care ar sta la baza libertății individuale a cetățeanului, proiectul de  democratizare în Republica Moldova a fost și rămâne unul al elitelor. În ce măsură elitele noastre de după 1991 și-au conștientizat și realizat misiunea este o întrebare complicată. Mă refer, în primul rând, la elita politică, dar mai ales la liderii politici pe care i-am avut pe parcursul acestor 23 de ani.

O elită competentă nu apare pe loc gol. Este rezultatul unor eforturi și sacrificii. Calitatea, după cum știm, este produsul unei cantități ce atinge masă critică. Misiunea școlii superioare rămâne în continuare una nobilă și importantă, totodată. Fiind parte a elitei intelectuale a societăţii, reprezentând domenii diferite suntem responsabili și de formarea unor elite pe măsura necesităților societății. De noi, în mare parte, depinde calitatea acestei elite și reușita proiectului numit Republica Moldova.

După, cum ne-o demonstrează realitățile noastre nu este suficient să pregătim doar buni specialiști. Avem nevoie de cetățeni. De formarea spiritului civic depinde prezentul, dar și viitorul acestei țări. Va exista, desigur, mereu o cerință de specialiști calificați în toate domeniile. Dar, vedeți cum se întâmplă că, absolvenţii noștri sunt apreciați peste hotare, regăsindu-se prin alte țări mai avansate sub aspect social-economic și tehnologic decât noi. Suntem buni și, deseori, foarte buni fiecare în parte, dar nu reușim să constituim o colectivitate de succes, uniți sub autoritatea statului. Oricât de mulți și de buni specialiști vom pregăti, în lipsa unui rost aici, acasă, ei vor pleca în alte părți de unde puţin probabil că vor reveni.

De acea, una din problemele primordiale care stău în fața noastră, a reprezentanților mediului universitar,  este cultivarea civismului. Sarcină pe care trebuie să ne-o asumăm cu toţii, dar în mod special, cei din domeniul specialităţilor şi a disciplinelor socio-umane. În promovarea acestui obiectiv, pentru început este important ca, blocul disciplinelor umaniste să-şi regăsească locul în planurile de studii la toate specialităţile.

Educația și noua paradigmă de dezvoltare

Creşterea economică din Republica Moldova din ultimul deceniu bazată pe consum şi remitenţe expune economia ţării la o serie de vulnerabilităţi. Strategia Naţională de Dezvoltare „Moldova 2020”, care exprimă viziunea de dezvoltare pe termen lung, propune schimbarea propriu-zisă a modelului de creştere economică, şi anume: necesitatea înlocuirii modelului inerţial de creştere, bazat pe consumul alimentat de remitenţe, în favoarea unui model dinamic, orientat spre atragerea investiţiilor, precum şi dezvoltarea industriilor exportatoare de bunuri şi servicii.

Se vorbeşte despre necesitatea unei noi paradigme de dezvoltare. Or, pentru schimbarea modelului de dezvoltare a ţării, este important să fie înlăturate, în mod prioritar, acele bariere care împiedică activitatea investiţională. Pe această cale au fost identificate 4 probleme critice: educaţia, drumurile, accesul la finanţe şi mediul de afaceri. Pornind de la aceasta, sistemului educaţional îi revine un rol prioritar în Strategia Naţională de Dezvoltare „Moldova 2020”.

Ultimul timp, la toate nivelurile se afirmă faptul că, educația este o prioritate națională în Republica Moldova. Ne-o dorim cu toții. Sporirea calității educației este cea mai sigură cale de a mișca țara înainte și de a edifica un viitor european. Racordarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei muncii este imperativă, se menţionează în Strategia „Moldova 2020”. Pentru realizarea viziunii strategice, politica în domeniul educaţiei prevede adoptarea unei noi legislaţii în domeniul învăţământului, racordată la experienţele europene, fapt, care va permite efectuarea reformei structurale şi instituţionale în domeniu, ţinându-se cont de principiul eficienţei şi calităţii.

Mari sunt așteptările legate de adoptarea noului Cod al Educaţiei, pe care îl vedem parte integrantă a proiectelor de modernizare a țării. Sperăm că nu se vor adeveri temerile că legea adoptată ar conţine, pe alocuri, şi bombe cu efect întârziat, care ar putea provoca stări de haos în sistemul educațional și imixiuni în autonomia universitară.

Integrarea europeană este opţiunea strategică făcută de Republica Moldova. Este o decizie obiectivă dictată de priorităţile de dezvoltare a ţării  care cuprinde toate domeniile vieţii sociale. În scurt timp, țara noastră urmează să înceapă punerea în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere, un proces complex de modernizare a ţării ce va dura mulţi ani de acum încolo. Avem suportul politic şi financiar a partenerilor europeni pentru a implementa cu succes angajamentele asumate prin acest acord.

La sfârşitul acestui an ne aşteaptă un examen important: alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Va fi un test atât pentru clasa politică, dar, în deosebi, pentru cetățenii care vor urma să decidă viitorul acestei țări: va fi unul al modernizării deschis de perspectiva europeană sau unul al soluțiilor de moment care va perpetua baterea pasului pe loc.

Pentru a încheia pe o notă optimistă, îmi exprim convingerea că, un efort comun susţinut, la sigur, va da roadele așteptate. Astfel încât într-un timp nu prea îndepărtat vom aduce aici, la noi acasă buna guvernare și prosperitatea.

---

[i] Tezele discursului rostit la şedinţa solemnă a Senatului Universităţii de Stat din Moldova

Sugestie pentru o imagine de țară

       La câte paradoxuri avem s-a mai adăugat unul. Cred că, suntem țara cu cele mai multe ordine și medalii pe cap de locuitor. Fenomenul în sine este un motiv de mândrie. Dacă facem abstracție de context, desigur.  Dar, dacă nu facem ...

Tabloul este cu totul zguduitor. Cea mai săracă și mai coruptă țară din Europa. Cele mai mici salarii și pensii. Pe acest fundal demnitari, funcționari și lideri de partide aflate la guvernare, că despre ei este vorba, își dau ordine și medalii într-o veselie.
       Demni de cartea tuturor recordurilor!

Ordinul Republicii, Gloria Muncii și Meritul Civic pentru cel mai mic PIB, pentru salarii și pensii mizerabile, pentru depopularea țării. La noi mama ordinelor și a medaliilor este mereu gravidă. Ultimul președinte s-a dovedit cel mai fecund. 

Agonie?! O Romă înainte de a arde, ar spune poetul.

     O sugestie. Să înălțăm un Panteon! Unul al nostru, al basarabenilor. Punem mână de la mână. Îi expunem pe toți deținătorii acestor distincții cu funcții înalte în stat și prin partide. 
    Putem să-i băgăm acolo și pe cei care au fost cu înmânarea. Cu decizia, adicălea. Merită și ei.

      Să vină lumea. Țara și omenirea trebuie să-și cunoască eroii.

      
       Plasăm acest templu în fundul beciurilor de la Cricova sau Mileștii Mici. O minte trează nu va putea niciodată realiza de ce și pentru ce... 

HALBA DE CULTURĂ

(scurt proiect pentru o poveste de succes)

Moldovenii abia așteptă să meargă la muzeu și să servească o bere. Puține baruri sunt prin preajmă???!!!

Se încearcă încrucișarea valorilor spirituale cu instinctul primar. Finalul este cunoscut. Rezultatul - omniprezent.

Managerii își freacă mâinile. Miroase a chilipir.

Urmând logica, ar trebui să ne așteptăm că, la vizitarea muzeului, elevilor din clasele primare să li se ofere o sticlă de Radler, celor de la gimnaziu câte un Festival, iar liceenilor - un Efes.

Pentru maturi ofertele vor fi și ele pe măsură. La sigur, nu vor dezamăgi.

Toată lumea va fi fericită. Producătorul autohton - promovat.

Până la povestea de succes drumul va fi și mai scurt.

De acum înainte el va trece prin muzeu…

x

Stratagemele campaniei

             De la o vreme, foarte multă lume este preocupată de ce se întâmplă în PCRM. Comentatori și analişti se dau cu părerea despre ce văd, știu sau intuiesc. Lucru firesc, odată ce vine vorba de un partid care scrutine la rând reușește să capteze doleanţele unei mari părţi a electoratului.

Majoritatea opiniilor pornesc de la faptul că, lucrurile sunt la vedere și ne rămâne doar să le interpretăm și comentăm. Se exploatează şi unele stereotipuri mai noi despre cumpăratul şi vândutul politicienilor.

Propun să privim evenimentele şi dintr-o altă perspectivă. O ipoteză ce face abstracţie de aparenţe, fără informaţii suplimentare şi care se bazează doar pe intuiţie. Un posibil scenariu. Un joc al minţii.  Luaţi-o drept pe o provocare, dacă vreţi.

            Context. Principalele partide sunt deja în campanie electorală. Se testează temele, se inventariază resursele, se monitorizează adversarii, se identifică ţintele. După stabilirea datei de desfășurare a scrutinului parlamentar, campania creşte în intensitate. Lupta pentru alegători intră într-o nouă fază.

            PCRM în calitatea sa de principal partid de opoziție încearcă să stoarcă beneficii electorale din toate eșecurile guvernărilor de după 2009. Comuniştii, la un moment dat, au înțeles că nici nu este nevoie să facă mare lucru. Electoratul va veni singur. O confirmă și sondajele. Cu toate acestea, există marea probabilitate ca PCRM nu va reuși de unul singur să obțină majoritatea parlamentară. În coaliție comuniștii nu vor, dar probabil nici nu pot să guverneze. Îi paște soarta unei permanente opoziții, iar dacă pe dimensiunea europeană lucrurile vor merge bine, chiar, și inevitabila pierdere a electoratului. Pentru ei problema este una existenţială: acum sau niciodată!

            Dacă urmărim retorica formatorilor de opinie ancorați partidelor din arcul guvernamental, observăm că se merge pe promovarea mesajul răului cel mic. Adică câte lacune n-ar avea actualele partide aflate la putere, oricum, sunt mai buni decât comuniștii. O fi! Pe de altă parte, unii alegători care au votat actualele partide de la guvernare și sunt dezamăgiți, ar fi gata să voteze opoziția, dar cel mai mult îi deranjează la comuniști mesajul antieuropean.

Stratageme. Înțelegând aceasta comuniștii recurg la o stratagemă electorală. Se improvizează o dezbinare în cadrul partidului. Acum îl vedem pe liderul de partid, V. Voronin optând pentru vectorul european al ţării, care ar necesita doar unele corecţii. O altă parte a conducerii PCRM având nume grele, precum M. Tcaciuc, I. Muntean, O. Petrenco, chipurile, s-ar opune, rămânând fideli aderării la Uniunea Vamală. De toate pentru toți! Intraţi şi ne votaţi!

Rebelii rămân în partid și au rolul de-a păstra electoratul tradiţional pentru a nu-i scăpa la I. Dodon, R. Usatâi și alții. O altă parte a partidului, grupați în jurul preşedintelui V. Voronin vor avea scopul de-ai absorbi de eurointegriștii nemulţumiţi de actuala guvernare. De aceea nimeni nu a părăsit partidul comuniştilor, iar pe lista electorală a PCRM se vor regăsi atât unii cât și alții. Pentru opinia publică aceasta va fi interpretată drept o manifestare a democrației de partid.

            La întrebarea de ce au procedat anume astfel, avându-se în vedre poziţia separată a unora şi pedeapsa care a urmat din partea celorlalţi, exponenţii ambelor tabere din cadrul PCRM au un singur răspuns: în scopuri electorale. De data aceasta, cred că, nu trișează.

               De aceea, consider premature prohodurile la adresa PCRM. Nu mor câinii când vor caii, vorba unui ministru de pe malul Bâcului.

În ritm de roți pătrate

         Zilele acestea, la Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative (FRIŞPA) a Universităţii de Stat din Moldova am avut parte de o întâlnire deosebită. La FRIŞPA au venit trei foşti preşedinţi din trei ţări europene: Aleksander Kwasniewski, Preşedintele Poloniei în perioada anilor 1995-2005, Boris Tadić, Preşedintele Serbiei în perioada anilor 2004-2012, şi Rexhep Meidani, Preşedintele Albaniei în perioada anilor 1997-2002.

            Personalităţi notorii. Fiecare din ei fiind protagonist al unor capitole importante din istoria statelor şi popoarelor din care fac parte şi pe care le-au reprezentat cu mult profesionalism, dăruire şi responsabilitate. Ne-au împărtăşit experienţa. Au vorbit despre rolul civilizator al procesului de aderare la UE. Constatând, cu regret, lipsa coerenței clasei politice de la noi în problema integrării europene, distinşii oaspeţi, prin propria experienţă, au încercat să ne convingă că reformele vor da neapărat şi rezultate benefice şi că totul depinde, în primul rând, de noi.

            Evenimentul a servit un bun prilej pentru reflecţii. Ne-am convins încă o dată că proiectul de integrare europeană este, în mare parte, unul al elitelor. Instituirea unei democrații funcţionale în Republica Moldova depinde de succesul proiectului de modernizare. Pornind de la realităţile noastre, rolul liderilor politici în realizarea acestui deziderat este unul primordial. Ferice de acele popoare care au avut lideri potriviţi la timpul şi locul potrivit!

De ce modernizare?

            Este cunoscut faptul că în majoritatea statelor occidentale cu regimuri democratice funcţionale libertatea a ajuns înaintea democraţiei. Procesele de schimbare şi transformare au cuprins toate domeniile vieţii social-economice, au durat câteva secole și s-au extins și asupra domeniului politic, fiind definite drept modernizare politică. La etapa inițială, cuprinzând statele care au realizat trecerea la societatea industrială, modernizarea politică a însemnat promovarea democrației, inclusiv prin mobilizarea socială şi participarea politică. Acesta a fost itinerarul societăților care au cunoscut fenomenul modernizării primare (Europa Occidentală, SUA, Canada).

            Mai târziu, transformările s-au extins și asupra altor state și continente, fiind calificate drept modernizare secundară. Spre deosebire de modernizarea primară, cea secundară s-a desfășurat în ritmuri mult mai rapide. În mare parte, datorită suportului și experienței oferite de țările avansate. Oricum, nu a fost ușor. Deseori traiectoria curbată a schimbărilor amintea mersul unei roți pătrate.

            Un rol decisiv în trecerea de la societatea tradițională la cea modernă în condițiile modernizării secundare l-au jucat elitele politice.

            Dacă în Occident, libertatea a precedat democratizarea, la noi – invers. Libertatea, obținută în urma reformelor gorbacioviste și a dezintegrării URSS, era abordată de marea majoritate a cetățenilor mai curând ca lipsă a constrângerilor directe, decât ca o „necesitate înțeleasă” (Spinoza). Condiția cetățeanului după căderea regimului totalitar sovietic amintea, mai degrabă, euforia și entuziasmul sclavului eliberat. În scurt timp, valorile liberale au cedat în fața problemelor cotidiene și a constrângerilor materiale. Mentalitatea paternalistă și un întreg cortegiu de deziluzii au deschis calea nostalgiilor, care au pus stăpânire pe o bună parte a societății.

            Prin urmare, în lipsa unei libertăți veritabile, generate, în primul rând, de factori socioeconomici, proiectul democratizării societății este unul al elitelor. După cum ne-o probează și practica altor state, la această etapă rolul decisiv în procesele de modernizare a societății revine elitei politice și liderilor ei.

Epoca şmecherilor.

            Experiența societăților angajate în tranziții sistemice similare celor de la noi demonstrează că, la etapa inițială, lideri devin, cu precădere, curajoșii și romanticii. Urmează perioada pragmaticilor și a celor șmecheri. Abia la etapa modernizării mature rândurile liderilor sunt completate, în mare parte, de politicieni de vocație.

            Realitățile noastre de după proclamarea independenței se pliază perfect pe această constatare. Parcurgem perioada șmecherilor și a pragmaticilor. Care este motivația oamenilor din business de a intra în politică? Evident, pentru a avea acces la pârghiile puterii în scopul sporirii afacerilor personale.

            Modelul analitic „Ștreangul opiniei publice” elaborat în contextul SUA, într-o formă adaptată realităților noastre, poate fi reprezentat prin următorul cerc vicios: „resursele financiare” investite în „opinia publică” sunt convertite în „resurse politice”, care, la rândul lor, asigură o nouă calitate a resurselor financiare. Mecanism care se autoenergizează sub influenta forței supranaturale a banilor.

            Toată istoria noastră recentă confirmă valoarea metodologică și aplicativă a modelului. Politicul prin instituțiile sale este subordonat intereselor personale și de grup, iar politicile la nivelul de metode, principii și valori înregistrează serioase derapaje de la normele etico-morale și bunul-simț elementar. Un cupaj original de democraţie şi metode caracteristice perioadei acaparării primitive de capital, cu elemente exotice de furt african și justiție orientală, au transformat statul într-un captiv al intereselor oligarhice.

Suferinţele democraţiei infantile.

            După cum ne-o demonstrează și experiența altor țări, toate problemele tinerei noastre democrații le putem atribui provocărilor iminente perioadei prin care trece societatea. Odată cu instituirea principiilor statului de drept, folosirea pârghiilor puterii în scopuri personale se va diminua. Pe măsura promovării reformelor de modernizare a țării, se va îngusta spațiul de manevră a șmecherilor în utilizarea pârghiilor politice în scopuri de îmbogățire ilicită. Politica va deveni, astfel, apanajul politicienilor de vocație.

            Problema este una de timp. În lipsa unor lideri oneşti şi responsabili, credibili şi competenţi, nu ne va fi uşor, iar schimbarea adevărată se va mai lăsa aşteptată. Important e să nu ne complăcem închistați în confortul aparent al unui sistem producător de fericire obligatorie, dar nici amețiți de cântecul seducător de sirenă al unor falși tribuni, acești șmecheri deghizați în nimfe ale politicii.

            Şi pentru că trebuie să fim optimişti, vom încheia cu o frază, auzită undeva, dar care vine să confirme vivacitatea poetului din noi: fie roata și pătrată tot se-nvârte ea odată.

PAȘTE FERICIT!

Povara schimbărilor ratate

             A devenit o tradiţie ca la începutul lunii aprilie evenimentele din 2009 să fie cap de afiş pentru spaţiul mediatic de la Chișinău. E destul de ciudat, dar imediat după producerea evenimentelor din 7 aprilie lucrurile păreau mai clare decât acum, după cinci ani. Inacţiunile puterii de la Chişinău care s-a instalat după alegerile din 29 iulie 2009, drept urmare a evenimentelor din aprilie, o culpabilizează. Decizia de a prelungi termenul de prescripţie după atâția ani de inacţiune pare cinică şi ipocrită. Totuşi, dacă se doreşte, se poate. Actuala putere de la Kiev ne-o dovedeşte.

            Ce s-a întâmplat? Aplicarea abilă de către o forţă din exterior, în persoana Federaţiei Ruse, a tehnologiilor politice în scopul de a deturna şi a controla procesele politice din R. Moldova. O încercare de a preveni la Chişinău o „revoluţie orange”, pentru care existau toate premisele. Puterea de la Chişinău reprezentată pe atunci de PCRM şi de unii sateliţi în persoana liderului PPCD îşi pierduse din legitimitate. Era evident că nu o va salva nici victoria la scrutinul din 5 aprilie 2009. Cu mult timp până la alegeri se vorbea despre o fraudare directă sau indirectă a alegerilor. Atmosfera din societate era tensionată. E adevărat, nemulţumirea nu era una generală, dar cuprindea cea mai activă parte a societăţii: tineretul şi intelectualitatea. De fapt, formatorii de opinie. Era necesară compromiterea acestora prin provocarea unor acțiuni de masă care să degenereze în dezordini şi haos.

            Noua putere s-a declarat anticomunistă şi proeuropeană. Aici, aş pune accentul pe reflexivul „s-a declarat”. A apărut contextul oportun pentru utilizarea brandului european, care s-a dovedit o acoperire politică pentru tranzacţiile financiare ale unei mâini de oligarhi. Toate acțiunile alianțelor care au urmat, dar și ale actualei coaliții de la guvernare au confirmat opțiunea europeană doar la nivel de retorică. Structurile europene și organismele financiare au fost folosite de câteva persoane pentru deturnare de fonduri, reformele fiind doar o mimare.

            Pe parcursul a cinci ani, s-a făcut puţin. Realizările sunt, mai mult, o urmare a suportului direct şi a unui control strict din exterior. Persoane capabile și foarte bine pregătite au fost folosite pe „frontul european” unde au obținut succese frumoase şi multe laude, unele nemeritate, chiar. Jos pălăria în fața lui Iurie Leancă, a Nataliei Gherman şi a tuturor celor antrenaţi în negocieri cu partenerii occidentali. Din păcate, nu putem spune același lucru despre demnitarii de la alte ministere, departamente, instituţii ale sistemului de drept etc. De prestația și performanțele celor dintâi au profitat în mod special doar câteva persoane, care, la rândul lor, au avut grijă să se înconjoare de lingăi profitori. În rest – o mare dezamăgire. Atunci, cum putem explica faptul că, pe interior, fără a desfășura reforme dureroase, fără optimizări majore, cursul european pierde din suportul populaţiei? Iarăşi comuniştii sunt de vină? Dar e ridicol!!!

            Partenerii de alianță, incomozi pentru criticile aduse și poziția separată au fost îndepărtați de la guvernare prin aplicarea eficientă a tehnologiilor de dezbinare a partidelor din interior. Cazul PL și al dlui M. Ghimpu este unul antologic.

            Acum, într-un an electoral, tot mai dese sunt discuțiile pe tema viitoarelor alegeri. Întrebarea pe cine votăm?, vrei-nu vrei, apare în discuțiile private. Este trist să constați că multă lume bună are un singur argument: decât comuniștii… Cred că anume pe aceasta au și mizat actualii diriguitori de politici. Devine tot mai evident că se poate repeta anul 2001. O bună parte va vota opoziţia din protest, dezamăgire și refulare.

            La sigur că actualii oligarhi de la guvernare, în funcţie de context, au la îndemână câteva scenarii elaborate. Probabil, au avut grijă de conturile de peste hotare în cazul în care nu vor câştiga alegerile sau nu vor fi solicitați pentru alianță cu o eventuală majoritate constituită din actuala opoziție. Mai nutrește cineva iluzii în principiile și valorile actualilor lideri ai partidelor parlamentare? Nu cred. Mai pune cineva la îndoială disponibilitatea oricui din aceşti oligarhi de a forma o coaliție cu comuniștii în schimbul pârghiilor puterii?

            Astăzi, suntem într-o situație într-un fel mai proastă decât în aprilie 2009. Atunci o parte, poate cea mai instruită, a populației înţelegea clar că problema este în forțele aflate la guvernare, care tot mai evident subminau valorile democratice sub un regim autoritar şi oligarhic. Între timp, chiar dacă s-au mai schimbat actorii principali, problemele au rămas aceleași. Spectacolul politic a devenit mai dinamic şi mai captivant, un amestec absurd de comic şi tragic, grotesc şi farsă.

            Cetățeanul este dezamăgit, energia schimbării s-a risipit. Actuala guvernare, devorând fondurile europene, a adus țara în brațele lui Voronin și Putin. Au cedat Rusiei o parte a sistemului bancar, sistemul energetic, unicul aeroport internațional, spațiul mediatic. Credeți că este puțin? De câtă ipocrizie trebuie să dai dovadă să tot vorbești despre importanţa de a explica populației beneficiile opţiunii europene, solicitând în acest scop fonduri din exterior, și, în același timp, să cedezi spațiul mediatic oponenților, dar, probabil, pentru o altă plată. Mai uimesc pe cineva rezultatele ultimelor sondaje cu Putin drept cel mai popular lider străin?

            Ce-i de făcut? Pentru parcursul democratic şi european al ţării este necesară crearea unei adevărate alternative partidelor aflate la guvernare. Pentru aceasta este important ca personalități cunoscute publicului larg, care și-au demonstrat verticalitatea şi competenţa, să se implice. Este, poate, ultima șansă pentru noi. Ce ziceți, dlor Octavian Țâcu, Alexandru Tănase, Vitalie Nagacevschi, Ion Dron, Sergiu Ostaf, Victor Chirilă, Roman Chircă ş.a.?

Ostaticii „cailor lui Caligula”

(sistemul electoral și Noi)

Într-un alt articol de acum două săptămâni, scriam despre vulnerabilitățile mecanismului puterii politice de la noi din perspectivele unor învățăminte ce trebuie trase în urma evenimentelor din Ucraina. Mă refeream la necesitatea stringentă de înlăturare a unor situații potenţial generatoare de criză politică. În mod special vorbeam despre oportunitatea modificării unor prevederi ale Legii Supreme a Republicii Moldova şi a altor acte normative legate de alegerea preşedintelui în vederea evitării unor eventuale crize politice. Încercam să explic de ce aceasta este necesar, dar și oportun anume acum.

O altă problemă legată de funcționarea mecanismului puterii politice este sistemul electoral. Pe lângă multitudinea de chestiuni importante pe care le condiționează sistemul electoral, în esență, totul poate fi redus la faptul că, încercând să găsim o soluţie prin „Cum alegem?” (în sens de mecanism), în realitate, abordăm o problemă politică primordială: „Pe cine alegem?”. Toată literatura de specialitate ne atenționează că problemele legate de modificarea sistemului electoral nu trebuie tratate cu ușurință. Cu toate acestea, cum ne-o dovedește și practica, cei angajați în modificarea sistemelor electorale sfârșesc, ca regulă, prin adoptarea modelului perceput de ei ca fiind în avantajul lor imediat. Republica Moldova nu reprezintă o excepție.

Pe parcursul ultimilor ani, se vorbește mult despre introducerea sistemului electoral mixt. La un moment dat a fost votată o variantă în Parlamentul de la Chișinău. Dar în scurt timp a fost restabilit status quo-ul prin votul reprezentanților unui partid care îl votase inițial și care, culmea, venise primul cu ideea introducerii unui asemenea sistem în Republica Moldova. Zilele acestea, Comisia de la Veneţia, răspunzând solicitării Partidului Democrat cu privire la trecerea la un sistem mixt de vot, după cum era de aşteptat, recomandă Moldovei să nu modifice Codul electoral în anul alegerilor.

Fără a ne aprofunda în teoretizări, vom menționa doar că, într-o interpretare succintă, sistemul electoral nu constituie altceva decât un mecanism pentru transformarea voturilor în demnităţi publice. Parametrii principali ai sistemului electoral sunt: formula electorală, mărimea circumscripţiei electorale, structura votului, pragul electoral, mărimea instituţiei eligibile. Aceste variabile pot fi de diferite tipuri şi pot lua forme diferite, dar şi îmbinate în mod diferit, produc o diversitate extrem de mare a sistemelor electorale. A devenit axiomatic faptul că nu există sisteme electorale bune sau proaste, ci adecvate sau mai puțin adecvate. Cu unele excepții, valabile pentru democrațiile consacrate (ex. Marea Britanie și SUA), mai putem adăuga că nu există sisteme electorale veșnice.

În ce situaţie suntem noi? Actualul sistem electoral din Republica Moldova și-a cam trăit traiul, fapt recunoscut atât de marea majoritate a reprezentanților clasei politice, cât și de specialiștii în domeniile socio-umane. Sistemul bazat pe formula electorală proporțională absolută aplicată la noi necesită schimbare. Model care avantajează partidele politice, el și-a jucat rolul, creând cadrul necesar pentru instituirea şi dezvoltarea multipartitismului politic.

Absolutizarea modelului proporțional a scos în evidență de-a lungul timpului mai multe lacune. Parlamentarii aleși în cadrul acestui tip de scrutin, pe liste de partid închise, mai sunt numiți „caii lui Caligula”, dacă e să utilizăm calificativul atribuit de către G. Sartori. Împăratul roman Caligula și-a numit calul senator, iar în politica electorală expresia „calul lui Caligula” înseamnă că orice „nimeni” (până și un cal) poate fi ales. Totuşi, nu trebuie să generalizăm. În rândul aleșilor sunt persoane demne și competente, dar modalitatea de accedere în parlament le face în mod obiectiv dependente de liderii de partid, iar de aici și comportamentul respectiv.

Varianta optimă. Adecvată realităților Republicii Moldova poate fi o variantă intermediară – sistemul mixt, care încearcă să combine în forme diferite atât votul majoritar, cât şi reprezentarea proporţională. În principiu, acest sistem presupune alegerea unei parţi a deputaţilor în circumscripții uninominale prin vot majoritar, iar a altei părți – în circumscripții plurinominale cu aplicarea metodei proporționale. Fiecare alegător are la dispoziţie două voturi – unul pentru un candidat individual din circumscripţia uninominală, iar celălalt, pentru lista de partid.

Un sistem proporțional cu liste de partid prin care cetățenii să aleagă 51 de deputați ar păstra mai întâi de toate partidele politice în calitate de instituţii şi mecanisme de selecţie, recrutare şi reprezentare a intereselor sociale. Mai mult ca atât, în perspectivă, s-ar putea trece la listele deschise, unde alegătorul unui partid ar decide locul pe listă al candidaților propuși. Aceasta, pe de o parte, ar spori calitatea și competența celor aleși, iar pe de alta, ar mări eficiența și gradul de mobilitate a partidelor politice. Un astfel de mecanism este practicat pe larg într-un șir de state din UE.

Alți 50 de deputați urmează să fie aleși în circumscripții uninominale cu vot majoritar în două tururi. Mărimea circumscripției electorale în comparație cu un sistem majoritar absolut va crește dublu și va număra circa 52 mii de alegători. Pentru a trece de primul tur, un candidat va avea nevoie de peste 26 mii de voturi. În aceste condiții, accederea în Parlament în exclusivitate cu ajutorul resurselor financiare va constitui, mai degrabă, o excepție decât o normă.

Mai mult decât atât, candidații din circumscripțiile uninominale, în marea lor parte, după cum ne-o demonstrează și practica internațională, vor prefera suportul partidelor politice, solicitând nominalizarea și susținerea de către acestea, prin tot ce înseamnă „promovare electorală”. Totodată, candidații aleși, chiar cu susținerea partidelor, vor dispune de un grad mai mare de independență și autonomie în adoptarea deciziilor. În urma modificărilor, vor avea de câștigat atât cetățenii, cât și regimul democratic, în general, prin afirmarea partidelor politice în calitatea lor definitorie de sisteme politice deschise. Aceasta ar produce o reală reconfigurare a întreg spațiului public de la noi și ar crea premise pentru formarea unei culturi politice participative.

Printre dezavantajele sistemelor electorale mixte se menționează faptul că este un sistem relativ complex, care poate crea confuzie în rândul electoratului. De acord, dar acest impediment poate fi depășit prin conjugarea eforturilor.

Hârtia de turnesol. Adoptarea unui sistem electoral adecvat va determina în mare parte, după cum menţionam, calitatea regimului democratic pe care îl vom edifica în perioada imediat următoare. Formula electorală votată, ca și în cazul cu modalitatea de alegere a președintelui, constituie hârtia de turnesol atât pentru liderii partidelor parlamentare, cât și pentru deputați, care va marca gradul de depășire a condiţiei de politician și de însușire a calității de om politic. Tărăgănarea adoptării și implementării noului sistem până la următorul ciclu electoral nu înseamnă altceva decât amânarea cu cel puțin patru ani a schimbării reale în funcționarea mecanismelor puterii politice de la noi. Liderii partidelor parlamentare (formali sau neformali) și în continuare vor adopta decizii pornind, în primul rând, de la motivații de ordin personal. Cât costă principiile și valorile lor ştim deja.

Pronostic. În afara formațiunilor plasate la extremele eșichierului politic, majoritatea partidelor recunosc necesitatea trecerii la sistemul mixt. Dar, de regulă, totul rămâne la nivelul declarațiilor. După cum e și firesc, mai aproape de alegeri, problema revine pe agendă. Dar imediat se pretextează că a rămas prea puțin timp pentru a discuta, explica și implementa. Totul se mișcă pentru ca nimic să nu se schimbe! Nici despre modificarea modalității de alegere a președintelui nu se discută, apoi vom auzi același refren. Nu trebuie să fii profet ca să-ți dai seama că lucrurile vor sfârși cu o nouă criză. Judecând după actuala conjunctură politică, ea este iminentă. Iarăși cineva va pune problema președintelui ales de popor.

Astfel, pornind de la esența politicii, vom spune: dacă se ajunge la criză, înseamnă că cineva e interesat de aceasta. Cine? De ce? Vă las să reflectați.

27.03.2014