De ce geopolitica? Fiindcă rămâne factorul determinant care marchează chiar
de la începuturi politica și politicul din Republica Moldova. Ar fi
extraordinar, dacă temele actualei campanii electorale, dar și ale celor
precedente, vizau doar problemele cotidiene. Dar, dacă analizezi esența
problemelor noastre, îți dai seama că geopolitica este omniprezentă. Dacă nu
direct, atunci indirect pentru proiectul de țară, pe care ni-l propunem să-l
implementăm. Geopolitica nu înseamnă doar să ai acces acolo unde este mai ușor
să-ți vinzi merele sau vinul, deși și asta este geopolitică; geopolitica nu
este doar de unde „iese gazele”, vorba unui fost spicher al Parlamentului de la
Chișinău, deși și aceasta este geopolitică. Geopolitica, pentru noi, în
campania electorală, înseamnă, în primul rând, modele de dezvoltare. Vrem să
lucrăm de-a lehamitea și să furăm ca în Est, dar să trăim ca în Vest. Cred că
deceniile de putere sovietică și 25 de ani de independență ne demonstrează că
acest lucru este imposibil.
Acum se exploatează la
maximum – și pe bună dreptate – problema furtului miliardului. S-a întâmplat în
perioada guvernărilor care s-au declarat proeuropene. Dar, dacă urmăriți firul
unde erau urzite schemele și de cine erau inspirate și aplicate, îți dai seama
că ele duc mai mult în est. Nu au fost ele, oare, elaborate și aplicate,
exploatând lăcomia și nesimțirea unor politicieni autohtoni, pentru a compromite parcursul european, cu
care aceștia s-au identificat? De aceea a face abstracție de factorul
geopolitic, când te referi la situația electorală din Republica Moldova, este,
cel puțin, neserios.
O perioadă, unele forțe
politice de la Chișinău pedalau pe mesajul „și-și”, adică: și UE, și Rusia.
Asta era posibil, doar dacă partenerul din Est își dorea o apropiere de Europa.
La începutul anilor ’90, perspectiva dată părea fezabilă, însă, după instalarea
la Moscova a regimului Putin, acest lucru a devenit irealizabil. Pe măsură ce
Vladimir Putin prindea rădăcini tot mai trainice la Kremlin, Rusia se îndepărta
de Europa și de valorile occidentale. Asta a făcut, practic, imposibilă tactica
aflării în două luntri, odată ce acestea au luat-o în părți diferite sau a „suptului”
de la două vaci, cum îi mai spuneau unii. La ora actuală, relațiile dintre
Europa și Rusia sunt de așa natură, încât problema se pune doar „sau-sau”.
Lumea rusească este o lume
din care încă nu ne putem rupe. Nu cred că este în puterile noastre să o facem,
de unii singuri. În mod direct și forțat, suntem conectați la ea, cu mici
intervale, mai bine de două sute de ani. Spre deosebire de modelul
social-economic și politic occidental care oferă bunăstare și libertate, lumea
rusă, în afară de propriile ambiții de dominare, nu s-a remarcat prin nimic.
Lumea rusă – un spațiu în care societatea nu a cunoscut modernizarea politică.
Aici statul și-a menținut controlul cvasitotal asupra societăți, iar, în
exterior, a încercat să-și asigure dominația prin metode extensive. Fără a
oferi un model dinamic și viabil, Rusia trece, astăzi, prin etapa unei profunde
și periculoase agonii. Încercând cu disperare să-și mențină poziția de
odinioară, nefiind în stare să ofere altora ceva palpabil și real, prefera o
lume a confruntării nu a concurenței.
Peste noi trece linia de
demarcație, care separă lumea rusă de cea occidentală. Aceste două spații, în
realitate, oferă două tablouri diferite ale lumii. Unul, bazat pe
expansionismul forței, altul, pe cel al concurenței. Unul, conducându-se după
legi scrise, altul, după legi nescrise. Un model care a testat bunăstare și
libertate și altul, subdezvoltare și autoritarism. În esență, prezidențialele
din 30 octombrie 2016 constituie o alegere între aceste două modele. Astfel, într-o
formă mai mult sau puțin deschisă sau discretă, geopolitica este prezentă în
programele celor două forțe care marchează dezbaterile electorale: partida
rusească și partida europeană. Mai putem vorbi și de variante intermediare, de
niște mutanți, dar cu aceleași finalități.
Partida rusească în
Republica Moldova este reprezentată, tradițional, de partide și persoane
plasate pe stânga eșichierului politic, iar, mai nou, de populiști fără
ideologie, fără program și fără scrupule (și chiar fără pantaloni!…). Aceștia
își pescuiesc electoratul printre nostalgici, reprezentanții etniilor
conlocuitoare, familiile ale căror venituri depind de remitențele din est, dar
și ai persoanelor dezamăgite de mersul lucrurilor din țară. Prestația
lamentabilă a guvernărilor care s-au autoidentificat drept proeuropene au
consolidat segmentul electoral pro rusesc.
Suportul pentru campanie,
sub diverse forme și mijloace, vine tot din Est. În primul rând, prin
propaganda pro rusă, la dispoziția căreia, prin intermediul frecvențelor
naționale, este pusă o audiență masivă din localitățile noastre. Canalelor
rusești li se adaugă și cele locale Acestea, prin criticile unilaterale la
adresa actualei guvernări, care, cu suportul, dar și sub stricta monitorizare a
occidentalilor, este preocupată de implementarea Acordului de Asociere, de fapt
toarnă apă la moara partidei ruse. Pe această dimensiune activează o armată
întreagă de jurnaliști, analiști, comentatori, bloggeri. Unii dintre aceștia
își declară deschis opțiunile geopolitice, alții o fac în mod discret. Oricât
ar părea de paradoxal, aceștia din urmă, activând în cadrul unor proiecte axate
pe promovarea valorilor occidentale, deci cu tentă geopolitică, ne îndeamnă să
renunțăm tocmai la geopolitică. Printre aceștia se regăsesc și persoane
conectate la grupurile de interese rivale celor aflați astăzi la guvernare.
Aceștia, probabil, speră că, prin schimbarea vectorului, unii se vor revanșa,
iar ceilalți vor reuși scape de pușcărie, astfel încât proiectele de altădată
să poată fi revitalizate. Acum ei sunt intransigenți cu actuala guvernare și
indulgenți cu cei puși sub învinuire. Dacă urmărim atent, aceștia se regăsesc
în instituții prestigioase, conectate la proiecte de promovare a valorilor și
principiilor democratice: stat de drept, pluralism, libertate, transparenței
etc. Hârtia de turnesol pentru identificarea acestora este atitudinea față de
alegerile parlamentare anticipate, care ar fi instala la guvernare partida rusească.
Un alt suport-premisă
pentru partida rusă rămâne mentalitatea paternalistă a majorității cetățenilor,
gata să meargă pe mâna unor aventurieri care oferă soluții ușoare sub forma
unor promisiuni de a reconecta țara la „paradisul” din Est. Judecând după
sondaje, multă lume îi crede. Ținând cont de imaginea tot mai proastă a Rusiei
în lume, urmare a acțiunilor acesteia pe arena internațională, dar și în
interiorul ţării, exponenților acestei partide le vine tot mai greu să rămână
convingători și pertinenți. De aceea preferă un public mai puțin inițiat, nemulțumit
și manipulat de propaganda rusească. Candidații partidei pro ruse declară că,
devenind președinte, vor dizolva Parlamentul și vor provoca alegerile
anticipate. Vor asta cât mai repede, cât mai sunt pe val. Cum vor reuși să
provoace anticipate, rămânând în cadrul constituțional, nu ne spun, desigur.
Or, după cum știm, prerogativele președintelui sunt limitate, Parlamentul nu
poate fi dizolvat doar după bunul plac a cuiva, chiar dacă acesta este
președintele țării, în al cărui program electoral se regăsește promisiunea cu
pricina. Dar, după cum se vede, nici pentru candidați, nici pentru electoratul
lor, asta nu contează. Instinctul distructiv prevalează asupra rațiunii și
intențiilor constructive.
Exponenții electorali
declarați ai partidei ruse în actualele alegeri prezidențiale sunt doar câțiva.
Pretendentul cu cele mai mari șanse este liderul PSRM, Igor Dodon. Următorul
este reprezentantul PN, Dumitru Ciubașenco, și cam atât. Marele absent este
candidatul din partea Partidului Comuniștilor. De remarcat că, întâmplător sau
nu, acest segment electoral nu este prea aglomerat. În afară de câțiva
independenți, care exploatează mesajul populist, nu mai avem pe nimeni. Acest
fapt deschide culoarul care îl duce spre turul doi pe reprezentantul acestei
partide (care, conform sondajelor, cu o anumită diferență de scor, va fi Igor
Dodon).
Partida rusească mai are
concurenți în persoana candidaților populiști, chiar dacă unii se declară de
dreapta, calificativ care, în stereotipul discursului politic autohton, însemnă
proeuropean. Aici, în primul rând, se evidențiază Andrei Năstase, liderul Platformei
DA, acum și al partidului cu același nume. Exponent al unor forțe cu intenții
oligarhice, pentru acesta principalul obiectiv este accederea cu orice preț la
putere. În efortul de-a aduna voturi de pe terenul ambelor partide geopolitice,
acesta îndeamnă să facem abstracție de vectorul de dezvoltare a țării. Asemeni
candidaților care se declară deschis pro-ruși, acesta militează pentru
anticipate, iar funcția de președinte o vede drept pârghie pentru
destabilizarea situației din țară. În străduința de-a provoca alegeri
parlamentare anticipate, pe Năstase nu-l sperie nici eventualitatea acaparării
unei majorități parlamentare de către partida rusească din politica
moldovenească. Acum rămâne ca fiecare să răspundă cât de proeuropean este
candidatul „dreptei”, Andrei Năstase.
Alți populiști care pot
lua din voturile electoratului de pe acest segment sunt candidații independenți
Maia Laguta și Inna Popenco, dar aici nimeni nu se așteaptă la surprize.
Aș vrea să cred că, Maia
Sandu, atunci când insista pe anticipate sau când încerca să-i convingă pe cei
la FMI să nu semneze Memorandumul cu Republica Moldova, o făcea fiind cuprinsă
de emoții de moment, fără a fi luat în calcul aspectele geopolitice, adică
efectele pe termen lung ale instalării la putere a partidei ruse.
Totalitatea factorilor de
ordin obiectiv și subiectiv fac partida rusească persistentă și vivace în acest
spațiu, iar din geopolitică – o temă încă omniprezentă și inevitabilă în
discursul politic autohton.
10. 10. 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu