Cromatica traseismului politic autohton: roşu

             Nu aduce anul cât aduce CEC-ul. Scorul obținut de partidul socialiștilor reprezintă marea surpriză a campaniei electorale care s-a încheiat cu alegerile din 30 noiembrie. Nimeni nu s-a așteptat. Nici chiar socialiștii. Dacă e să invocăm declarația făcută de președintele CEC-ului  cu referință la o convorbire telefonică avută cu liderul socialiștilor, speranța acestora nu depășea 9 la sută din voturi. În politică, ca și în viață, nu aduce anul cât aduce ceasul. Ultima săptămână de campanie a fost una hotărâtoare pentru partidul socialiştilor. Explicația scorului-surpriză obținut de socialiști trebuie căutată în afara partidului.

            Cui pe cui se scoate. Blocarea unui accident al politicii de pe malul Bâcului, s-a făcut la fel printr-un accident. Mă refer la ”fenomenul” Renato Usatâi. S-a acționat prompt, la limită. În stilul statului de drept. Să recunoaștem că legea s-a aplicat, totuși, selectiv. Lucru care a deranjat mai multă lume. Chiar dacă înțelegem că în politică, deseori,  se merge pe formula machiavelică prin care scopul scuză mijloacele. Dacă nu vom recunoaşte asta vom crea senzaţia că trișăm. Desigur, R. Usatâi şi-a meritat soarta. Dar nu este el, oare, produsul indirect sau poate, chiar, direct  al unor exponenți ai guvernării cu retorică proeuropeană. Merită atenție ipoteza că proiectul „Renato Usatâi” este o creatură a unui oligarh de la Chișinău. Dar la o anumită etapă, pe neașteptate, popularitatea acestuia ieşise din țarcul afecțiunii electoratului care i se  rezervase. Maurul își făcuse datoria, maurul trebuia să plece. Fără mare gălăgie. Cum s-a şi întâmplat.

            Evident că majoritatea dintre suporterii lui Renato au mers la Dodon. A contat vectorul.

             Insuportabila ușurință a existenței. Un alt factor care i-a propulsat pe socialiști în fruntea opțiunilor electoratului dintre Prut și Nistru au fost ”succesele” alianțelor și coalițiilor proeuropene care s-au perindat la guvernare după 2009. Despre acest subiect s-a scris suficient. Nu mai are rost să revenim. Unii dintre cei vizaţi având elementar bun simț par şi aşa stresați şi complexaţi. Pentru ceilalți, cred că, nici nu mai are rost să mai vorbim. Cu cât mai repede vor fi îndepărtaţi de pârghii cu atât mai bine pentru destinul acestei ţări.

             Logica manipulării. Un factor important au fost şi televiziunile rusești. La etapa actuală este imposibil de subestimat importanța mass-media, mai ales a televiziunii, în formarea opiniei publice. Oamenii gândesc după cum se informează. Este deja o axiomă. Ultimul an propaganda de la Moscova a excelat în a forma și promova cultul personalităţii lui Vladimir Putin. O bună parte a cetățenilor au căzut pradă manipulărilor mediatice. Astfel autocratul din Kremlin apare în toate sondajele de la noi ca cel mai popular lider străin. Poza lui V. Putin alături de solii socialiștilor moldoveni, care aminteşte de kitsch-ul proletcultist cu Lenin și țăranii a ajuns în casa fiecărui moldovean, sugerându-le  pentru cine să voteze. Apropo, a auzit-o cineva pe Z. Greceanâi în campanie? Eu nu.

            Chişinău-Bruxelles-Moscova. De-a dreptul spectaculos parcursul politic pe cont propriu a lui Igor Dodon. La începuturi, mă refer la ieșirea din PCRM, I. Dodon și ortacii săi dădeau speranța unei forțe europene de stânga. Aveam şi motive. Nişa pe eșichierul politic autohton era pregătită. Vizitase Bruxelles-ul unde avuse întâlniri cu înalţi demnitari europeni. Votase pentru președintele desemnat de o alianță proeuropeană. Cifrele au apărut mai târziu. Erau cu multe zerouri și ne-au amintit că votul costă. Se vehiculează sume destul de mari. Peste încă o vreme ne-am dat seama că investiţia s-a meritat. Cheltuielile aveau să fie recuperate însutit sau chiar înmiit de către oligarhii de la guvernare.

Au urmat mai multe vizite şi întâlniri la Moscova. Campania electorală l-a prins pe Dodon în cohorta Kremlinului. Avem toate motivele să credem că traseul lui politic nu se va termina aici.

            Acasă printre străini, străin printre ai săi. Igor Dodon apare ca un personaj inedit în galeria fruntașilor promoscoviți de la noi. Până acum Kremlinul își racola protagoniștii, ca regulă, din rândul veneticilor, alolingvilor sau foștilor nomenclaturiști. Era preferată varianta cânt toate aceste calități se regăseau într-o singură persoană. Trei în unu. Liderul socialistul de Sadova este o excepție. Vine dintr-un sat cu oameni gospodari din inima Moldovei. Pare să aibă studii și cunoștințe bune în  materie de economie. A părăsit PCRM-ul, invocând mai mult nocivitatea anturajului, decât stilul autoritar al liderului comunist.

            Mai multe partide s-au oferit să-l primească. Spre „fericirea” socialiștilor alegerea a căzut pe ei. În scurt timp parveniții au preluat cârma partidului care i-a adăpostit. Fosta conducere a fost pur şi simplu spulberată. Totul s-a făcut în stilul politicienilor de pe malul Bâcului: calm, sigur şi cu mult tupeu.

            Forţa D.D.D. Cine sunt, totuși, alegătorii socialiștilor? Un cupaj de dogmatici, dezamăgiți și dezrădăcinați. Dogmaticii electoratului de la noi sunt nostalgicii. Multă lume nu s-a regăsit în noul regim care s-a declarat democratic. La un moment dat trecutul totalitar idealizat şi plasat în spaţiul geopolitic al originii sale a început să devină tot mai fascinant. Dezamăgiții sunt cei care şi-au pus mari aşteptări în guvernarea de după 2009 şi acum consideră că au fost trași pe sfară și nu numai... Votul lor a fost unul protestatar. Dezrădăcinații constituie o parte din reprezentanții etniilor conlocuitoare. Soarta i-a adus aici pe parcursul a secole. Nu s-au dat asimilaţi. Cei mai mulţi dintre ei se identifică parte a spaţiului estic. Alţii încă nu au reușit să depășească sindromul eliberatorului.

Cam asta-i bazinul electoral unde socialiştii ş-au pescuit voturile. De ce să ne mai uimească atunci ultimele declaraţii ale liderului socialiştilor. La ce trage peştele aceea nadă i se pune. O ştiu toţi pescarii.

            Mai la est de stânga. În clădirea parlamentului mare agitaţie. Designerii politici au probleme cu sala de şedinţe pentru proaspeţii aleşi. Cromatica partinică le dă bătaie de cap. A apărut un roşu care e mai roşu. La noi roşul politic este geopolitic şi se identifică cu Rusia. Socialiştii se regăsesc mai la stânga decât comuniştii. Acum PCRM-ul lui Vladimir Voronin pare a fi mai proeuropean decât foştii săi colegi acum socialişti. Şi în politică totu-i relativ. Comuniştii au fost plasaţi mai spre dreapta. De fapt, interesul lor totdeauna a fost acolo. Dar aceasta este tema unui alt subiect.

Decalog pentru cetățeanul derutat

Prima poruncă: Să mergi la alegeri! Funcţia politică cea mai importantă este aceea de simplu cetăţean Este ziua când tu ești stăpânul acestei țări. Ia-ţi datoria în serios. Fără tine ţara nu este întreagă. Dă dovadă de demnitate.

A doua poruncă: Rămâi optimist! Chiar dacă nu de fiecare dată găseşti motive pentru asta. Posibil că, votul tău nu va schimba lucrurile anume așa cum ţi-o  doreşti. S-a mai întâmplat. Refuzul de-a vota, însă, la sigur nu va schimba lucrurile în bine. Nimic nu este mai puternic decât o idee a cărui timp a venit. Tu poţi da sens lucrurilor. Ai făcut-o nu odată. Acum e iarăşi ziua ta, n-o rata.

A treia poruncă: Votează viitorul! Lasă nostalgiile. Îmbracă-le în poveşti şi basme şi spune-le nepoților. Nu permite trecutului să te înghită. Posibil, ai toate motivele de-a privi cu teamă ziua de mâine. Nu dispera.  Cea mai frumoasă zi încă nu ai trăit-o. Ea depinde, chiar, de votul tău.

A patra poruncă: Alege liber! Binecuvântează libertatea. Este o valoare pentru care trebuie să lupți în fiecare zi. Eşti dezgustător când te complaci în ipostaza celui care roade osul aruncat de cineva. Sclavii fericiţi sunt cei mai înverşunaţi duşmani ai libertăţii. Înţelepciunea vine, deseori, pe calea deziluziilor. Mai e multă cale de făcut. Cel mai lung drum începe cu primul pas. Niciodată nu este târziu pentru un nou început. Optează pentru libertatea de a decide.

A cincea poruncă: Votează esența! Aparențele sunt amăgitoare. Judecă faptele şi nu vorbele. Promisiunile deşarte sunt mai nocive decât adevărul crud. Nu te lăsa sedus de vorbe goale. Grija demagogică nu ţine nici de foame nici de frig. A greşi este omenesc, dar a persevera în greşeală este ceva diabolic (Seneca). Iartă fără a luneca în scleroză. Corupţia, şantajul şi aroganţa nu are culoare politică. Discerne şi votează în cunoştinţă de cauză.

A şasea poruncă: Mizează pe tine! Încearcă să te descurci. Vei obţine mai mult decât îţi pot oferi alţii. Votează pe cine nu-ți va afecta planurile. Tu meriţi să trăiești bine. Probabil politicienii te-au dezamăgit. Jocurile politice pot fi ţinute în frâu doar de tine. Ai cerut puţinul şi ţi s-a dat şi mai puţin. Fii realist, propune-ţi imposibilul!

A şaptea poruncă: Votează pentru cei cu şanse! Ai grijă ca votul tău să nu se piardă. Informează-te, documentează-te, deşteaptă-te! Va trebui să închizi ochii la unele lucruri. Vezi, sa nu arunci pruncul odată cu apa murdară. Ai fost omul loialităţii fără margini şi politicienii s-au folosit de asta. Te-ai confruntat deseori cu ipocrizia şi ticăloşenia ordinară a celor pentru care ai mai votat.  Îngăduinţa este apanajul celor puternici. Fii puternic.

A opta poruncă: Votează echipe! Candidații independenți au puține șanse și mai puține pârghii. De acord: unii din ei, chiar, sunt buni. Unde-i unul nu-i putere. După alegeri să cerem mai insistent modificarea modalităţii de a alege. Să nu mai votăm doar liste, dar şi oameni.

A noua poruncă: Implică-te! Tot ce-i trebuie răului pentru a reiși. este ca oamenii buni să nu facă nimic. Îndeamnă şi pe cei de alături. Convinge să facă alegerea corectă. Nu poţi cere fără a oferi. Dă-ți votul pentru a putea pretinde. Împreună vom încerca să recuperam. Lasă lehametea acasă şi mergi la vot.

A zecea poruncă: Reflectează! Ai grijă ce faci cu votul tău. Să-ți transpire buletinul în mână până să-l arunci în urnă. Nu uita, aceasta-i ţara ta. Tu eşti stăpân aici. Este timpul tău. Înaintea de-a acţiona mai gândeşte-te o dată. Lasă inteligenţa să-ţi dicteze. Votează pentru a fi auzit.

Captivii ”răului cel mic”

             Metamorfozele răului politic. Nimic nou pe frontul apusului electoral. Campania a intrat direct spre linia de finiș. Zarurile au fost aruncate. Oligarhii nu au vrut să cedeze acum pentru a recupera mai apoi. Se simt vulnerabili. Nu vor să riște. Accesul la pârghii a devenit o problemă existențială.

            Lumea bună încearcă să se mobilizeze. O face prin consolare. Se îndeamnă reciproc să aleagă răul cel mic. Avem o problemă. La noi răul cel mic are o proprietate. Odată instalat la putere el suferă o metamorfoză rapidă. În scurt timp „răul mic” se transformă în unul mare. Aşa că, acum, la noi „răul cel mic”, de fapt, e Mare. De aici și elanul, entuziasmul şi moralul campaniei. Toate sunt la pământ.

            Voronin ”Salvatorul”?! Pe ultima sută de metri se aplică toate tehnologiile posibile pentru a încerca să se recupereze. Se lovește, chiar, și în condrumeți. Fiindcă nu le convin. Pun la cale combinații din mers. Pregătesc opinia publică pentru alianțe care adineaori păreau incompatibile. Cine din tabăra eurooptimiștilor în aprilie 2009, putea să admită că peste 5 ani de guvernare a unei alianțe  autodeclarată proeuropeană, vom ajunge unde suntem acum? Suntem impuși să luăm în calcul, drept variantă salvatoare pentru cursul european al ţării, un scenariu care admite o guvernare cu participarea partidului condus de Vladimir Voronin.

            Dragoste cu sila. Cred că vor reuși. Îi vom susține. Chiar dacă ne este silă de ei. Nu avem de ales. Și ei știu asta. De aceea continuă să se complacă în ipostaza eroilor naționali. La oligarhii noștri mă refer. Nici urmă de remușcări sau “mea culpa” pe fețele lor. Un tupeu demn de o cauză mai nobilă. Cel mai ”tare” comentariu, pe care l-am citit zilele acestea, pe marginea scorului excelent obținut de Klaus Iohannis în turul doi în R. Moldova, îi atribuie toate meritele unui oligarh de la Chișinău, prin cumul și lider de partid. Nu sunt sigur dacă și pe Iohannes îl încântă această companie.

            Mergând pe aceeași linie logică lesne ne putem da seama cui va trebui să-i datorăm victoria forțelor proeuropene la scrutinul din ultima zi a lui noiembrie. Știm de pe acum și cine se va face vinovat în cazul unui eșec. Dar, nu se va ajunge la o asemenea situație. Victoria este una garantată, realizarea ei poate fi doar amânată. Este, numai o chestie de timp şi de riscuri asumate (care puteau fi evitate).

            Răul cel mare. Dacă „râul mic” pe care vom fi nevoiți să-i votăm reprezintă de fapt  „răul mare”,  atunci cine sunt ceilalți, oponenții lor? Mă refer la cei cărora sondajele le dau șanse. Sunt creaturile lor. Aceleași năravuri și apucături. Numai că, oligarhii ”noștri” se văd nevoiți, fiind impuși de europeni, să-și tempereze instinctele, imitând respectarea anumitor standarde. Ceilalți, din contra, încurajați de un despotism asiatic fără scrupule, exploatează la maxim iraționalul unei populații decepționate și ignorante.

            Insomnii cu stafii. Pe la diferite posturi TV ne sperie cu scenarii desprinse de prin filmele hollywoodiene. În serile lungi și ploioase de toamnă târzie cetățenii sunt serviți cu stafii care seară de seară de pe ecranele TV cu voci schimonosite bagă spaima în oamenii naivi și creduli. Protestele și descinderile în forță vor avea legitimitate doar în două cazuri. Primul, în urma fraudării masive a rezultatelor alegerilor. Al doilea, dacă în urma alegerilor se formează o majoritate parlamentară a forțelor proruse, iar Președintele Nicolae Timofti va refuză să înainteze pentru funcția de Prim-ministru candidatura propusă, provocând, astfel, alegeri anticipate.

            Îndemn la civism. Lucrurile nu trebuie să ajungă până acolo. De aceea pe 30 noiembrie trebuie să ieșim la votare. Va fi o alegere grea. Nu mă refer la vectorul geopolitic. Din considerente cunoscute, mult mai greu va fi să alegem între  cei care se identifică cu parcursul european. Cei care se oferă să ne ducă acolo. Au dezamăgit. Mă refer la liderii-oligarhi. Va trebui să facem abstracție de multe lucruri. Vom vota pentru a fi împăcaţi cu faptul că, cel puțin, noi ne-am făcut datoria. Mai apoi vom avea dreptul moral să le cerem socoteală. Vreau să cred că după 30 noiembrie Moldova va fi alta. Vreau să cred că și noi merităm o țară a lucrului bine făcut. Să începem de la noi. După umilința votului pentru cel mai mic rău, nu vom avea dreptul să mai tolerăm furtul destinului nostru și a copiilor noștri.

            Post-scriptum-ul dintre alegeri. Andrei Pleșu într-un post-scriptum la alegerile prezidențiale din România, trăind euforia prilejuită de rezultatele acestora și schimbarea esenţială care s-a produs în gândirea şi comportamentul civic al conaţionalilor săi menționa:”…A fost o reacţie igienică a societăţii la impostură, obrăznicie, furt, suficienţă mârlănească, lipsă de onoare şi de patriotism adevărat. A fost un vot pentru mai multă cinste, pentru bună-cuviinţă, pentru civilizaţie interioară…”

            Românii de peste Prut sunt de invidiat. Au avut alternativa. Noi nu o avem. Din lipsa acesteia, reacția noastră igienică se amână! Vom alege, doar, răul cel mai mic. De aceea și bucuria noastră de pe urma victoriei va fi una mică. Dar, sperăm să o trăim din plin.

Toamna licitațiilor electorale cu patimă, raideri şi tupeu

       Momeli electorale autohtone. Nebănuite sunt căile și întortocheat este drumul deciziei de vot ale concetățenilor noștri. La prima vedere s-ar opune teoriilor cunoscute și practicilor existente. Dar, dacă mai  reflectezi îți dai seama că poţi greşi. Moldoveanul votează, ca și toată lumea care are acest drept. Important este, doar, dacă dreptul la vot a fost obținut sau a fost dat. La noi, segmentul care a obținut acest drept, e mult mai mic decât cel care s-a pomenit cu el in brațe. Decizia de vot, în esență, este determinată de factori de ordin material sau ideal. De la caz la caz, de la om la om.

            Pentru noi, chestia materială se reduce la niște lucruri pe cât de existențiale, pe atât de banale. Ele se regăsesc la baza piramidei lui Maslow. Acolo, unde libertatea și democrația sunt, mai degrabă, o excepție decât o necesitate înțeleasă. Ne dăm votul pentru un preț mai mic la gaze (în campanie cineva ține neapărat să ne amintească de unde ele iese). Vrem o piață de desfacere care nu ne obligă să perseverăm. Optăm pentru un spaţiu unde legile scrise sunt substituite de cele nescrise.

          Mai votăm idealurile sau frustrările. Atunci când țin de trecut - îmbracă haina nostalgiilor. Frustrările curente, mulți, încearcă să le depășească prin satisfacția sadică de-a încătușa pe cineva. Viitorul, deși, îl vedem în spații geopolitice diferite, arată la fel de simplist. Credem că toate problemele se vor soluționa de la sine, doar printr-o aderare la UE sau UV. Mai departe să-și bată capul de noi cei care ne-au aderat. Alegerile noastre pe alocuri seamănă cu o licitație. Cine dă mai mult acolo mergem!

            La alegeri ne vom duce. Probabil, rezultatul care va fi, a mai fost. Toată experiența precedentă îți strigă, îți urlă în timpane: cu cine ai vota, oricum vei regreta! Nimeni nu ne poate oferi ce ne dorim. Încă mai vrem peştele şi nu undiţa. Unii, mai îndrăzneți au încercat şi undiţa, dar s-au trezit că cineva le-a luat peştele. Între timp, băieții şmecheri şi-au întins năvoadele chiar în bugetul ţării. O fac ziua în amiaza mare. Nestingheriți de nimeni. Cu un tupeu de invidiat.

         Patimi proeuropene și raideri ”proeuropeni”. În numele ideii proeuropene, proeuropenii sunt îndemnați de alți proeuropeni să nu îndrăznească să critice liderii ”proeuropeni”. Nu face bine parcursului proeuropean! Nu poți să accepți nici gândul că un lider proeuropean poate fi ”proeuropean”. Cine pune la îndoială integritatea liderilor, care se declară proeuropeni, nu este proeuropean!

          Între timp, un lider ”proeuropean” cu apucături ”proeuropene”, acaparează în stil ”proeuropean” de la un alt proeuropean, din coaliția proeuropeană un post media, cu știri proeuropene pentru a promova valori proeuropene.

            Întrebare: de ce în acest an timpul s-a răcit brusc și apoi s-a încălzit tot atât de repede. Cât se poate?

          Dumnezeu mi-e martor: am vrut numai de bine. Puteți să judecați și după întrebarea de mai sus. Intenționam să înfierez opoziția antieuropeana. Doar ea se face vinovată de toate. Mă gândeam să mă expun și referitor la criticii actualei guvernări. Sunt niște nesimțiți și contra-europeni. Despre asta vroiam!

            Pentru indulgențe proeuropene (mă tem că voi avea nevoie de multe) va trebui să merg la un tribunal ”proeuropean”. Acolo judecători ”proeuropeni” din fonduri europene emit indulgențe de proeuropean.

            Europa contrastelor. Iarăși noiembrie și iarăși mult roșu. Alte vremuri, alți idoli aceleași metehne. Nu se mai trage de pe ”Aurora”. Nici nu este nevoie. Au posturi TV cu acoperire națională. Acum se dau în spectacole și pun la cale planuri. Societatea este în așteptare. Arma atârnă pe perete încă din actului întâi. Spectacolul este asigurat. Va fi roșu. Mult roșu. De data asta - unul geopolitic.

            Germania a sărbătorit 25 de ani de la căderea Zidului de la Berlin. Au făcut-o inteligent, cult şi modest. În stil nemţesc. Doamna Angela Merkel a venit cu un trandafir pe care l-a depus în memoria celor care au avut de suferit. La noi invers. Se vine cu snopi de trandafiri. Zidurile, însă, nu cad, ba din contra…

            Embargouri electorale. Agricultorii se sufocă. Embargoul le-a îngheţat merele pe copaci. Între timp capitala şi-a schimbat haina. A îmbrăcat una electorală. Chişinăul este împânzit de panouri şi afişe. Partide, feţe și culori - un singur îndemn: „Votaţi-ne!”. Este firesc: suntem în campanie. Costurile sunt de milioane. Zeci de milioane. Eficienţa cheltuielilor - greu de evaluat. Dar, să admitem printr-un joc de imaginație că partidele, mai ales cele care se declară proeuropene, renunța la panourile electorale. Sumele respective, sunt transferate pentru fermierii care au de suferit de pe urma disputelor geopolitice. Efectul ar fi unul sigur. Un gest de solidaritate şi un suport real  Nu doar vorbe. Ce ziceți Domnilor politicieni?

            Porţia de impertinenţă. Moldova, acum ai ministru pe cont propriu! Vrei să fii ministru? Declară-te! Pe cont propriu. Ai grijă ce minister îți dorești. Cele care asigură un trai decent sunt ocupate. Ministerele nesimțirii, hoției, ipocriziei și a datului cu capul de asfalt, la fel, - sunt ocupate. A rămas cel al bunului simț. Este liber. La noi din totdeauna a fost liber.

          În aşteptarea bunului simţ. Un banc. Relevant şi sugestiv. Un grup de preoți budiști ajunşi la New-York mai rămân câteva zile în aeroport cu ochii în gol. La întrebarea ce se întâmplă, unul dintre ei explică: Trupurile noastre au venit prea repede, cu avionul; acum aşteptăm să ajungă şi sufletele!”. Unii au urcat destul de repede pe Olimpul politic de pe malul Bâcului. Bunul simţ încă mai zăbovește. Îi va găsi, oare?

Scenarii postelectorale cu S.F., happy-end și anticipate

          Ce va fi după? Alegerile dau mare bătaie de cap atât politicienilor, cât și cetățenilor. Mai bine, totuși, să suferim până, decât după ziua scrutinului. Campania electorală mai este și perioada când se fac tot felul de analize, pronosticuri, sondaje și multe, multe speculații. Ispita-i mare. Greu de rezistat. Dezlegare la scenarii!

            Variante pot fi cu duiumul. Ne vom opri doar la unele dintre ele. Pornim de la o constatare. Acum, la început de noiembrie este evident că după scrutinul din 30 noiembrie 2014 majoritatea parlamentară va putea fi formată cu participarea a cel puțin trei partide. În aprecierile noastre ne vom baza pe ferma convingere că, la etapa actuală, integrarea europeană este unica opțiune fiabilă pentru Republica Moldova.

            Scenariul 1 - Optimist. Forțele proeuropene obțin majoritatea și formează guvernul. Funcția de prim ministru va fi ocupată de către Iurie Leancă.  Mai degrabă, va fi o nouă varianta AIE. Cu PLDM, PD și PL. Chiar dacă cei de la PLDM și PD, mai bine zis liderii acestora, nu prea și-l doresc pe M. Ghimpu drept partener de coaliție. Asta ne-o demonstrează, atât perioada preelectorală, cât și  campania, propriu-zisă. Nu pentru că ar avea ”oi mai multe, mândre și cornute”, ba din contra. Mihai Ghimpu nu este atât de comod cum și-ar dori cei doi. O fi liderul liberalilor un interlocutor cam dificil, însă nu cred că asta-i deranjează cel mai mult. Cu el este mai greu să faci tot felul de mișmaș-uri. Dar, nu vor avea încotro. Vor fi nevoiți să-l accepte sub presiuni atât pe interior, cât și din afară. Ei înțeleg asta și de aceea vor prefera alte opțiuni. Până una alta vor face totul pentru a slăbi pozițiile PL-ului prin tot felul de hărţuieli şi proiecte cu independenţi frustraţi pe rol de clone electorale.

            Pornind de la situația reală, formată în baza unor percepții personale, dar și a sondajelor de opinii, scenariul postelectoral cu reeditarea AIE are puține șanse. Cauzele sunt cunoscute: decepția alegătorilor, corupția la cel mai înalt nivel, lideri compromiși.

            Soluția: Președintele PLDM Vlad Filat și vice-președintele PD Vlad Plahatniuc, personalități asupra cărora planează tot felul de suspiciuni care sperie alegătorul, își retrag candidaturile de pe listele electorale. Mihai Ghimpu, la rândul său, va face câțiva pași în urmă, aducând pe listă nume noi capabile să aducă plusvaloare ofertei PL. Iurie Leancă, Igor Corman și Dorin Chirtoacă pot readuce încrederea oamenilor în  guvernare și parcursul european al țării, iar cu asta, și votul cetățeanului.

            Decizie grea pentru V. Filat, V. Plahotniuc și M. Ghimpu. Dar, unica fezabilă odată ce au adus lucrurile până aici. Și-au făcut-o cu propria mână. Deși, pe termen lung, în urma unui astfel de comportament imaginea actualilor lideri va avea numai de câștigat. Dar, va reuși, oare, cineva să-i convingă. Cred că nu.

            De aici și optimismul nostru în privința acestui scenariu – unul rezervat.

            Scenariul 2 - ”V.V.V.”. Partidele proeuropene nu cumulează numărul suficient de voturi. Pentru a obține majoritatea necesară ele pot face alianță cu PCRM. Mai reală poate fi o alianță PLDM, PD și PCRM. Creează impresia că cei doi Vladimiri - Plahatniuc și Filat ar preferă mai mult această variantă decât pe cea invocată în scenariul precedent. Ei știu că este mai lesne să te înțelegi cu un alt Vladimir - Voronin decât cu un Mihai care, deseori, - înghimpă. Președintele V. Voronin, dacă e să-l credem pe cuvânt, n-ar fi contra integrării europene. Vrea doar să umble puțin la acordul de asociere. Nu este exclus să-i treacă dorința, dacă europenii se vor opune categoric, iar miza va fi una concretă și materială.

            Un asemenea scenariu este și el fezabil. Marea provocare va veni, însă, de la partajarea funcțiilor. Este greu de imaginat cum comuniștii vor susține candidatura lui Iurie Leancă la șefia guvernului. Ne putem trezi cu un guvern ”tehnocrat”, sub controlul strict al oligarhilor, care de acum vor fi trei. Nu trebuie să excludem nici revenirea lui Vladimir Nicolaevici la Preșidenție.

            Conform acestui scenariu totu-i posibil, inclusiv, criza politică și anticipatele.

        Scenariul 3 – ”Anticipate”. Forțele care optează pentru vectorul estic acumulează destul de multe voturi. Cum menționam și cu altă ocazie, meritul nu va fi atât a partidelor pro-ruse, cât a celor care și-au asumat responsabilitatea guvernării după 2009. Cunoscând simpatiile comuniștilor pentru Rusia, PCRM formează o coaliție, anume, cu promotorii Uniunii Vamale. Își aleg Președintele Parlamentului. Purced la alegerea prim-ministrului. Aici poate interveni Președintele Nicolae Timofti. Constituția Republicii Moldova, articolul 98 stipulează că după consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru. Evident că Nicolae Timofti îl va propune pe Iurie Leancă. Nimeni nu va ceda.

            Criză politică este iminentă. Soluția - alegerile anticipate.

          Scenariul 4 – ”S.F.”. Pe ultima sută de metri pe listele unui partid proeuropen (PLR, PAD, PPM) se regăsesc mai multe persoane notorii care acaparează masiv din bazinul indecișilor. Astfel devin viabile contururile unei noi alianțe proeuropene.

            Subiectul dat apare periodic în discuțiile din spațiul public. Dar rămâne  doar un scenariu ipotetic și puțin probabil să depășească acest cadru. 

            Îmi imaginez cum la apariția acestui proiect, unii lideri din actualele partide aflate la putere, comandă ortacilor să-i sfâșie. Să-i devoreze din fașă. O vor face dintr-un instinct. Unul primar. Fără să-și dea seama că anume varianta dată poate fi unica salvatoare, chiar, și pentru ei. Dacă ar ține cu adevărat la parcursul european, mai mult decât la propriile orgolii, din contra, ar susține, ba chiar ar sprijini prin toate mijloacele apariția unei asemenea forțe. O forță reală. Credibilă. Nu proiect de buzunar.

            Prognoze. Deocamdată presimțire rămân pesimiste. Cei trei, V. Filat, V. Plahotniuc și M. Ghimpu nu vor ceda. Apropo, liderul neformal al PD-ului ar putea-o face fără mare stres. Aflarea în culisele politicii nu-l sperie. Are experiență. Ceilalți doi se vor opune. Vor încerca să ne convingă că fără ei „globul Moldovei” s-ar opri. Una cu alta, la modul real vor putea fi aplicate scenariul 2 sau 3.

            Puține motive de bucurie. Din patru scenarii identificate cele optimiste par ireale sau rămân imaginare. Celelalte două ne duc direct sau indirect în anticipate.

            Porția de optimism. Așteptăm data de 23 noiembrie. Până atunci listele mai pot fi modificate. Mai știi? Speranța moare ultima.

            O altă doză de optimism vine de la secțiile de votare pentru alegerea președintelui României de pe teritoriul Republicii Moldova. Nu ne vom referi la faptul cu cine au votat românii basarabeni. Facem abstracţie şi de proasta organizare, care se invocă, de la secţiile de votare din consulatele României. Vom constata doar că pentru a-și exprima opțiunea oamenii au stat în rând patru ore și mai mult. Încă nu e totul pierdut.   

03.11.2014

Jocurile democrației infantile (2)

       Poziționarea jucătorilor. Jocul democratic (a nu se confunda cu jocul de-a democrația!) presupune existența a doi actori politici: guvernarea și opoziția. Scopul guvernării este să realizeze cele promise în campanie. Dacă nu integral, lucru practic imposibil de realizat, atunci măcar parțial. Cei de la putere vor încerca să folosească pârghiile administrative pentru crearea unui context care să îi favorizeze în viitoarea campanie.

       Sarcina opoziției este de a specula pe eșecurile și greșelile guvernării. Conducându-se de principiul ”cu cât mai rău, cu atât mai bine”, opoziția va încerca să puncteze pe nereușitele și greșelile guvernării pentru a slăbi pozițiile partidelor din arcul puterii. Comportament dictat de factori obiectivi. De rând cu critica, cei din opoziție vor propune alternative pentru o mai bună guvernare. Dacă reușesc să convingă alegătorul, atunci la următoarele alegeri ar trebui să dea seama în fața cetățenilor. Și tot așa din scrutin în scrutin. Astfel, democrația este un mecanism care se autoenergizează.

          Un criteriu al unei democrații funcționale este alternanța la guvernare. Adică situaţia când în procesul de exercitare a puterii politice opoziția şi guvernarea se schimbă cu locurile. Trebuie să recunoaștem că la acest compartiment stăm bine. Alternanță am avut în 2009 și în 2001, dar și până atunci.

            Interesul poartă fesul. Acestea fiind regulile, concurenții electorali  își construiesc discursul în dependență de locul ocupat pe eșichierul dintre guvernare și opoziție. Partidele aflate la guvernare, ca regulă, optează pentru o campanie curată, preferând să nu-și amintească de promisiunile făcute cândva. Opoziția, din contra, are menirea de-a taxa pe cei de la guvernare pentru tot și pentru toate. Campania electorală este perioada când se scot la iveală toate abuzurile celor de la putere. Ele sunt iminente. Faptul că puterea corupe o știm încă de la lordul Acton. Așa că nu este la noi începutul și, cu siguranță, nici sfârșitul. Dacă e să ne referim la corupere, bineînțeles.

            De acea bătăliile electorale sunt firești. Fiecare actor își organizează prestația în campanie și decide cum să-și potrivească promisiunile din propriul program electoral cu critica oponenților. Nimic nou. Conform unor calcule în SUA raportul constructiv/critică este, undeva, jumătate la jumătate. După cum menționam, bâta criticii este la îndemâna opoziției. Cei de la guvernare sunt mai vulnerabili. De acea încearcă să-și acopere lacunele cu resursele administrative care-i sunt accesibile. Se consideră că în mod normal acestea pot aduce până la 10 la sută din voturi. Asta dacă se acționează în cadrul legii, fie chiar și la limitele ei, dar fără fraude și încălcări grosolane.

            Invincibilii și anemicii. Urmărind confruntările de la acest început de campanie, remarcăm două aspecte. Primul, este legat de apariţia unor scheme mai mult sau mai puţin ramificate în care sunt implicate persoane cu funcţii foarte înalte în stat sau în partide și membrii familiilor acestora. Apare întrebarea firească: ei devin mafioţi fiindcă sunt la putere sau sunt la putere fiindcă sunt mafioţi?

            Celălalt aspect, ţine de reacţia societăţii la aceste dezvăluiri. Este una anemică. Suprasaturaţie. Cetăţeanul deja ştie că în campanie se minte masiv. Efectele criticilor și a dezvăluirilor senzaționale este unul minimal. Până la urmă, una cu alta formează decizia de vot. Despre decizia de vot a moldoveanului s-au scris multe. Oricum, rămâne o mare enigmă. Acesta adaugă campaniei suspans, iar actorilor - doza necesară de adrenalină.

Cercul vicios. Am văzut care sunt actorii și regulile jocului democratic. Spiritul democrației se conține într-o afirmație care-i aparține lui Thomas Jefferson, unul dintre ”părinții fondatori” ai Statelor Unite ale Americii: „Când un guvern se teme de cetățeni, e democrație. Când cetățenii se tem de guvern, este dictatură”.

Motive de mândrie: și la noi cei de la guvernare se tem de cetățeni. Dar, nu ține mult. De fobie – nici vorbă. Repede se reculeg. Revin la vechile scheme, iar în cazul alternanței le dau suflu nou. Un cerc vicios în care ne învârtim mai bine de două decenii. A rupe acest cerc și a ridica societatea la un nivel calitativ nou este sarcina elitelor în general și a celor politice în mod special. Misiune imposibilă? Deocamdată.

Lamentări geo-electorale. Se tot văicără unii: vezi tu ce puține secții sau deschis în Rusia. Dar mă întreb și vă întreb: cum să deschizi secții de votare peste hotare acolo unde cetățenii noștri nici măcar nu au făcut un minim efort de-a se înregistra prin conectarea calculatorului și accesarea sitului respectiv? Dacă acest exercițiu de civism este o problemă, atunci cum acești alegători se vor documenta pentru cine să voteze, cum se vor familiariza cu programele electorale ale concurenților? Probabil, se preferă să fie ambarcaţi în ZIL-uri şi descărcaţi direct în cabinele de vot.

Președintele Traian Băsescu, reieșind din strategiile campaniei de alegeri prezidențiale din România, readuce pe ordinea zilei problema unirii. Extremele de la Chișinău își freacă mâinile: miroase a chilipir. Temă de campanie și voturi neprogramate. Ar pica bine, mai ales pentru partidele pro-ruse, și vre-un marș al unirii undeva la Bălți, Comrat sau Edineț. De ce nu? Dar la asta ei, acum, pot numai să viseze.

Picătura chinezească. Apropo de vise. Săptămâna trecută D. Crudu ne-a îngrozit împărtășindu-ne coșmarurile sale nocturne. Am avut și eu un vis. Unul frumos. Se făcea că cele trei partide proeuropene cu șanse  (PLDM, PDM și PL) au luat la alegeri circa 70 la sută din voturi. Dar până la asta, la un moment dat, cei asupra cărora planează suspiciuni de corupție, trafic de influență și delapidări de bani publici s-au retras de pe listele electorale, iar liderii răsuflași au făcut câțiva pași înapoi. În paralel a fost sistată difuzarea blocurilor de ştiri de la canalele TV ruseşti.

Referitor la canalele ruseşti. Sâmbătă seara, în prime-time cetățenii noștri au avut ocazia să savureze din plin show-ul președintelui Vladimir Putin din cadrul reuniunii Clubului Valdai, desfăşurată la Soci. Straniu, de ce ne surprind, atunci, afecțiunile concetățenilor noștri pentru președintele rus și partidele pro-moscovite?

În ritm de tulburel. Campania electorală mai este și perioada mersului politicienilor în popor. Judecând după reportajele TV, peste tot unde ajung dregători noștri sunt întâlniți cu pâine și sare, fetițe cu fundițe, lăutari iscusiți. Unde calcă ei se dau în exploatare spații locative, se deschid școli, apar apeducte și gazoducte, drumurile devin europene. Fericit e dealul, fericit e valea. Se cutremură țara într-un cântec și voie bună. Tulburelul nu mai rezistă în butoaie. Se prinde cu toți în horă.”Pune perinița jos și sărută cu folos!” – strigă un primar pățit.

Mulți sunt din cei care-l cred pe cetățean turmentat. Nu-i adevărat! Deschideți primele rapoarte financiare prezentate la CEC de către concurenții electorali și o să vă convingeți. Lumea nu-și dă rând să doneze ultimul leu în fondul electoral al partidului iubit. Și asta-i doar începutul!

Porția de optimism. Vine de la Kiev. Partidele proeuropene sunt masiv reprezentate în parlamentul ucrainean. Istoria Ucrainei nu a mai cunoscut un asemenea avânt patriotic. Este și meritul lui Vladimir Putin. Unde dai și unde crapă! Lecția ucraineană încă trebuie învățată. Dar, este tema unui subiect aparte. Vom mai reveni.

Rămânând la capitolul veștilor bune, nu putem trece pe lângă o știre difuzată recent la Chișinău. Undeva pe teritoriul Tracom-ului o echipă de entuziaști au reușit să obțină din apă - cu ajutorul curentului electric - hidrogen. Acesta, la rândul său, după cum ne-o relatează chiar autorii, ar putea fi utilizat drept sursă energetică. Dacă este adevărat atunci chiar din această iarnă unii se vor încălzi cu apa rece din robinet. Incredibil. Prea frumos ca să fie adevărat? Dar mai știi…

Jocurile democrației infantile

              De-a alesul. Alegerile fac parte din jocul democratic autentic. Aplicate la nivelul societății și vizând structurile de putere, alegerile sunt parte a drepturilor politice. Întreaga istorie a civilizației occidentale din ultimele secole a fost marcată de lupta pentru drepturile politice ca mijloc de obținere și asigurare a celorlalte drepturi. Abia din jumătatea a doua a secolului trecut putem vorbi de o veritabilă emancipare politică. Societățile avansate au renunțat la toate formele de discriminare politică, extinzând dreptul la vot asupra tuturor cetățenilor.

            Campania electorală, care anticipează alegerile propriu-zise, este perioada celei mai intense concurențe între cei care se vor aleși. La nivel național noi alegem liste cu oameni, propuse de către partide, sau candidați independenți. Concurenţii electorali încearcă mai multe strategii pentru a câștiga simpatia cetățenilor și a le obține adeziunea și, prin urmare, votul. Într-o formă sintetizată acestea pot fi reduse la două.

            Liber la pomană. Una din posibilități este să schimbi cu adevărat lucrurile în bine. Pentru asta sunt necesare diverse resurse, inclusiv cele temporale. Este la îndemâna actorilor aflați la guvernare. Dar, după cum menționam, necesită timp. În campania electorală propriu-zisă această strategie este mai puțin utilizată. Resursele temporale sunt limitate, iar reformele autentice şi eficiente durează. Elemente din strategia dată pot fi utilizate prin adoptarea unor măsuri populiste, care pe termen scurt pot prinde la anumite segmente de electorat. Vorbim despre majorările ad-hoc de salarii, pensii, indemnizații, inițierea unor proiecte vizibile, care fac bine la imagine. Pomeni electorale, care au efect de impact. Importanţa lor asupra proceselor social-politice se termină, de regulă, odată cu irosirea sumelor alocate, dar prind bine la mentalitatea paternalistă.

            Ingredientele manipulării electorale. Cealaltă metodă vine în completarea primei. Dacă nu poți schimba lucrurile, atunci schimbi părerea cetăţenilor despre ele. Rețeta este simplă. Ai nevoie de oameni potriviți şi de resurse mediatice și financiare, bineînțeles. Oameni potriviți se găsesc oricând. La situația materială în care se află astăzi jurnaliștii, scriitorii, profesorii universitari – nu este o problemă. Sunt utili și cei care și-au făcut din servitute o meserie. Pe aceștia îi găsești oriunde, inclusiv în sectorul asociativ. E mai bine să ai propriile resurse mediatice sau unele apropiate (mai bine foarte apropiate). Toate aceste ingrediente se pun într-un cazan sau cratiță mare. Se adaugă resurse financiare după cum îţi permite buzunarul. De dorit euro, dar merg și dolarii, precum și leii moldovenești. Cu cât mai mulți cu atât mai bine. Se presară cu diferite slogane mobilizatoare. Totul se amestecă bine. Produsul obținut este servit cetățeanului zilnic, în porții mari. Se mai practică și mersul în popor. Dar asta s-a banalizat deja.

            Porția de optimism. De data aceasta doza necesară de optimism vine de la Centrul Monitorizare şi Control Trafic al Serviciului Tehnologii Informaţionale al Ministerului Afacerilor Interne. Aflăm că doar în trei luni bugetul de stat a fost suplinit din amenzile rutiere cu vreo 20 de milioane de lei. Nu avem datele statistice despre alte trei luni, pentru a face comparație. Dar cu siguranţă este o performanță. Avem și creșteri! Recunosc cu „mândrie” că este și aportul meu la asta. Dacă e să analizezi, pe de o parte, pentru ce încălcări sunt penalizați șoferii și, pe de altă parte, care sunt adevăratele cauze ale accidentelor, îți dai seama că nu are nimic una cu alta. Recunosc, aici îmi vine greu să fiu nepărtinitor.

              Piciorul și politica. Voronin preferă varianta: agață totul! Se dorește cu un picior în Uniunea Europeană și cu altul în cea Vamală. Deși în momentele decisive şi-a băgat piciorul și în una, și în alta. Și aceasta este un mod de a face politică. Au mai încercat și alții, dar nu le-a mers. Au rămas betegi. Lucru paradoxal: orice ar face V. Voronin – prinde la electorat. Ar trebui să recunoaștem: avem un electorat cu totul deosebit.

            Clipa de sinceritate. Președintele PLDM a recunoscut că declarația despre candidatura lui Iurie Leancă la postul de premier din partea partidului pentru scrutinul din 30 noiembrie 2014 a fost sugerată de către partenerii europeni. Sinceritatea nu a durat mult. În scurt timp după aceea mărturisirea a fost ștearsă de pe pagina electronică a unui ziar apropiat. Mai apoi a fost reconfirmată de către liderul partidului la un post TV. Înțelegem cât îi este de greu să facă asemenea declarații. Lucru care-i face pe cârcotași să afirme că totuși ar exista o presiune din afară. Europa este cu ochii pe ei și asta ne bucură.

            Soluție: din altar la bordel. Cum vă par pozele cu liderul socialist alături de o sumedenie de preoți, purtând o icoană „făcătoare de minuni” adusă tocmai de prin Rusia? Credibil? Cu siguranţă, toți părinții socialiști, cu Marx în frunte, se răsucesc în mormânt. Adevăr spune morala unui cunoscut banc: ori scoate-ți crucea de la gât, ori acoperă-ți goliciunea. Apropo, soluția supraviețuirii este sugerată de alte poze cu candidații de pe lista aceluiași partid, care fac ravagii pe FB. Dar ce nu faci pentru o bucată de pâine? Mai ales dacă ea este chiar de deputat. De la altar la bordel este și acesta un fel de a face politică în Moldova.

            Obsesii demografice. Democrații ne îndeamnă să renaștem Moldova. Au hotărât să înceapă cu cei încă nenăscuți. Logic. Decât să ne poarte vreo 40 de ani prin pustiurile democraţiei autohtone mai bine se concentrează pe conceperea unui om nou. Urmând firul logic, următoarea campanie va fi ceva de genul: naște un democrat, salvează partidul, pardon, țara.

            Jertfele campaniei. Printr-un comunicat de presă, Comisia Electorală Centrală (CEC) ne anunță că în şedinţa de vineri, 17 octombrie 2014, a avertizat Partidul Popular Creştin Democrat pentru încălcarea legislaţiei electorale, în parte, ce ţine de desfăşurarea agitaţiei electorale până la înregistrarea sa în calitate de concurent electoral şi folosirea mijloacelor materiale neincluse în fondul electoral. Totodată Comisia a exclus din cursa electorală doi candidaţi la funcţia de deputat care, potrivit informaţiei oferite de Ministerul Justiţiei, au antecedente penale nestinse. CEC-ul nu oferă alte date, dar mai multe surse media au scris că este vorba de listele reformatorilor comuniști și liberali, iar persoanele au fost condamnate pentru escrocherie şi jaf. E tot mai greu să completezi o listă de 50 - 100 de persoane care n-ar avea probleme cu legea.

            Preocupări neelectorale. Toamna moldoveanul nu doarme. Vinul roșu e dat în beci, deja „fierbe”. Vinul alb „s-a liniștit”, degrabă se va bate vrana. Nucile au fost puse la uscat. Porumbul și seminţele de floarea soarelui au fost strânse. Roșiile-s aproape murate. Gata! Pot veni alegerile!

          Eram să uit. A rămas varza. Dar mai e timp, mai poate aștepta. Apropo de varză, am o presimțire că după alegeri va fi multă varză murată. Şi la propriu, și la figurat.

Despre captivitate și șansa de a evada

(suport pentru o analiză de campanie electorală și atitudine civică)

            Mai întâi – despre context. Ne aflăm în febra electoralelor. Noi și vecinii noștri. Frații noștri de peste Prut își aleg președintele, iar ucrainenii, ca și noi – Parlamentul. Oricât de straniu ar părea, chiar și după semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, pentru Republica Moldova rezultatul alegerilor din Ucraina va avea un impact puternic. Constituind cea mai mare sursă de instabilitate din regiune, Rusia rămâne marea durere de cap pentru vecinii săi. Bărbatul beat al Europei pornit pe scandal și jandarmul CSI în același timp. „Prieten” pe care mai bine, totuși, să-l știi mai departe. Este mai sigur! Distanța încă mai contează, spunea un cunoscut specialist în relații internaționale, Barry Buzan. De aici și importanța mare pentru noi a scrutinului din Ucraina.

            Rămânând în context, vom constata lipsa cu desăvârșire din cadru a Uniunii Europene prin reprezentanții săi, destul de vizibili până nu demult la noi. Este o perioadă mai specială, când fostul legislativ și executiv european și-au încheiat exercitarea atribuțiilor, iar înlocuitorii lor abia intră în rol. Situație nu tocmai benefică pentru promotorii cursului proeuropean.

            În așteptarea celei de-a treia forțe. De mai multă vreme se tot vorbește despre forța a treia. Semn că actuala putere, reprezentată atât prin cei de la guvernare, cât și de opoziție, s-a cam epuizat. Mulți o așteptau ca pe Mesia. Scena politică de la Chișinău îi rezervase și un spațiu undeva între 10-15 la sută din electorat. Și ea a apărut. A venit cu mult fast și gălăgie. A intrat cu surle, trâmbițe și artiști aleși. Este și aceasta o modalitate de a intra în politică. Unora le promite izbăvirea, altora – închisoarea. Puțini au rămas indiferenți. Avem și dragoste la prima vedere. Unii i-au oferit chiar și „patria”. Alții rămân nedumeriți și indignați. Peste tot - o stare generală de lehamite. Context perfect pentru tot felul de proiecte demagogice și politicianiste.

         Apocalipsa programată. Un sentiment contradictoriu după parcurgerea numelor candidaților cu șanse de pe listele partidelor respective. Senzația că s-a oprit timpul. Un sentiment de frică: ce va fi după? Presimțirile nu sunt bune. Provoacă îngrijorare finalul acestui spectacol. Nu este exclus ca autocratul de adineaori să pară suflet neprihănit pe lângă ce poate să urmeze. Istoria ne spune că cei care vin cu lozinci de-a pune pe cineva urât la pușcărie sfârșește prin a-i transforma pe toți în deținuți și ostatici. Nu este exclus să mai avem un 25 februarie 2001, când cineva, care de data aceasta va fi altul, dar cu aceeași satisfacție și ironie, va exclama: Nu eu am câștigat alegerile, voi le-ați pierdut! Și va avea dreptate.

            Eu cu cine votez? Demult nu am întâlnit atâta lume care să întrebe asemenea unui cunoscut personaj din opera lui Caragiale: și eu cu cine votez? Încă o temă de reflecție pe marginea calității democrației noastre și a partidelor ca element esențial în acest mecanism. Unele voci ne îndeamnă să facem abstracție de tot cinismul, ipocrizia și sfidările de bun simț ale actualilor guvernanți și să-i acceptăm așa cum sunt, ca pe o povară a sorții, ca pe un destin. S-o facem în numele unei cauze, la care, printre altele, subscriu, parcursul european. Este și aceasta o poziție.

          Mă întreb, totuși, de ce 2,7 milioane de alegători ar trebui să se resemneze, tolerând și legitimând batjocura prin susținerea necondiționată a acestor câteva persoane? Că doar despre câțiva subiecți este vorba, poziționați în fruntea partidelor pe care au reușit să le transforme în clanuri politico-oligarhice. Poate cineva să ne garanteze că după ce-i vom mai alege o dată vor deveni alții? Eu, unul, nu cred! De ce să nu le cerem să se dea la o parte și să ne lase în pace. De ce nu le-am spune că ne sunt o povară de acum încolo?

         Cred că avem și dreptul moral să cerem asta. Am crezut în ei, i-am susținut, am îndemnat oamenii să-i voteze. Mulți și-au pus la bătaie bunul nume și autoritatea. Le-am dat o șansă, două, trei… Acum de ce nu le-am spune: lăsați-ne! Faceți loc celor care vin în politică din vocație, țin la palma asta de pământ mai mult decât la propriile conturi bancare și o văd alături de țările libere și prospere nu numai în vorbe, dar și la modul real. Din aceștia sunt mulți, chiar pe listele propriilor partide. Vom încerca să-i înțelegem omenește că nu au rezistat, că ispita a fost prea mare. Creștini fiind, poate îi vom și ierta. Dar acum lăsați-ne în pace!

            E la nave va. Dar nu vor pleca cu una cu două. Pe fața fiecăruia dintre ei se citește: dacă voi nu mă vreți – eu vă vreau! Pui de lăpușneni... „Fără noi nu se poate!”, ne dau ei de înțeles. „Clar, spunem noi, dar cu voi nu avem nici o șansă”! Depinde mult de presiunea noastră din interior și a europenilor din exterior.

            Domni respectabili, conduși, poate, de cele mai bune intenții, vor încerca în continuare să ne convingă că scopul scuză mijloacele. Ne vor sugera să-i mai votăm o dată. Poate ne duc în Europa. Pe undeva prin ușa din spate, pe niște trasee ascunse, cunoscute numai de ei. Aberant. Cunoaștem veșnica dilemă dintre politică și morală. E timpul să se înțeleagă că chiar și răbdarea unui idiot, cum ne consideră pe noi toți, poate să crape într-o zi. Această zi poate fi una de duminică, poate chiar 30 noiembrie 2014. Evident că votul va fi unul protestatar.

          Între timp, campania își mărește turațiile. Judecând după reportajele posturilor controlate de coaliție, unicul vinovat de toate se face Primăria, iar problemele majore sunt gropile din asfalt, accidentele cu implicarea unor șoferi nesăbuiți și strada pietonală nefinisată. Mai puțin sau deloc despre schemele și delapidările de bunuri și bani publici ale băieților șmecheri. Probabil așa se înțelege democrația și integrarea europeană aici, pe malul Bâcului. Pare-se că am trecut ușor la temele campaniei, dar acesta poate fi subiectul unui alt material.

           Doza de optimism. Ce n-ar spune cârcotașii, dar avem cea mai umană justiție. Să faci propagandă deschisă contra cursului statului pe teritoriul căruia emiți și să achiți o amendă de doar 5400 de lei pentru asta. Cum vă pare? Tare, nu? Cine nu și-ar dori? Vreți dreptate? Veniți în Moldova! Un altfel de off-shore. Un paradis al jurisprudenței, nu alta. Amendă de 5400 de lei (cca 280 EURO!!!) – asta-i sancțiunea pentru un post TV care ani în șir lucrează sistematic la manipularea și îndobitocirea unei componente esențiale a statului - cetățeanul.  Mă întreb atunci: da cât o fi costat, oare, acest stat, cu noi toți, la pachet?

            Pe site-ul CCA aflăm că posturile „Prime”, „TV 7”, „RTR Moldova” şi „Ren Moldova” au fost pedepsite pentru că: „utilizează etichetări pentru a discredita, denigra şi a prezenta într-o conotaţie negativă una din părţile conflictului… dezinformează şi manipulează prin text şi imagini opinia publică… utilizează tertipuri de montaj şi de comentariu, face uz de cuvinte defăimătoare şi ofensatoare… propagă ura faţă de valorile europene şi euroatlantice, promovează şi intensifică zvonuri neconfirmate etc.”. CCA a făcut ce-a putut: le-a aplicat amenda maximă. Președintele CCA a demisionat. I-o fi părut mult sau puțin – ne rămâne numai să ghicim. De remarcat că în materialul plasat de către serviciul comunicare şi relaţii cu publicul nici nu se indică mărimea amenzii. Le-o fi rușine, vrem să credem noi.  Mama rușinii în Moldova încă mai naște?! Numai gândul că o astfel de întrebare își are rostul ne face să rămânem optimiști.

            Evadarea din captivitate. Două subiecte ne-au mângâiat orgoliile și alimentat entuziasmul în săptămâna care a trecut. Este vorba de discursul președintelui Nicolae Timofti la întrunirea de la Minsk și prestația selecționatei noastre de fotbal în meciul cu echipa Rusiei. Chiar dacă mai avem de muncit atât la formă, cât și la conținut, ne-am convins că, totuși, se poate. Avem nevoie doar de ceva mai mult curaj, efort și exigență. Rezultatele nu se vor lăsa așteptate. Ele ne vor uimi pe toți. De data aceasta – plăcut.     

Republica Moldova între aspirații și realități

(La o aniversare)[i]

Aniversările şi sărbătorile constituie un bun prilej pentru bilanțuri, evaluări şi planuri de viitor. A vorbi despre Republica Moldova din această perspectivă este simplu și, în același timp, complicat. Simplu, dacă e să pornim de la vârsta fragedă a statului și complicat atunci când încercăm să analizăm şi explicăm parcursul acestor 23 de ani. Biografia propriu zisă a Republicii Moldova se suprapune şi coincide, practic, vârstei unei generații. O parte dintre noi am fost martorii acestui parcurs şi cele mai multe evenimente le-am trăit de la începuturi şi nu le cunoaștem numai din manualele de istorie sau auzite. Au fost de toate: probleme cu care s-a confruntat societatea la etapele devenirii și afirmării ca stat independent și suveran, succese care ne-au entuziasmat, provocări care ne-au mobilizat, perspective care ne-au fascinat.

Această comunicare nu se dorește a fi un tratat de istorie politică, ci o interpretare a complexităţii evoluţiei politice a istoriei noastre recente. Ne-am propus să oferim un cadru pentru analiza celor întâmplate şi neîntâmplate pe parcursul perioadei de la sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut şi până astăzi. Sinteza evenimentelor ne oferă date importante nu numai pentru a înțelege mersul lucrurilor, dar şi pentru a le influenta inteligent.

Întreaga gamă de subiecte care au marcat destinul câtorva generaţii poate fi abordată prin prisma aspiraţiilor şi a materializării lor în evenimente și fapte concrete. Aspiraţiile şi idealurile ne-au făcut să visăm frumos, motivându-ne acţiunile, atunci, la sfârşitul anilor 80 – începutul anilor 90 şi tot ele ne fac să ne păstrăm optimismul acum, în plin an 2014. Este firesc să visăm şi este înţelept să raportăm năzuințele noastre la realităţi. De acea, aspiraţiile și realitatea le vedem într-o strânsă legătură dialectică, plasate la rândul său într-un cadru de referință marcat de trei dimensiuni temporale: trecut, prezent și viitor. Experiența ne vine din trecut, existența ne este ancorată în prezent iar speranțele ne sunt legate de viitor. Perspectiva dată ne oferă o înțelegere realistă a modului în care a evoluat Republica Moldova în decursul scurtei sale istorii, totodată, alimentându-ne cu doza de optimism necesară unei evoluții continue.

Ora bilanțurilor intermediare

Cadrul festiv de astăzi este un bun pretext pentru a ne referi la realizări. Putem afirma că, Republica Moldova a reuşit să îşi ocupe locul său în marea comunitate a ţărilor lumii care numără astăzi 194 de state. Pe data de 2 martie 1992 noul stat a fost acceptat în calitate de membru ONU. Pe parcursul acestor ani Republica Moldova a devenit parte a unor importante organizații internaționale cum ar fi: Consiliul Europei, Organizația Mondială a Comerțului, Parteneriatul pentru Pace, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Organizația Internațională a Francofoniei, Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, etc. Astăzi ne bucurăm de vizita celor mai importanți lideri politici ai lumii. La rândul său reprezentanții puterii de la Chișinău sunt bineveniți în marile capitale ale lumii. Aceasta vorbește de recunoașterea Republicii Moldova nu numai de jure, dar și de facto.

La ora actuală Republica Moldova are deschise misiuni diplomatice şi oficii consulare acreditate în peste 30 de state ale lumii, la rândul său Chişinăul găzduiește ambasade din cca 20 de state. Produsele noastre tot mai mult sunt cunoscute și apreciate nu numai pe piețele tradiționale, dar tot mai îndrăzneţ cuceresc altele noi.

O realizare incontestabilă a Republicii Moldova este semnarea pe data de 27 iunie 2014, la Bruxelles a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi ratificarea lui ulterioară în Parlamentul țării pe 2 iulie curent.

Am putea să prezentăm și o dinamică detaliată bazată pe date statistice care ne vor confirma unele progrese realizate pe parcursul acestor ani. Preferam, totuși, adoptarea unei tonalități mai puțin patetice, dar care să ne ajute în identificarea problemelor și elaborarea soluțiilor.

Povara tranziției interminabile

Încercând să rămânem realiști, vom constata că nu a fost uşor. Republica Moldova parcurge anevoios perioada tranziţiei economice. Șocurile macroeconomice puternice înregistrate au fost generate cu precădere de  întârzierile în promovarea reformelor structurale. Drept rezultat, pe parcursul acestor 23 de ani dezvoltarea economică a cunoscut unele creșteri, dar şi descreşteri îngrijorătoare. Datele statistice din tabelul de mai jos vin să ne-o confirme.

Tabel 1. Creșterea/descreșterea economică

An	Creșt./descreșt. economică	An	Creșt./descreșt. economică	An	Creșt./descreșt. economică
1991	-7,5%	2001	+6,1%	2011	+6,4%
1992	-29,0%	2002	+7,8%	2012	-0,7%
1993	-1,2%	2003	+6,6%	2013	+8,9
1994	-30,9%	2004	+7,4%
1995	-1,4%	2005	+7,5%
1996	-5,9%	2006	+4,8%
1997	+1,6%	2007	+3,0%
1998	-6,5%	2008	+7,8%
1999	-3,4%	2009	-6,5%
2000	+2,1%	2010	+6,9%

Ritmurile de creştere economică s-au răsfrânt direct asupra nivelului de trai al populaţiei. Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice, veniturile disponibile ale populaţiei în anul 2013 au constituit 1681,4 lei lunar în medie pe o persoană, fiind în creştere cu 11,4% faţă de anul precedent.

Tabel 2.  Veniturile disponibile ale populaţiei

An	2009	2010	2011	2012	2013
Venituri disponibile (medii lunare pe o persoană)  lei	1166,1	1273,7	1444,7	1508,8	1681,4

      

Tabel 3. Evoluția salariului mediu lunar

An	2004	2005	2006	2007	2008	2009	2010	2011	2012	2013
Lei (MDL)	1.103,1	1.318,7	1.697,1	2.065,0	2.529,7	2.747,6	2.971,6	3.193,9	3.477,7	3.765,1

Valoarea minimului de existenţă în anul 2013 a fost de 1612,3 lei. Sunt relevante datele care prezintă raportul veniturile populaţiei şi minimul de existenţă (Tabelul 4)

Tabelul 4. Co-raportul dintre veniturile populaţiei şi minimul de existenţă în anul 2013

	2013
Veniturile disponibile ale populaţiei, medii lunare pe o persoană, lei	1681,4
Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat, lei	3765,1
Co-raportul dintre veniturile medii lunare disponibile pe o persoană şi valoarea medie a minimului de existenţă, %	104,3
Co-raportul dintre salariul mediu lunar pe economie al unui angajat şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă, %	220,2

Putem vorbi, bineînțeles, despre anumite succese. Datele statistice ne obligă să fim critici şi realişti. Să recunoaştem: avem puţine motive de satisfacţie când ne referim la mărimea PIB-ul raportată la fiecare dintre noi, iar de aici și la nivelul de bunăstare a cetățenilor. La acest capitol mai puține realizări, iar de aici și provocările cu care se confruntă societatea noastră la etapa actuală. 

Pe lângă dificultățile de natură socială și economică mai avem și altele. O problemă cu care se confruntă societatea este constituirea statului de drept. Conform „Raportului de competitivitate globală 2010-2011”, la compartimentul independenţa justiţiei, Moldova era plasată pe poziţia 130 din 139 de state. Corupţia rămâne un fenomen destul de răspândit în Republica Moldova. Comparativ cu alte state din regiune nivelul corupţiei în Republica Moldova este unul sporit. Conflictul transnistrean nesoluţionat este un factor esenţial care încetineşte dezvoltarea, atât pe malul drept, cât şi pe malul stâng al Nistrului.

Desigur, nu ne este străin sentimentul de mândrie că suntem cetățenii acestei țări. Aici ne-am născut, aici ne sunt părinții și strămoșii, aici este locul unde încercăm să ne găsim rostul și unde vrem să revenim mereu. În același timp, am trișa dacă am face abstracție de frustrările care ne macină pe parcursul acestor ani. De cele mai multe ori natura acestor nemulţumiri se află în necorespunderea realităţii cu aspiraţiile şi eforturile investite.

Recursul la istorie

Recursul la istorie este obligatoriu. Pentru oamenii, care de-a lungul timpului au populat teritoriu de astăzi al Republicii Moldova, geopolitica a fost și rămâne mai mult decât un domeniu al științei politice. Este un destin. Câteva date de referință au marcat soarta acestui pământ: 1812, 1918, 1940, și, desigur, 1991. În diferite perioade semnificația acestor evenimente a fost diferită. Nu fac excepție nici timpurile pe care le trăim. Până în ziua de astăzi aprecierile unor momente din istorie asupra parcursului nostru continuă să dezbine atât mediul științific, cât și societatea, constituind, în același timp, un suport pentru clivajele politice și dilemele identitare.

Schimbările începute în fostul imperiu sovietic din a doua jumătate a anilor 80 a secolului trecut au fost desfăşurate sub lozincile democratizării. În mod direct Republica Moldova este rezultatul destrămării URSS. Astăzi nimeni nu mai pune la îndoială faptul că regimul sovietic a fost unul totalitar constituit pe principii ideologice. Procesele de democratizare inițiate de M. Gorbaciov purtau un caracter obiectiv, constituind, de fapt, un răspuns la necesitățile de schimbare a sistemului existent. În calitate de model serveau societăţile occidentale, care obţinuse succese în asigurarea libertăţii şi bunăstării. Anume aceasta și-o doreau cel mai mult cetățenii: libertate sau bunăstare. Aveam şi un mod al nostru de-a interpreta aceste noţiuni fundamentale. Libertatea o percepeam, mai degrabă, ca lipsa unor constrângeri directe, iar bunăstarea o înţelegeam, aproape, în exclusivitate ca rezultat a unei redistribuiri egale. Veneam dintr-un sistem care cultivase decenii la rând mentalitatea paternalistă. Fericirea părea undeva alături, după colţ.

Nu a durat mult şi, cum era firesc, au urmat deziluziile. Modelul democratic occidental dădea la noi cu totul alte rezultate. După un deceniu de speranţe şi aşteptări valorile liberale au cedat în fața problemelor cotidiene și a constrângerilor materiale. Timpul rezervat schimbărilor expirase, energetica mobilizatoare se epuizase. În consecință, pentru o bună parte a societăţii trecutul totalitar începu să pară mai sigur şi mai prosper. Ca rezultat, pe scena politică revin forţele care s-au identificat cu acest trecut. Dar, spunea filosoful: nu te poți scufunda de două ori în apa aceluiaşi râu.

A urmat o perioadă când, pe alocuri, unele lucruri s-au schimbat. Nu de fiecare dată în bine. Ritmurile de creştere economică care au fost înregistrate erau insuficiente pentru a satisface aşteptările şi necesităţile societăţii. Dacă ţinem cont că pe plan global a fost perioada unui avânt economic, putem afirma că, de fapt, a fost o perioadă a şanselor ratate. Populaţia de data aceasta şi-a exprimat dezacordul prin încercarea de-şi câştiga bucata de pâine şi aşi găsi rostul prin alte părţi. Cotele migraţiei încep să devină alarmante. Până astăzi depopularea țării rămâne una din provocările majore.

În 2009 speranţele multora se îndreptase către noua generaţie de politicieni care îşi făceau loc pe scena politică de la Chişinău. Între timp, deşi multe lucruri s-au schimbat decepţiile persistă. Adevărata schimbare încă nu s-a produs. Democraţia n-a devenit una funcţională. Pe parcursul acestor ani s-au încercat mai multe forme democratice de guvernământ, de la republică prezidenţială la cea parlamentară şi încă mai suntem în căutare. Prosperitatea lasă şi ea de dorit. Cu un PIB pe cap de locuitor de 2400 dolari pe an conform datelor FMI, Republica Moldova rămâne ultima clasată dintre ţările europene. Chiar dacă la capitolul mărimea salariului avem unele succese, până la un trai decent pentru marea majoritate a populației mai avem. Sărbătoarea se amână!

Din această scurtă retrospectivă a aspiraţiilor şi realităţilor vedem că deşi s-au perindat timpuri şi oameni, problemele au rămas aceleaşi. De ce prin alte părţi s-a reuşit, iar la noi mai puţin? Evident că, problemele nu sunt la suprafaţă, iar pentru a explica lucrurile este necesar de identificat factorii determinanţi. Paradigma modernizării poate servi drept suport pentru un demers teoretic şi practic.

De ce modernizarea?

Noi și modernizarea este o temă aparte. Ea este prea vastă pentru a încerca s-o abordăm într-un cadru festiv. Vom menționa doar că, constituirea națiunilor și a statelor care în mare parte sau suprapus acestora s-a produs urmare a proceselor de modernizare.

Instituirea unei democrații funcționale și a unei bunăstări a populației în Republica Moldova depinde în mod direct de succesul proiectului de modernizare. Este cunoscut faptul că, în majoritatea statelor occidentale cu regimuri democratice funcționale procesele de democratizare au urmat celor de liberalizare. Condiționată de dezvoltarea economică, facilitată de existența în cadrul societății a mai multor centre de putere, libertatea a ajuns în Occident cu mult înaintea democrației. Procesul a cuprins toate domeniile vieții sociale, a durat câteva secole și a constituit parte a modernizării politice.

Dacă în Occident, libertatea a precedat democratizării, la noi - invers. Libertatea, obținută în urma reformelor gorbacioviste și a dezintegrării URSS, era, abordată deseori de către cetățeni ca haos și incertitudine și mai puțin drept o ”necesitate înțeleasă” (Spinoza). Condiția cetățeanului după căderea regimului totalitar sovietic amintea, mai degrabă, euforia și entuziasmul  sclavului eliberat. În scurt timp, valorile liberale au cedat în fața problemelor cotidiene și a constrângerilor materiale. Mentalitatea paternalistă și un întreg cortegiu de deziluzii au deschis calea nostalgiilor, care au pus stăpânire pe o bună parte a societății. Aceasta a marcat profund și competiția politică. În pofida suportului și a experienței oferite de către țările avansate, traiectoria curbată a schimbărilor amintește  mersul unei roți pătrate.

Un impact dezastruos asupra proceselor modernizării firești l-a avut proiectul comunist de sorginte sovietică. De acolo se trag multe din provocările cu care continuă se confrunte statul Republica Moldova la etapa actuală și multitudinea de crize care au cuprins întreg spectru a relațiilor social-economice, politice, culturale etc.

Nocivitatea regimului totalitar comunist în comparație cu cele cunoscute constă în faptul că a distrus principala sursă de motivare social-economică a individului – proprietatea privată, fără de care ”cetățeanul” rămâne un simplu obiect al relațiilor social-politice. De fapt, pe parcursul întregii perioade de după destrămarea regimului sovietic nu facem altceva decât să restabilim mersul firesc la lucrurilor. Dar istoria ne-a demonstrat că este ușor de realizat naționalizarea totală și cu mult mai dificil de readus simțul proprietarului, iar cetățeanului - sentimentul civic. Formarea unei culturi politice participative în locul celei preponderent parohiale existente s-a dovedit o misiune imposibilă a societății din Republica Moldova. 

Formarea elitelor și spiritul civic

În lipsa unei modernizări autentice care ar sta la baza libertății individuale a cetățeanului, proiectul de  democratizare în Republica Moldova a fost și rămâne unul al elitelor. În ce măsură elitele noastre de după 1991 și-au conștientizat și realizat misiunea este o întrebare complicată. Mă refer, în primul rând, la elita politică, dar mai ales la liderii politici pe care i-am avut pe parcursul acestor 23 de ani.

O elită competentă nu apare pe loc gol. Este rezultatul unor eforturi și sacrificii. Calitatea, după cum știm, este produsul unei cantități ce atinge masă critică. Misiunea școlii superioare rămâne în continuare una nobilă și importantă, totodată. Fiind parte a elitei intelectuale a societăţii, reprezentând domenii diferite suntem responsabili și de formarea unor elite pe măsura necesităților societății. De noi, în mare parte, depinde calitatea acestei elite și reușita proiectului numit Republica Moldova.

După, cum ne-o demonstrează realitățile noastre nu este suficient să pregătim doar buni specialiști. Avem nevoie de cetățeni. De formarea spiritului civic depinde prezentul, dar și viitorul acestei țări. Va exista, desigur, mereu o cerință de specialiști calificați în toate domeniile. Dar, vedeți cum se întâmplă că, absolvenţii noștri sunt apreciați peste hotare, regăsindu-se prin alte țări mai avansate sub aspect social-economic și tehnologic decât noi. Suntem buni și, deseori, foarte buni fiecare în parte, dar nu reușim să constituim o colectivitate de succes, uniți sub autoritatea statului. Oricât de mulți și de buni specialiști vom pregăti, în lipsa unui rost aici, acasă, ei vor pleca în alte părți de unde puţin probabil că vor reveni.

De acea, una din problemele primordiale care stău în fața noastră, a reprezentanților mediului universitar,  este cultivarea civismului. Sarcină pe care trebuie să ne-o asumăm cu toţii, dar în mod special, cei din domeniul specialităţilor şi a disciplinelor socio-umane. În promovarea acestui obiectiv, pentru început este important ca, blocul disciplinelor umaniste să-şi regăsească locul în planurile de studii la toate specialităţile.

Educația și noua paradigmă de dezvoltare

Creşterea economică din Republica Moldova din ultimul deceniu bazată pe consum şi remitenţe expune economia ţării la o serie de vulnerabilităţi. Strategia Naţională de Dezvoltare „Moldova 2020”, care exprimă viziunea de dezvoltare pe termen lung, propune schimbarea propriu-zisă a modelului de creştere economică, şi anume: necesitatea înlocuirii modelului inerţial de creştere, bazat pe consumul alimentat de remitenţe, în favoarea unui model dinamic, orientat spre atragerea investiţiilor, precum şi dezvoltarea industriilor exportatoare de bunuri şi servicii.

Se vorbeşte despre necesitatea unei noi paradigme de dezvoltare. Or, pentru schimbarea modelului de dezvoltare a ţării, este important să fie înlăturate, în mod prioritar, acele bariere care împiedică activitatea investiţională. Pe această cale au fost identificate 4 probleme critice: educaţia, drumurile, accesul la finanţe şi mediul de afaceri. Pornind de la aceasta, sistemului educaţional îi revine un rol prioritar în Strategia Naţională de Dezvoltare „Moldova 2020”.

Ultimul timp, la toate nivelurile se afirmă faptul că, educația este o prioritate națională în Republica Moldova. Ne-o dorim cu toții. Sporirea calității educației este cea mai sigură cale de a mișca țara înainte și de a edifica un viitor european. Racordarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei muncii este imperativă, se menţionează în Strategia „Moldova 2020”. Pentru realizarea viziunii strategice, politica în domeniul educaţiei prevede adoptarea unei noi legislaţii în domeniul învăţământului, racordată la experienţele europene, fapt, care va permite efectuarea reformei structurale şi instituţionale în domeniu, ţinându-se cont de principiul eficienţei şi calităţii.

Mari sunt așteptările legate de adoptarea noului Cod al Educaţiei, pe care îl vedem parte integrantă a proiectelor de modernizare a țării. Sperăm că nu se vor adeveri temerile că legea adoptată ar conţine, pe alocuri, şi bombe cu efect întârziat, care ar putea provoca stări de haos în sistemul educațional și imixiuni în autonomia universitară.

Integrarea europeană este opţiunea strategică făcută de Republica Moldova. Este o decizie obiectivă dictată de priorităţile de dezvoltare a ţării  care cuprinde toate domeniile vieţii sociale. În scurt timp, țara noastră urmează să înceapă punerea în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere, un proces complex de modernizare a ţării ce va dura mulţi ani de acum încolo. Avem suportul politic şi financiar a partenerilor europeni pentru a implementa cu succes angajamentele asumate prin acest acord.

La sfârşitul acestui an ne aşteaptă un examen important: alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Va fi un test atât pentru clasa politică, dar, în deosebi, pentru cetățenii care vor urma să decidă viitorul acestei țări: va fi unul al modernizării deschis de perspectiva europeană sau unul al soluțiilor de moment care va perpetua baterea pasului pe loc.

Pentru a încheia pe o notă optimistă, îmi exprim convingerea că, un efort comun susţinut, la sigur, va da roadele așteptate. Astfel încât într-un timp nu prea îndepărtat vom aduce aici, la noi acasă buna guvernare și prosperitatea.

---

[i] Tezele discursului rostit la şedinţa solemnă a Senatului Universităţii de Stat din Moldova