Время нового политического проекта «Сильвия Раду» подошло...

       Время нового политического проекта «Сильвия Раду» подошло...

Ну, кто же посмеет упрекнуть молдавское руководство в том, что на национальной политической сцене не наблюдается появления новых лиц. Вот вам и прямое тому доказательство. На этот раз, посредством столичной мэрии, на политический Олимп взбирается госпожа Сильвия Раду. Облюбовав кабинет генерального примара, который еще вчера кротко дышал в ожидании возвращения своего прежнего квартиранта, Раду, с чьего-то высокого благословения, беспрепятственно заняла его, что вкупе с последовавшей публичной реакцией, доказывает, что она здесь всерьез и надолго.

Мне вспомнилось, как год назад госпожа Раду принимала участие в президентской гонке. Однако, ее предпоследняя попытка попасть во власть стала лишь частью массовки. Фаворитами тогда были другие люди. Многие это понимали, и именно поэтому, мало кто воспринял ее появление всерьез.

Только теперь становится ясным, что в действиях демократов не бывает ничего случайного, даже если речь идет о кандидате, у которого попросту нет никаких шансов, как то и произошло в случае Сильвии Раду, во время президентских выборов 2016 года. Прежде всего, определенное имя было необходимо освежить в коллективной памяти, и во-вторых, в подсознании кишиневцев, это имя не должно быть связано исключительно с компанией «Унион Феноса», сотрудницей которой госпожа Раду была очень серьезный промежуток времени. Своеобразная перезагрузка имиджа, если пожелаете, которой предстояло произвести соответствующий эффект, в обозначенное время… Стратеги решили, что таковое уже настало.

Посредством кандидатуры Сильвии Раду, демократы попытаются поймать сразу несколько зайцев. В первую очередь, в кресло генерального примара, пусть и ВРИО, поместили настоящего технократа, не являющегося членом партии. Это именно то, чего уже давным-давно желают граждане Кишинева. Вместе с тем, именно кандидатура Раду зачётно вписывается в усилия, направленные на продвижение женщин в политике. В настоящее время подобная тенденция в Молдове в тренде, и, безусловно, пользуется поддержкой большинства представителей гражданского общества. В тоже время, в Кишиневе более двух веков не было женщины во главе городской администрации. А это уже что-то новое. И посему внимание к ней будет особое, что в принципе и необходимо для начала политической карьеры. Тем временем принести дополнительные дивиденды  Демпартии по плечу и самой Раду.

Возможно она попытается придать своей политической деятельности совершенно новый имидж, имидж женщины в политике. Без попытки убедить всех, в том, что является более мужественной чем мужчина, новому врио мэра предстоит осуществить гигантский объем конкретной работы. И, принимая во внимание наличие всеобъемлющей поддержки со стороны главного политформирования, венчающего политическое сплетение руководства страны, есть смысл ожидать появления стоящих и благоприятных для Кишинева проектов, что, в свою очередь позволит ей оказаться в поул-позиции  будущих избирательных компаний, на занятом ей сегменте.

Естественно, что такие серьезные подвижки и изменения не могли остаться без реакций и комментариев. И они последовали, как со стороны политиков, так и представителей гражданского общества.

В данном контексте было бы не уместным заявить, что появление Сильвии Раду восприняли радостно, и с распростертыми объятиями. Отнюдь. И данная критика была предсказуема. Одни сделали это чисто из соображений самосохранения, другие по инерции зависти, третьи – ведомые обидами и разочарованием.

Все упреки, связанные с тем, что данное назначение стало возможным благодаря лазейкам в законе, инициатором которого был никто иной, как Михай Гимпу, «подогнавший» его специально под Дорина Киртоакэ, серьезно запоздали. Все было сделано в стиле, который великий Монтескье назвал «духом закона», отталкиваясь в строгом соответствии с его буквой. Но, как известно в политике, особенно в переходный период, существует возможность использовать нарушения, существующие в рамках правовой базы, что зачастую создает разницу, обеспечивая конкурентное преимущество.

Сегодняшние поведение оппозиции, отчасти выдает глубокое разочарование. В то время как непримиримая оппозиция делает ставку на «просроченных» киллеров, действующая власть внимательно просчитывает каждый шаг. Политический проект под названием «Сильвия Раду» обладает реальными шансами на успех.

Принимая во внимание нынешнюю обстановку как внутри, так и вокруг самой кишиневской мэрии, этот проект вряд ли способен стать обладателем статуса «миссия не выполнима». В тоже время это прекрасно осознает и оппозиция, и исключительно поэтому пытается противостоять. Однако, делает она это крайне близоруко и безграмотно, больше реагируя на факты, чем предвосхищая ход событий. Все это лишний раз доказывает, что политика, если подходить к ней как к игре, выливается в шахматную партию, где победа зависит не от цвета фигур, а от способности предугадать комбинации противника, и умении заглянуть на много шагов вперед.

Что бы ни говорили, какие выводы бы не делали, но сейчас мы находимся лишь на старте создания нового общества, о котором так давно и беззаветно мечтали все, демократическом и процветающем. Нам еще многому предстоит научиться, еще больше сделать, не говоря уже о том, сколько раз придётся переступить через себя. Главное сегодня это твердое и всеобщее осознание того, что Молдова продолжает становиться иной.

            Перевод с румынского - Рустама ОРУДЖАЛИЕВА

Proiectul politic „Silvia Radu”. Reflecții la cald

           În politica de pe malurile Bâcului, prin ușa Primăriei Chișinăului, își face loc o doamnă - Silvia Radu. A intrat și s-a stabilit direct în biroul primarului general al capitalei. Judecând după reacțiile publice care au urmat, pare a fi o acțiune neașteptată și inspirată. Ținând cont că este o candidatură agreată și promovată de cei din Partidul Democrat, nu trebuie să fii profet ca să-ți dai seama că este o mișcare cu bătaie lungă.

Adevărat, Silvia Radu a candidat și în ultima campanie pentru alegerile prezidențiale, dar  acolo a făcut doar figurație. Alții erau protagoniștii. Mulți își dădeau seama de asta, de aceea puțină lume a luat-o în serios. Acum realizăm că, în acțiunile democraților, nimic nu este întâmplător, inclusiv participarea candidatului fără șanse, Silvia Radu, la prezidențialele din 2016. Mai întâi de toate, numele respectiv trebuia reactivat în memoria colectivă și, doi, în subconștientul chișinăuienilor acest nume nu trebuia să fie legat în exclusivitate de societatea Union Fenosa, unde doamna Silvia Radu a lucrat o lungă perioadă de timp. Un fel de resetare de imagine, dacă vreți, care trebuia să dea efect la timpul potrivit. Strategii au considerat că acest timp a sosit.

Prin candidatura doamnei Silvia Radu, încearcă să se prindă mai mulți iepuri. În primul rând, în fotoliul de primar general, fie el și interimar, este adus un tehnocrat, nu un membru de partid. Asta și-o doresc chișinăuienii de mai mult timp. Totodată, candidatura doamnei Radu se pliază bine peste eforturile de promovare a femeilor în politică. Această campanie este una la modă acum la noi și este susținută cu ardoare de mulți reprezentanții ai societății civile. Chișinăul nu a avut un primar-femeie de două secole. Este altceva. De aceea și atenția va fi una pe măsură. Este tocmai ceea de ce este nevoie pentru un început de carieră politică. În timp, Silvia Radu poate aduce plusvaloare oricărei garniturii politice.

Doamna Silvia Radu, probabil, va încerca să-și asume o altă imagine a femeii în politică. Fără a ține, neapărat, să ne convingă că este mai „bărbată” decât bărbații, noul primar interimar va trebui să realizeze lucruri concrete. Având susținerea principalului partid din arcul guvernării, este de așteptat că Silvia Radu va veni cu proiecte benefice pentru Chișinău, iar acest fapt o va plasa în pole position pe segmentul respectiv, în cursele electorale care urmează.

Am urmărit și primele reacții. Ele au venit din partea politicienilor și a societății civile. Nu putem spune că Silvia Radu a fost primită cu brațele deschise. Pe departe. Criticile erau previzibile. Unii le-au făcut dintr-un instinct de conservare, alții din invidie, ceilalți mânați de supărare și frustrări. Printre acestea s-au auzit și voci raționale, care recunosc că au fost folosite lacunele din cadrul legal. Cred că au dreptate. S-a făcut abstracție de ceea ce Montesquieu a numit „spiritul legii”, mergându-se pe litera ei. Totodată, reproșurile că această numire a fost posibilă grație breșelor din „legea lui Ghimpu”, care a fost croită pentru primarul Chirtoacă, sunt tardive. În politică, mai ales în perioada de tranziție, exact abilitatea de-a folosi breșele existente în cadrul legal și face, deseori, diferența, asigurând avantajul concurențial.

Acțiunile opoziției trădează, pe alocuri, multă disperare. În timp ce opoziția intransigentă mizează pe niște killeri ratați, guvernarea punctează cu fiecare mișcare. Proiectul politic „Silvia Radu” are toate șansele să fie unul de succes. La situația actuală din primăria capitalei, aceasta nici n-ar fi o misiune imposibilă. Opoziția își dă bine seama de asta și de aceea încearcă să se opună cum poate. Dar, deocamdată, o face foarte stângaci, reacționând, nu anticipând lucrurile. Asta ne dovedește încă odată că politica, dacă e s-o abordezi ca pe un joc, atunci este unul de șah, unde câștigă cel care gândește cu multe mișcări înainte.

Oricum, suntem abia la începuturile edificării unei societăți pe care ne-o dorim democratică și prosperă. Mai avem încă multe de învățat, foarte multe de făcut și o duzină de orgolii de înfrânt. Cel puțin, un lucru pare să fie însușit de toată lumea: cu fiecare zi, Republica Moldova devine alta.

06.11.2017

Жертвы киллера

Господину Горбунцову круто повезло, однако нам с вами похвастаться, увы, нечем. Киллер совершил дерзкий побег, вырвался на свободу и занялся привычным для себя делом. Но, на сей раз, уже в виртуальном пространстве, в прямом и переносном смысле. О подобном объеме работы он и мечтать не мог. Народ, истосковавшийся по «жаренному», пытается решить шараду, которая фактически давно таковой не является. Всё напряжение сосредоточено сейчас вокруг главного и единственного вопроса: Кто заказчик? Сегодня у нас имеются лишь два варианта ответа на данный вопрос, и каждый волен выбирать свой собственный сценарий, соответствующий личным симпатиям, богатству воображения и индивидуальным предпочтениям.

Многочисленные жертвы появились и в рядах актеров молдавского политтеатра. Повергнутыми оказались даже отдельные лидеры. Одни, более «темпераментные», потребовали массовых отставок. Другие - прямо указали, кого именно необходимо «убрать». В политической жизни населения обоих берегов реки «Бык», наметился новый раскол, на сей раз связанный с разногласиями в вопросе авторства заказного убийства.  

Рассматривая данный вопрос сквозь призму созданного ажиотажа и высокого градуса интенсивности, с которым он продвигается, не сложно предположить, что у него есть все шансы затмить даже геополитическую тему. Остается лишь надеяться на то, что очередной раскол не послужит толчком к появлению новоявленных политформирований, в то время как некоторые, уже существующие, и прошедшие муки «натурализации», взрываются по полной, без остатка, вкупе с собственным электоратом.

Вопрос политического разлада заслуживает более серьезного анализа. На протяжении длительного промежутка времени, поведение наших сограждан во время избирательной кампании, выдает их плохо скрываемую, особую, мазохистскую любовь к киллерам. Начиная с 1990 года и по сей день, вместе с приходом в нашу жизнь института демократических выборов, всякий раз мы с дотошностью избираем киллеров. И практически никогда не ошибаемся. Неужели Вы верите, что неумолимо приближающаяся очередная молдавская избирательная гонка станет исключением..? Принимая во внимание происходящее сегодня в обществе, надежд на это практически нет.

После всего услышанного и увиденного в ходе прошедшей недели, плюс, пережитое, в течение доброго промежутка времени новейшей истории РМ, все известные гангстерские киношедевры, типа «Крестного отца» или «Однажды в Америке», по сравнению с молдавской действительностью кажутся лишь детскими сказками, рассказываемыми заботливыми родителями, на сон грядущий.

Наша "суровая" реальность всегда побеждала голливудские грёзы. Аль Пачино, Роберт Де Ниро, Майкл Дуглас, или даже соблазнительнейшая Шерон Стоун -  все они просто «нервно курят», в густой тени национальных «героев» Молдовы, для которых фантазии американских продюсеров не более чем жалкая попса...

Под звуки ноябрьского шума листвы, растревоженной ветрами скандальных разоблачений, уже вряд ли кто-либо удивится, если, станет известно что ответственность за преступление, совершенное заточённым в румынской тюрьме киллером, возьмет на себя группировка ИГИЛ…

И ежели только это окажется правдой, то держитесь господа джихадисты! Я вам не позавидую...

Молдавский народ, впрочем, как и его политики, никогда вам этого не простят!

            Перевел с румынского языка Рустам ОРУДЖАЛИЕВ.

Victimele killerului

Gorbunțov a scăpat, nu și noi. Killerul a evadat din celulă. Văzându-se în libertate, ucigașul a început să provoace victime, în rețea. La propriu și la figurat. Tipul nici nu bănuia câte jertfe poate face. Cei mulți, dornici de senzații tari, încearcă să dezlege intriga. De fapt, deznodământul pare a fi clar. Tot suspansul rezidă în răspunsul la întrebarea: cine a comandat? Deocamdată ni se oferă doar două variante. Fiecare își alege scenariul după imaginație, simpatie și chip. Unicul lucru de care este nevoie - să ai la îndemână telecomanda sau mausul.

Avem, deja, victime și în rândul clasei politice. Au fost răpuși și unii lideri politici, mai bine zis, politicieni. Cei mai nerăbdători, chiar, au cerut demisii în lanț. Alții arată direct cine trebuie executat. În politica de pe malul Bâcului se prefigurează un nou clivaj: cine a comandat? Judecând după forfota creată și intensitatea cu care se promovează, clivajul comanditarului de asasinat, acesta îl poate eclipsa chiar și pe cel geopolitic. Sperăm că, de data asta, clivajul nu va duce la apariția unor noi formațiuni politice, odată ce, unele partide, deja înregistrate, exploatează la maximum, până la epuizare, atât subiectul, cât și electoratul.

Chestia cu clivajul politic trebuie luată în serios. De-a lungul timpului, comportamentul electoral al cetățenilor noștri trădează o dragoste masochistă pentru killeri. Din 1990 încoace, odată cu instituirea și la noi a democrației electorale, de fiecare dată ne alegem, cu multă meticulozitate, killerul. Încă nu am dat niciodată greș. Credeți că următoarele alegeri vor fi o excepție? Judecând după ce se întâmplă în spațiul public, slabă nădejde.

După toate cele văzute și auzite zilele acestea, dar și trăite de-a lungul anilor, filmele cu gangsteri și mafioți, cum ar fi „Nașul” sau ceva de genul „A fost odată în America”, par povești de adormit copii. La noi totdeauna viața a bătut filmul. Unde-s Al Pacino, Robert De Niro, Michael Douglas sau chiar seducătoarea Sharon Stone, pe lângă protagoniștii noștri, care nu joacă în filme, ci sunt pe bune?

Acum, după toată această mare forfoteală, să ne imaginăm că, ISIS își revendică comanda asasinatului mult discutat. Iată, o asemenea umilință, mulțimea indignată și politicienii ei nu le vor putea ierta niciodată militanților jihadiști.

În căutarea unui sistem electoral adecvat (VII). Designul mixtului

Consensul mixt. După dezbateri aprinse, învinuiri reciproce și proteste, Parlamentul pare să fi găsit consensul necesar în problema modificării sistemului electoral. Votarea celor două proiecte – ale democraților și socialiștilor – și decizia de a le comasa s-a soldat cu un document relativ nou, publicat recent pe site-ul parlamentului. La bază a fost pus modelul propus de socialiști, adică sistemul mixt, cu 50 de deputați aleși pe liste de partid, într-o singură circumscripție națională, restul, de 51 de deputați, urmând să fie aleși în circumscripții uninominale, cu aplicarea sistemului plural, adică într-un singur tur.

Cum e și firesc într-o democrație, putem fi pro sau contra proiectului comasat. Caracterul politic al subiectului discutat presupune, prin definiție, existența anumitor interese, care vor determina adoptarea deciziei finale. Important e să fie respectate principiile și rigorile democratice. Reprezentanții unei părți a opoziției se opun, în continuare, modificării sistemului electoral, optând doar pentru o îmbunătățire cosmetică a celui existent. Cu toate acestea, faptul că varianta comasată este rezultatul votului a 74 de parlamentari, din cei 101, ne dă motiv să vorbim de un consens suficient de larg. Consensul a îmbrăcat haina sistemului electoral mixt, în varianta publicată pe site-ul parlamentului. Urmează să fie dezbătută, definitivată, trimisă pentru expertiză la Comisia de la Veneția și, în cele din urmă, adoptată.

Mixtul comparat. Pentru discuțiile și dezbaterile care vor urma pe marginea proiectului publicat, considerăm oportună abordarea comparată a elementelor-cheie care se conțin în proiectul publicat. Ne vom limita la prevederile sistemelor electorale mixte din Lituania, Ungaria și Ucraina, considerându-le ca fiind relevante și comparabile cu varianta comasată, propusă spre discuție. Afirmând asta, plecăm, mai ales, de la realitățile noastre și de la similitudinea cu problemele și provocările prin care au trecut sau mai trec societățile din țările respective. Proiectul comasat de sistem electoral, prezentat în Parlamentul de la Chișinău, este, în mare parte, asemănător actualului model de alegere a deputaților în Rada Supremă din Ucraina, în baza căruia s-a desfășurat doar un singur scrutin – cel din 26 octombrie 2014. Totodată, în fiecare dintre aceste țări mixtul își are propriul design, iar acest fapt ne poate oferi sugestii pentru elaborarea documentului final.

Proporțiile mixtului. Sistemul electoral mixt, după cum se știe, este un hibrid constituit din combinația celor două formule aplicate în selectarea corpului legislativ: majoritară și proporțională. De menționat că, în cazul proiectului comasat – dar și în țările despre care discutăm – proporția este de 50/50, cu excepția Ungariei, unde se alocă și mandate compensatorii. În practica internațională sunt folosite și alte proporții. În Japonia, de exemplu, este aplicată formula 60/40, adică 60 la sută din deputați  sunt aleși în circumscripții uninominale, iar 40 la sută – pe liste de partid. Aplicarea proporției date în cazul Republicii Moldova ar reduce mărimea unei circumscripții uninominale de la cca 60 de mii de alegători la 50 de mii, fapt care ar facilita apropierea deputatului de alegători.

Formula majoritară. Varianta proiectului comasat prevede că, în circumscripțiile uninominale, alegerile au loc într-un singur tur. Cu alte cuvinte, pentru a fi ales, este suficientă doar o majoritate simplă de voturi. Această metodă a fost aplicată și la ultimul scrutin parlamentar din Ucraina. Teoria spune că alegerile majoritare cu un tur, în care se aplică majoritatea simplă, provoacă votul strategic. Alegătorul, dacă nu dorește să-și irosească votul, este constrâns din capul locului să-și concentreze opțiunea asupra candidatului cu șanse, fiind astfel determinat să-și exprime preferințe „calculate”, mai conştiente, în orice caz.

În Lituania și Ungaria, la alegerile în circumscripțiile uninominale, câștigătorul va trebui să acumuleze majoritatea absolută, iar aceasta presupune, în cazul unor circumscripții, organizarea turului doi de scrutin, la balotaj fiind admiși doar primii doi candidați: cei mai bine plasați în primul tur. Uninominalul cu două tururi complică procesul de organizare a alegerilor și mărește costurile. Sub aspect politic, însă, „sistemul dublului tur de scrutin este un sistem în sine” (G. Sartori). În primul tur, alegătorii își exprimă primele lor preferințe: se comportă, de fapt,  ca în sistemul proporțional. Înțelegerile dintre partide în favoarea candidaţilor puternici se realizează numai între tururi şi au o valoare mai mult tactică. De regulă, sunt penalizate extremele, creându-se premisele necesare deplasării politicului spre centru, ceea ce avantajează crearea  unui cadru stabil de aplicare a politicilor.

Votul proporțional. Proiectul comasat prevede desfășurarea alegerilor într-o singură circumscripție plurinominală, pe liste de partid, numită circumscripție națională. Cu alte cuvinte, ceilalți 50 deputați vor fi aleși prin aplicarea modelului actual de alegere a celor 101 parlamentari. În Lituania și Ucraina, de asemenea, votul proporțional se organizează într-o singură circumscripție națională. În Ungaria, sistemul proporțional se aplică prin împărțirea țării în 20 de  circumscripții plurinominale.

De menționat că, în majoritatea statelor unde se folosește sistemul proporțional pur, țara este împărțită în mai multe circumscripții plurinominale. Acest fapt exclude existența doar a unei sau, în cel mai bun caz, a câtorva personalități notorii, a căror imagine publică le permite să joace rolul de locomotive electorale, trăgând după sine, în Parlament, persoane mai puțin cunoscute și, ca atare, mai puţin credibile. Existența mai multor circumscripții plurinominale le impune partidelor, ca primordială, problema calității listelor electorale în toate circumscripțiile, inclusiv înaintarea unor reprezentanţi ai elitelor locale. Ne adjudecăm astfel şi un factor obiectiv pentru atragerea și promovarea – de către partide, asta trebuie subliniat – a persoanelor competente și integre.

Listele electorale. Proiectul comasat prevede liste blocate. Trebuie menționat că, în condițiile unei singure circumscripții naționale, impactul votului preferențial asupra calității corpului legislativ este minim, deoarece în opțiunile alegătorilor se vor regăsi aceleași 2-3 persoane, care vor aduce în Parlament o listă plină cu anonimi. Proiectul mai propune ca persoana inclusă în lista de candidaţi pentru alegerile în baza circumscripţiei naţionale să poată candida și într-o singură circumscripţie uninominală, din partea aceluiaşi concurent electoral sau în calitate de candidat independent. Spre deosebire de proiectul înregistrat în Parlamentul de la Chișinău, legislația din Ucraina stabilește că, la alegerile în Radă, o persoană poate candida doar pe lista de partid sau într-o circumscripție uninominală. Varianta ucraineană pare mai potrivită pentru noi din aceleași considerente: reduce rolul „locomotivelor electorale” asupra rezultatului final și stimulează preocuparea partidelor pentru calitatea listelor de candidați în general.

În proiectul comasat se mai stipulează alocarea unui anumit număr de mandate parlamentare în baza votului majoritar uninominal: atât pentru cetățenii din localitățile din stânga Nistrului, cât și pentru persoanele din afara țării. În Ucraina, conform unei decizii a Curții Constituționale de la Kiev, cetățenii ucraineni aflați peste hotare nu pot vota pentru candidații majoritari. Prin urmare, aceștia primesc un singur buletin de vot: doar pentru circumscripția națională.

Pragul electoral. Votul proporțional presupune existența pragului electoral. Proiectul comasat păstrează actualul prag electoral, adică 6%  pentru un partid sau o organizație social-politică, 9 % pentru un bloc electoral format din 2 partide sau organizaţii social-politice și  11%, pentru un bloc electoral format din 3 şi mai multe partide sau organizații social-politice. În Lituania, partidele participă la procesul de distribuire a mandatelor care rezultă din scrutinul de listă, doar dacă depășesc pragul de 5% din voturile exprimate de alegători (7% pentru coaliții). În Ucraina și Ungaria pragul minim pentru partide, de asemenea, este de 5 la sută din voturile valabil exprimate. Consider oportună pentru Republica Moldova micșorarea pragului electoral până la 5% pentru partide și 7% pentru coaliții. Aceasta ar spori gradul de reprezentativitate a sistemului electoral, în genere cam diluat, printr-o eventuală adoptare a variantei mixte.

Despre statutul deputatului. Ținând cont de specificul alegerilor în cadrul circumscripțiilor uninominale şi spre a evita desfășurarea unor alegeri parțiale, care, evident, implică o serie de costuri și eforturi suplimentare, considerăm oportună abordarea, în cadrul dezbaterilor și a subiectului cu privire la modificarea art. 3 (b) din Legea despre statutul deputatului în Parlament, care ar exclude prevederea despre incompatibilitatea mandatului de deputat cu funcția de membru al Guvernului. Astfel, ca în cazurile Marii Britanii și României, parlamentarii noștri ar putea să facă parte din executiv fără a-și pierde calitatea de deputat.

Păcat, totuși, că o parte a opoziției s-a autoexclus de la discuțiile constructive privind modificarea sistemului electoral. Este evident că doar o simplă îmbunătățire a formulei electorale existente nu este soluția suficientă pentru revitalizarea actualului sistem politic de la noi. Plusvaloare în dezbaterile legate de identificarea unui sistem electoral potrivit ar fi adus, de exemplu, înaintarea în Parlament a unui proiect de sistem electoral proporțional, dar total diferit de cel care se aplică acum, și anume un sistem proporțional cu mai multe circumscripții plurinominale. Despre asta, însă, vom putea discuta abia, după, cel puțin, un ciclu electoral, dacă va fi voință politică, desigur.

R. Moldova în căutarea unui sistem electoral adecvat (VI)

6. Exerciții de matematică politică

Cum ar trebui construit acel sistem electoral, care ar produce cea mai bună reprezentare a preferinţelor tuturor cetăţenilor şi ar conduce la cele mai adecvate politici publice şi aranjamente instituţionale? Este o întrebare la care încă din anii 40-50 a secolului trecut încercau să găsească un răspuns reprezentanții teoriei alegerii sociale.

Există oare un sistem electoral, corect matematic şi fezabil politic? Cei interesați de problemă au încercat să găsească soluția prin plasarea subiectului la hotarul dintre științele sociale și cele exacte, apelând la perspectiva matematică. În 1951, economistul și politologul Kenneth Arrow (apropo, descendent din evrei români din părțile Iașului), laureat al Premiului Nobel, a demonstrat că un sistem electoral ideal este imposibil din punct de vedere matematic. În teoria alegerii sociale, „Teorema imposibilității lui Arrow” (sau „Paradoxul lui Arrow”) afirmă că nu există o formă democratică de votare, care să permită o alegere socială tranzitivă și rațională.

Însușind, de data asta, și din perspectiva științelor exacte, că nu există sisteme electorale bune sau rele, ci potrivite sau mai puțin potrivite, este binevenită o analiză a experienței acumulate de alte state. Or, mintea noastră, dacă nu compară, nu judecă, spunea Alexis de Tocqueville. De aceea, ne vom opri la unele exemple relevante, din punctul nostru de vedere, și care merită toată atenția în preocuparea de a modifica sistemul electoral existent la noi. Vom examina experiența Estoniei, Olandei Germaniei și Lituaniei. Alegerea este motivată de referințele care se fac la sistemul electoral dintr-o țară sau alta, precum și de aprecierile care se regăsesc în literatura de specialitate.

Estonia și Olanda. Deseori, în spațiul public se aduce drept exemplu sistemul electoral din Estonia. În această țară, ca și la noi, sunt 101 deputați, aleși prin aplicarea unei formule proporționale. Acolo, însă, întreaga țara nu este o singură circumscripție plurinominală, precum la noi, dar este împărțită în 11 circumscripții plurinominale, iar estonienii își exprimă opțiunea prin vot preferențial obligatoriu. Alegătorul, primind buletinul de vot, va scrie pe el, în mod necesar, numărul de ordine doar al unui candidat care concurează în circumscripția respectivă. Sunt aleși candidații care au obţinut un număr de voturi mai mare pentru numărul de mandate ce revin circumscripţiei respective.

La etapa a doua a distribuiri mandatelor pentru fiecare partid politic, se realizează o listă de candidaţi la nivel naţional, care sunt dispuşi în ordinea descrescătoare a voturilor acumulate. Toate voturile obţinute în cele 11 circumscripţii se însumează pentru fiecare partid în parte, pragul electoral constituind 5% din voturile valabil exprimate. Pe baza sumelor obţinute, aplicându-se algoritmul d'Hondt, modificat, se stabileşte numărul de mandate „compensatorii”, ce revin fiecărui partid. Acestea sunt atribuite candidaţilor în ordinea în care ei figurează pe listele naţionale, făcându-se abstracţie de candidaţii care au obţinut deja mandate la nivelul circumscripţiilor.

Unii fac trimitere la modelul Olandei, unde, pentru Camera inferioară a legislativului, se aplică, de asemenea,  un sistem de reprezentare proporţională, cu scrutin de listă şi vot preferenţial, doar că este organizat la nivelul unei singure circumscripţii, care este întreg teritoriul ţării. Alegătorul votează o listă de candidaţi, având posibilitatea să acorde un vot preferenţial unuia dintre candidaţii de pe lista respectivă. De fapt, modelul olandez nu se prea deosebește de cel care funcționează astăzi în Republica Moldova. De aceea, aplicarea sistemului olandez în condițiile noastre ar însemna, practic, o mimare a schimbării, iar carențele actualului sistem electoral de la noi se vor regăsi cu prisosință și în „noul” sistem electoral, de data asta „modificat”.

Germania. Foarte apreciat este sistemul electoral german, care este numit, pe drept cuvânt, „proporțional personalizat” (Nohlen, Kaase). Unii teoreticieni califică sistemul electoral german, aplicat în alegerile pentru Bundestag, ca unul semi-mixt, deoarece „este majoritar-proporțional la intrare, dar nu și la ieșire” (Sartori). Această variantă se caracterizează prin faptul că alegătorii dispun de două voturi, unul pentru un candidat din circumscripția sa electorală, ales într-un scrutin majoritar, într-un singur tur, celălalt – pentru scrutinul proporţional. În primul caz, alegătorul votează un candidat concret, iar cel de-al doilea – o listă de partide.

Rezultă două categorii de mandate: obținute în fiecare circumscripţie şi alese pe listele naţionale ale fiecărui partid. Numărul circumscripțiilor uninominale constituie jumătate din numărul total al parlamentarilor. Restul de 50% din mandate se alocă fiecărui partid proporțional numărului de voturi oferite pentru lista partidului. Decisive sunt rezultatele obţinute în scrutinul proporţional, acestea funcţionând ca etalon al reprezentării în fiecare circumscripţie. Astfel, sistemul electoral german introduce în cadrul unui sistem proporțional caracteristici ale sistemului uninominal, îmbinând avantajele ambelor, prin aceasta eliminând unele dezavantaje si efecte negative ale sistemului majoritar uninominal.

Lituania. Merită toată atenția sistemul electoral aplicat în Lituania. În această țară, sistemul electoral este unul mixt. Din cei 141 parlamentari, 71 sunt aleşi în circumscripţii uninominale, iar alții 70 sunt aleşi pe liste, într-un scrutin desfăşurat la nivel naţional într-o singură circumscripţie electorală. Alegătorul primeşte două buletine de vot: unul, pentru circumscripţia uninominală şi unul, pentru circumscripţia plurinominală (naţională). Alegătorul poate să intervină în lista candidaților pentru circumscripția uninominală şi să stabilească o altă ordine pentru candidaţi, având dreptul de a exprima voturi „preferenţiale” pentru maximum cinci candidaţi.

Dacă din însemnările alegătorului pe buletinul de vot nu rezultă clar cui îi sunt adresate voturile preferenţiale, votul rămâne valabil, dar se ia în considerare ordinea propusă de partid. La nivelul circumscripţiei plurinominale, alegerile se consideră valide, dacă la ele participă peste un sfert din numărul total de alegători. Mandatele se distribuie partidelor în mod proporţional, fiind repartizate între candidaţii aceleiași liste în dependență de punctajul obţinut.

În Lituania pragul electoral pentru partide în cadrul scrutinului de listă este de 5% din voturile exprimate de alegatori și de 7% pentru coaliţii. Dacă, după aplicarea pragurilor, alegătorii ar urma să fie reprezentaţi în Parlament într-o proporție mai mică de 60% din cei care s-au prezentat la urne, atunci partidul cu cele mai multe voturi din cele aflate sub prag, câştigă dreptul de a participa la distribuirea mandatelor.

Realizând că, din punct de vedere matematic, niciun sistem electoral nu este perfect, multă lume interesată – de la savanții teoreticieni la politicienii pragmatici – este preocupată să identifice un sistem electoral dacă nu ideal, atunci măcar funcțional, capabil să favorizeze constituirea unei clase politice formate din personalități competente, integre și reprezentative, servind, la rândul său, drept suport real pentru o bună guvernare. Ținem să amintim că „niciun sistem electoral nu este mai bun în mod absolut și permanent”, iar decizia în favoarea unui sau altui model, chiar dacă va rezulta din calcule, inclusiv matematice, va fi una politică și trebuie tratată ca atare.

Republica Moldova în căutarea unui sistem electoral adecvat (V)

5. Sistemul mixt

Sistemul electoral, aplicat atât în variantele sale majoritare, cât și proporționale, cunoaște, după cum am văzut, o sumedenie de forme și modele. Analizate separat, fiecare dintre ele au punctele lor tari, dar și vulnerabilitățile iminente. În esență, efectele formulei electorale aplicate depind de circumstanțele concrete de timp și de loc. Din preocuparea de a prelua tot ce este mai bun de la fiecare din sistemele menționate a apărut sistemul mixt. Cu toate că unii teoreticieni nu consideră sistemul mixt ca unul separat, dar în funcție de gradul de mixare a celor două componente, acesta se regăsește în practica multor state, de aceea trebuie luat în calcul.

Sistemul electoral mixt încearcă să combine în forme diferite atât votul majoritar, cât şi reprezentarea proporţională. În principiu, acest sistem presupune alegerea unei părți a deputaţilor în circumscripții uninominale cu vot majoritar, iar a celeilalte părți – în circumscripții plurinominale, cu aplicarea unei metode proporționale. Fiecare alegător are la dispoziție două voturi: unul, pentru un candidat concret din circumscripția uninominală, iar celălalt, pentru o listă de partid. Luând în calcul variantele existente sisteme majoritare și proporționale, menționate în textele precedente, putem schița conturul unui eventual sistem mixt, adaptat la realitățile din Republicii Moldova.

Jumătate din numărul deputaților în parlament sunt aleși în baza unui sistem proporțional cu liste de partid „deblocate”, adică închise sau deschise. Prin această metodă cetățenii aleg 51 de deputați într-o singură circumscripție plurinominală. Amintim că, în cazul listelor închise, partidele vin cu o ordine prestabilită a candidaților, pe care alegătorul o poate modifica, iar, când listele sunt deschise, ordinea plasării candidaților este determinată de alegător. Această formulă ar putea avea, cel puțin, un impact dublu asupra politicului. Pe de o parte, sistemul proporțional, chiar și înjumătățit, ar păstra pentru partidele politice calitatea firească de actor principal al procesului politic. Pe de altă parte, în ambele variante de liste (închise/deschise), când alegătorul va putea influența locul pe listă al candidaților propuși, este de așteptat că, în mare parte, aceasta va spori calitatea și competența celor aleși, iar de aici și gradul de eficiență și mobilitate a partidelor politice.

Ceilalți 50 deputați urmează să fie aleși în circumscripții uninominale cu vot majoritar, în două tururi, adică absolut. Mărimea circumscripția electorale în comparație cu un sistem majoritar absolut va crește dublu și va număra circa 60 mii de alegători. Pentru a trece din primul tur, un candidat va avea nevoie de peste 30 mii de voturi. În aceste condiții, accederea în Parlament, cu ajutorul exclusiv al resurselor financiare, va constitui mai degrabă o excepție decât o normă.

Mai mult, candidații din circumscripțiile uninominale, în marea lor parte, după cum ne-o demonstrează practica internațională, vor prefera suportul partidelor politice, solicitând nominalizarea și susținerea de către acestea în cadrul circumscripțiilor prin tot ce înseamnă „promovare electorală”. Totodată, candidații aleși în circumscripții uninominale, chiar și cu susținerea partidelor, vor dispune de mai multă legitimitate de a-și susține punctul de vedere în adoptarea unei decizii, în cadrul fracțiunilor din care vor face parte ulterior. Dar, principalul, vor fi persoane în fond integre, competente, carismatice pentru care „politica este o profesie și o vocație”, vorba lui Max Weber.

În mod ipotetic, în urma aplicării sistemului mixt, vor avea de câștigat atât cetățenii, în particular, prin apropierea deputatului de alegător, cât și regimul democratic, în general, prin afirmarea partidelor politice în calitatea lor definitorie de sisteme politice deschise. Acesta ar crea oportunități pentru o reconfigurare reală a spațiului public de la noi și ar crea premise pentru formarea unei culturi politice participative și a unei elite politice responsabile.

Avantajele sistemelor electorale mixte: având două buletine de vot, cetăţenii pot opta pe două planuri: la nivelul circumscripţiei electorale şi la cel naţional. Cu două buletine de vot este mai uşor – pentru partidele minoritare – să obţină reprezentarea în Parlament. Teoria spune că sistemul mixt care, în proporţii diferite, combină cele două tipuri de scrutine (majoritar și proporțional), pare a rezolva într-o manieră acceptabilă atât problema reprezentării alegătorilor în organele legislative, cât şi formarea majorităţilor necesare guvernărilor stabile.

Printre dezavantajele sistemelor electorale mixte se menționează faptul că este un sistem relativ complex, care poate crea confuzie printre alegători. Acest impediment, însă, poate fi depășit prin conjugarea eforturilor în promovarea unor bune campanii de informare electorală a cetățenilor. Politologul italian G. Sartori consideră „aceste cuplări de majoritar și proporțional o căsătorie nereușită, o soluție contraproductivă” și propune să ne concentrăm mai bine atenția și asupra altor variante, asupra cărora vom mai reveni.

Prezintă interes și alte modele. De exemplu, sistemul proporțional cu mai multe circumscripții plurinominale, în baza listelor „deblocate” (închise/deschise). Merită a fi discutate și alte aspecte: coborârea vârstei de vot, dacă nu la 16, atunci la 17 ani. Ținând cont de ritmului accelerat de dezvoltare și socializare a tinerilor, generat cu precădere de accesul la noile mijloace de informare în masă, dar și de experiența unor state cu democrație avansată (Austria, Germania, Elveția), această propunere nu trebuie neglijată.

Aplicarea sistemului majoritar uninominal (care presupune mai multe circumscripții uninominale), dar și a celui proporțional, cu mai multe circumscripții plurinominale, în formule separate sau mixte, ar avea – în condițiile Republicii Moldova mai multe impedimente. Cel mai des, se invocă factorul transnistrean, diaspora și posibilitatea coruperii alegătorilor și/sau a deputaților. De acord, dar să nu uităm că politica, pe lângă faptul că reprezintă expresia socială a interesului individual și general, este considerată și o artă a posibilului. De aceea, în identificarea soluțiilor, este important să rămânem raționali și pragmatici.

Republica Moldova în căutarea unui sistem electoral adecvat (IV)

4. Majoritatea absolută și proporționalul deblocat

            În textul precedent am analizat sistemul electoral majoritar în varianta când „câștigătorul ia totul”, adică majoritatea relativă. Sistemul majoritar mai cunoaște o formulă: cea absolută. De data aceasta câștigătorul va trebui să acumuleze 50+1 din voturi. Dacă nu reușește din prima, atunci se va organiza turul doi de alegeri între primii doi candidați. Un sistem majoritar uninominal în două tururi de scrutin este utilizat în Franța pentru alegerea deputaților în Adunarea Naţională , care reprezintă camera inferioară a parlamentului francez. De asemenea, formula majoritară absolută se aplică și în statele unde se folosește sistemul mixt: când sunt desemnați deputații în circumscripțiile uninominale (Lituania și Ungaria).

            Sistemul majoritar absolut. Sistemul majoritar cu dublul tur de scrutin îi permite alegătorului să-și exprime liber, în primul tur, prima alegere. Dacă însă niciun candidat nu câștigă majoritatea absolută, urmează turul doi, când alegătorul este nevoit să voteze rațional: „dublul tur de scrutin transformă o constrângere într-o opțiune inteligentă” (Sartori). Practica demonstrează că, de regulă, după primul tur, partidele intră în negocieri gen: „candidatul meu se va retrage în circumscripția A, dacă al tău se va retrage în circumscripția B”. În realitate, evident, negocierile sunt mult mai complexe și constrâng partidele să manevreze, impunându-le astfel să fie mai moderate.

            Efectul dublului tur de scrutin este acela de a produce partide mai „flexibile” (Duverger) și, prin urmare, de a modera politica. Sartori este de părere că „dublul tur de scrutin penalizează partidele antisistem”, pe care acesta le împarte în partide extremiste, extreme și/sau izolate. După cum afirmă politologul italian, posibilitatea de transfer a votului se oprește în fața partidelor extremiste-izolate. Numărul lor maxim de voturi este cel inițial. În cel de-al doilea tur, voturile partidelor antisistem vor merge, mai degrabă, la alte partide, dar nu vor primi voturile altora. Astfel dispar din spectrul politic. Desigur, nu trebuie să absolutizăm: în cazul dat se includ factori situaționali, care pot influența raționamentele expuse mai sus. Un lucru este sigur: dublul tur de scrutin penalizează partidele aflate la extremitățile eșichierului politic și facilitează guvernabilitatea.

            Pe de altă parte, în cazul scrutinului cu mai multe tururi, dacă primul tur este puternic conflictual, al doilea tur presupune realizarea unor alianţe,,ad-hoc'' sau chiar a unor coaliţii ulterioare la guvernare. Practica ne arată că nu întotdeauna realizarea acestor alianţe porneşte de la înrudirile sau asemănările de programe politice ale celor ce realizează astfel de alianţe.

            Variantele proporționalului. Trebuie de remarcat faptul că sistemul electoral preferat în marea majoritate a statelor europene este cel proporțional. Se cunosc mai multe formule ale sistemului proporțional, iar diferența o face cu precădere tipul listei aplicate și mărimea circumscripției. Varianta cu „lista blocată” este atunci când numele candidaţilor sunt propuși de un partid politic sau de o alianţă de partide, iar alegătorul nu are nicio posibilitate de a interveni în această listă. De menționat că în toate statele UE, unde se aplică sistemul proporțional, cu liste blocate (Italia, Spania, Portugalia, România, Bulgaria), alegerile au loc în mai multe circumscripții plurinominale. De regulă, acestea corespund împărțirii administrativ-teritorială a țării.

             După cum știm, și în Republica Moldova se aplică sistemul proporțional cu liste blocate, doar că la noi alegerile se desfășoară  într-o singură circumscripție plurinominală. Se ştie că atunci când s-a optat pentru această formulă (în 1993), s-a pornit de la faptul că Republica Moldova nu-și poate exercita controlul asupra raioanelor din stânga Nistrului.

            Într-un șir de țări unde se aplică sistemul proporțional, în care alegătorul are de votat o „listă închisă”, adică o listă cu o componenţă şi o ordine a candidaţilor predeterminată de partidul care o propune, alegătorii au posibilitatea de a modifica ordinea respectivă prin voturile preferenţiale pe care le pot exprima pentru candidaţii favoriţi, cazul Austriei, Belgiei, Cehiei, Ciprului, Danemarcii, Letoniei, Olandei, Slovaciei, Suediei.

            Un nivel mai mare de intervenţie a alegătorului în selecţia candidaţilor este întâlnit în Estonia, Finlanda, Grecia, Polonia. În aceste ţări lista de candidaţi este deschisă (fără o ordine prestabilită de partid), iar votul preferenţial este obligatoriu. Acolo, alegătorii stabilesc, practic, ordinea candidaţilor pe listă, prin faptul că fiecare alegător este nevoit să aleagă un anume candidat, astfel încât votul să-i fie validat (chiar dacă votul pentru candidatul respectiv înseamnă, în mod automat, un vot acordat listei căreia îi aparţine candidatul).

            Un caz aparte îl reprezintă Luxemburgul, ţară în care fiecare alegător are la dispoziţie atâtea voturi câte mandate sunt alocate circumscripţiei în care el votează. Alegătorul poate acorda aceste voturi candidaţilor care pot figura pe liste diferite. De asemenea, sistemul din Slovenia, unde alegătorii stabilesc ordinea candidaţilor pe lista propusă de un partid la nivelul regiunii – prin faptul că fiecare alegător are de votat un candidat (dintre cei care reprezintă lista respectivă în districtul său) – este unul interesant, putând fi considerat un sistem de reprezentare proporţională cu scrutin uninominal.

            Prin urmare, pot fi luate în calcul mai multe variante de modificare a sistemului electoral existent. În cazul păstrării sistemului proporțional actual, modificarea poate să prevadă trecerea de la liste blocate la cele închise sau deschise, fapt care ar da posibilitate alegătorului să intervină în ordonarea pe listă a candidaților. De asemenea, poate fi examinată varianta organizării alegerilor la nivelul mai multor circumscripții uninominale. Dacă va fi aplicată formula majoritară, atunci ar fi bine să se ia în calcul și sistemul majoritar uninominal cu două tururi de scrutin. 

          Acestea ar fi unele dintre variantele fezabile de sisteme electorale, cu aplicarea formulei majoritare absolute sau a sistemului proporțional, sugerate de practica altor țări și reflectate în literatura de specialitate. Rămâne ca toți cei preocupați și implicați în modificarea actualului sistem electoral să analizeze variantele posibile, dar și eventualul lor impact asupra sistemului politic în general. Vom reveni, cu sugestii, într-un alt material.

Republica Moldova în căutarea unui sistem electoral adecvat (III)

3. Câștigătorul va lua totul?

            Revoluția electorală despre necesitatea căreia se vorbește de o habă bună de vreme s-a declanșat. A fost schimbată modalitatea de alegere a președintelui țării, acum avem și un proiect de modificare a sistemului de alegere a parlamentarilor. Dacă ținem cont de faptul că forma de guvernare instituită la noi este republica parlamentară, atunci realizăm că problema schimbării modalității de alegere a deputaților în Parlament țintește chiar bazele sistemului politic existent.

            Proiectul propune introducerea sistemul majoritar uninominal de alegere a deputaților în forul legislativ superior al țării. Documentul prevede că în calitate de deputat va fi ales candidatul care va acumula majoritatea voturilor, dar nu concretizează despre ce fel de majoritate este vorba: absolută sau relativă. Având în vedere că nu se spune nimic despre eventualitatea celui de-al doilea tur de scrutin, presupunem că este vorba de majoritate relativă. Probabil, se are în vedere un sistem majoritar cu un singur tur de scrutin, în care câștigătorul ia totul încă din prima rundă de confruntare electorală. Unele clasificări mai numesc această modalitate ca formulă pluralitară. Termenul în engleză: „first-past-the-post” (“câştigătorul ia totul”). Formula este folosită în Marea Britanie, Canada, SUA şi Noua Zelandă.

            Practic, ținând cont de realitățile Republicii Moldova, aceasta ar însemna împărțirea țării în 101 circumscripții uninominale. Circumscripțiile îi vor include atât pe cetățenii noștri din diaspora, cât și locuitorii din raioanele din stânga Nistrului. La ultimele alegeri prezidențiale, pe listele electorale au fost înscriși peste 2,8 mln. de alegători. Dacă adăugăm numărul celor înscriși la ultimul scrutin în listele de votare în zona transnistreană (cca 420 mii), dintre care, conform unor date, circa 315 mii (65%) de locuitori ai Transnistriei ar deţine actele de cetăţeni ai Republicii Moldova, avem peste 3,1 mln. alegători. În felul acesta, ponderea unei circumscripții electorale va constitui 31-32 mii de cetățeni.

            În proiect se stipulează: „Circumscripțiile uninominale se formează după principiul teritorial demografic, în una sau mai multe localități vecine, având la bază un număr relativ egal de alegători în fiecare circumscripție electorală. Baza de calcul pentru formarea circumscripțiilor uninominale constituie numărul alegătorilor înscriși în listele electorale la fiecare secție de votare de la ultimele alegeri naționale”. În termen de cel mult 6 luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, Comisia Electorală Centrală va trebui să constituie circumscripțiile uninominale permanente, iar revizuirea hotarelor circumscripțiilor uninominale va putea fi efectuată cu, cel târziu, 90 de zile înaintea alegerilor ordinare.

        Deşi porneşte, judecând după declarațiile autorilor, cu cele mai bune intenții, proiectul constituie, din păcate, o altă extremă la sistemul proporțional, existent la ora actuală, la noi. De fapt, sistemul electoral majoritar uninominal cu un singur tur de scrutin este considerat de specialiști drept unul care asigură o guvernare eficientă, „fabricând” majorități menite să susțină acțiunea guvernului în detrimentul reprezentativității. Formula pluralitară favorizează suprareprezentarea candidaților mai puternici și îi penalizează pe cei mai slabi, care sunt subreprezentați (Sartori). Cu toate că are unele avantaje, sistemul majoritar uninominal ascunde, în același timp, destule pietre subacvatice.  Dați să vedem ce spune teoria. 

        Sintetizând opiniile specialiștilor cu referire la meritele sistemelor majoritare, putem afirma că acestea se justifică în baza a patru considerente: fac posibilă alegerea unei majorități parlamentare și, pe această cale, a unui guvern; reduc fragmentarea partidică; creează o legătură directă între alegători și reprezentanți; îmbunătățesc calitatea aleșilor titulari de funcții. Totodată, în aceeași literatură de specialitate se menționează condițiile în care aceste merite se pot manifesta plenar, iar acolo unde ele lipsesc, dispar și atuurile.

            Practica dovedește că sistemul majoritar poate facilita alegerea unui guvern numai atunci când alegerile majoritare conduc la un sistem bipartidic, dar argumentul devine fals acolo unde sistemul de partide este insuficient structurat. Cu toate acestea, în condiții egale, un sistem majoritar e capabil, în mai mare măsură decât un sistem proporțional, să producă un guvern eficient. În privința efectului reductiv (capacitatea de a micșora fragmentarea partidelor), se constată faptul că chiar dacă sistemul „first-past-the-post” nu poate, de la sine, să reducă numărul de partide la formatul bipartidic, poate, totuşi, menține de cele mai multe ori numărul lor la un nivel relativ scăzut. Legătură directă, invocată dintre alegător și reprezentant poate dobândi o semnificație diferită și deveni ca atare o legătură de „proximitate”. Avem, altfel spus, de a face cu o politică centrată pe circumscripție.

            Cât despre calitatea aleșilor, oamenii, buni în sine, nu sunt remediul pentru un guvern prost: virtuțile private și cele publice nu se aseamănă. Cu toate acestea, se recunoaște că, prin alegerile majoritare și în cadrul circumscripțiilor uninominale, calitățile și caracteristicile personale ale candidaților dobândesc o mai mare însemnătate decât în cadrul sistemelor proporționale, cu vot pe liste închise.

            Constatările de mai sus, desprinse din aprecierile specialiștilor, trebuie luate în calcul atunci când ne referim la contextul în care se propune aplicarea sistemului majoritar uninominal, bazat pe formula “first-past-the-post”, precum și impactul pe care-l poate avea noul sistem electoral asupra procesului politic din Republica Moldova. Mă voi referi doar la unele momente.

         Mai întâi, există pericolul real de conservare a trăsăturilor parohiale a culturii politice a cetățenilor, prin promovarea politicilor centrate pe localism și „servirea” circumscripției. De asemenea, pe fundalul așteptărilor paternaliste ale populației și al unei culturi politice preponderent parohiale și dependente, modelul propus nu exclude accederea în parlament a unor persoane „dubioase”, precum și perpetuarea traseismului politic. De remarcat ar fi și faptul că, în condițiile Republicii Moldova, alegerea deputaților prin circumscripții uninominale, aplicând formula majorității relative, va duce, cel puțin la etapa inițială, la o fragmentare politică exagerată a forului legislativ al tării, iar, de aici, la ineficiența guvernării.

            Acestea sunt doar unele carențe de ordin politic ale proiectului de modificare a sistemului de alegere a parlamentarilor și, ca atare, posibilele repercusiuni negative asupra sistemului politic. Sunt încă multe altele. Asupra punctelor tari ce se conțin în modelul propus s-au referit autorii proiectului. Va fi interesant să dezbatem și alte posibile variante de schimbare a sistemului electoral, dar asta deja într-un alt material.

            Vorbeam la început despre o revoluție electorală (v-aţi dat seama, desigur, că l-am parafrazat pe Lenin). Cei care urmăresc atent procesul politic au observat că revoluția a fost zămislită în cadrul partidelor sau în minţile unor lideri ai mișcărilor civice, ca, mai apoi, să fie vociferată și votată la diferite mitinguri. Acum când un partid important din arcul de guvernare a venit cu un proiect – parte a acestei revoluții –, vedem cum unii lideri de partide, reprezentanți ai societății civile și formatori de opinie, sau dat cu spatele la perete. Gata, nu mai vor revoluție? Poate fi târziu! Nu spunea cineva că revoluțiile îşi devorează proprii copii?...

Republica Moldova în căutarea unui sistem electoral adecvat (II)

2. Chinurile (re)facerii

            Procesul de schimbare a sistemului electoral este pe cale să demareze. A câta oară?... A fost făcut primul pas. Președintele partidului, care și-a asumat responsabilitatea pentru actul guvernării și care controlează majoritatea parlamentară, a anunţat intenția formațiunii sale de a modifica sistemul electoral existent în favoarea formulei majoritare. Este o idee mai veche: documentul a fost elaborat în birourile Partidului Democrat încă de pe la sfârșitul 2011 - începutul 2012. De atunci au mai fost câteva încercări de-a reface sistemul electoral, dar, de fiecare dată, fără succes. Acum, democrații par puși serios pe treabă.

            Ţinem să amintim că, într-o interpretare succintă, sistemul electoral nu constituie altceva decât „un mecanism pentru transformarea voturilor în demnităţi publice” (Fisichella, 2007), mai exact  – „felul în care voturile sunt transformate în locuri parlamentare” (Sartori, 2008). Pe lângă aceasta, sistemul electoral „determină dacă alegătorul votează pentru un partid sau pentru persoane”. De fapt, este vorba de cine controlează selectarea candidaților, iar diferența principală se face între votul „pentru persoană” sau nu. Parametrii principali ai sistemului electoral sunt: formula electorală, mărimea circumscripţiei electorale, structura votului, pragul electoral, mărimea instituţiei eligibile. Aceste variabile amestecate şi îmbinate în mod diferit, produc o diversitate extrem de mare a sistemelor electorale. „O chestiune încurcată”, cum le spune Sartori.

            Înainte de a intra în meandre, este important să fixăm unele date de bază. Toată literatura de specialitate este unanimă: problemele ce țin de modificarea sistemului electoral nu trebuie tratate cu superficialitate. Pe termen lung, „odată instalate, sistemele electorale devin «factori cauzali» care produc, la rândul lor, consecințe proprii”. De aceea „problema centrală nu este dacă va exista sau nu o elită politică sau chiar o clasă politică profesionistă, ci cum sunt aleşi aceşti reprezentanţi şi cum vor fi menţinuţi răspunzători pentru acţiunile lor” (Schmitter, Lynn Karl, 2002).

            Se menționează, pe bună dreptate, că nu există  sisteme electorale bune sau proaste, ci potrivite sau mai puțin potrivite unei societăți. Cu mici excepții, valabile pentru democrațiile consacrate, mai putem adăuga ca nu există sisteme electorale veșnice. În legătura cu asta, Giovanni Sartori, care este o somitate în domeniul teoriei democrației și a politicii comparate, menționa: „niciun sistem electoral nu este mai bun în mod absolut și permanent”.          

            Prin urmare, pentru evitarea angajării în crearea unor „forme fără fond”, nu trebuie neglijat cadrul general în care se încearcă plasarea unei schimbări. O cunoscută teză din teoria politică spune că „sistemele electorale nu se pot construi din proprie voință și nu se pot schimba la discreție”. Elementul principal de la care se va porni (și factorul care determină funcționalitatea și gradul de adecvare a unui sistem electoral) este cultura politică. Dacă aplicăm clasificarea elaborată de G. Almod și S. Verba, atunci în cultura politică a cetățenilor Republicii Moldova prevalează componenta parohială și dependentă.  Este cunoscut, însă, că o democrație funcțională are la bază, în primul rând, o cultură politică participativă. Concluzia generală exprimată de mediul academic cu referire la problema dată este că „mecanismul culturii politice a societăţii în transformare, inclusiv moldoveneşti, trebuie supus în întregime exigenţelor democratizării, curăţat de excesiv, de partenalism, catastrofism, intoleranţă, fragmentarism” (Saca V., 2004).

            Deși în literatura de specialitate se invocă, cel mai des, rolul determinant al culturii politice în derularea proceselor și funcționarea instituțiilor, este menționat și caracterul activ al sistemelor electorale în formarea atitudinilor și comportamentelor politice ale cetățenilor. Așadar, pe lângă impactul direct asupra sistemelor de partide din societate, sistemul electoral, îndeosebi, prin formula sa electorală, poate influența, pe termen lung, trăsăturile culturii politice a cetățenilor. Un sistem electoral bazat, în exclusivitate, pe scrutin majoritar în două tururi, aplicat în circumscripții uninominale vine, în realitate, să perpetueze caracterul preponderent parohial al culturii politice a populației. Interesul local va prevala asupra celui național. Cetățeanul va fi menținut în mreaja instinctelor paternaliste, provocând un comportament, spuneam, parohial și dependent, în detrimentul celui participativ.

            În același context, după cum menționam, este cunoscut impactul formulei electorale asupra sistemului de partide din societate, care, la rândul său, prin trăsăturile și particularitățile sale, determină natura sistemului politic, gradul lui de democratizare. Pe lângă faptul că pot condiționa numărul de partide, sistemele electorale influențează și activitatea propriu-zisă a partidelor politice. Totodată, funcționalitatea unui sistem electoral bazat pe formula proporțională este determinată de gradul de funcționalitate a democrației în cadrul partidelor însăși.  Prin urmare, în cazul unui sistem electoral proporțional cu liste blocate, sistemul politic generat de aceasta nu este altceva decât o reproducere la scară națională a situației existente în sânul partidelor. Reprezintă, oare, partidele politice de la noi veritabile instituții democratice? Răspunsul este evident. De aici și necesitatea schimbării.

            Astăzi, toți recunosc importanța unui consens cât mai larg între cei interesați. Practic, toate forțele politice recunosc deficiențele actualului sistem electoral, de unde și necesitatea modificării lui. Mărul discordiei rezidă în răspunsul la două întrebări legate una de alta: „cine?” și „când?”. Opoziția afirmă că actualul Parlament, ales în baza sistemului electoral existent, nu este legitim, de aceea sistemul nu trebuie și nu poate fi schimbat. De aici deducem că, dacă în următorul scrutin parlamentar, desfășurat în baza actualei formule, opoziția va câștiga alegerile, atunci parlamentul va fi legitim şi, prin urmare, sistemul electoral va fi bun (odată ce asigură legitimitatea!!!), drept care… va putea fi schimbat. Această logica promovată de opoziția intransigentă nu prea oferă spațiu pentru consensul atât de necesar în discuțiile privind modificarea sistemului electoral.

            Sperăm că, după publicarea proiectului noului sistem electoral, vor avea loc dezbateri publice, cu antrenarea reprezentanților partidelor politice, societății civile, mediului academic și a persoanelor competente. Credem că decizia adoptată va fi cumpătată și echilibrată, iar consensul la care, sperăm, se va ajunge, va asigura gradul de legitimitate, necesar evoluţiei stabile a societății.

(va urma…)

Страна в поисках адекватной избирательной системы

1. «КОНИ КАЛИГУЛЫ» В МОЛДАВСКОМ ПАРЛАМЕНТЕ

Постоянство политических кризисов, тяжелая социально-экономическая ситуация, в которой находится большинство населения страны и плачевное поведение молдавских политиков вернули общество к обсуждению вопроса качества политического истеблишмента страны в общем, а также необходимость изменения механизма набора и продвижения политических элит включительно, как и существующей избирательной системы. В целом, рассматриваемая картина изменений в избирательную систему может оказать непосредственное влияние как на социально-экономические процессы, так и на политическую систему страны, в целом. Избирательная реформа, несмотря на то, что внешне выглядит как одно из возможных решений, направленных на повышение ответственности представителей политического класса и консолидацию так необходимого правлению большинства, в действительности предполагает совершенно новую демократической модель политической организации общества. «Демократические системы, вне зависимости от собственной структуры, по большому счету являются продуктами используемой избирательной системы" (Барадат 2012).

Стоит заметить, что на протяжении собственной, сравнительно не большой истории развития, едва превышающей четверть века, Республика Молдова столкнулась с настоящими кризисами правления как на уровне государственных учреждений, так и партийных. Одни из них носили объективный характер и были присущи переходному периоду, другие сложились ввиду субъективных факторов. Прения, вызванные идентификацией причин, преодолением последствий и предотвращением будущих кризисов, на практике ограничивались изменением формы правления и установление избирательного порога, в строжайшем соответствии с интересами правящей верхушки. В силу указанных обстоятельств, всего за десять лет, нашей стране «улыбнулось счастье» неоднократно изменять собственный статус: президентская республика (1990- 28 июля 1994), полупрезидентская-полупарламенсткая  (29 июля 1994 – 4 июля 2000), и, наконец парламентская (5 июля 2000).

Мы явились свидетелями того, как из конъюнктурных расчетов избирательный порог для политических партий, избирательных блоков и независимых кандидатов то увеличивался, то уменьшался, а для участия в парламентских выборах 5 апреля и 29 июля 2009 года, избирательные блоки были вообще не допущены. Таким образом, тема политической реформы периодически привлекала внимание общественного мнения. Однако, в большинстве случаев, любая из дискуссий приобретала солидный оттенок манипуляций, щедро сдобренный средствами массовой информации, стоящими на страже интересов власть предержащих политических сил. Несмотря на множество форм правления, применявшихся в РМ, ее избирательная система долгое время остается неизменной. Введенная в 1993 год, пропорциональная избирательная система, согласно замкнутым спискам, дошла до наших дней практически неизменной, несмотря на далекую от совершенства собственную модель, действие которой ни раз приводило к негативным последствиям. Притом, что, как я подчеркивал ранее, применяемая модель оказывает прямое влияние, и по большому счету консолидирует функционирование всей политической системы.

Существующую избирательная система, основанную на формуле абсолютной пропорциональности необходимо менять, и это мнение стало доминантой не только для абсолютного большинства представителей политического класса, но и отдельных специалистов в области гуманитарных наук.

Создав отличную платформу для утверждения политики многопартийности и придав привлекательность самим политическим партиям, пропорциональная система исчерпала собственные ресурсы. Сегодняшние реалии лишний раз подтверждаю тезис, в соответствии с которым, «чистота пропорциональной избирательной системы, прямо пропорциональна воспроизводству политических партий», а «политическая раздробленность, в результате, подрывает управляемость» (Диамонд, 2004).

В категории «количества партий», Республика Молдова давно опережает страны с богатыми демократическими традициями, как Франция, Великобритания и Франция. Но несмотря на это, довольно сложно рекомендовать оптимальное количество партий, способное обеспечить действенность определенной демократической системы. Однако, это не мешает обсуждать само критическое число, пределы которого ведут к контрпродуктивности. На самом же деле, лишь половина из официально зарегистрированных партий, способна на активную роль в политической системе страны.

Абсолютизация пропорциональной системы длительное время обнажала большинство пробелов и недочетов. Согласно результатам опроса, проведенного Ассоциацией ADEPT, в октябре 2001 года, было выявлено множество изъянов существующей с 1993 года, избирательной системы Республики Молдова. В первую очередь, все одержавшие победу и когда-либо принимавшие участие в управлении страной партии, (за небольшим исключением) подверглись серьезной деградации, главными причинами которой является механизм отбора и продвижения кандидатов. Замкнутые партийные списки, формируемые лидерами, согласно только им одним известным критериям, опять же, при полном отсутствии прозрачности, продолжают быть главными факторами, приводящими к недоразумениям во время избирательных кампаний, что в свою очередь ведет к расколу самих политических формирований. Во-вторых, пропасть между избранными, (согласно оптовым спискам), слугами народа, и реальности в которой живут их господа, давно обрела все признаки печальной картины. И в-третьих: не существует ни единого примера вносимых уставных изменений в статусы партийных лидеров – что в свою очередь является явным доказательством подпитки «синдрома отцов-основателей», условиями действующей электоральной системой.

Прошедший период лишний раз подтвердил верность выводов и усугубление существующих проблем. Депутаты парламента, избранные в соответствии с существующей практикой, закрытых партийных списков, позиционируются не иначе как «Кони Калигулы», согласно терминологии Джованни Сартори. Согласно истории, римский император, сделал собственную лошадь сенатором, в силу чего, «в избирательной политике, выражение «лошадь Калигулы», означает ни что иное, как то, что любой «никто» (включая и лошадь) может быть избран» (Сартори, 2008).

Естественно, не стоит обобщать: среди избранных мы обнаружим достаточное количество компетентных и неподкупных личностей, однако порядок, согласно которому они становятся депутатами высшего законодательного органа страны, обязывает их быть зависимыми от мнения и поведения соответствующих партийных боссов, что в свою очередь определяет их дальнейшее поведение. При таких условиях, существующие политические формации, превращаются из институтов по продвижению социально-политических интересов общества, в псевдопартии, своего рода общества с ограниченной ответственностью, созданные в угоду зажравшихся лидеров, безнадежно погрязших в роскоши и власти. Электоральная практика доказывает стабильное использование таких депутатов в качестве клонов, кровососов, а в некоторых случаях превращает в своего рода закамуфлированную форму бизнеса…

Возможно, в ходе обсуждаемой реформы, некоторые представители данных «сообществ» окажутся за бортом привычной для них жизни, что характерно для открытого, прозрачного общества. Отсюда легко объяснимое, явное нежелание многих из «них» смириться с уготованной участью. Невзирая на это, безусловно, самым важным, на наш взгляд, является факт соответствия применяемой формулы чаяниям и надеждам общества. По сути, эволюционная направленность изменений, в электоральной формуле любого общества, давно уже ни для кого не является секретом.

Продолжение следует…

Перевод с румынского Рустама ОРУДЖАЛИЕВА

Republica Moldova în căutarea unui sistem electoral adecvat (I)

1. Captivii „cailor lui Caligula”

Perpetuarea crizelor politice, situația social-economică precară a marii majorități a populației, comportamentul lamentabil al politicienilor din Republica Moldova au readus pe agenda publică problema calității clasei politice în general și, implicit, necesitatea schimbării mecanismului de recrutare și promovare a elitei politice: propriu-zis, a sistemului electoral. Abordată în ansamblu, schimbarea sistemului electoral, poate avea un impact direct atât asupra proceselor social-politice, cât și a sistemului politic în general. Reforma electorală, deși apare drept una dintre soluţiile fezabile pentru responsabilizarea clasei politice şi consolidarea majorităţii necesare guvernării, presupune, în realitate, elaborarea unui nou model democratic de organizare politică a societății. „Sistemele democratice, indiferent de structura lor, sunt în mare parte produsele sistemului electoral pe care îl folosesc” (Baradat 2012).

De menționat că, pe parcursul scurtei istorii de existență, care abia depășește un sfert de secol, Republica Moldova s-a confruntat cu veritabile crize de autoritate şi la nivelul instituţiilor politice, şi la cel al partidelor. Unele din ele aveau un caracter obiectiv și erau inerente perioadei de tranziție, altele erau generate de factori de ordin subiectiv. Deliberările provocate de identificarea cauzelor, depășirea consecințelor și prevenirea crizelor se soldau, în practică, cu schimbarea formei de guvernământ și stabilirea pragului electoral în strictă concordanță cu interesele de moment ale protagoniștilor. Astfel, doar în zece ani am cunoscut mai multe tipuri de republică: prezidențială (3 septembrie 1990 - 28 iulie 1994), semiprezidențială-semiparlamentară (29 iulie 1994 - 4 iulie 2000), parlamentară (5 iulie 2000). Am fost martorii cum, din raţiuni de conjunctură, pragul electoral pentru partide politice, blocuri electorale și candidați independenți era fie majorat, fie redus, iar la alegerile parlamentare din 5 aprilie și 29 iulie 2009, blocurile electorale, în genere, nu au fost permise. Astfel, tema reformei politice a captat periodic atenţia opiniei publice. De fiecare dată, însă, discuția era marcată de o doză consistentă de manipulare, susținută prin mijloacele aflate la îndemâna forțelor politice aflate la putere.

Deși în Republica Moldova s-au perindat mai multe forme de guvernare, formula electorală rămâne de mult timp neschimbată. Sistemul electoral proporţional absolut, cu liste blocate, introdus în 1993, a rămas, practic, intact până în zilele noastre, deşi nu a fost o alegere foarte bună, generând mai multe efectule negative. Asta în timp ce, după cum menționam, modelul de sistem electoral aplicat are un impact direct și condiționează în mare măsură funcționalitatea întregului sistem politic.

Actualul sistem electoral din Republica Moldova, bazat pe formula electorală proporțională absolută trebuie schimbat, fapt recunoscut atât de marea majoritate a reprezentanților clasei politice, cât și de unii specialiști în domeniile socio-umane. Avantajând partidele politice, sistemul proporțional absolut și-a jucat rolul, creând cadrul necesar afirmării multipartitismului politic. Realitățile din Republica Moldova vin să confirme teză conform căreia „cu cât este mai pur sistemul electoral proporțional, cu atât tinde să producă mai multe partide”, iar „fragmentarea politică ce rezultă subminează guvernabilitatea” (Diamond, 2004).

La capitolul „număr de partide” Republica Moldova depășește cu mult democrații precum Germania, Franța, Marea Britanie. Este totuşi greu să recomanzi un număr optim de partide, care ar asigura funcționalitatea unui sistem politic democratic. Dar am putea vorbi de un număr critic care, odată depășit, devine contraproductiv. Oricum, doar o jumătate din partidele înregistrate oficial joacă un rol activ în cadrul sistemului politic al țării.

Absolutizarea modelului proporțional a scos în evidență, de-a lungul timpului, mai multe lacune. Încă în octombrie 2001, într-un studiu realizat de Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT), au fost identificate mai multe handicapuri ale sistemului electoral, existent în Republica Moldova din 1993. În primul rând, toate partidele care au ieşit învingătoare şi au participat la guvernare, au degradat, ulterior, cu mici excepţii, o cauză fiind selectarea şi promovarea candidaţilor. Listele închise de partid, formate de către lideri, după criterii nu tocmai bine definite, şi aplicate, iarăşi, nu tocmai transparent, continuă să fie principalii factori care duc la scandaluri chiar în plină campanie electorală şi, în cele din urmă, la scindarea partidelor. În al doilea rând, este deja un loc comun să constaţi ruptura dintre candidaţii „aleşi cu hurta” şi electorat. În cel de-al treilea rând, în cei zece ani de pluripartitism nu există niciun exemplu de schimbare statutară a liderilor partidelor – dovadă că actualul sistem electoral alimentează aşa-numitul „sindrom al părinţilor fondatori”.

Perioada care a trecut a confirmat justețea acestor constatări și perpetuarea problemelor existente. Parlamentarii aleșii în cadrul acestui tip de scrutin, pe liste de partid închise, mai sunt numiți „caii lui Caligula”, dacă e să utilizăm calificativul atribuit de către Giovanni Sartori. Împăratul roman Caligula și-a numit calul senator, iar „în politica electorală expresia «calul lui Caligula» înseamnă că orice «nimeni» (până și un cal) poate fi ales” (Sartori, 2008). Fireşte, nu este cazul să generalizăm: printre cei aleşi sunt multe persoane competente și integre, dar modalitatea de accedere în parlament îi face, obiectiv, vorbind, dependenți de liderii de partid, de aici și comportamentul respectiv.

În aceste condiții, din instituții de promovare a intereselor social-politice din societate, partidele se transformă în pseudopartide – nişte sereleuri, în fond, la cheremul unor lideri lacomi de căpătuială şi putere. Practica electorală arată că sunt folosite pe post de clone, căpușe ori le servesc unora drept formă camuflată de business...

Pe termen scurt, unii vor fi, probabil, defavorizaţi de modificarea sistemului electoral: cum e firesc pentru o societate deschisă, nu toți actorii politici își doresc această schimbare. Dincolo de frustrări, însă, este important ca formula convenită să fie pe măsura provocărilor cu care se confruntă societatea. Or, după cum știm, sistemul electoral poate determina evoluția societății pe termen lung.

(va urma)

Избирательная система: «Быть или не быть»

Мы являемся свидетелями страстной полемики, которая день за днем набирает обороты. Она разгорается вокруг избирательной системы. Мнения разделились: одни требуют сохранения нынешней ситуации, другие ратуют за внесение изменений. Проблема не проста и далеко не однозначна.

Избирательная система представляет собой механизм, с помощью которого граждане влияют на судьбу государства. В демократическом обществе вопрос «кого мы выбираем?», во многом зависит от вопроса "как мы это делаем?". И в этом важна система. Исходя из наших реалий, становится ясно, что не менее важно получить ответит на вопрос: как оптимизировать механизм, способный влиять на ответственность избираемых нами в межвыборные периоды? Практика показывает, что изменения избирательных систем заканчивается там, где появляется модель устраивающая в определенный момент вовлеченных в процесс изменений. В данном случае Республика Молдова не является исключением.

Во все времена, и особенно в последние годы, вопрос изменения нашей избирательной системы являлся благодатной почвой для образования политических объединений, для создания политических соглашений, для спекуляций и даже шантажа, которым не гнушались политики по отношению друг к другу. Короче говоря, история, связанная с продвижением, утверждением, а затем, отменой смешанной избирательной системы, довольно неприглядна. Но так поступали и продолжают поступать политики в Молдове.

Первыми, кто хотел введения смешанной избирательной системы были руководители ЛДПМ, по инициативе которых до президентских выборов 2008 года был запущен проект прямого голосования и перехода к смешанной системе выборов в парламент. В конце 2011 - начале 2012 года, ДПМ поддерживала голосование по одномандатной системе, но потом выдвинула законопроект о реформировании процесса выборов депутатов путем введения смешанной системы. 19 апреля 2013 года 63 голосами депутатов-демократов, либерал-демократов и либеральных реформаторов, парламент принял в окончательном чтении законопроект об осуществлении смешанной избирательной системы. Таким образом, 51 из 101 депутата должны были избираться по партийным спискам, а еще 50 законодателей - на основе одномандатных избирательных округов. Но всего за две недели либерал-демократы изменили свое мнение и вместе с депутатами-коммунистами, отменили собственное решение о введении смешанной избирательной системы, потому что "она была принята поспешно и нарушает конституционные права граждан избирать и быть избранными".

На самом деле, истинная причина, по-видимому, в другом. 22 апреля 2013 года в ответ на заявление Либеральной партии о изменении некоторых статей Конституции, которые регулируют отставку правительства вследствие вотума недоверия, Конституционный Суд принимает решение, которое предусматривает, что "премьер-министр правительства освобождается от должности вследствие вотума недоверия, по подозрению в коррупции, что несовместимо с дальнейшим исполнением его обязанностей, согласно мандату". Решение суда было нацелено непосредственно на тогдашнего лидера ЛДПМ. Напомним, что в соответствии с решением от 5 марта 2013 года, парламент выразил вотум недоверия правительству Молдовы во главе с премьер-министром Владимиром Филатом. Недоверие парламента было выражено, по подозрению в коррупции и других связанных с данным феноменом нарушениям. Решение было принято 54 голосами депутатов, в том числе 34 - от Коммунистической партии, 15 - от Демократической партии, 3 - от группы социалистов и двух независимых депутатов.

Тем не менее, 10 апреля 2013 года, президент выдвигает Владимира Филата в качестве кандидата на пост премьер-министра. Филата уполномочии составить программу деятельности, поименный список министров и представить их на рассмотрение парламента, однако, уже 19 апреля либерал-демократы проголосовали за смену существующей избирательной системы на смешанную.

Это заставляет нас предположить, что синхронное голосование между ЛДПМ и ДП было обусловлено желанием выдвинуть кандидатуру лидера либерал-демократов на должность главы правительства. Помимо смешанной избирательной системы, депутаты парламента проголосовали тогда и за назначение генерального прокурора, а также за неприкасаемость директора Центра по борьбе с коррупцией. Решение Конституционного Суда от 22 апреля 2013 г. было неожиданным для Влада Филата, прямо заявившего, о его принятии под диктовку руководства ДПМ. В пылу обиде на демократов, депутаты ЛДПМ и депутаты-коммунисты, 3 мая 2013 года, отменили собственный закон о смешанной избирательной системе. Кроме того, тот же состав проголосовал за увеличение избирательного барьера для политических партий с 4% до 6%. В повышении процентного порога был более всех заинтересован Владимир Воронин, который пытался препятствовать распаду ПКРМ и желал таким образом лишить шансов перебежчиков из Коммунистической партии, среди которых был и нынешний президент Молдовы Игорь Додон, войти в парламент. Попытка ввести смешанную избирательную систему в 2013 году не увенчались успехом.

Некоторое время об изменении избирательной системы никто не вспоминал. Тем более, что 2014 был годом выборов, в течение которого, согласно рекомендации Венецианской комиссии, избирательная система не могла быть изменена. Следом пришел 2015, который был отмечен банковским кризисом, длительными и сложными дебатами по поводу назначения, а затем и быстрой отставки двух правительств. Только в первой половине 2016 года, политическая жизнь в стране начала проявлять признаки стабилизации, таким образом на горизонте забрезжила возможность вернуться к переговорам по изменению избирательной системы.

Есть очевидные преимущества, но есть и скрытые недостатки в изменении системы и к рассмотрению их мы еще вернемся. А пока, обратите внимание на ежедневное увеличение накала страстей, связанных с вопросом: сохранить или изменить систему? Заинтересованные стороны все сильнее и увереннее давят на педаль газа, несмотря на то, что рычаг скорости еще не задействован. Пока не задействован!

Перевёл с румынского  Владимир Шатров

(Oпубликовано на сайте Deschide.md, 21.02.2017)

Patimile după sistemul electoral

Asistăm la o polemică pătimașă ce zi de zi crește în turații cu privire la modificarea sistemul electoral. Opiniile se împart: unii spun că trebuie păstrată actuala stare de lucruri, alții optează pentru modificarea sistemului electoral existent. Problema nu este simplă sau una inventată. Sistemul electoral reprezintă un mecanism pentru transformarea votului cetățenilor în demnități publice. Într-o democrație, faptul „pe cine alegem?” depinde în mare măsură de „cum alegem?”, în sens de mecanism (sistem). Reieșind din realitățile noastre, se dovedește nu mai puțin important și răspunsul la întrebarea: cum putem, în mod eficient, în perioada dintre alegeri, să-i responsabilizăm pe cei aleșii? Practica ne dovedește că modificarea sistemelor electorale sfârșește prin adoptarea modelului care îi avantajează la momentul respectiv pe cei angajați în schimbare. Republica Moldova nu este o excepție.

Deși, efectiv, nu a fost aplicat niciodată de la adoptarea Constituției, sistemul mixt, că în jurul lui se încing spiritele, deja își are și la noi propria istorie. De-a lungul timpului, dar mai ales în ultimii ani, schimbarea sistemului electoral a servit partidelor noastre drept temă pentru campaniile politice, motiv de constituire și rupere a înțelegerilor politice, subiect de speculații, șantaj și chiar țeapă pe care și-au tras-o reciproc politicienii. Pe scurt, toată istoria legată de promovarea, aprobarea și apoi abrogarea sistemului electoral mixt este relevantă relativ la cum s-a făcut și se mai face politică în Republica Moldova.

Primii care și-au dorit un sistem electoral mixt au fost cei de la PLDM, care, încă prin 2008 au lansat iniţiativa privind alegerea președintelui țării prin vot direct şi trecerea la sistemul mixt de alegere a Parlamentului. Pe la sfârșitul anului 2011- începutul lui 2012, PDM a promovat intens votul uninominal, ca mai apoi să vină cu un proiect de lege privind reformarea sistemului de alegere a deputaţilor prin introducerea sistemului mixt de alegere a parlamentarilor. La 19 aprilie 2013, cu 63 de voturi ale deputaților democrați, liberal-democrați și liberal-reformatori, Parlamentul adoptase,  în lectură finală, proiectul de lege privind implementarea sistemului electoral mixt. Astfel, 51 de deputaţi din cei 101 urmau să fie aleşi în baza listelor de partid, iar alţii 50 de parlamentari – în baza circumscripţiilor uninominale. Dar, în doar două săptămâni liberal-democrații se răzgândesc și, împreună cu deputații comuniști, și-au abrogat propria hotărâre cu privire la introducerea sistemului electoral mixt, pe motiv că „a fost adoptat în grabă și încalcă drepturile constituționale ale cetățenilor de a participa la alegeri și de a fi aleși”.

În realitate, cauza adevărată, se pare, fusese alta. Pe data de 22 aprilie 2013, ca răspuns la sesizarea Partidului Liberal privind interpretarea unor articole din Constituția Republicii Moldova, care reglementează demisia Guvernului ca urmare a exprimării votului de neîncredere (a adoptării unei moţiuni de cenzură) de către Parlament, Curtea Constituțională adoptă o hotărâre în care se stipulează că „Prim-ministrul unui Guvern demis prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie este incompatibil cu exercitarea funcţiei şi se află în imposibilitate definitivă de a continua exercitarea mandatului”. Decizia Curții îl viza în mod direct pe liderul de atunci al PLDM. Amintim că, printr-o hotărâre din 5 martie 2013, Parlamentul şi-a exprimat votul de neîncredere pentru Guvernul Republicii Moldova (moţiune de cenzură), Guvern condus de către prim-ministrul Vladimir Filat. Neîncrederea faţă de Guvern a fost exprimată, în principal, în baza suspiciunilor de corupţie şi a altor fapte conexe. Moțiunea a trecut cu voturile a 54 de deputaţi, inclusiv 34 din partea Partidului Comuniştilor, 15 - din partea Partidului Democrat, 3 - din partea grupului socialiştilor şi doi deputaţi independenţi.

Cu toate acestea, pe 10 aprilie 2013, preşedintele Republicii Moldova îl desemnează pe Vladimir Filat în calitate de candidat pentru funcţia de prim-ministru, fiind autorizat să întocmească programul de activitate şi lista Guvernului şi să le prezinte Parlamentului spre examinare, iar pe 19 aprilie 2013 deputații PLDM, după cum știm votează un nou sistem electoral, cel mixt.

Asta ne face să bănuim că între PLDM și PDM avuse loc o înțelegere prin care votul pentru schimbarea sistemului electoral era condiționat de restabilirea președintelui PLDM în fruntea guvernului. Pe lângă sistemul electoral mixt, deputații mai votaseră numirea procurorului general, inamovibilitatea directorului CNA. De acea decizia Curții Constituționale din 22 aprilie 2013 picase pe neașteptate pentru Vlad Filat care, în declarațiile sale publice, a lăsat să se înțeleagă că decizia CC ar fi fost influențată de către conducerea PDM. Supărați pe democrați, deputații PLDM, împreună cu parlamentarii comuniști, la 3 mai 2013, au abrogat Legea privind sistemul electoral mixt. Mai mult ca atât, în aceeași componență s-a votat și majorarea pragului electoral pentru partidele politice de la 4% - la 6%. De majorarea pragului electoral era mai mult interesat Vladimir Voronin, pentru a descuraja dezintegrarea PCRM-ului și lipsirea de șanse de accedere în Parlament a transfugilor politici din Partidul Comuniștilor, printre care era și actualul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.  Deputatul Mihai Godea a contestat la Curtea Constituțională abrogarea sistemului mixt şi modificările la legislaţia electorală, votate de PCRM și PLDM, dar sesizarea sa din 14 mai 2013 a fost respinsă. Astfel încercarea de introducere a sistemului electoral mixt în anul 2013 eșuase.

Un timp, despre schimbarea sistemului electoral nu s-a vorbit nimic. Mai ales că anul 2014 a fost unul electoral, perioadă în care, conform recomandărilor Comisiei de la Veneția, sistemul electoral nu poate fi modificat. Așa că ultimele alegeri parlamentare au avut loc după sistemul proporțional cu o singură circumscripție și cu liste blocate. A urmat anul 2015, marcat de criza bancară, însoțit de lungi și anevoioase discuții de desemnare și apoi de demitere rapidă a două guverne. Abia în prima jumătate a lui 2016, mersul lucrurilor în țară a început să dea semne de stabilizare, astfel încât a fost posibilă revenirea la discuțiile cu privire la modificarea sistemului electoral.

Asupra avantajelor evidente, dar și a lacunelor pe care le ascund sistemele electorale vom mai reveni. Până una alta, observăm cum zi de zi cresc în intensitate patimile legate de sistemul electoral: îl păstrăm sau îl modificăm? Părțile interesate apasă tot mai mult pe accelerator, deși pârghia de viteză nu este cuplată. Deocamdată!

(Publicat pe Deschide.md, 21.02.2017)